Viata adevărată
Of,Elif Elif
Toti tânjesc dupa tine
Dar niciunul nu iti stie de bine
Asa cum altii știu de tine
Toti te vor,dar putini te au
Dar ei nu stiu
Ca tu esti cea care a dat naștere clasei
Și-n versul meu ce va trăi
Sigur ma voi iubi
Pentru ca stiu
Ce va fi
(Viata adevărată, de însuși Pavel Eminescu)
Poems in the same category
Foc fără lumină
Mi-ai fost apus la răsărit de viață,
Iar cerul s-a frânt sub greutatea unui dor.
M-am risipit în mii de stele mute,
Așteptând să cad din nou în visul tău.
Ești un foc ce arde fără lumină,
O flacără ce încălzește umbre reci.
Dar eu sunt cenușa care te strigă,
Un vânt pierdut ce-și caută pământul.
Curaj
Pe drumul vieții, cu pas hotărât,
Raul pornește, de soartă-nfruntat,
În piept un foc ce nu poate fi stins,
Încrederea-i farul ce-l ține aprins.
Prin umbre și vânturi, furtuni ce-l lovesc,
El știe că timpul e dar pământesc,
Cu fruntea sus, privirea spre zare,
Curajul îi crește din orice încercare.
Nu se lasă-nvins de teama din jur,
Căci știe că-n sufletu-i zace-un tezaur,
Puterea de-a crede în ce va veni,
Și-n steaua ce-l poartă spre zile târzii.
În clipe de slabiciuni sau de dor,
El găsește în sine un tainic fior,
Un glas ce-i șoptește: "Tu ești destul,
Ridică-te, Raul, și urcă spre culmi!"
Cu pași fermecați, în față pășește,
Și lumea-n lumină încet înflorește,
Încrederea-n sine devine un scut,
Iar curajul, un cântec mereu absolut.
Așa-i povestea lui Raul, eroul,
Ce-n inima sa și-a găsit tot ecoul,
Cu-ncredere-n drum și curaj neclintit,
El știe: în viață, nimic nu-i finit.
Iar
Iar e timpul tulbure
Iar e iarnă , iar e vară
Iar e toamnă, primăvară
Iarăși trece peste țară
Așteptăm să treacă ziua
Săptămâna, luna, anul
Așteptăm să facem planul
Ca să ne iasă banul
Trece,omule, pe lângă tine viața
Îți îmbătrânește fața
Ridurile îți tot apar
Iar zilele toate dispar
Nu înțelegem să traim
Clipa ,să o prețuim
Că pe Pământ veșnic n-o să fim
Și o să pierdem ce iubim
Viața este trecătoare
De momente răpitoare
Scrie în povestea ta
Până când tot ea ți-o ia
Iar e primăvară...
Mărturisiri
o vreme te-am tot căutat prin ganguri
mi-am zgârâiat retina de întuneric
am inhalat mirosul neplăcut al țigărilor de contrabandă
Cernobîl
și al prostituatelor îndopate cu hot dog și maioneză stricată
din rulotele de pe margini
întrebam drogații apatici dacă nu te-au văzut trecând pe-acolo
iar ei mă priveau din infernul lor de speranță cu ochi imobili
ca niște albușuri de ou aruncate-n tigaie „era pe-aici! nu-i asta?”
nu
aia era o curvă frivolă cu ochelari fumuri
în derivă
ăilalți
drogații pereni
cu ciroze în ultimă fază la creier
„artiști underground” furioși și promiscui
inadaptabili
habar nu aveau
nu mai erai de-a lor
lumile subterare se degradează dramatic în timp
coloanele vertebrale se strâmbă
te trezești într-o zi că-ți curge sânge din nas
faci cataractă
cineva trage apa mereu peste tine
canalizarea urmană deversează cadavre
n-apăreai nici la persoane dispărute
în evidența Poliței
( legea prevede trei zile în asemenea cazuri!)
nici la crime cu autori necunoscuți
dar n-am încetat să te caut
m-am dus și la singura morgă din oraș
deschisă publicului
am răscolit morții rămași în sertare
am înjurat medicii legiști în halatele lor verzi
mânjite de sânge
degeaba
nu apăreai nicăieri
poate că nici n-ai existat…
Cer fără stele
Unde-s stelele in astă seară?
Căci eu văd doar un nor
Ce stă să se piardă.
Mă întreb dacă tu îl vezi,
Mă întreb dacă mă vezi,
Cum stau și tot analizez
Lumina stâlpului ce pâlpâie
Ce anunță, poate, un început de vară.
Totul e liniștit, vântul nu vrea să bată,
Iar drumul este înconjurat
De blocuri vechi
Și o grădină uitată.
Cine sunt eu în astă seară,
Poate un umil muritor
Ce așteaptă să ațipească,
Sau să se scalde-ntuneric
Și să prindă în a sa palmă,
Un greier ce își cântă
Propria serenadă.
Cine sunt eu,
Un cântec pus la radio
La o oră târzie,
O frunză ce o să cadă,
Căci nu se simte vie.
Cine sunt eu,
O stea poate pierdută
Ce tot caută luna,
Să-i țină companie
Pentru o seară lungă
Într-un colț de armonie.
Foc fără lumină
Mi-ai fost apus la răsărit de viață,
Iar cerul s-a frânt sub greutatea unui dor.
M-am risipit în mii de stele mute,
Așteptând să cad din nou în visul tău.
Ești un foc ce arde fără lumină,
O flacără ce încălzește umbre reci.
Dar eu sunt cenușa care te strigă,
Un vânt pierdut ce-și caută pământul.
Curaj
Pe drumul vieții, cu pas hotărât,
Raul pornește, de soartă-nfruntat,
În piept un foc ce nu poate fi stins,
Încrederea-i farul ce-l ține aprins.
Prin umbre și vânturi, furtuni ce-l lovesc,
El știe că timpul e dar pământesc,
Cu fruntea sus, privirea spre zare,
Curajul îi crește din orice încercare.
Nu se lasă-nvins de teama din jur,
Căci știe că-n sufletu-i zace-un tezaur,
Puterea de-a crede în ce va veni,
Și-n steaua ce-l poartă spre zile târzii.
În clipe de slabiciuni sau de dor,
El găsește în sine un tainic fior,
Un glas ce-i șoptește: "Tu ești destul,
Ridică-te, Raul, și urcă spre culmi!"
Cu pași fermecați, în față pășește,
Și lumea-n lumină încet înflorește,
Încrederea-n sine devine un scut,
Iar curajul, un cântec mereu absolut.
Așa-i povestea lui Raul, eroul,
Ce-n inima sa și-a găsit tot ecoul,
Cu-ncredere-n drum și curaj neclintit,
El știe: în viață, nimic nu-i finit.
Iar
Iar e timpul tulbure
Iar e iarnă , iar e vară
Iar e toamnă, primăvară
Iarăși trece peste țară
Așteptăm să treacă ziua
Săptămâna, luna, anul
Așteptăm să facem planul
Ca să ne iasă banul
Trece,omule, pe lângă tine viața
Îți îmbătrânește fața
Ridurile îți tot apar
Iar zilele toate dispar
Nu înțelegem să traim
Clipa ,să o prețuim
Că pe Pământ veșnic n-o să fim
Și o să pierdem ce iubim
Viața este trecătoare
De momente răpitoare
Scrie în povestea ta
Până când tot ea ți-o ia
Iar e primăvară...
Mărturisiri
o vreme te-am tot căutat prin ganguri
mi-am zgârâiat retina de întuneric
am inhalat mirosul neplăcut al țigărilor de contrabandă
Cernobîl
și al prostituatelor îndopate cu hot dog și maioneză stricată
din rulotele de pe margini
întrebam drogații apatici dacă nu te-au văzut trecând pe-acolo
iar ei mă priveau din infernul lor de speranță cu ochi imobili
ca niște albușuri de ou aruncate-n tigaie „era pe-aici! nu-i asta?”
nu
aia era o curvă frivolă cu ochelari fumuri
în derivă
ăilalți
drogații pereni
cu ciroze în ultimă fază la creier
„artiști underground” furioși și promiscui
inadaptabili
habar nu aveau
nu mai erai de-a lor
lumile subterare se degradează dramatic în timp
coloanele vertebrale se strâmbă
te trezești într-o zi că-ți curge sânge din nas
faci cataractă
cineva trage apa mereu peste tine
canalizarea urmană deversează cadavre
n-apăreai nici la persoane dispărute
în evidența Poliței
( legea prevede trei zile în asemenea cazuri!)
nici la crime cu autori necunoscuți
dar n-am încetat să te caut
m-am dus și la singura morgă din oraș
deschisă publicului
am răscolit morții rămași în sertare
am înjurat medicii legiști în halatele lor verzi
mânjite de sânge
degeaba
nu apăreai nicăieri
poate că nici n-ai existat…
Cer fără stele
Unde-s stelele in astă seară?
Căci eu văd doar un nor
Ce stă să se piardă.
Mă întreb dacă tu îl vezi,
Mă întreb dacă mă vezi,
Cum stau și tot analizez
Lumina stâlpului ce pâlpâie
Ce anunță, poate, un început de vară.
Totul e liniștit, vântul nu vrea să bată,
Iar drumul este înconjurat
De blocuri vechi
Și o grădină uitată.
Cine sunt eu în astă seară,
Poate un umil muritor
Ce așteaptă să ațipească,
Sau să se scalde-ntuneric
Și să prindă în a sa palmă,
Un greier ce își cântă
Propria serenadă.
Cine sunt eu,
Un cântec pus la radio
La o oră târzie,
O frunză ce o să cadă,
Căci nu se simte vie.
Cine sunt eu,
O stea poate pierdută
Ce tot caută luna,
Să-i țină companie
Pentru o seară lungă
Într-un colț de armonie.
Other poems by the author
Spune-mi
Spune-mi draga mea.
De ce totul e așa?
De ce azi și acum,
Nu mai suntem împreună ?
Te-am iubit prea mult,
Cum sufletul meu a cerut.
Cu iubirea am greșit,
Și pentru asta mult am suferit.
În inimă îmi rămâne al tău nume,
Cât voi trăi pe această lume.
(Din punct de vedere al bărbatului )
Z.A.
Hrană pentru suflet
Degetele-mi, rătăcite printre rândurile unei pagini,
Literele, în grămezi mai mici, mai mari sau câte două,
Alcătuiesc mai multe gânduri, relatări și chiar proiectează imagini,
Aranjate ca soldații, ca să aducă sens pe fiecare pagină nouă.
Un cuvânt, o emoție și poate o virgulă,
O cratimă, spațiu liber... Nu sunt sigură.
Ochelarii se lasă mai jos, ca într-un vals,
Cuvintele necitite în blur au rămas.
Miros de hârtie, un parfum fără de preț;
Nu îl întrece nici Kindle, chiar de-i isteț.
Sunet de răsfoit, ca un cânt, mă alină,
Cărțile pe raft, neatinse, suspină.
Ce magie cuvintele pot face!
Literele, în lanț, sunt ca niște brățări și mărgele;
Povești sunt ascunse sub cerneala ce toarce,
Semne de punctuație, zici că-s acadele.
Universul cărții are cerul pictat:
Din planete și stele el este format.
Fiecare stea aduce sensul cu sine,
Planetele-s propoziții și fraze depline.
Autorul stăpânește acest univers,
Îi dă culoare și viață după cum își dorește.
Ia trofeul atunci când este ales
În această lume, cuvântul hrănește.
Anna Dabija
Regrete
Și cât de mult am stat fără tine
Și cât de rău mi a parut
Și mi plăcea tare de tine
Țineam la tine atât de mult..
În seara asta nu mai oftez că nu vorbim
Ai în plan să mi aduci un fir de trandafir
Așa e? Sau doar e imaginația mea ?
Că răspunsul tău, fiori îmi va da..
Și acum mă bucur că vorbim din nou
Vorbim despre tot până și de noi
Cum am ajuns iar să vorbim
Îmi dai senzația ca tu vrei sa creștem un copil
Și asa mult îmi place de tine..
Mai mult decât oricine
Și lumea e rea și ne judecă pe amândoi
Hai să ne scriem problemele, și sa dăm foc acelor foi
Și totul va dispărea, și va fi doar tu și noi
Și curcubeul va apărea, și subiectul va fi tot despre noi
Parcă nu mai am nici o frica de când vorbesc cu tine iar
Parcă mesajele sunt doar de amintire
M as bucura tare sa ne aducem aminte peste 10 ani
Cum copii noștri vor spune
,, așa comunicau mami cu tati cândva"
de Rotariu Roxana Ariana
Cruzime nebuna
Si mai ranit, am suferit
Mai ranit cu toata cruzimea ta
Sangele curgea de unde putea
Eu pe jos numai puteam respira
Dar ai mai dat inca un glonț
Glonțul a fost terminal
Ma-m terminat într-o clipă
Ma-m stins chiar la tine in ochi
Dar tu râdeai ca un nebun ce erai
Puterea de a iubi.
Mi-am ridicat încet a mi-a privire
Și mi-am gasit puterea să zâmbesc
M-am înecat în lacrimi dar ti-am purtat iubire
Și brusc mi-ai spus direct să mă opresc.
Chiar de e zbucium între noi
Și pare ca n-a fost nimic.
M-am regasit de mii de ori.
Și risc de nu mai pierd nimic.
Eu n-am putut să mă desprind de tine.
Chiar de era atata de firesc
Plecând am rupt tot ceam iubit în tine.
Acum sunt fericită,multumesc.
Spune-mi
Spune-mi draga mea.
De ce totul e așa?
De ce azi și acum,
Nu mai suntem împreună ?
Te-am iubit prea mult,
Cum sufletul meu a cerut.
Cu iubirea am greșit,
Și pentru asta mult am suferit.
În inimă îmi rămâne al tău nume,
Cât voi trăi pe această lume.
(Din punct de vedere al bărbatului )
Z.A.
Hrană pentru suflet
Degetele-mi, rătăcite printre rândurile unei pagini,
Literele, în grămezi mai mici, mai mari sau câte două,
Alcătuiesc mai multe gânduri, relatări și chiar proiectează imagini,
Aranjate ca soldații, ca să aducă sens pe fiecare pagină nouă.
Un cuvânt, o emoție și poate o virgulă,
O cratimă, spațiu liber... Nu sunt sigură.
Ochelarii se lasă mai jos, ca într-un vals,
Cuvintele necitite în blur au rămas.
Miros de hârtie, un parfum fără de preț;
Nu îl întrece nici Kindle, chiar de-i isteț.
Sunet de răsfoit, ca un cânt, mă alină,
Cărțile pe raft, neatinse, suspină.
Ce magie cuvintele pot face!
Literele, în lanț, sunt ca niște brățări și mărgele;
Povești sunt ascunse sub cerneala ce toarce,
Semne de punctuație, zici că-s acadele.
Universul cărții are cerul pictat:
Din planete și stele el este format.
Fiecare stea aduce sensul cu sine,
Planetele-s propoziții și fraze depline.
Autorul stăpânește acest univers,
Îi dă culoare și viață după cum își dorește.
Ia trofeul atunci când este ales
În această lume, cuvântul hrănește.
Anna Dabija
Regrete
Și cât de mult am stat fără tine
Și cât de rău mi a parut
Și mi plăcea tare de tine
Țineam la tine atât de mult..
În seara asta nu mai oftez că nu vorbim
Ai în plan să mi aduci un fir de trandafir
Așa e? Sau doar e imaginația mea ?
Că răspunsul tău, fiori îmi va da..
Și acum mă bucur că vorbim din nou
Vorbim despre tot până și de noi
Cum am ajuns iar să vorbim
Îmi dai senzația ca tu vrei sa creștem un copil
Și asa mult îmi place de tine..
Mai mult decât oricine
Și lumea e rea și ne judecă pe amândoi
Hai să ne scriem problemele, și sa dăm foc acelor foi
Și totul va dispărea, și va fi doar tu și noi
Și curcubeul va apărea, și subiectul va fi tot despre noi
Parcă nu mai am nici o frica de când vorbesc cu tine iar
Parcă mesajele sunt doar de amintire
M as bucura tare sa ne aducem aminte peste 10 ani
Cum copii noștri vor spune
,, așa comunicau mami cu tati cândva"
de Rotariu Roxana Ariana
Cruzime nebuna
Si mai ranit, am suferit
Mai ranit cu toata cruzimea ta
Sangele curgea de unde putea
Eu pe jos numai puteam respira
Dar ai mai dat inca un glonț
Glonțul a fost terminal
Ma-m terminat într-o clipă
Ma-m stins chiar la tine in ochi
Dar tu râdeai ca un nebun ce erai
Puterea de a iubi.
Mi-am ridicat încet a mi-a privire
Și mi-am gasit puterea să zâmbesc
M-am înecat în lacrimi dar ti-am purtat iubire
Și brusc mi-ai spus direct să mă opresc.
Chiar de e zbucium între noi
Și pare ca n-a fost nimic.
M-am regasit de mii de ori.
Și risc de nu mai pierd nimic.
Eu n-am putut să mă desprind de tine.
Chiar de era atata de firesc
Plecând am rupt tot ceam iubit în tine.
Acum sunt fericită,multumesc.