transfigurare 1/2

În Ianuarie, când gerul mângâie pământul,

Luna veghează, un orb luminescent,

Cu stele ca diamante în mantia-i argintie,

În nopți reci și tăcute, cu farmec persistent.

În noaptea-i stelară, fulgii dansează ușor,

Coborând cu delicatețe pe lumea adormită,

Prin geamuri înghețate, lumina se strecoară,

Ianuarie, o poveste de iarnă nesfârșită.

Pe ramuri goale, se așează zăpada albă,

Ca un pled de poveste peste copacii singuratici,

În liniștea nesfârșită, se aude doar adierea,

A vântului ce șoptește în taină printre crengi.

Oamenii își adună gândurile în larma anului nou,

Cu promisiuni și vise, ca stelele pe cerul senin,

În Luna Ianuarie, speranța răsare ca un soare,

În inimi încrezătoare, în suflete de dorințe pline.

Pe străzi pustii, pasul răsună în zăpadă,

Cu ecouri de pași hotărâți și drumuri neumblate,

Ianuarie, poarta către visuri și începuturi,

Cu frigul său aspru, dar și cu inima încălzită.

În Luna Ianuarie, când albul acoperă totul,

Se scrie o poezie a frumuseții efemere,

Cu file de zăpadă ce dansează în vânt,

O poveste ce rămâne veșnic în inimile noastre sincere.

”...Des yeux qui font baisser les miens
Un rire qui se perd sur sa bouche
Voilà le portrait sans retouches
De l'homme auquel j'appartiens...”

                                      Edith Piaf

.

nu am întrebat pe nimeni atunci

de ce toți bărbații îmbrăcați în fracuri

erau singuri

în orașul acela cu lumini roșii și femei languroase

la geamuri

.

și eu eram singur

în costumul meu bleumarin

cumpărat de la RoB Square Sainte-Croix de la Bretonnerie

75004 Paris

 .

mă plimbam pe o stradă îngustă

poate chiar pe Chateau Rouge sau Barbes

nu mai știu

ce fericire e să nu te cunoască nimeni

.

să aluneci ca un fulg de zăpadă prin o mie de ochi

s-auzi aceleși murmur ”allez viens”

din o mie de guri

apoi să te topești într-o mie de palme

mirosind a Chanel Gabrielle

.

un iz puternic de  săpun  „Tesori d`oriente”

plutește în aer

nu mai e cale de întoarcere

îmi mai aprind o țigară Gauloises sau Gitanes

fără filtru

de care fumase cândva Jean-Paul Sartre

Camus și Gainsbourg

și-mi fac curaj

„ ce qui doit arriver, arrivera!

.

cum să-mi fi dat seama încă de-atunci

că Notre-Dame e pe moarte

.

acum

după noaptea aceasta „ de rêve”

nu-mi mai rămâne decât să mă arunc din Pont Garigliano

în Sena

sau să mă-mpușc în cap

în Place de la Concorde…

Unei dive

S-a scris astăzi în jurnal,

Că a mai căzut o stea,

Dar, profesional...

Ea, era deja!

Covorul

Întrebând odraslele,

Ele mi-au spus pe șleau,

Covorul ura Paștele,

Că la Paște îl băteau.

Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri

Era temut ca adversar,

Până în ultima secundă,

Considerat ca unic cămătar,

Ce a dat... fără dobândă.

Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I

Au pus VAR pe stadion,

Dar i-ați găsit beleaua,

Și n-o mai dregeți din penson,

Ci dați direct cu bidineaua.

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

Calul l-a strunit cu vervă,

Călărind-ul fără frică,

Şi-l hrănea fără rezervă,

Nu cu ovăz, ci cu Urzică.

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

I-a zvârlit pe toți la rând,

Dar la Marius șade blând,

Nechezând, apoi explică,

N-am ce-i face... mă urzică.

Epitaf unui șomer

Ca să știe toți drumeții,

Doarme aici ca-n timpul vieții.

Principiul al doilea al corupției

Dacă un polițist acționează asupra unui infractor

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.

Principiul al doilea - postulat

Dacă un polițist acționează asupra unui superior

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.

Legea fecalostaticii

Un om intrat într-un rahat,

Este atras de acesta de sus în jos,

Cu o forță egală cu cât a furat,

Dezlocuind un puternic miros.

Legea presiunii

Presiunea exercitată asupra unui om,

Este invers proporțională cu educația sa.

Legea lui Om

Intensitate cu care omul trece prin viață,

Este proporțională cu studiile efectuate,

Și invers proporțională cu ce el învață,

De la dejecțiile aruncate de societate.

Unui șomer

I-au spus răstit toți de acasă,

Ba chiar și soața sa colerică,

Să-și caute o slujbă frumoasă,

Și de-atunci merge la biserică.

Unui actor

Rolul unui surdo-mut a prins,

Și-a jucat perfect, destins

Însă, din culise o știm,

Că sufleor... era un mim.

Voie bună

Fiecare din alt loc,

Reveniră la baracă;

Ea miroase a busuioc,

El miroase a busuioacă.

vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse

femeia doarme cu jumătate de trup pe umărul meu drept

spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche

neinteligibil

câteva becuri de pe marginea căii ferate

ne-mproșcă în față c-un galben bolnav 

nu mai mult de-o secundă

apoi dispar

.

sub noi roțile clănțănesc cuprinse parcă de friguri

.

în timp ce dormeai

ți-a alunecat dintr-un ochi

o perlă

îi spun

iar ea ridică din umeri nepăsătoare

era probabil o perlă din vis

fiindcă eu nu-mi mai fac asemenea lucruri

din amintiri triste

.

demult

demult

demult

abia dacă îmi mai aduc aminte

.

nu te cred

(nici nu mi-ai spus cum te cheamă!)

toate femeile

ascund amintirile triste

sub sideful speranței

și-și atârnă perla durerii la gât

.

vai

pe care voi bărbații o despicați cu securea

în două

ne omorâți încă o dată

și dați strălucirea amintirii deoparte

doar să aflați ce se ascunde-n trecut

.

iar trenul își vede de drum

strivind între roți și șine de cale ferată

timpul …

la început am îmbrăcat haina vieții

pe deasupra hainelor de duminică

ca pe-o manta de-a lui Gogol

(găsită în lada de zestre-a bunicii!)

cineva mi-a spus că arăt ca o sperietoare de ciori

pulpanele îmi atârnau până la călcâiul lui Ulise

și era largă

jenant

pe-alocuri

mă lătrau câinii

ziua-n amiaza mare

așa că mi-am făcut rost de o manta nouă

din celebrul Marché aux peuces din Paris

mai scurtă

cu nasturi lucioși de alamă

citeam pizma în ochii hoților de cruci

și cadavre

dar

vai

nenorocul mi-o luase-nainte

în zori mantaua mea dispăruse ca Fata Morgană-n deșert

și-n locul ei se cuibărise ca un dihor flămând

Moartea…

Într-o mare de tristețe

Vezi doar un strop de speranță,

Împrejuru-ți triste fețe

Disperate se agață

De minciuni și de iluzii

De un rai închipuit,

Râd în hotote nerozii

Când te-nchini la chip cioplit!

Se ridică marii trântori

Să le dea la toți povețe

Stau plebeii rânduri-rânduri

Taina vieții s-o învețe!

Bucuria și necazul

La un loc par a se strânge,

Tristețea la braț cu hazul 

Stau acum ca frați de sânge.

Simfonia neputinței

Astăzi imn ne-a devenit,

Cântăm oda biruinței

Umilind pe cel lovit!

(A.C. - Iași)

oglinda-nfiripă

o stranie simetrie,

față de un  invizibil reper.

dacă-n oglindă

se reflectă o altă oglindă: 

 adevărul din spatele faptelor e 

dezvelit;

sau rădăcinile tainei

străpung

alte dimensiuni ale existenței.

crepusculul, pe dealuri,

a aprins scoarțele

cu râuri și cu flori.

un țipăt scurt,

aripa unui sticlete speriat,

m-a atins .

acum

nu mai ai nevoie de parolă;

nici

să-ți faci un cont în paradisul pierdut;

închide ochii și 

reazămă-te, o clipă, de balustradă,

pentru a vedea

cum abisu-și

rostogolește nimicul 

în brațele tale!

sfredelind stabilopozii

valurile

se prind de balustrada falezei.

liniște!-

tot strigă pescărușii,

florile de gardenia

cântă!

ascultând

  bătăile fierbinți

ale timpului de așteptare,

ornat cu ofrandele veacurilor,

ating

respiratia cititorului, ce cotrobăie

prin odăile cărților.

fluture 

rătăcitor îmbietor

frământând visând cântând

pe neatinsele țărmuri poetice-

iubind tulburând sclipind

năbădăiosul înflăcăratul

avânt