Scrisoare din veșnicie
Voi cei care m-ați "iubit"
să mă iertați de v-am greșit,
să mă uitați, să mă lăsați
să zac, să nu mă întrebați
de ce-am plecat spre infinit,
fiind cenușă-n răsărit
și noru' negru-n asfințit!
D-o-ți vrea să mă căutați
mândre păsări întrebați
de bietul sufletul meu
ce-a suportat tot mereu
răutatea voastră cruntă...
acum nu se mai frământă!
Dacă dor o să vă fie...
să n-aduceți lacrimi mie,
pe mormântu'-mi plini de spini,
iarbă neagră, mărăcini
și sălbatici trandafiri.
Aduceți nemulțumiri!
Ca ș-atunci când am trăit
Mai știți? v-am nemulțumit!
Să nu plângeți lacrimi false
doar ca să vă vadă lumea,
că-mi vor fi tălpile arse.
Îngropați-mă doar lunea!
Căci am fost "rea și haină ",
ca și lunea eu am fost.
Povestiți-mă în taină
c-am fost un om fără rost.
Nu vă făliți că vă doare!
Știți prea bine...nu-i așa?
Că un om nu doar când moare
trebui prețuit cumva!
✍️ Georgiana Calotă
03 iulie, 2024
Category: Thoughts
All author's poems: Georgiana Calotă 
Date of posting: 3 июля 2024
Added in favorites: 1
Comments: 1
Views: 257
Georgiana Calotă