Insomnii

mi-e imposibil să înțeleg de ce zilele trebuie să înceapă

în zori

nu întotdeauna se-ntâmplă să dai binețe zilei cu Soarele

uneori te trezești confuz în mijlocul nopții

dintr-un vis urât cu păianjeni

aprinzi lumina

te strecori tiptil printre aceleași lucruri tăcute

ca nu cumva să nu le tulburi monotonia

printre uși uitate deschise

spre baie

observ în oglindă că mi-a crescut barba

„fir-ar a naibii de barbă!”

aparatul de ras bâzâie ca un motor cu reacție

sigur vecina de jos mă înjură

o urmă de ruj de pe etajeră îmi aduce aminte

de tine

a fost ieri

pe scări este o liniște surdă

la fel pe străzi

la Spitalul  Județean de Urgențăți

și biserică evanghelistă

„ la început a făcut Dumnezeu lumea

îmi vine în minte un text din Facere

și pământul era netocmit și gol

întuneric era deasupra adâncului

și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor

și-a zis Dumnezeu:

să fie lumină

și-a fost lumină…”

asta era

mă gândesc în timp ce urc scările

omul a apărut mai târziu

nu l-a întrebat nimeni dacă e bine să desparți ziua de noapte

„iar nu aveți somn!”

mă ceartă bătrâna de la parter

mi-e imposibil să-nțeleg

de ce zilele trebuie să înceapă în zori

îi răspund

nu întodeauna se-ntâmplă să dai binețe zilei cu Soarele…


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online Insomnii

Date of posting: 28 декабря 2018

Timp de citire: ~2 min.

Views: 2333

Log in and comment!

Other poems by the author

Acoperiri

strigătul fricii

 

reverberează lugubru

 

alergi și simți cum plumbul ți se topește-n picioare

nu-ți mai auzi bătăile inimii

te-apuci cu mâinile de ultimul gând

care te-ndemnase

cu puțin înainte

diabolic

să fugi

fără să înțelegi de ce

și

mai ales

fără să știi cine

a stins acolo

sus

(în somtuoasele apartamente ale minții)

lumina

lăsându-ți i sufletul să se zbată

precum peștele pe uscat

să urle pe străzile scufundate în beznă

ca Diogene

căutând cu disperare

un om…

More ...

Vedenii

pare aiurea să simți că nu ești singur

 

pe lume

 

între tine și lucrurile abstracte din jur cineva a tras o line dreaptă

peste care nu poți să treci

degeaba râzi când îți bei cafeaua de dimineață

distanța rămâne aceeași

ca orizontul

îți poți trimite doar visul înaine

piciorul însă se afundă inexorabil în timp

la jumătatea drumului

e un loc în care nu crește nici iarba

nu zboară nici păsările

nu urlă nici lupii

toți au câte-o linie dreaptă de demarcație între ei

care face orice întâlnire imposibilă

pe deasupra mai este și a naibii de frig

de departe vezi cum crapă pietrele

cu Soarele refugiat în punctul cel mai înalt

al zilei

și nu ți-ai dori să fii acolo niciând…

More ...

Neobosite, aceste nave spațiale ale gândului

Chipul tău
tremurând în oglinda apei
mi-a rămas întipărit de-atunci pe retină
din când în când
inima aruncă răutăcioasă cu săgeți otrăvite
parcă le și aud înfigâdu-se-n lacrimi
(îți mai amintești cum ne întreceam
la aruncatul cu pietre
cum socoteam care piatră țopăie mai mult
deasupra apei
și cum pierzătorul rămânea întotdeauna dator
cu o jumătate de scoică?)
în urma pietrelor liniștea desenează și acum
cercuri concentrice
(n-ai uitat
cred
cum ne minunam ca în fața unui organism viu
ascuns în adâncuri
între două respirații
și ne apăsam înspăimântați cu podul palmelor
peste inimi!)
aud aievea în mine plescăitul lespezii care se duce la fund
cântecul răgușit al mierlei
piciorul tău desculț
risipindu-se voluptos în nisipul galben
(ți-i minte cum priveam cocorii
în mantiile lor albe
înveșmântați ca prinții
cu gâturile terminate în cer
cu pliscurile albastre
prinși în ritmuri nebune de samba
smulgând smocuri de iarbă
țâșnind grațios spre înalturi
făcându-și reverențe!)
parcă a fost ieri…

Neobosite, aceste nave spațiale ale gândului…

More ...

Exuberanță

Întâlnirile mele cu diminețile  iernii

 

mă entuziasmează la nebunie

 

așa sunt eu

mă bucură primul fulg de zăpadă sfios

care mi se topește pe tâmplă

ador răsuflarea tăioasă a vântului

țurțurii de pe streșina casei

albul zăpezii și a fumului de la țevile de eșapament

adesea mă dau fără să mă vadă nimeni

pe gheață

lăsând deoparte sobrietatea scorțoasă

a poetului

mângâi steluțele argintii de pe ferestre

cu buzele

în timp ce pisica își schimbă culcușul din pod

la gura sobei

chiar și mașinile sunt parcă un pic mai umane

pe șosele acestea ca niște coli uriașe de hârtie

n-ai cum să nu-ți lași sufletul  moleșit de căldurile verii

să zburde printre munții împodobiți de omături

unde ecoul se sparge în mii de bucăți și nu se mai întoarce

GPS-ul îmi spune să fac la stânga

deși nu mai văd nicio urmă de drum

fac stânga, totuși,

spre cer

 

și simt cum îmi cresc aripile...

More ...

Uimire

vântul acela apăruse de nicăieri

îmi umpluse ochii cu puf de păpădie

și praf cosmic

doi grauri imitau dintr-un salcâm o fugă de Bach

la virgulă

mai încolo ziua se topise în brațele nopții

în pași de tangou vienez

mă întorceam pe drumul spre casă

printre zeci de fluturi zglobii și zumzete

îmi vibra inima ca un diapazon

ascultând arpegiile brazilor de pe margini

deveneam la rându-mi muzică și instrument simțitor

într-o simfonie celestă a florilor

cum aș putea să-ți descriu în cuvinte acest musical dumnezeiesc

de pe un Broadway al inimii,,,

More ...

31 Decembrie

în noaptea aceasta albă și neliniștită

ca un zbor de lebădă

mai lungă decât toate nopțile anului

care își dă sufletul

am uitat colivia cu păsări măiestre

deschisă

mă întorsesem o clipă în timp

nu mai mult de o clipă

însă destul ca să rămân fără nicio pasăre

înconjurat de liniște

de sloiuri reci de liniște

singur

de mâine va trebui să-mi caut alte păsări măiestre

frumos colorate

nu pot lăsa colivia goală

cele mai multe au plecat spre alte meleaguri

răsfățate de Soare

cele care au rămas s-au ascuns prin scorburi

din calea frigului

nu-i simplu deloc să găsești o pasăre măiastră

în mijlocul iernii

îmi spune Dolores

mai ușor găsești o femeie

care să-ți mângâie fruntea

în liniște

să-ți dăruiască o colivie de aur plină de vise

cât o mie de păsări măiestre

haide

mai bine

să ne resetăm inimile

la zero și un minut

să desfacem ultima sticlă de șampanie

și s-o luăm de la capăt...

More ...

Poems in the same category

Terori noctorne

m-am trezit în dimineața aceasta confuz

nu eram nici om pe de-a-ntregul

nici spirit

dar puteam să merg

să deschid fereastra

să primesc ziua înăuntru-mi

printre ruinile sufletului

să-mi calc cu tălpile goale pe inimă

sub privirile tale încremenite

Doamne

exclami

și te văd adunându-mi resturile

fragmente din care încă mai picura sânge

 „cum ai putut face asta?”

mă-ntrebi

iar eu îți răspund că n-am făcut nimic

că m-am trezit dintr-un somn adânc al rațiunii

sfârtecat de monștri

tu plecasei de cu seară să numeri stelele

de pe cer

la ce ți-o fi trebuit să numeri stelele chiar în noaptea aceasta

n-am înțeles

te căutam înfrigurat printre cearșafuri

încolțit de toate stihiile întunericului

dar nu erai acolo

nu aveam de ce să mă prind

în căderea aceea imposibil de exprimat în cuvinte

când îți vezi viața derulată la viteză maximă

înapoi

și când te trezești la mijlocul drumului înăuntru-ți

cu sufletul încremenit

asemenea unei stalactite imense

pe tavanul unei peșteri antice...         

More ...

începătură

rotație

robia

împinge barca credinței

spre curaj-

ciucuri din coroana cu diamante i-atârnă pe umeri.

într-un dans de tobe spaniol,

lanțurile se rup,

încurajând libertatea să-i strălucească-n priviri.

 

omul-în cercul destinului,

mulțumit cu urcușurile și alunecarile sale,

prins într-un vârtej de orbire,

devine apatic.

dependent de

substanțe,

circumstanțe si nevoi

înainte de apusul soarelui,

iată-l

îngenuncheat,

adulmecând

robia...

 

 

 

 

 

More ...

Regãsirea

O suflete condei de aur, 

Câte poți așterne

pe paginile vieții!

Mă-ntorc la mine, 

Cãci  n-am mai  fost de mult.

E ușa acum închisă 

Si cheia am pierdut. 

Emoții se revarsă 

Ca o ploaie deasă, 

Zăresc pe geam o umbră, 

Uitându-se adânc spre mine. 

Parcă m-ar pofti înauntru să zăbovim la o cafea

Să-i spun câte și multe, 

Pe unde am umblat, 

Și-n sacul de pe spate 

Câte-am adunat.

 

More ...

"Unele amintiri nu se estompează, dar devin mai grele cu timpul."

Doi ochii vezi 

Sau albaștri?

Un zâmbet viu 

Și-o pălărie 

Alcool și tutun

Pufuleți și înghețată 

Zâmbete și râse 

Glume, bancuri 

și posne făcute 

Acum se uită 

Au murit 

S-au prăpădit 

Împreună cu a ta prezentă 

Din păcate 

S-au uitat 

Ce-a fost frumos 

A dispărut 

La fel ca tine 

Doar un nume a rămas 

O poreclă 

Și-o viață frumoasă 

Plină de poveștii 

De oamenii fericiți 

S-a stins 

Odată cu tine 

Din culori 

Au mai rămas doar nuanțe triste 

Lacrimi și regrete 

Vorbe nespuse 

Promisiuni făcute 

Amintiri nefăcute 

S-au dus toate 

Odată cu al tău nume 

Zâmbetul s-a dus

A rămas la tine..

 

 

 

More ...

Masacru

Rugul aprins bolborosește incomprehensibil

două numere naturale (1și 2 ) vor fi arse de vii

dintr-o clipă în alta

grupuri  izolate de cuvinte se dedau la distrugeri stradale

„ticăloșilor, pedeapsa cu moartea a fost abolită demult”

străjerii Alfabetului iau poziții de luptă

iar clonele literelor  de bază

ă,â,î,ș,ț 

ascunse în spatele căciulilor, circumflexelor  și virgulelor

trag pidicile armelor

„pe aici nu se trece”

cifrele 1 și 2 se făcuseră vinovate de  lèse-majesté

adică de ofensă adusă suveranului  0

pedepsită cu moartea

puseseră între ele și suveran o virgulă

în fapt

Constituția statua dreptul acesta doar regelui

după el  nu puteau fi decât numere zecimale

nici vorba de litere

literele rămâneau întotdeauna  litere

nu aveau iscusința și mlădierea numerelor

revolta lor nu era sustenabilă

și trebuia înăbușită în sânge

 

cine s-ar fi așteptat să vadă caldarâmul vieții

 însângerat de cadavrele inocente ale cuvintelor?

.

Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru

More ...

Alinare din Cer

E seară, e întuneric și târziu,

Sufletul îmi e trist și pare a fi pustiu.

Dar gândul îmi zboară către Dumnezeu ,

Căci numai rugăciunea, mă ajută mereu.

 

Căci Domnul mă ascultă oricând

Și când mă rog la El plângând ,

Simt cum tristețea dispare

Și din cer am primit alinare.

 

Vă îndemn și pe voi sa vă rugați,

Durerea în mâna Lui să lăsați 

Și să aveți credință,în Dumnezeu,

Că așa,veți fi bine mereu.

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍