Greul

how do you love me so easily?

when my whole life, the people around me

have shown me im hard to love,

and so that became my reality.

i've only ever been myself

or changing for others,

or due to traumas,

but there was one constant thing —

they were all temporarily;

i get scared if you stay too long

and i'll push you away,

even if you're nice to me,

'cause that's my lesson.

no one was really here to stay,

yet i still pushed them away,

in fear they'd hurt me too,

so i did it first, before you could.

Când tăcerea-mi cântă valsul
Eu mă rătăcesc de mine
Mă alerg, mă caut,mă chem
Gândurile mă ajung
Și-mi lipesc de mine glasul
Să-l aud ce mai îmi spune,
Unde, unde să m-alung…

Fără nici o alinare
Doar misterul din amurg
Răscolește prin sertare
Amintirile ce-n mine curg.

E orașul  cu o stradă  
Strada pașilor pierduți
Tainice trăiri se sparg
Lăsând gândul în ogradă,  
Casa tristă  și-un cerdac
Strajă-i sunt  crengi de liliac
Pe o stradă într-un burg…

nu poți spune tu

muritorul de rând

cu mâna pe inimă

că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu

de rugăciune al omului singur

denumit Gând

doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat

ca niște borne kilometrice

de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul

din păcate

dumnezeii lor

fără niciun reper verosimil

sunt tot atât de infiniți

precum infinitul

(nemărginit la capete!)

un fluviu spumos de întuneric și lumină

revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal

a cerului

peste toate sfâșierile noastre metafizice…

Blestematule! Blestematule!
am strigat din vârful dealului,
să nu-mi prăvălești din nou piatra
ca lui Sisif!
ecoul îmi întoarce cuvintele
golite de suflet:
să nu-mi prăvălești din nou piatra
ca lui Sisif…
să nu-mi prăvăești din nou piatra
ca lui Sisif…
să nu-mi prăvălești din nou piatra
ca lui Sisif…
ajunsesem aproape de vârf
alături de mine Don Quijote alerga după fluturi…
nici nu știu cum am scăpat-o
la dracu! la dracu! la dracu!
am răbufnit
și-atunci am auzit o voce din cer
reverberând sacadat
ca un tunet

„ Ajunge, fiule!”

ecoul  trecerii timpului

ricoșează asimetric din oameni  în lucruri

și invers

în funcție de distanță

nimeni nu scapă

e ca un pumn de boxer învelit într-o mănușă de mătase

în plex

sau ca un pas apăsat peste inimă

în fiecare clipă auzi câte un vaier ricoșat

dintr-o piatră

câte un răget de cerb încolțit

într-o lume cu reacții în lanț

și ecouri

contrar oricărei legi ale mecanicii despre mișcări rectilinii uniforme

și repaus

n-ai nicio șansă

.

numai acel impuls mesianic

imprimat la naștere

ne mai ține în viață

după aceea ricoșăm haotic

dintr-un ecou în altul

la început

apoi din ce în ce mai slab

goliți de sunete

fără nicio explicație…

.

filozoful o să spună agnostic

că ecoul se sustrage cunoașterii noastre

ca Dumnezeu

științific pare o aberație

ar fi de neînțeles ca tu să strigi în pustiu

și ecoul să se spargă în ceruri

.

Big Ben-ul  bate în Turnul Londrei

ora exactă

când timpul ajunge la fix

ecoul însă se-ntoarce-n Marele Clopot

asimetric

la o secundă distanță

în alt timp…

Ma predau tacerii chiar si atunci

Cand sunt plina de durere

Pentru a explica tot ce s-a intamplat

Inca ma distantez de toata lumea.

Chiar si atunci cand sunt pe cale sa ma inec,

In singuratatea mea...

Fug de lucrurile care, mi-ar construi identitatea,

Invingand disperarea.

Unde ajung in aceste ultime zile in care aman totul?

Ce fel de inselaciune si durere ma asteapta in viitor?

Nu pot sa dorm niciodata

Cand ma uit inapoi, pierderile mele par a fi primele.

De ce ma confrunt cu toate acuzatiile?

Pe cheltuiala a ce?

O multime de lucruri prin care am trecut, pentru nimic?

Viata imi datoreaza linistea de mult asteptata.

Amintirea ce nu moare

Și te doare foarte tare

Viața ta a fost cu totul

Vocea ce arată scopul

Muzica-ți trezește dorul

Sufletul îi simte golul

Locurile îi spun lipsa

Lucrurile își știu casa 

Mintea își tot amintește

Iar cu greu tot mai trăiește

Dup-acea iubire mare

Când încrederea dispare

Pozele șterse care-au fost 

Făcute-n bine ieșit prost

Haine prin suflet uzate

Prin foc și apă purtate

Călătorii ce-s statice

În care-am fost nemaiplecând

Dureri atât de tragice

Din care-am plecat râzând

Timpul de neprețuit

Emoții de negrăit

Furie de neînvins

Iubire de neatins

Integritate ca niciuna

Repetat mereu întruna

Tras de neoprit nicicând

Binele purtat de vânt

Plimbări de neparcurs din nou

Lecții ce mai au ecou

Momente de nevorbit

Durere de neoprit 

Forme bine cunoscute

Vorbe bine amintite

Privire întipărită 

Iubire închipuită 

Manipulare clară 

Speranță neclară 

Iubire îngropată

Și milă înghețată

Ruperea sufletului

Negăsirea scopului

Haos în tot ce există

Și fundalul minții tristă

Dorul nu va dispărea

Prin el vei putea crea

Artă de neprețuit

Din ceea ce ai trăit

El ține-n viață trecutul

Care mai e doar în gândul

La ce-a fost și e în tine

El dă sensul în sine

E o durere plăcută

Ce-n minte e simțită

E un vis bun sau de necaz

Ce-l visezi doar când ești treaz 

E un gând și-un sentiment

Pentru un trecut moment

Care-acum nu mai există

Decât prin mintea artistă 

Simți ceva pentru ceva

Ce e doar în mintea ta

Simți durere și iubire

La ceva ce n-are trăire

Cum să faci să te găsești

Din greșeli să te oprești

Când îți vine tot să-ți dai

Când probleme mereu ai

Cu cât stai mai mult pe loc

Pui mai multe paie-n foc

Și nevoia să fugi crește 

Forța-n tine ofilește

Și ai face și ai drege

Și trecutul ți l-ai șterge

Toate le visezi zăcând

Toate le parcurgi căzând

La iubire tot mai speri

Deși n-o vezi nicăieri

La mai bine tot te rogi

Dar te duci la psihologi

Și vezi lumea minunată

Cum devine-ncet pierdută

Și vezi cerul Infinit

Și vrei să nu fi trăit

Iar în oameni nu mai crezi

De toate te-ndepărtezi

Și de ce ți-e cel mai drag

Tot vezi și-l vezi tot mai vag

Cum ar fi doar să Aud

Culorile să le Exclud

Pe mine să nu mă Știu 

Să Văd în față doar Pustiu

Ziua să îmi fie Corul

Noaptea să șoptească dorul

Să nu știu ce Simt, ce-Aud

Părerile să le Includ

Să fac totul Pipăind

Să mă duc chiar neștiind

Să Văd în lume nevăzând

Să Merg lumea doar zburând

Cum ar fi de aș Vedea

Cât privirea-mi Cuprindea

Plină de tot Însăși Viața

Ce-și Celebră Eleganța

Să Fiu foarte, foarte sus

Să Văd norii în repaus

În vântul foarte puternic

Să Dansez cât mai Poetic

Cum Dansez în valuri reci

Unde-s-a vântului poteci

Să fiu Liberă Complet

Să Ardă lacrima-n râset

Cum ar fi de m-aș Trezi

Doar să Simt, n-aș auzi

Doar Totul ce doare tare

Cum s-Aprinde și dispare

Să mă Simt inexplicabil

Să Văd totul impecabil

Ura doar să se topească

Cu greul să se sfârșească

Să Știu clar ce Este Viața

Să Recunosc Existența

Să Iubesc ce n-am iubit

Să-Nțeleg un diferit

Cum ar Fi să fiu copilă

Să Rămân intangibiă

Când Sunt Mare Să Fiu Mică

Să nu pot fi pe logică

Să nu știu că focul arde

Să nu știu că el aprinde

Să fiu neajutoarată

Și mereu nevindecată

Să nu știu nimic nicicând

Să merg spre pericol râzând

Să am o viață luată

Să am o viață mimată

Cum ar fi să-mi Amintesc

Defapt Unde Locuiesc

Și că Tot ce Fac Aici

E Tot, Însă Nu ce Zici

Să-mi Știu steaua și lumina

Aici care Mi-e Sarcina

Familia în galaxie

Astenia din energie

Să Îmi Știu Calea și Puterea

S-o deslușesc pe ea, Gândirea

Să-ntâlnesc Sulfetu-n față

Să-mi Amintesc Reala Viață

Cum ar Fi să nu exist

Să fiu Cel Dintâi Artist

Tot ce Este să Trăiască

Prin Mine să se Iubească

Din Nimicu-mi Infinit

Să se Facă Tot Gândit

La Măreața Conștiență

Tot să fie Transparență

Să Exist în Fel Și Chip

Neavând Mod Și Aspect

În Tot Etern Să Particip

Să Exist și nu Perfect

Vocea ce-ți mângâie sufletul

Vorba ce-ți aduce zâmbetul

Gluma ce-ți pare amuzantă

Persoana te face distrată 

Orele numărate faine

Piesele care-ți sunt ca haine

Înțelesurile ascunse

Gândurile presupuse

Așteptarea și răbdarea

Visarea și cu sperarea

Atracția, nesiguranța

Proiecția si cu dorința 

Distanța și cu neștiința

Importanța ce-o dă prezența

Aduc zâmbetul îndrăgostit

Și fac sufletul neliniștit

Nici nu știi cu cine vorbești

Dar vocea te face să trăiești

Personalitatea te-aprinde 

Gândirea te-nebunește

Sunt Aici, înnot pământul...

Doamne, care-i Adevărul 

Ce sunt toate, toate astea 

Cum există Existența 

De ce sunt Aici, Acum 

Cum mă recreez din scrum 

Ce e negrul și lumina 

Ce e cerul și gândirea 

Cum mă uit și pot să văd 

Cum de merg, și pot s-aud 

Ce-i tot, Prețuitule 

Why me, Negăsitule 

De ce am fix forma asta 

De ce e fix asta planeta 

Cum de e posibil Totul 

Cum de-ncerc să știu ce-i gândul 

Ce urmează să trăiesc 

Cum să fac să mă Trezesc 

Cum să simt și să m-opresc 

Să simt și ce ocolesc 

Cum poate fi o floare 

Așa vine și dispare 

Cum e așa și mândră 

Rezistentă și plăpândă 

Cum de se-nvârte globul 

Cum poți potoli vântul 

Ce e respirația 

Ce este vibrația? 

"Oare cum Exist ca Totul 

Oare care mi-este Scopul 

Să Recreez la Nesfârșit 

Iar să pierd ce-am regăsit 

Să Trăiesc Tot ce Există 

Destinul și soarta tristă 

Baschetul și jucătorul 

Să integrez exteriorul 

Cum de Pot atât de multe? 

Sunt ele și le fac rapid 

Nici nu știu ce-o să rezulte 

Poate un fluid solid 

Nimic nu se risipește 

Infinit se răspândește 

Crește, crește și se scade 

Se înalță și iar cade 

Tot ce Știu E Tot ce vezi 

Fac Posibil Tot ce crezi 

Eu îi dau vieții Viață 

Iar Eu Sunt a lumii Speranță 

Sunt moartea-n Jocul de-a trăi 

Sunt înaintea oricărei Creări 

Sunt Infinit în Infinite căi 

Sunt sosiri care Sunt plecări 

Sunt Cel ce dă Sensurile 

Sunt să Fiu Vremurile 

E Totul doar ca să Fie 

Fără o direcție" 

Mereu doar Eu cu Mine 

Încep să se termine 

Cenușa și bătăile 

Inimii dorurile 

Cum să fac să-mi Amintesc 

Adevărul Sufletesc 

Când se-ntâmplă ce-mi doresc 

Libertatea să Trăiesc 

De ce mi-e greu să Te văd 

Vreau numai să Te revăd 

Unde este locul meu 

E la tine, Dumnezeu? 

Simt că Suntem aproape 

Și știu că Simți de departe 

"Încât sigur Suntem Uniți 

Domnul și Ai Săi Iubiți..."