Incerc

Ti-am dăruit cu drag bucăți din suflet

Crezând în timp ca vei aprecia

Și ca vei vrea când ne-o veni sfarsitul

C-un vin în doi sa incheiem povestea,

 Mi-erati altarul meu de armonie

Neștiind ce va urma sa fie..

Ca vei alege să mă închizi in vesnicie

Sa ma abandonezi intr-o eternă mâhnire..

Mi-ai spus atât de sec ca nu ești pentru mine

Uitând de tot si toate peste noapte

Sperand sa pot uita si eu de tine..

Ai gândit rău...mai rău de-atata nU se poate.

Sunt zile...luni...un an....de când port doliu

După o poveste-n doi ucisa din orgoliu

Cu sentimente rosé puse la zid

Si-o durere ce-n mine o-nchid.

Și azi, ca alta data, pe-o foaie de lacrimi

udată

Rescriu povestea noastra încă o dată

Și cine stie câte pagini or plânge..câte foi.

Sfârșitul fără recurs ce l-ai dorit pentru noi.

Ce-am fost atâta timp? Pahar de poezie, 

Din speranțe rupte în cuvinte.  

Te-am scris cu sufletul în agonie, 

Doar să te-alung ușor din minte. . 

Te-am scris urlând a clipe grele, 

Cu rime strâns prinse de rană 

Când mi-ai lăsat din tine umbre..

Și-un dor, ce uneori te cheamă...

Te-am scris... Și Doamne! Cât a fost de greu! 

Când nopțile strigau a dor de tine. 

Dar știu... În timp ce tu erai muza mea, 

Eu eram doar un vers, ce nu-ți convine...

Te-am scris arzând in mine, fără foc

Doar din speranțe neîmplinite...

 Căci doar in vers am găsit loc

Să iți omor promisiunile rostite.

Te-am scris cu luna față-n față ,

Întrebând Cerul fără de glas

De vom mai fi in altă viață 

De-n asta, un ceas n-am mai rămas?!...

Te-am scris... lăsând din mine rămășițe,

Câte-o bucată din povestea ce-a apus. 

Ce-am fost atâta timp? Pahar de poezie, 

Pierdut în tot ce n-am avut, n-am spus...

...................................................

Și azi in lumea asta rece

Ce de iubit nu are timp,

Ce sunt când dorul vrea să mă înece?

..... Pahar de poezie și... atât!

Cad frunze in neștire 

Copacii se vor goi

Sub caldă mea privire

...toamna e in toi...

Păsări călătoare 

Pornesc spre alte zări 

Pe cer forfotă mare

... toamna e in toi....

Cerul, tot mai acoperit

De-o plapumă de nori

Soarele-l ține pitit

Căci toamna... e in toi...

Planez cu frunze care zboară 

În sinea mea mă simt ușoară 

Mai uit de-amar și al meu dor

Doar, toamna... e in toi...

Nu mă opresc ca să admir

Să nu simt nostalgie-i dificil

Căci gândul mă duce la noi

Firesc... doar e o toamnă-n toi!

Te scriu cum pot și stiu mai bine

Pe foi, în telefon, pe șervețele 

Te scriu cu tot sufletul din mine

Din zâmbete și lacrimi, din durere...

Te scriu cum pot, cu literele toate 

Ce au rămas în cuvinte neșoptite 

Te scriu cum știu, pe-o margine de stele

Și mi te cern în vers, cu litere boeme...

Te scriu cum simt, ca pe un drept la viață 

Să-mi rămâi scris în astă lume

Te scriu mereu cu o speranță-n față

Te scriu cum știu și pot, în nopți fără de nume.

Si te voi scrie în fiecare vers,

Chiar de îmi ești tot mai departe

Așa pot dorului să-i dau un sens

Să-l împlinesc măcar pe jumătate. 

Te scriu în vis cu roșu purpuriu

Te scriu în amintirea vinului promis

Te scriu pentru când n-o să te mai scriu

Când îmi va adia din nou, parfum din al vin.

De dorul tău si-al vinului promis

Sute de poezii pe foi am scris

Tot întorcând pagini una după alta

S-a terminat și cuvântul și... cartea...

Încă există dureri și cuvinte nespuse

Dar le-am închis în suflet adânc 

Și doruri și frici și vise aprinse

Însă nu pot despre toate să scriu...

Am scris de noi, de tot ce-a fost și n-a fost

Și poate chiar puțin mai mult...

Cu-aceste simple versuri pun stiloul jos

Și las tăcerea, de tine să scrie, ultimul cuvânt...

Privesc pe geam cum seara plânge,

Cu un gând rece, ce mă ajunge. 

Lumina lunii cade tremurat, 

Pe al meu suflet vechi, dar neschimbat.

Paharul îmi arată ce a fost odată, 

Povestea frumoasă și nevinovată. 

Îmbrățișări, un râs curat, un vis timid, 

Un "o să fim" cald... azi ros de frig.

Simt iar cum timpul trece greu, 

Cu paşi pierduţi în dorul meu. 

Fiecare clipă îmi spune în șoaptă 

Să uit... Că nu te mai întorci vreodată.

Ferestrele îmi sunt ca nişte porţi, 

Spre omul drag, acum doar "mort". 

Nu mort în trup, ci în trăire, 

În dulci promisiuni şi amintire...

    Cad lacrimi de înger,
    Ca o ploaie din cer,
    Ce ușor se stinge,
    Dar pielea nu ne-o atinge...
    
    În ploaie-am rămas,
    Plângând fără glas,
    Tu umbră-mi erai,
    La fel, fără grai...
    
    Tăcerile noastre-au mocnit,
    În noi, dureros, ascuțit,
    Iubirea ni se frânge,
    În răni fără sânge...
    
    Și-am prăbușit în noi,
    Torente negre de ploi,
    Căutând iar și iar în trecut,
    Cerul gri și acut...
    
    Am trecut prin furtuni,
    Urlând ca doi nebuni,
    Lamentabil, eșuând,
    Fără forță și gând...
    
    Și-n urmă, doar tăceri,
    În umbrele zilei de ieri,
    Au crescut, fără rost,
    Știind că am fost…

    Un ultim tango,
    un ultim pas uşor, felin,
    săpat în umbra lunii - un ultim suspin...

    Un ultim tango,
    un ultim gest urcând în mine,
    picurat încet cu glas sfârşit de violine...

    Un ultim sărut,
    un ultim semn, că totul,
    se va sfârşi, sau va începe iar...

Tu ai inima de piatră,

Înghețată, bocnă toată.

Vreau doar să mă iubești,

Dumneata mă amărăști.

Pe sânu-mi stâng ai adormit

Când te-ai trezit

În ochi îți lucea vâlvătaie,

a geloziei tale văpaie.

Cu glasul ai tunat

Heruvimi ai înjurat

Apoi,o palmă mi-ai dat.

Urmele degetelor tale,pe obrazul veșted,s-au uscat

Acum,tu ești împăcat.

Îmi zâmbeștii și la loc te-ai culcat.

Să urlu îmi vine,să strig,să te bat

Nu pot,nu vreau,nu am nevoie

Doar pe tine,dintre toți, sufletul meu te vrea adorat.

Luna este o pupilă în ochii noștrii

Soldații apără destinele noastre

Verile nasc păduri din cenușă

Nu se mai vede zambetul pe fereastră dimineață

Iarba moare de sete printre flori

Pe obrazul copacilor curg petale de gheață

Dragostea este o  infimă pată în oceanul de suspine

Iar curg lacrimile tristeții în văzduhul de culori

Apa de la moară vanează vantul pe îinserat

Eu stau cu lucerna în seceră ca să mă doară

Mirosind iarba nearsă de soare

Beau apă din troacă,iar caii stau la coadă pe pajiști

la apus,

Iarna viscolește fire albe de zăpadă

Lacrimi tulburi în constelația stelelor

Fragmente din vise opresc coșmarul

Varul stins pe fantani vechi de piatră

numără secole,

puritatea apei prinsă în adancuri de vant

vin vești de la ploaie

că nu va cădea fărăo recompensă de la natură

stropii de ploaie parcă stau iar sprijiniți de vant

cade luna din cer și se oprește sub privirea frunzelor

strugurii cerșesc soare și vin

fantani secate de noapte

pe langă, găsesc un strop de apă și pelin

ierbi uscate de vorbe și blesteme

s-au ascuns veacuri prin poeme

balade noi de la vechi ciobani

lacrimile tale curg ca petalele de crini

raza soarelui mustește în oceanul de vise

lacrima lui Ovidiu îmbătată în mult vin și mister

macii scutură roșul pe campii

păpădia își scutură galbenul pe flori

vantul șubrezit prin codrii uitați de timp

zăpezi trecătoare trec prin glasul iernii

pașii neumblați prin naturi vitrege

luna visează întunericul nopții

pădure umblă în varfuri printre văi

Monseur lasă să beau vinul din ulcior

Să fiu frate cu sangele spaniol

Natura gustă din recolta ei

Calendarele își numără zilele

Vorbele își numără șoaptele

Frigul din frunze descompune seva ei

Pe înserat luna e ucisă de stele

Toamna manancă mușchii și licheni

Fantomele aleargă prin castelul Bran

Dracii nu mai joacă în cărți de noroc

Strugurii strigă în vie

Bob cu bob

După vinul domnesc

Beciul domnesc

Din pivnițele regilor

Cade ploaia în torenți

Natura e atat de tulbure

De parcă a fost scrisă cu apă.

Nedumerit privindu-ți chipul

Din vid scăpare nu aveam

În minte îmi juca doar gândul

"De-aici ieşire nu mai am"

Sărac privindu-mi ochii tu "nemo" îmi spuneai Spuneai fără cuvinte

Te subânțelegeai

Certându-mă fregvent cu mine război din pace am făcut,război ce no să se termine,război ce nu sa mai sfârșit.

-Fii mai puternic Dar tot odată nu fi dur

Tu de iubire nu ești vrednic Eu iubitorii nu-i îndur

Dar tu iubește mă Cum nu ai mai iubit!

lubit vei fi de nimeni Căci din războaie n-ai ieșit

-Învingător de o să ieși,sămi spui

-De ce!?să mă iubeşti!? lubirea ta nu trebuiește nimănui!

lubit voi fi,dar tu iubită nu mai iești

Pentru-a fi iubită,fără motive să iubești!!!

Daca mi-ai fi vazut lacrima din coltul ochilor

Te-ai fi intors din drum si m-ai fi sarutat.

Daca mi-ai fi deschis inima cu mangaierea ta,

Acum sufletul meu era fericit.

Daca mi-ai fi spus ca ma iubesti,

Te-as fi intrebat " Cat de mult?"

Daca mi-ai fi raspuns: "Indeajuns incat sa mor pentru tine!"

Ti-as fi spus ca am fi murit impreuna.

Dar n-ai facut nimic din toate acestea

Caci inima ta demult nu-mi mai apartinea

Si de aceea ai plecat la fel cum ai venit

Lasandu-ma uitata in nepasarea noptii.