Tu Căpitane...

corpul meu

mereu privit ca pe un obiect

un trofeu

de agatat deasupra patului

vine la pachet

cu un suflet

atins de simple gesturi

si vorbe dulci

(uneori aruncate în vant

doar ca sa ma impresioneze

astfel incat sa mi vând trupul

celui doritor)

cand tot ce imi doresc

este doar sa vorbesc

si sa ti ascult

toate suferintele prin care ai trecut

sperand ca si tu

m ai asculta pe mine

atunci cand imi vine randul.

sperand ca vrei sa mi atingi sufletul

sa mi simti inima bătând

zgomotos

pentru ca prea rare sunt momentele

in care sunt considerata

mai mult decat un trup frumos.

sper sa fiu

intr o zi

indeajuns de buna.

In miezul nopții,

când cerul e înorat ,

un copil sta plângând la geam,

gândurile îi zboară,

departe de realitate,

și privind spre cer întreabă:

de ce eu doamne ,

cu ce ți am greșit,

că în halul asta m-ai pedepsit?

mi ai luat la tine ai mei părinții,

am rămas a nimănui,

ce rost mai are viața mea pe acest pământ?

Vreau durerea sa disparăși în viața mea soarele să răsară

Maris Maria Cristina

Într-o lume mare, goală, fără de‑nțeles,

Inima ta o umple, iubirea o găsesc,

Și când printre străini și răutate mă rătăcesc,

Ochii tăi drumuri line îmi croiesc.

Cum de tine inima mi-e legată,

Am devenit parteneri de soartă,

Suflete împletite pe bolta destinului,

Ce le leagă nu se rupe, nu se-nnoadă.

Ce-i menit să dăinuie o veșnicie

Nu se stinge, nu se îneacă.

Totdeauna dragostea a șoptit

Cum e să fii auzit

Și să fii văzut în întuneric

Când te stingi în flăcări.

Și în universul fără de sfârșit,

Fără tine n-am nimic.

Printre atâta răutate,

Vocea ta îmi e scăpare.

Când iubirea este mare,

Ce să ne facă oare?

Când legați de mâini și de picioare,

Tot unul la altul am ajunge cu ardoare.

În această viață noi suntem captivi,

Dar ale noastre suflete libere,

Fiindcă ele împreună dăinuiesc

Iar pe noi ne-nsuflețesc.

A mai căzut o frunză...

Aici, am împărțit amintiri
Și o dragoste senină.
De ce te miri?
Eu floare și tu albină.

Un copac odată falnic și bogat
Zace fără frunze,
De natură parcă uitat.

A mai căzut o frunză...

Tablouri, picturi, jucării,
Fotografii...
Odată atârnau minunate omagii,
Pentru dragostea noastră.

A mai căzut o frunză...

Eram tineri și vedeam un viitor.
Acum, nu mai este nimic.
Nici măcar iubire, un pic.
"Lasă-mă să mor!"

A mai căzut o frunză...

Îmi striga sufletul după tine,
Micuța mea bucurie.
Ceea ce odată ma împlineai
Și pace îmi aduceai.
N-am motiv să mă înfurii
Căci de vină nu sunt mugurii,
Cei ce-au răsărit când vara s-a terminat,
Ca toamna a-nceput și s-a înnoptat.

A mai căzut o frunză...

E toamnă între noi.
Natura ucide să renască.
Așa cum și pe noi,
Sper să ne reunească.

Copaci uscați și frunze moarte.
Odată vii și strălucitoare
Pe ale cerului bolte.

Renasc într-ale codrului balade
Noi veștminte pentru noi,
Să ne fie calde,
Când vom intra iar în noroi.

Frunzele au căzut...

Nu e

azi te am văzut

nu te am plăcut

cine ești

ce ai făcut

cu persoana vieții mele

te ai schimbat chiar crezi in ele ?

credeam ca ești unic

dar de fapt doar un tipar ,nimic

nu mai e de zis nimic

m am convins

merit mai mult

te ai convins

ce ai  pierdurt

diamantul dat pe cuie

unde e iubirea,nu e

ma simt bine

nu eram eu problema…in fine

am crezut mereu in roata

ce se intoarce neîncetată

am ales greșit din nou

alta lectie in birou :)

iara fac gafe multe

unde e iubirea?nu e

toate amintirile date uitării

oare inima e data încetării?

nu am cum sa uit ce a fost

ce păcat și fără rost

unde e iubirea?nu e…

ai ales tu pentru noi

sau pentru voi?

îți e bine acolo jos

ce proasta am fost

încercând sa schimb

un vitraliu învechit

vechile obiceiuri vorbesc

și cu asta ai ales.

Cat este de important

Să fac ce este corect

Valorile mele să le respect

Nu contează cat este de greu

Să calc pe mândrie mereu

Ca tu din ceruri ne privești

Și ai vrea să ne povestești

Despre valoarea unei vieți de om

Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom

Tu ai fost lângă mine și ai așteptat

Să iau viața în piept și să răzbat

Niciodată nu a contat

Ce cred alții și ce a urmat

Tu ai mers pe drumul tău

Cu credință în suflet la bine și la rău

Dar drumul tau s-a încheiat

După mare suferință ai plecat

Eu știu ca tu ești lângă noi

De sus din ceruri ne ghidezi

Pe drumul nostru de noroi

Niciodată nu ne vei lăsa

Lacrimi pentru alții a vărsa

Tu de acolo din rai

Putere tu ne dai

Să nu uităm de noi

E zi de toamnă târzie

Așteptăm ca iarna să vie

Soarele privește printre gene

Natura toată pare că se teme .

E un fel de tristețe în toate

Ziua î-și pierde ora în noapte ,

Soarele , chiar el pare mai blând

Cu omul acestui pământ .

De ani , î-și îndură destinul

Deși , nu acesta ne e drumul

Cu credința , că a venit clipa

Că-și poate întinde aripa .

Prin votul din toamnă , toți am sperat

Că de profitori și hoți am scăpat

Să ne chemăm copii acasă

Să construim o țară frumoasă .

 Poezia mea ce este?

Poate o tristă povește

Poate sunt neînțeleasă.

Poate adun nectar din flori

Orbită doar de culori.

Poate vreau să pun în ea 

Luminița  dintr-o stea.

Poezia mea ce este ?

Poate fi ce-am voit eu

Să trăiesc întens prin ea

Pân-ce Domnul m-o chema.

Mai dârz ca tine n-am văzut 

Să te topeşti în marea cea romană

Să dai tribut, averi trupești

Dar mai de seamă sufletești 

Romanilor cotropitori și seci

Să-ți aperi limba cea de veci

Cu zaț chirilic se-anunțau

Păgâne cotropiri de plaiuri

De când ne știm, avem un graiu

Răpuși, făcuți hamali și tributari 

De gloate snoabe, de avari

Suntem aici prin vii și demni și sfinți 

Ștefan, Mihai și Brâncoveanu

Letopisețe mari ce ne hrănesc 

Cunoașteri și origini românești 

Ce astăzi încă nu pălesc 

E sfântă limba ce-o avem

Căci încă suntem vii și vechi

Meleaguri sfinte strămoșești 

Altar al limbii românești 

Marius Ene, Polonia, 31.08.2024

Ziua Limbii Române 

Sã vinã cei ce mai au încã

Vreo grijã pentru ţara lor,

Toţi cei ce vor sã pun-o brâncã

De scump şi mare ajutor!

Sã vinã cei ce duc povara!

Sã vinã cel din neamul meu,

Care-şi iubeşte, încã, ţara,

Temându-se de Dumnezeu!

Unde-ţi sunt, Iancule, oştenii,

Unde-i Crişan, Mãria Ta?

Mai vor sã suie ardelenii

În Apuseni, spre-a te urma?

Unde-ţi sunt, Tudore, pandurii?

Unde-s boierii trãdãtori,

Unde-s stihiile naturii,

Sã dea spahiilor, fiori?

Întregul nostru neam doreşte

Ca sã te vadã cum apari,

Strigând "Nainte!"-n româneşte,

Ca fiu al României Mari!

Cine era țăranul în trecut? și ce făcea?

Cât de  mult iubea natura și o înțelegea?

Vara aștepta ploaia și o ruga să vină mai des,

Era nevoie de ea la munte, la deal și la șes.

Țăranul avea o menire sfântă, moștenită,

Să îngrijească glia strămoșească, obosită

Cine erau prășitorii ogorului  roditor,

Prieteni cu vântul, cu ploaia, cu norul protector?

Zorii dimineții îi găseau în tarlale intrând,

Cu merinde în spate și sapa pe umăr, fredonând

Urmărind norii ce gânduri poartă și dacă,

Se vor îndura, să plouă și în Valea Seacă.

Țăranul tradițional nu mai este s-a metamorfozat,

Câmpul azi se lucrează, dar s-a mecanizat

Țăranul s-a calificat, are meserie

Are salariu, e constructor, primește simbrie.

Pe ogoare azi nu mai vin secerătorii,

În grădini,în livezi în vii nu mai vin culegătorii

Nu mai ascultă nimeni cântând pitpalacii,

Și fetele, prin holde nu mai culeg macii.

Se aude în câmp zgomot de motoare,

Meseria de țăran mă tem că moare

Dacă mai vrem, putem crește o floare în salon,

În mici grădini la sat, sau în oraș pe balcon!!!!

                                                        1 Decembrie a sosit

                                                          Copiii s-au înveselit,

                                                          Îmbrăcați în port tradițional 

                                                         În ie și opinci, costumul național

                                                        1 Decembrie , sărbătoare mare

                                                         Pentru români , bucuria e o onoare,

                                                        Mândrii de țara în care trăim

                                                        E România pe care o iubim

                                                        Marea Unire sărbătorim

                                                        Cu toții România întregim

                                                        Toți românii sărbătoresc,

                                                        Țara mea, pe care o iubesc.