Dorință!

Cine nu-și aduce-aminte

Cum a fost copil, cândva,

Și, că nu avea vreo grijă

De nimic, ce se-ntâmpla. 

Rău sau bine-n jurul tău

Asta n-avea importanță,

Ușor treci peste necazuri

Când părinți-s...siguranță. 

Mergi la grădi și la școală

Cu bunicii, strâns de mână,

Ce-și doresc,...primul să fii

Și cu zece..mate..și română. 

Vii acasă, mergi spre joacă

Și des faci, vreo boroboață,

Când primești...o urechială

Și un ,,ordin "..treci și-nvață. 

.......................    

Toate-acum sunt amintiri

Puse-n vers, pentru nepoți,

Hai întoarce-te...copilarie

Și ne scapă... de roboți!

E minunat să fii îndrăgostit,

Și darul fericirii să îl primești,

De la ființa pentru care-ai suferit,

Și ai sperat că într-o zi o întâlnești

În ochii tăi, ea n-are asemănare,

Și nici vreun grad de comparare,

E ca un astru ce pe cer răsare,

Și îți trimite lumină de la soare

Să lupți pentru iubirea ce-ai visat,

E mersul vieții și chiar un sacrificiu,

Iar in final de poti să spui.. a meritat,

Înseamnă ca-i trecut orice supliciu

Cât de frumoasă e dragostea adevărată,

Când întâlnești în viață ființa potrivită,

Cu care să pășești alături pe calea dreaptă,

Și să trăiești iubirea..ce poate fi povestită!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mă-ntorc, privesc, nimic nu văd

Dar simt că ești atât de-aproape,

Și parcă mă inviți să merg cu tine

Însă eu fug departe-n noapte.

Nu știu de ce refuz să mă apropii

Când inima îmi bate ca nebuna,

Iar mintea mă trimite către tine

Spunând că tu-mi vei fi stăpâna.

 Ne știm demult, dar, cam atât

Fără a face pasul spre înainte,

Doar am flirtat și ne-am oprit

Fără a ține cont de simțăminte.

Și timpul trece, nu stă pe loc

Iar noi rămânem doar amici,

Ce bine-ar fi să trecem pragul

Și să scăpăm de-a noastre frici.

Simțim că-n noi sunt sentimente

Ce se doresc a fi puse-n-mpreună,

Dar încă ne lipsește cred curajul

De a iubi, a fi iubit și zice...noapte bună!

.............................................

Acum în doi ne consumăm iubirea

Ce încă arde-n noi și merge înainte,

Iar eu o povestesc prin vers cu rimă

Înșiruind pe foi, tot ce-mi aduc aminte!

Azi mai mult ca niciodată 

De vrei șef mare să fii, 

Capul să-ți fie plecat 

Iar rușinea să n-o știi. 

Ia poziție de ghiocel 

Când șefu mare te ceartă, 

Că nu-i bine drept să stai 

Nici să-i sufli vorbă-n ceafă. 

Nu le spune c-ai dreptate 

Și-ncerca să schimbi ceva, 

Că doar ei cunosc ce-i bine 

Deci...fii calm,  nu t-enerva. 

Fii atent ce scoți pe gură 

Mai bine rămâi drept mut, 

Când în jur este gâlceavă 

Fă-ți din rugă,  al tău scut. 

Iar, când vezi prostie multă 

Și nu știi cum s-o oprești, 

Fugi cât te ține puterea 

C-altfel tu, te...molipșesti!

Sunt 4 anotimpuri într-un an

Cu cele 12 luni calendaristice,

Și-n ele ni se află horoscopul

Unde găsim povești fantastice.

Și mai există un anotimp în timp

Al cincilea numit al spiritului,

O legătură între ființă și natură

Știută doar de mintea înțeleptului.

În el se-ascund ce nu se vede

Și sunt trăiri foarte intense,

Unde natura-n spirit trăiește

Și multe rămân neînțelese.

E perioada de introspecție interioară

În eul tău cu transformări fără finit,

E creativitate și o perfectă armonie

Este un spațiu-n timp...greu definit!

Mă duce gândul fără să-mi spună,

departe în copilăria mea din sat,

Și mă oprește lângă o poartă

zicându-mi, deschide ești așteptat.

Fac doi pași rapid pân' lângă gard

și privesc în curtea părăsită,

Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare

și casa pare a fi nelocuită.

Doar câinele mă latră dintr-o cușcă

și furios se uită către mine,

Parcă ar vrea ham, ham să spună,

nu te cunosc, pleacă străine.

Nu mai strig, privesc pe drum,

dar și pe-aici nimeni nu trece,

Treabă îmi fac scot o găleată

și sorb paharul plin cu apă rece.

Bag mâna în buzunarul hainei

și-ntrebător iau telefonul,

Îl sun pe tata și-i zic că am venit,

îmi zice da și-oprește tonul.

Trece un timp până deschide ușa

în mână cu un baston cu tijă,

Ochii îi plâng când chipu-mi vede

și-i șterge-ncet cu mare grijă.

Trage ușor zăvorul porții și vorbă

aspră aruncă înspre câine,

 Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....

să știi că te-așteptam pe mâine.

Ne așezăm pe banca de la drum,

ca să-și îndrepte spatele,

Și trist îmi spune de dureri și,

c-a-ncercat..toate tratamentele.

Este seară și se lasă cu răcoare,

așa că amândoi intrăm în casă,

Stăm de vorbă și ne povestim,

dar tristețea greu ne-apasă.

Deodată, mă trezesc și gândul

mi-l întreb nedumerit,

De ce m-a dus fără de știre la

locul unde am copilărit.

Profund în judecată mi-a explicat,

că n-am mai fost demult prin sat,

Să-l văd pe tata ce-i bolnav și

să vorbesc cu mama ce-a plecat.

Deabia acum eu rușinat am înțeles,

că gândul doar a vrut să-mi spună,

Să merg la tata cât mai des, până ce

soarele și pentru el, nu urcă..să apună.

Paginile credinței se deschid,

Pășesc pe fecioare închise in sfinte lanțuri.

Doamnele nu mai ajuta,ele acum decid!

Prin placeri ce țin de cele înalturi.

Steaua nordului strălucește in zari,departe!

Un alt soare imi făcea subtil cu ochiul,

Puterea nu e condusă de forte fără carte,

In trecut descântec gen deochiul.

Banii sunt albaștri,si vin pe un vapor,

Refugiul este rece,o sa tin de cont amore,

In iubire nu poți sa fi mereu actor,

Viitorul surprinde al misterului savor.

Moartea se arată cu intenții bune,pure.

Si doar de al dragul sa croiasca.

Diavolul rămâne jos si cu sechele dure,

Se apropie mascarada ce nu o sa priască.

No bine, drag București,

din Ardeal îți scriu frățește,

No hai, nu te mânia,

că-ți trimit și bucuria.

Eu moldovean, cu dorul meu,

ți-aduc urare de la Dumnezeu,

din munți, din plai cu iarbă rară,

la tine vine vestea clară.

No hai, mai pune de-o horă,

să dănțuiască lumea-n zori,

că-i ziua ta, și-i sărbătoare,

și-semeni floare după floare!

No bine, ține minte-așa:

că-n țara asta mare-i una,

București, Ardeal și Moldova,

să fim uniți – că asta-i slova!

20.09.2025

Cu drag din Ardeal,

Andrei Guțu.

Când te vei trezi, popor român?

Din somnul morții spre care mergi, 

Când îți vei da seama că ești stăpân?

Dumnezeu aici te-a făcut să trăiești.

Te-a făcut liber în țara aceasta, 

Dar tu singur te-ai lăsat subjugat,

De trădători care voiau doar averea, 

De pământ și popor nu le-a păsat.

Te-au făcut un cerșetor înlănțuit, 

Căci tu ai dormit și nu te-ai împotrivit, 

Când ei îți puneau taxe pe tot ce aveai, 

Tu, în frică, stăteai și doar priveai.

Când îți vei da seama de adevărul ascuns, 

Ochii ți se vor deschide, nu vei mai fi mințit, 

Te vei răscula împotriva celor ce te-au străpuns, 

Și care cu promisiuni false te-au zăpăcit.

Așa că, poporule, nu dormiți! 

Este vremea astăzi să vă treziți, 

Și, cu demnitatea lăsată de la străbuni, 

Să spunem cu mândrie că suntem români.

Ce mai cânt astăzi de pot?

Îmi cânt satul, apa și munții

Lanurile verzi pline de rod,

Pacea, libertatea, întregului norod.

Să muncim azi pentru țară,

Să uităm drumurile pe afară,

Să nu uităm Limba Română

Și să ne dăm acum mână cu mână.

Ce te doare așa de greu, de oftezi?

Că-ți uiți graiul, portul, că te înstrăinezi?

Și că numele de român îl pierzi?

Pe cine și pe care să-l mai crezi?

Ești român, doar în țara de pruncie

Restu-i fugă, urgie și sărăcie.

Românule, alege drumul spre casă

Să îndreptăm ce-au distrus, cei ce nu le pasă.

Trag de noi,precum câinii

Au uitat ce-i omenia, stăpâni le sunt străinii

Ne mint zilnic că sutem îndestulați 

Și din omenie putem ajuta și alți frați.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

È buono il vino rosso

È buono il vino rosso

raccolto a fine autunno,

più c’è brina, più nevica

e tanto più ne bevo e non mi sbronza.

Mi sono ripromesso che non ne bevo più

ma non riesco a trattenermi,

è buono il vino, mi piace tanto,

non so che ne farò della vigna.

Il vino fatto di frutta rara

sale alla testa senza scala,

il vino fatto di uve verdi

non ti fa vedere nessuno.

Il vino è buono e gustoso

quando lo bevi con un bel tipo

ma se lo bevi con uno antipatico

il vino ti si ferma in gola.

Pe pagini vechi de cronici scrise,

S-ascunde vecinic neamul meu.

Și pergamentele bătrâne

Tăinuie istoria, ca un ecou.

Din vechi povești și lungi izvoare,

Din fapte mari și gânduri drepte,

Se-nalță glasul peste fire,

Dând vieții sens din vremi străvechi.