E târziu

E târziu, și moartea ne privește calm

Cum ne sărutăm peste întrebări goale,

Iubirea noastră e un vechi psalm

Scris pe pielea unor timpuri moarte.

 

Ți-am pus pe umeri frica mea de vid,

Să nu mă înghită când te pierd,

Tu mi-ai fost adevărul lucid

Care mă ucide blând când îl cred.

 

Iubirea e un gând ce-și sângerează sensul,

Un sicriu în care dorm două conștiințe,

E dorința de a-ți deveni universul

Și groaza de a-ți deveni dependență.

 

E târziu, și suntem vii doar din greșeală,

Ca o rugăciune care nu mai știe cui se spune,

E târziu... și sângele meu incă te rostește,

Ca pe o lege scrisă-n blestem și vină,

 


Category: Sad poems

All author's poems: Florin Dumitriu poezii.online E târziu

Date of posting: 11 февраля

Added in favorites: 11

Comments: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 639

Log in and comment!

Comments 1

author un-pahar-de-poezie

un-pahar-de-poezie

Doamne ce mi-a plăcut! O compoziție tristă care am citit-o cu nesaț.

Other poems by the author

Ruga celui fara glas

Când ne apasă zile grele,

Privim spre ceruri, strigăm spre stele:

„De ce, Părinte, atâta chin?

De ce durerea nu are alin?”

 

Dar El, tăcut, cu ochii grei,

Ne poartă vina în al său piept.

Cui să-i șoptească noaptea amarul,

Când omul Îi sapă în suflet hotarul?

 

Când Îl rănim cu grele vorbe, 

Sau sufletu-i zdrobim,

El tace și iubește in tacere,

Chiar dacă noi Îl rănim.

 

Și-n taina senina nopții, 

Glasul Lui usor se frânge,

În fața acestei lumi reci, 

Ce doar de sine plânge.

 

Și-atunci, din milă poate,

Invață-ne tăcând,

Să fim mai buni cu Cerul, 

Si să-L purtăm in gând.

 

„Un om fără Dumnezeu este ca un animal, pierdut în colții păcatului. Nu pierdeți ceea ce ne-au lăsat străbunii noștri, nu-L pierdeți pe El, căci doar pe El îl mai avem.”

More ...

Iadul e plin de oameni care se jură că se vor schimba mâine

Iadul e plin de jurăminte stinse,

De pași opriți la primul pas,

De oameni buni cu vise-nchise

Și „mâine” spus mereu la ceas.

 

O vioară plânge-n aer rece,

Cu corzi din timp neîmplinit,

Cântă speranța care trece

De fiecare „mai târziu” ce n-a venit.

 

„De mâine schimb”, jură o gură,

Cu ieriul strâns ca un blestem,

Dar mâine-i doar o rană surdă

Ce nu mai vine. Nu-l vedem.

 

Sunt pași care n-au rupt tăcerea,

Doar au bătut în loc, cuminți,

Și suflete ce-au ales durerea

Sigură… în loc de pași fierbinți.

 

Iadul e plin de oameni drepți

Care-au greșit doar prea puțin,

Au stat pe margine, în piept,

Așteptând semnul… divin.

 

Aici se cântă-n șoaptă viața

Pe corzi de teamă și regret,

Se ține strâns de piept speranța

Ca pe-un defect ce nu-l mai ierți.

 

Iar vioara, obosită, plânge

În ritm de inimă frântă-n doi:

Nu pentru cei ce cad și sânge,

Ci pentru cei ce mor… încet, în noi.

More ...

Cuvinte neșoptite

De am să mor, te rog, să-mi stai la căpătâi,

Să-mi veghezi tăcut mormântul, când se lasă seara,

Căci știi bine, mie-mi e frică de întuneric,

Și noaptea-i rece fără tine, fără alinarea ta.

 

Imaginea mea, palidă, stinsă-n umbră se îneacă,

Și-n amintiri se pierde, ca un vis uitat în noapte.

Dar tu, rămâi aproape, să-mi aduci un "totul va fi bine",

Căci am nevoie de cuvinte, precum de aer, precum de apă.

 

În tăcerea dintre stele, să-mi şoptești că sunt în pace,

Că voi găsi odihna blândă, în brațele-ți de lumină.

Și chiar dacă-s umbrele adânci, iar frica mea te strânge,

Tu să-mi fii farul de speranță, în liniștea divină.



More ...

Refuz târziu de cer

Doamne, dacă-mi ești prieten,

stai cu mine-n adevăr:

Nu sunt viu… dar nici nu mor,

Sunt doar un refuz târziu de cer.

 

Nu mă mângâia cu raiul 

Nu-l mai pot crede curat.

Prea mult sânge-am pus în vise

Ca să-l văd nevinovat.

 

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Nu mă ține... dă-mi drumul.

Sunt prea viu ca să mai sper

Și prea mort ca să văd drumul.

 

Dacă vrei să-mi fii aproape,

Fii în golul dintre gânduri,

Unde nu mai crește nimic

Și nici nu mai nasc cuvânturi.

More ...

Tăcerea e tot ce avem

Pe cărarea dorului grea,

Merg singur, cu inima goală,

Fata mea n-a fost niciodată,

Doar un vis ce doare-n șoaptă.

 

Nu mi-a spus „rămâi aproape”,

Nici nu m-a privit cu blândețe,

Iar eu păstrez în piept o stea,

Ce arde fără milă, fără șanse.

 

Sub fântâna cu apă rece,

Am lăsat un gând de jale,

Ea, departe de mine, tăcută,

Ca vântul ce bate-n vale.

 

Între pini, cu flori alese,

Unde nici soarele nu-i in zori,

Acolo sunt, prins in mreje de tăceri ,

Umbrit de propria cruce.

More ...

Fata mea...

Fata mea n-a vrut să fie zână,

Nici umbră de vis în poeme goale.

A vrut să fie rană deschisă,

Și adevăr crud, sculptat în oase.

 

Fata mea n-a vrut să fie lumină,

Căci lumina se vinde pe colțuri de stradă.

A ales întunericul, ca pe un pat,

Unde doar inimile arse o întreabă.

 

Fata mea n-a vrut să fie iubită,

Ci doar privită ca un blestem.

Un chip care trece prin lume

Ca un cuțit învelit în parfum.

More ...

Poems in the same category

Cioburi

Parcă ceva se încălzește în aer,

pașii mei caută un drum stingher,

trupul tremură fără glas,

iar umbrele se strâng în jur, apăsat.

 

Simt cum orice urmă de lumină dispare,

ca un ecou pierdut în depărtare,

sufletul mi se încremenește încet,

auzind țipete care nu mai au sens.

 

Țipetele fețelor mele

ies din pereții grei, fără stele,

pământul se scufundă ușor

sub pașii mei tot mai goi de dor.

Nu se aude niciun șuier, niciun vânt,

doar liniștea care cade pe pământ.

 

Oare acesta e capătul de drum?

Sau doar un gol care mă cheamă acum?

Petale ofilite cad ușor,

odată cu bucăți din al meu dor,

făcute în cioburi, tăcute și reci,

îmbibate în sânge ce nu-l mai alegi.

 

Urmele nu se mai văd nicăieri,

se pierd printre umbre și tăceri,

iar dacă ascult… nu e liniște deloc,

doar stropi mici care cad în loc.

More ...

Crucea unei iubiri

Mă amăgesc ucisă de dor şi disperare

Poate de-acum e timpul povestea s-o las în uitare. 

Poate e vremea să mă gândesc la mine

Să mă dezleg de tot ce-mi amintește de tine.

 

Mă alin cu poze, cu speranțe şi amăgire

Că te-am crezut cu inima, că ți-era drag de mine

Că am crezut în promisiuni false şi-n ochi amăgitori

....Şi că mai cred în tine ,aşteptându-te cu dor.

 

Mă bucuram nebună când savuram al tău vin

De parcă era singurul de pe pămînt.

E trist cum ai ignorat ce purtam în simțire,

Cum ai ales să pleci, în urmă fără să arunci o privire. 

 

Azi las dezamăgirea să curgă-n poezie ca un râu

C-ai să-nţelegi poate într-un târziu 

Când vei umbla pe drumuri cunoscute

Și vei găsi o cruce-n cale, splendoarea unei iubiri pierdute.

 

 

More ...

O poezie tristă

Și m-ai forțat să plec iubind

Și mă privesc acum murind,

Cu fiecare clipă care trece

Mă simt pustie, tristă, rece.

 

Și m-ai forțat să plec iubind

Azi mă prefac că pot zâmbi,

Încerc la toate să fac față

Dar sufletul mi-e fără viața.

 

Și m-ai forțat să plec iubind

Cu simțurile pâlpâind,

Ce mereu mor, apoi învie

Să moară iarăși pe hârtie.

 

Da! M-ai forțat să plec iubind

Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.

Că nici cea mai neagră poezie

Nu descrie durerea ce-mi adie.

 

Forțată am plecat, fiind

Un ultim vin în doi dorind.

Și nu trăiesc și nici nu mor

Și port în suflet răni ce dor.

 

Tu m-ai forțat să plec iubind

Eu..încă te aștept venind,

În toamna ce-i deja târzie

Să-i dai parfum de fericire.

More ...

Fragil

Mintea mută i-a devenit mormânt,

Nici oceanul nu o mai privește,

Pentru ca ușor, ușor s-a tot secat,

De tot ce-i fizic si omenește.

 

Ultim stagiu, avansat, caz demn de compasiune,

Mult regret de exprimat şi nimeni sǎ o ajute,

Oglindesc realitatea unei structuri comune,

Ce s-a născut cu anhedonia unei lumi pierdute.

 

Conectată la aparate, nu-i simți niciun puls,

O minimǎ bătaie, cu a doctorului maximǎ grijǎ,

Ii încetineau sfârșitul, cauzele fiind precise,

Inima şi mintea nu mai suportau sǎ mai fie atinse.

More ...

Scara de bloc

Mă apasă durerea

Sentimentul de cruce

Tot simt că apasă

Și mă lasă stană de piatră,

În fața figurii lui înalte și intimidante

 

Acea scară blestemată de acum 11 ani,

Parcă încă o vad,

În clepsidra înghețată

De la frigul crunt de acolo,

Pe care și azi încă-l simt

 

Ca și persistența vorbelor lui

Și privirea apăsătoare,

Chiar primitivă,

Asemeni unui canibal

Ce așteaptă să deschizi,

Să te înhațe tot

 

Iară anii au trecut,

Și eu parcă tot acolo sunt

Retrăind la nesfârșit

Situația din care aproape n-am scăpat

Dar, după care acum trăiesc,

Un etern coșmar de neuitat.

More ...

Cimitirul Dinăuntru

În mine nu mai crește primăvara,

doar iarba rece peste amintiri.

Sunt un oraș părăsit de lumină,

cu ferestre sparte și pași rătăciți.

 

Mi-am îngropat visele unul câte unul,

fără preoți, fără flori, fără cuvinte.

Le-am lăsat sub pământul inimii mele

și nimeni n-a venit să le plângă.

 

Uneori îmi aud copilăria strigând,

de undeva, dintr-un colț al trecutului.

Dar vocea ei devine tot mai slabă,

ca o lumânare uitată în furtună.

 

Cerul deasupra mea este același,

și totuși nu-l mai recunosc.

Stelele par cuie de argint

bătute într-un sicriu fără sfârșit.

 

Mă întreabă lumea dacă sunt bine.

Zâmbesc. Mereu zâmbesc.

Nimeni nu vede cimitirul dinăuntru,

unde îmi vizitez morții în fiecare noapte.

 

Iar când va veni ultima mea zi,

poate că nimic nu se va schimba.

Poate voi continua să merg prin întuneric,

căutând oameni care au plecat demult.

 

Și poate cea mai mare tristețe

nu este să pierzi pe cineva.

Ci să rămâi aici,

după ce tot ce ai iubit a dispărut.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍