Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în finlandeză

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Overraskelserne i den nye lejlighed

Efter at have flyttet til den nye lejlighed, mere præcist taget alle sine ejendele med, begyndte Cecilia at opdage flere og flere unaturlige ting. For eksempel flyttede han møbler, og på et tidspunkt hørte han et knirken i væggen. Forvirret bankede Cecilia lidt på væggen med sin negl, gipsen kom af på et sekund og afslørede et smukt hul i væggen. Så vores hårdtarbejdende og dedikerede bygherrer dækker hullerne med klar tape, som de påfører kalk over. Det ville mildest talt være mærkeligt, vi skulle også sige, at det kun er arbejde udført af verdens øjne. I tilfælde af jordskælv eller noget, hvad gør vi så med vægge? De falder på lejerne, før de kan flygte fra lejligheden.

Så ville han tage kludene med på badeværelset, hvad kunne han ellers finde på badeværelset, en dobbelt Cheeseburger sandwich, glemt der i en måned, men i næsten perfekt stand. Der er ingen måde, det er spiseligt længere, men det ser fantastisk godt ud. Der er også emballage fra cordon bleu, æbletærte fra Hornbach, østrigsk skinke (den lækreste skinke for byggere), Martinel-pølser, det ser ud til at folk foretrækker tysk kvalitet i maden de spiser, det er bare en observation.

Men disse site ingeniører er lidt søvnige, fordi de glemte deres mekaniske blyanter, notesbøger, jeg ved ikke hvor mange kuglepenne rundt i huset. Det klæder Cecilia, det vil tjene hende rigtig godt at sætte karaktererne fire og to, for det er alt, hvad hendes hjerte tillader. Den, der formår at få en syv på sine prøver, kan virkelig noget engelsk. Men han tror ikke, det ville være svært, han mener, at indsatsen skal komme fra begge sider, ikke bare den ene giver, den anden modtager. Derudover mener hun, at det letter indlæringen meget godt, men hun er lidt usikker på denne evne, hun vil overbevise sig selv ved at læse børneprøverne. Det ser koldt ud, men indeni gemmer sig et varmt, følsomt, endda barnligt hjerte. Af for meget lyst til at være barn bliver hun ikke ked af det, hun griner endda, når hun ser bordet i stuen, det samme gamle bord fra bedsteforældrenes lejlighed. Hvor skriblet, tegnet med farveblyanter, farveblyanter, akvareller forblev hun fra dengang hendes søn var omkring 2-3 år gammel. Når han pakker ud, ser han sine malebøger fra tidligere år, han ser, hvor klodset, men alligevel yndigt, han farvede hver karakter, hvert hus, hver detalje i billederne, hvor godt han fik farvelagt undervejs. Han udelader heller ikke de kort med beskeder, som han modtog, da han var ældre, for omkring 5 år siden. Der var sætninger, som han skulle have afsluttet, såsom: "Hvis jeg havde en blomst, ville jeg give den til hende...", Hvis jeg skulle takke min mor, ville jeg gøre det, fordi..." korte tekster af taknemmelighed, en julegave fra en tante.

Smukke minder, men overraskelserne i lejligheden stopper ikke, fortsætter de. Parketgulvet knirker hver gang Cecilia træder på det. På lignende noder knirker dørene også, når du åbner dem. Skufferne falder ud af natbordet, det eneste natbord i deres soveværelse. Hvad kan vi sige om barnets værelse? Alle de kasser, de opbevarer deres legetøj i, er smækket oven på hinanden, og det er også ubeskriveligt koldt. I alle værelser er temperaturen gennemsnitlig, kun på sønnens værelse er det ulidelig koldt. Vinduet var termoruder, men det var ikke fikset godt, der mangler også et lag varmeisolering.

Cecilia advarede, hvad vil hun gøre med sin dreng, der alligevel bliver ved med at få bihulebetændelse og skal have med sin næse ret ofte, fordi han ligner hende? Han beordrede en badekåbe med hætte at have på hele tiden, inklusive at sove.

Loftslampen giver også et discolys, for det flimrer altid, det er lidt irriterende at skrive, læse eller klippe tånegle, men som rumlys er det godt, som det er, indtil videre. I fremtiden vil hun købe en lysekrone med et køligere lys, fordi hun har en kirsebæruniform og ikke kan lide, hvordan kirsebær ser ud i gult lys. Han kan på den anden side godt lide lilla, og hvis lyset er blåt, vil uniformen se lilla ud, hvilket han ville finde fascinerende, at det ville være en meget mere interessant, visuelt tiltalende uniform end den, han havde været vant til. lange år.

Når man opsummerer alt, hvad snærerne formåede at gøre indtil det øjeblik, hvor Cecilia flyttede ind i lejligheden, var der mange overraskelser, og mudder på gulvet i alle rum, madrester, glemte genstande, men det er en beboelig lejlighed, den er varm nok, i nogle rum virker tv'et, køleskabet, internettet, og vi håber de fortsætter med at virke, det er ikke slut, da vinden blæser i november, alt går i stykker, og de lejere der får det i stykker er skyld pga. ledningerne er gamle, at de er varmefølsomme, at de er en masse tekniske detaljer, der får os til at krybe, ikke giver mening, komplicerer vores liv, og det ville være vigtigt at have adgang til alt, så længe de betaler pris, ikke en halv eller en fjerdedel. Hvorfor skulle barnet få dårlige karakterer, fordi det først blev færdig med sin studentereksamen før klokken to om morgenen, hvorfor skulle det have fordærvet mad i køleskabet, fordi strømmen ikke er konstant, maden i køleskabet er taget og stinker, barn spiser det og så har brug for det for fritagelser fra skolen eller fra meditationer, som han ikke kan præsentere sig selv i den tilstand, han er i? Hvorfor skulle han tage de timer op? Gik de glip af det med vilje? Gjorde han med vilje ikke, hvad andre forventede, at han skulle gøre, eller havde han ingen mulighed? Ja, fortæl os hellere, hvem der søger at dømme andre, der ikke har. Nu om dage, ikke at have lige ikke at kunne.

Det er få, der rigtig kan forstå, sidde og analysere situationer. De, der ikke har, skal have samme chance for alt som de, der har. Dette bør ikke blive en hindring. Hvis han vil give adgang til biologi, og hans internet mislykkes, hvordan kan han så konsultere specialiserede afhandlinger? Forældre skal varetage barnets behov for viden og opfyldelse. Forældre passer på, det er ikke problemet. Problemet starter med, hvem der vidste så godt, hvordan man satte alting op i første omgang. Cecilia, hvis du bekymrer dig om dit barns fremtid, så fratag ham nogle undskyldninger (som undskylder, anklager sig selv), forklaringer "for simple måske" ikke fordøjet af nogen, som han ender med at give år og år senere. Gør ham en tjeneste og flyt ham til en by med flere muligheder, lad ham ikke hænge fast i situationer, han ender med at fortryde på et tidspunkt.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Motorsykkeltur

I en tid nå, den dagen Cecilia fikk sin A-lisens, har livet hennes tatt en interessant vending. Hun hadde det også for kategori B og C, men for A er det virkelig en ny opplevelse for henne. Eksamenen var stressende, spesielt den på ruten, men innsatsen ble belønnet med friheten til å fise hvor hun ville, når som helst, når som helst på dagen eller natten. Den eneste hindringen for friheten hennes er det faktum at motorsykkelen ikke har noe stikk. Hvorfor skulle Cecilia trenge et vedlegg? Godt spørsmål...vel, jeg vet ikke, kanskje for å bære henne på shopping fra markedet, for å gå sønnen hennes på jordene for å se på jordene, for å nyte bildet av engene med løvetann og mange andre bukoliske landskap , for å hente madrassen sin fra Jysk og legge den (en del av den i vedlegget). Misforstå henne rett, Cecilia er en praktisk person, hun ser på festet som en forlengelse av motorsykkelen, som om hun kjørte bilen og det var et baksete, at det for øyeblikket føles som en bil med bare. Cecilia, ser ting i perspektiv, kjører motorsykkel til nærmeste biltjeneste. Hun snakker med ekspertene der, de viser henne alternativene, prisen for hver festemodell. Cecilia sitter og ser over listen over festemodeller. Med en vekt på alle prisene velger hun det vedlegget som syntes hun var det billigste. Mannen spør henne om hun er sikker på at det er den hun vil ha, at flere kunder klaget etter å ha kjøpt den, at den måtte løsnes helt fra motorsykkelen, at de ikke kunne stole på at den skulle frakte folk, gjenstander, at det bare var lage mye bråk (så mye ståhei om ingenting), at de angret på at de kjøpte den, at de måtte gå til tjenesten flere ganger, som vanlig, og så videre. Cecilia, fast overbevist om at dette var den hun ville ha, sa at hun hadde bestemt seg og ingenting og ingen kunne endre preferansene hennes. Eieren av biltjenesten var enig med henne og bestilte en modell som ligner på festet, men som var av høyere kvalitet. Den måtte vente til den var hennes, for den kom fra Holland. Cecilia hadde det ikke travelt, hun var veldig spent på at motorsykkelen hennes uansett ville ha et vedlegg. Heldigvis var hun veldig energisk, hun trengte ikke flere vitaminer, hun sov ikke om natten heller, av for mye ekstase at kanskje eieren av biltjenesten ringer henne for å komme og hente attachéen hans.

En måned senere får hun et e-postvarsel fra biltjenesten om at delen er klar og hun kan komme med motorsykkelen for å feste den på sidene. Cecilia kom med noen mørke sirkler, for lenge hadde hun håpet å være klar på kortest mulig tid. Han skulle tre ganger inn på kornåkeren. Men det er greit, han led ingenting, han kom trygt frem til biltjenesten. Mennene der passet den til ham, den passet bra, den vinglet ikke, det var ingenting å mistenke. Det trodde i hvert fall Cecilia ved første øyekast. Men han kjørte ikke engang motorsykkel med vedlegg for å se hvordan opplevelsen i seg selv føles. Han startet motorsykkelen for å reise hjem. På vei hjem følte hun at festet var litt vanskelig å bære, at motorsykkelen ble vanskeligere å håndtere på grunn av det, spesielt når hun måtte svinge, venstre, høyre, hvor hun måtte. Hun lar imidlertid ikke dette ta motet fra seg, hun går hele tiden med attachen, helt til en ganske tragisk hendelse får henne til å ombestemme seg.

En varm augustkveld gikk han på shopping på hypermarkedet i området. Etter å ha fått alt han trengte for å lage lasagnen, la han posen med de kjøpte produktene i vedlegget. Hun forlot butikkens parkeringsplass, mens hun gikk nedover en humpete vei, fordi hun bor i utkanten og det er slik veiene er, på et tidspunkt kjente hun noe rart, som om tilbygget hun bar på hadde gått av. Han tok ikke feil i det hele tatt. Attachen ankom maisåkeren, alle produktene hennes var på sletta. Hvordan kan hun fortsatt tilberede Dr. Oetkers lasagne under disse forholdene? Cecilia ble stum, hun tenkte at i stedet for sekken kunne det like gjerne vært en person. Hun likte ikke konsekvensene av sitt hensynsløse ønske, så hun annonserte i lokalpressen, solgte attachéen til en ublu pris og kjøpte en ferdig lasagne for pengene.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Vinho tinto leve é bom

O vinho tinto leve é bom,

Colhido no final do outono,

Mais sobre a geada, mais sobre o homem,

Bebo muito mais e não fico bêbado.

Eu jurei que nunca mais beberia

Mas eu não consigo me segurar

Bom vinho, bom, eu gosto,

Não sei o que farão com ele.

Vinho de maçã raro

Ele sobe em sua cabeça sem escada,

Vinesor de bogies verdes

Torne o homem invisível.

O vinho é bom e saboroso,

Quando você bebe com um homem bonito.

Mas se você beber com um homem feio,

O vinho para na garganta.

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Yllätyksiä uudessa asunnossa

Muutettuaan uuteen asuntoon ja otettuaan kaikki omaisuutensa mukaan Cecilia alkoi löytää yhä enemmän luonnottomia asioita. Hän esimerkiksi siirsi huonekaluja ja jossain vaiheessa hän kuuli narinaa seinästä. Kiinnostunut Cecilia taputti hieman seinää kyntellään, kipsi irtosi sekunnissa ja paljasti seinässä kauniin reiän. Joten ahkerat ja omistautuneet rakentajamme peittävät reiät läpinäkyvällä teipillä, jonka päälle he maalaavat. Olisi lievästi sanottuna outoa, meidän pitäisi myös sanoa, että se on työtä, jota vain maailman silmät tekevät. Mitä teemme sellaisille seinille, jos tapahtuu maanjäristys tai jotain? Ne putoavat vuokralaisten päälle ennen kuin he ehtivät paeta asunnosta.

Sitten hän halusi viedä liinat kylpyhuoneeseen, kylpyhuoneesta mitä muuta hän voisi löytää, kaksinkertaisen juustohampurilaisen voileivän, joka oli unohdettu sinne kuukaudeksi, mutta melkein täydellisessä kunnossa. Se ei ole enää mitenkään syötävä, mutta se näyttää hämmästyttävän hyvältä. Löytyy myös pakkauksia cordon bleusta, omenapiirakkaa Hornbachista, itävaltalaista kinkkua (rakentajien maukkainta kinkkua), Martinel-makkaroita, näyttää siltä, että ihmiset suosivat syömässään ruoassa saksalaista laatua, se on vain havainto.

Mutta nämä työmaa-insinöörit ovat vähän unisia, koska he unohtivat mekaaniset lyijykynät, muistikirjat, en tiedä kuinka monta kynää ympäri taloa. Se sopii Cecilialle, hänelle on hyvä antaa arvosanat neljä ja kaksi, koska se on kaikki mitä hänen sydämensä sallii. Se, joka saa kokeistaan seitsemän, osaa todella englantia. Mutta hän ei usko, että se olisi vaikeaa, hän uskoo, että ponnistelun on tultava molemmista suunnista, ei vain yksi antaminen, toinen saaminen. Lisäksi hän uskoo sen helpottavan oppimista erittäin hyvin, mutta hän on hieman epävarma tästä kyvystään, hän haluaa vakuuttaa itsensä lukemalla lasten kokeita. Se näyttää kylmältä, mutta sisällä piilee lämmin, herkkä, jopa lapsellinen sydän. Liiallisesta halusta olla lapsi, hän ei suuttuu, hän jopa nauraa nähdessään olohuoneen pöydän, saman vanhan pöydän isovanhempiensa asunnosta. Kuinka raaputettuna, piirrettynä värikynillä, värikynillä, vesiväreillä hän säilyi siitä ajasta, kun hänen poikansa oli noin 2-3-vuotias. Kun hän purkaa pakkauksestaan, hän näkee aiempien vuosien värityskirjansa, hän näkee kuinka kömpelösti, mutta kuitenkin suloisesti hän väritti kuvien jokaisen hahmon, jokaisen talon, jokaisen yksityiskohdan, kuinka hyvin hän pääsi värittämään matkan varrella. Hän ei myöskään jätä pois viestikortteja, jotka hän sai vanhempana, noin 5 vuotta sitten. Siellä oli lauseita, jotka hänen olisi pitänyt täydentää, kuten: "Jos minulla olisi kukka, antaisin sen hänelle...", Jos haluaisin kiittää äitiäni, tekisin sen, koska... . kiitollisuus, joululahja tädiltä.

Kauniita muistoja, mutta yllätykset asunnossa eivät lopu, vaan jatkuvat. Parkettilattia narisee joka kerta, kun Cecilia astuu sen päälle. Samankaltaisten nuottien ovet myös narisevat, kun ne avataan. Laatikot putoavat ulos yöpöydästä, joka on heidän makuuhuoneensa ainoa yöpöytä. Mitä voimme sanoa lastenhuoneesta? Kaikki laatikot, joissa he säilyttävät lelujaan, istuvat päällekkäin, ja on myös sanoinkuvaamattoman kylmää. Kaikissa huoneissa on keskilämpötila, vain pojan huoneessa on sietämättömän kylmä. Ikkuna oli kaksinkertainen, mutta sitä ei kiinnitetty hyvin, myös lämpöeristyskerros puuttuu.

Cecilia varoitti, mitä hän aikoo tehdä pojalleen, joka joka tapauksessa saa jatkuvasti poskiontelotulehduksia ja joutuu käsittelemään nenänsä melko usein, koska hän näyttää häneltä? Hän määräsi hupullisen kylpytakin käytettäväksi koko ajan, myös nukkumiseen.

Kattovalaisin antaa myös diskovaloa, koska se välkkyy aina, hieman ärsyttää kirjoittaessa, lukemassa tai leikkaamassa varpaankynsiä, mutta huonevalaisimeksi se on hyvä sellaisenaan, toistaiseksi. Jatkossa hän ostaa kattokruunun viileämmällä valolla, koska hänellä on kirsikkapuku eikä hän pidä siitä, miltä kirsikka näyttää keltaisessa valossa. Hän toisaalta pitää violetista, ja jos valo on sininen, univormu näyttää violetilta, mikä hänen mielestään olisi kiehtovaa, että se olisi paljon mielenkiintoisempi, visuaalisesti miellyttävämpi univormu kuin se, johon hän oli tottunut. pitkiä vuosia.

Yhteenvetona kaiken, mitä kurolaiset onnistuivat Cecilian asuntoon muuttamisen hetkeen asti, yllätyksiä oli paljon, ja joka huoneessa oli muta lattialla, ruokajätteet, unohdetut esineet, mutta se on asuttava asunto, se on tarpeeksi lämmin, joissakin huoneissa televisio, jääkaappi, netti toimivat, ja toivomme, että ne jatkavat toimintaansa, se ei ole ohi, koska tuuli puhaltaa marraskuussa, kaikki hajoaa, ja vuokralaiset, jotka ovat rikkoneet sen, ovat syyllisiä, koska johdot ovat vanhoja, että ne ovat lämpöherkkiä, että ne ovat joukko teknisiä yksityiskohtia, jotka saavat meidät säikähtämään, eivät ole järkeviä, vaikeuttavat elämäämme, ja olisi tärkeää päästä käsiksi kaikkeen niin kauan kuin he maksavat täyden hinta, ei puoli tai neljäsosa. Miksi lapsen pitäisi saada huonoja arvosanoja, koska hän sai ylioppilastutkintonsa valmiiksi vasta kahdelta yöllä, miksi hänen olisi pitänyt pilata ruoka jääkaapissa, koska sähkö ei ole vakio, jääkaapissa oleva ruoka on otettu ja haisee, lapsi syö sitä ja tarvitsee sitten vapautusta koulusta tai meditaatiosta, jotta hän ei voi esiintyä siinä tilassa, jossa hän on? Miksi hänen pitäisi tehdä ne tunnit? Jäivätkö he sen huomaamatta? Eikö hän tahallaan tehnyt sitä, mitä muut odottivat hänen tekevän, vai eikö hänellä ollut keinoa? Kyllä, parempi kertoa meille, kuka yrittää tuomita muita, jotka eivät ole sitä tehneet. Nykyään ei ole vertaisia ei pysty.

Harva osaa todella ymmärtää, istua ja analysoida tilanteita. Ei-omaisilla on oltava samat mahdollisuudet kaikkeen kuin omaisilla. Tämän ei pitäisi olla este. Jos hän haluaa päästä opiskelemaan biologiaa ja hänen internettinsä epäonnistuu, kuinka hän voi tutustua erikoistuneisiin tutkielmiin? Vanhempien on huolehdittava lapsen tiedon ja toteuttamisen tarpeesta. Vanhemmat pitävät huolta, se ei ole ongelma. Ongelma alkaa siitä, kuka tiesi niin hyvin, kuinka kaikki alun perin järjestettiin. Cecilia, jos välität lapsesi tulevaisuudesta, jätä häneltä joitakin tekosyitä (joka pyytää anteeksi, syyttää itseään), selitykset "ehkä liian yksinkertaisia", joita kukaan ei sulata ja jotka hän lopulta antaa vuosia ja vuosia myöhemmin. Tee hänelle palvelus ja siirrä hänet kaupunkiin, jossa on enemmän mahdollisuuksia, älä anna hänen juuttua tilanteisiin, joita hän jossain vaiheessa joutuu katumaan.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Ja, en gang drømte

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Jeg har aldri følt meg så heldig som aldri før i mitt liv,

fordi du smiler tilbake for første gang.

Jeg tror ikke på drømmer, uansett hvor hardt jeg prøver

Men jeg håper en dag jeg bare ser deg

ved den lilla soloppgangen, når vi møtes igjen,

samme vei vil bli tatt.

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Jeg har aldri følt meg så heldig som aldri før i mitt liv,

fordi du smiler tilbake for første gang.

Jeg tror ikke på drømmer, uansett hvor hardt jeg prøver

Men jeg håper en dag jeg bare ser deg

ved den lilla soloppgangen, når vi møtes igjen,

samme vei vil bli tatt.

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Jeg har aldri følt meg så heldig som aldri før i mitt liv,

fordi du smiler tilbake for første gang.

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Drømmen går mot slutten,solen sank i havet

og da jeg våknet fant jeg deg ikke lenger.

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल

Mi lehet az?

Milyen tárgynak van négy oldala,

négyzet alakú,

Nem mondhatjuk, hogy teljesen háromdimenziós, de bármilyen felületen elég jól hajtogat.

Számos felhasználási területe van:

Ezzel a tárggyal letörölhetjük a port, letörölhetjük izzadt arcunkat, köhöghetünk bele, kifújhatjuk az orrunkat, ha sírunk és megpróbálunk kilábalni a depresszióból, ha úgy érezzük, hogy tüsszentünk valamibe, és nem ' ne akarjuk tetőtől talpig ráfröccsenni a mellettünk lévőre, különleges alkalmakkor az öltönyre is felvehetjük, vagy egy virágváza mellé is tehetjük, hogy színesítsük az asztalt, amelyen ül.

Azt is fontos leszögezni, hogy sokféle mintával, színben, mintázattal, nyomattal készül, némelyikre még szöveg is van ráírva. De a világ, amely még mindig a klasszikus, vintage stílust és a műfaj összes szinonimáját részesíti előnyben, legtöbbször mosott kék árnyalatú, akárcsak az előmosott farmer, mindenféle kisebb négyzetekkel, néha sötétebb kékkel, amikor neonsárga.

A leírt objektum csak lehet:

Válasz: रूमाल

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Peixe pré-histórico

Uma equipa de investigadores e exploradores espaciais australianos aventurou-se a participar numa missão da qual nunca tinham ouvido falar, nomeadamente fazer uma viagem no novo foguetão Kepler 170. O foguetão é na verdade um protótipo, ainda em fase de testes de desenvolvimento, mas foram prometeram que seriam recompensados por sua bravura se retornassem em segurança à Terra.

Assumindo os riscos a que estão expostos, percebendo que poderão não voltar a ver a luz do dia, aceitaram o desafio, levaram tudo o que precisavam, receberam dois tipos de equipamentos (um para quando estiverem no foguete e outro para quando estiver lua e eles terão que ir para a superfície da lua de Júpiter, Europa). A sua missão visa explorar e analisar o corpo celeste Europa, sobre o qual se ouviram mais teorias, mas nada de concreto em essência. O mistério é tanto maior que lhe foi dado este nome “Europa”, um nome muito genérico, porque existe o continente da Europa e a formação da Europa FM, mas vejo algo de familiar neste nome, não sugere de alguma forma a ideia de que poderia prometer a existência de formas de vida, sejam elas até microorganismos?E se for verdade, então: Como seria um dia na Europa?, Quantas horas tem um dia lá?, Qual seria a temperatura média? , O céu lá tem alguma cor específica, como vemos na Terra?, Eles têm estações ou é inverno eterno?, Dado que é um planeta aquoso, há vazante e fluxo?

Nossos bravos pesquisadores nos darão respostas a todas as perguntas. A torre de controle garante que todas as verificações necessárias sejam feitas para decolar e os motores ligarem, as hélices girarem cada vez mais rápido, elas serão desligadas. Eles atravessam todas as camadas da atmosfera do planeta Terra, tremem o máximo que podem, não conseguem mais manter os olhos abertos e saíram da atmosfera. Agora o foguetão continua a avançar em direcção à Europa, mas a um ritmo mais lento, como se estivesse a flutuar, que é o que realmente faz.

Para resumir o seu percurso, direi que passado um mês chegaram à Europa, mês em que sobreviveram apenas com atum em lata, cápsulas que substituem as refeições diárias, estão desidratados e a sua densidade óssea diminuiu. Faz um mês que não tomam banho, mas o sucesso exige sacrifícios.

Eles chegaram, saíram do foguete, caminharam na superfície do oceano congelado de Europa. O perigo de escorregar e torcer o tornozelo não é como na pista de gelo, porque a gravidade não é como na Terra, toco a superfície com os pés de vez em quando, não sempre, é mais uma caminhada de salto. Com um laser que derrete, ferve, liquefaz qualquer tipo de material, eles abriram um buraco na superfície de Europa para extrair amostras, evidências de vida, o que quer que seja. Uma haste elétrica é então inserida nesse orifício. Ao detectar criaturas, lançará uma rede na qual as capturará. Nem mesmo um quarto de hora se passou no tempo da Terra sem que eles já tivessem capturado alguma coisa. Qual é o sentido de ficar preso se ele não consegue sair daquele buraco porque é muito pequeno? Os exploradores ampliam o buraco com o laser. Eles retiraram um animal grande do tamanho das baleias encalhadas que estão nos noticiários. Coloquei ele numa incubadora do tamanho dele e levo ele no foguete.

Ele parece bastante entorpecido, já morrendo por ter sido retirado de seu habitat natural.

Um dos pesquisadores faz um atlas sobre a anatomia dos animais marinhos da Europa. Olha aquele peixe, parece uma dourada combinada com um bagre. A boca é bastante interessante, o nariz é quadrado e tem bigode.

No início, eles pensaram que era uma espécie rara do reino Felinae Purcicae natāre, mas depois que o picaram para obter sangue, o resultado do teste de DNA foi chocante, para dizer o mínimo.

Os pesquisadores mantinham em cativeiro um felino oceânico congelado, especificamente o Nebelung de água doce. Ele foi um dos poucos Nebelungos subaquáticos (bastante antigos, ao que parece) que realmente vivem nas águas paradas da lua Europa. Era cinza como os gatos Nebelungos da Terra. Tem formato de peixe, mas segundo o atlas seria felino. Portanto, não pode ser outra coisa senão uma foca se tiver características tanto de gato quanto de peixe.

-A mea e prima!
-Ba a mea e prima!
-Ba nu! A mea e prima!

Aud și-acum în minte acel ecou îndepărtat al strigătelor entuziaste ale unor puști, care pe o punte șubredă din lemn, se-ndeamnau unii pe alții într-un joc copilăresc: fiecare aruncaseră după un, doi, trei!, câte-o rămurică desfrunzită ca într-un concurs grozav al hazardului, durat pe undele aurii, strălucitoare și molcome ale pârâiașului ce-și susura cursul sub picioruțele goale care-și săltau entuziasmul, gata-gata să frângă firava punte...

Eram trei: eu și verișoarele mele de-o vârstă cu mine, blondele mele verișoare ca două caise coapte-n soarele verii, pe care le vedeam numai în vacanțele de vară petrecute împreună la bunici, așa că deși le duceam dorul în tot restul anului, nu pregetam să ne luăm la întrecere sau să ne hârjonim cât era ziulica de lungă. În apropierea casei bunicilor, peste drum, se afla lângă prisaca bunicului, o lizieră de salcâmi falnici și groși, care păstoreau veșnic un pârâiaș rece și domol, peste care era trecută o punte dintr-o singura blană veche de stejar putrezită de ploi și soare, știți voi, o punte dintr-aceea numai bună de sărit pe ea, o punte care se bălăngănea în toate părțile, scârțâind și amenințând tot-odată să arunce în apă pe orișice neastâmpărat!

Câte țipete, ce hărmălaie de nedescris, trebuie să fi îndurat acea dumbravă răcoroasă! Căci ne plăcea să ne-adunăm, dimpreună cu alți copii megieși, la prânz, când soarele bătea cel mai tare și să ne luăm la întrecere: ba zvârlind ramurele în apă, ba făcând echilibristică pe puntea cea șubredă, ba alergând de pe mal și aruncându-ne în apă strigând bombaaa!, și împroșcând apa-n jur cât mai departe! Putea soarele să pârjolească cât o putea, că nouă chiar nu ne păsa, întrucât ghiolul acela răcoros, avea apa numai bună de adâncă pentru scăldat, iar noi nu pierdeam nicio zi prilejul de a ne bălăci cât ținea soarele ce încerca zadarnic să se strecoare printre frunzișul des al dragilor mei de salcâmi...

Iată, cum cobori poteca, în dreapta te scobori către punte, iară cum faci la stânga dai de luciul auriu al micului nostru ghiol răcoros; peste el, o salcie pletoasă își răsucește trupul către apă, iar mai încolo sfatul salcâmilor... Iară bunicul, într-o zi,  auzind de zarva noastă, o legat de-o cracă mai groasă și rezistentă o funie zdravănă și aspră de cânepă de al cărui capăt o încolăcit un cauciuc vechi de mașină: acesta a fost leagănul, la propriu, al copilăriei mele, după care tânjeam toată iarna...

Și-apoi, sfârrrr! și bâlbâdâc!!!, printre țipete și strigăte de bucurie! Și-apoi înotam iarăși către mal, ca să ne cățărăm pe movila de pe care ne luăm avântul, certându-ne cui să-i vie mai întâi rândul, argumentând ca gâștele cu care împărțeam ghiolul, fiindcă ne aflam întotdeauna în dihonie zdravănă cu un cârd format din vreo douăsprezece înaripate, gălăgioase, care mai tot timpul gâgâiau și sâsâiau și-și înfoiau la noi aripile, întrucât, și pe bună dreptate, ne considerau intrușii care le tulburau veșnica siestă de după prânz...

Acel loc, - nu știu dacă mai există și astăzi -, a rămas în mintea mea de copil ca un tărâm magic, zugrăvit în ecouri și culori vii, în cioburi de lumini și umbre, în frânturile verzi ale ghiolului care îngrădește un petec albastru de cer scuturat de salcâmi, o margine uitată de lume și timp, peste care plutește o punte șubredă din lemn, unde o mână de țânci gălăgioși, încă-și mai strigă auriul unui pârâiaș răcoros, domol, ce-și țese amintirea în mintea mea de-acum, de om mare...

Of, Doamne! Ce n-aș da acum să am puterea să dau timpul înapoi și să mai râd atât de curat și de lipsit de griji ca atunci!, să mai trăiesc încă odată acele momente!, cu aceeași intensitate! De ce n-am știut atunci, Doamne, că acele clipe sunt unice și că nu se vor mai întoarce niciodată! Că dintre ele n-au mai rămas decât frânturi ca dintr-un vis nedurat până la capăt, un vis în care mă lăsam legănat de brațele vânjoase ale salcâmilor mei și mângâiat de apa răcoroasă a pârâiașului meu, peste care se mai pierde doar un singur ecou îndepărtat:

-A mea e prima!
-Ba a mea e prima!
-Ba nu! A mea e prima!...

Ninsese cu o zi inainte sau poate devreme, in dimineata aia si era destul de frig cind am pornit spre locul in care trebuia sa ne-ntilnim, o intersectie mare,mai jos de aeroport si unde am ajuns putin mai-nainte de ora stabilita. Era pustiu ,aproape ,pe strada, desi acolo era si o statie de autobuz,iar in coltul in care am oprit nu era nimeni,doar o silueta de sex incert cu o haina lunga ciclam stins, cu o statura mica si poate citiva trecatori . Dupa citeva minute de asteptare,pentru confirmarea locului si a orei, am sunat, iar silueta care era deja acolo, in locul stabilit ,a respus si atunci ,iesind din masina ,m-am uita mai atent si am recunoscut chipul zimberet sub o caciula rosie,rotunda,impletita din lina groasa pe andrele mari. Nu am dat mare importanta la ce spunea fiindca am avut ocazia sa-i vad intiia data culoarea ochilor de un albastru aproape nefiresc ,un albastru impletit din tot felul de culori secundare,din tot felul de nuante,intr-un anume amestec care pina la urma primise exact cit trebuie alb,exact cit trebuie negru, exact cit trebuie sclipire, exact cit trebuie umbrire, in asa fel ca aparea ca o culoare desavirsia,dincolo de ce poti gasi vreodata in natura, o culoare care,privita prea mult, iti poate rari respiratia ,iti poate accelera pulsul, iti poate provoca un soi de incremenire ca si cum toata aceasta intilnire cu albastul ochilor ei s-ar fi prelungit cu un fel de ecou, ca o vibratie care se stinge greu si ar ramine ca o urma permanenta,cum ramin si gusturi persistente sau melodii care nu se lasa usor uitate, aproape ca o dependenta. Dar dac-ai fi avut interesul nesfirsit sa-ntelegi chipul asta, s-ar fi putut vedea o mica pata intunecata care compunea totusi aceasta culoare desavirsita, cum se putea citi si-n coltul gurii o micro-cuta imprimata, aproape invizibil, acolo, dovada ca nu au fost mereu senini si veseli ochii astia si n-a zimbit mereu gura asta. Si avea un soi de alunecare a privirii,ca o mingiiere ,in acelasti timp in care era si cercetatoare ca un proiector pe cer,o privire care se ascunde si cerceteaza in acelasi timp si la fel de rapid si care,apoi,se inchide intr-un fel de mijire dar care lasa coltul ochilor cercetatori si atenti, o miscare foarte simpatica si abila care era insotita si de-un fel de zimbet strunit si abia afisat in marginea gurii. Parea o inocenta frapanta ,un soi de incredere necoditionata,dar care nu se arata deloc dezarmata si lipsita de reactie, mai degarba arata un fel de pariu pe care l-ar fi pus cu propria ei intuitie in care avea multa incredere. Cind a intrat ea in masina, n-a parut doar cineva care se aseaza pe scaun, a fost de parca ar fi intrat un cozonac abia scos din cuptor,asa invaluit intr-un fel de abur ,de aroma de cacao si nuca coapta, de-o ferbinteala care te face sa dai putin inapoi, doar cit dureaza sa se mai raceasca putin ,un soi de verva, putin nervoasa,dar autentic vesela si dezinvolta. Dialogul a pornit imediat ca din doua izvoare destul de diferite, unul mai tumultos si bogat in debit, altul mai masurat, dar tot adinc si care s-adunau fara greutate intr-un curs lin si netulburat, un piriu cu ape limpezi si calde, fara praguri,fara virtejuri ,asa firesc…

     Prietena mea cea mai bună era Rodica.Eram colege de muncă la un depozit 

de încălțăminte din centrul orașului. Ne întâlneam în stația de autobuz când veneam 

dimineața,la serviciu și la sf. programului plecam tot împreună spre casă. Ea cobora 

în Țig. 1, eu în Țig.2

     Rodica din eșecul căsătorii ei a rămas cu doi băieți, care erau sufletul ei. Vorbea 

toată ziua despre succesele lor la învățătură, cât de bine se înțeleg și câte speranțe 

își face pentru viitor. Scăpase dintr-o căsătorie în care cunoscuse numai violența și

înjuriile.Unul din ei avea înclinații spre sport, celălant iubea matematica. Rodica venea 

de la ședințele cu părinții radiind de fericire. Note mari în catalog, vorbe frumoase de la 

diriginții de clase. Ce să vrea mai mult o mămică?

     Uneori cerințele erau mai mari, bugetele noastre mici,trebuia să găsim o soluție.

Am auzit de excursiile de turism, în țările socialiste. De fapt erau excursii cu caracter 

comercial: vindeam marfă românească și de acolo se aducea marfă ce se căuta la noi.

Ne-am sfătuit cum să facem să plecăm și noi. Rodica era o persoană foarte isteață și 

s-a orientat foarte repede.

     -Elena, eu am o prietenă la O. J. T. dar nu m-am gândit nici-o dată la așa ceva.

Mă duc la ea să văd ce pot face. A doua zi o văd pe Rodica zâmbitoare 

     -Am vești bune Elena. Se organizează peste 20 de zile o excursie în U. R.S. S. cu avionul

sunt 30 de locuri, pentru care e bătaie mare. Înscriirile încep la 1 august. Peste câteva zile 

trebuie să mergem cu buletinul să ne înscriem.

     -Rodica, ești izvor de informații!

     -Abia acum ai văzut? stai că mai am multe să-ți sopun. Știi cine ve fi ghidul nostru în această

excursie? Nu , tot eu să-ți spun, soțul prietenii mele, care lucrează la O. J. T. d-l Paul Nedelcu.

     -Nu știam că ai asemenea relații, poate am fi plecat mai demult. Mie mi se pare foarte greu să 

obții bilete.

     -Elena,dar excursia,cu cumpărături cu tot ne costă 7000 de lei, trei salarii și jumătate, și timpul 

e foarte scurt, ce vom face?

     -Rodica trebuie să vorbesc cu soțul meu, avem niște bani în casă, pentrcă vrem să schimbăm 

mașina. Ne-ar ajunge pentru amândouă.Văd că treburile merg ca pe roate, în teorie, să vedem

în practică cum ne vom descurca! 

      -Dar știi că mă bucur deja.Excursia va dura 10 zile, plecarea este pe 8 aug. și ne întoarcem 

pe 18 aug. Itineracul va fi Buc-Moscova,cu avionul, Moscova-Tbilisi cu avionul, Tbilisi-Bacu cu 

trenul, Bacu- Erevan cu avionul, Erevan-Kiev cu avionul și Kiev-Buc. cu trenul.

     Aînceput febra cumpărăturilor, articolele de îmbrăcăminte, se vindeau cel mai bine. Se apropie 

ziua plecării, bagajele pregătite. Rodica a lăsat copii în grija unei vecine de palier pe care copii o iubeau 

tare mult. 

      -Rămânem cu tanti Sorina, dar ea face niște prăjituri grozave.

      -Dar tu de unde știi?

      - Când suntem singuri, mereu ne aduce ceva dulce, da ce nu știai?

      -Ba știu, vă iubește foarte mult, îi este dor de nepoții ei, care sunt tare departe, tocmai la Oradia.

Voi să fiți cuminți ea o să vă aducă măncare zilnic, dar ordinea în casă, spălatul vaselor răsoundeți voi.

Eu, am mare încredere în voi.

      Pe 7 aug. suntem toți cei 30 de excursioniști prezenți în încinta sediului O.J.T. ni se aduc la cunoștință 

ce comportament civilizat trebuie să avem, să nu luăm lucruri nepermise,să nu provocăm incidente, să nu 

intrăm în conflict cu autoritățile. Urmează ca pe 8- aug. să ne întânlim în gara C. F. R. Galați , unde se face 

apelul și putem schimba cățiva lei în ruble pentru mici cheltuieli.

A doua zi eram prezenți pe peron cu bagajul alături. O văd pe Rodica puțin agitată

      -Știi Elena,e prima oară când mă despart de copii, am o strângere de inimă, dar o să-mi treacă 

      -Ce le-ai promis că le aduci?

      -Nu le-am făcut promisiuni, nu știu ce găsesc. Mă orientez la fața locului.Doru își dorește o căciulă de 

iepure, iar Gabi un joc de șah.

     D-l Nedelcu face apelul, urcăm voioși în tren, ne ocupăm locurile, facem cunoștință cu participanții

                                                          Va continua

-                                                                           

Oasele trosnesc 

În negura viciului 

Se regăsesc păcatele 

A lor păcate neiertate .

Fiind doar oameni...

Făcând greșelii

Greșelii la nesfârșit 

Ne regăsind a lor cale .

Minciuna devenind un dulce adevăr 

Umanitatea dispare încet 

O fundătură fără sfârșit...

Căzând a lor capete goale...

A lor suflete reci... 

Te îngheață din priviri

Până în măduva oaselor 

Iar vorbele...

Vorbele înțepătoare 

Ca un venin împrăștie 

Aducând ură în suflet 

Celor cele reies in cale.

Sufletul împietrit 

De al lor colții

Având o față ștearsă...

Devenind al lor prieten.

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Prähistorischer Fisch

Ein Team aus australischen Forschern und Weltraumforschern hat die Teilnahme an einer Mission gewagt, von der sie noch nie zuvor gehört hatten, nämlich eine Reise mit der neuen Rakete Kepler 170. Bei der Rakete handelt es sich eigentlich um einen Prototyp, der sich noch in der Entwicklungsphase befindet und getestet wird versprachen, dass sie für ihre Tapferkeit belohnt würden, wenn sie sicher zur Erde zurückkehren würden.

Sie nahmen die Risiken auf sich, denen sie ausgesetzt waren, und erkannten, dass sie möglicherweise nie wieder das Licht der Welt erblicken würden. Sie nahmen die Herausforderung an, nahmen alles mit, was sie brauchten, und erhielten zwei Arten von Ausrüstung (eine für den Fall, dass sie in der Rakete sind, und eine andere für den Fall, dass sie in der Rakete sind). wird Mond und sie müssen zur Oberfläche von Jupiters Mond Europa gehen). Ihre Mission zielt darauf ab, den Himmelskörper Europa zu erforschen und zu analysieren, über den es bereits mehrere Theorien gibt, im Wesentlichen jedoch nichts Konkretes. Das Rätsel ist umso größer, dass ihm dieser Name „Europa“ gegeben wurde, ein sehr allgemeiner Name, denn es gibt den Kontinent Europa und die Gründung von Europa FM, aber ich sehe in diesem Namen etwas Vertrautes, nicht wahr? die Idee, dass es die Existenz von Lebensformen versprechen könnte, seien es sogar Mikroorganismen? Und wenn das stimmt, dann: Wie würde ein Tag auf Europa aussehen? Wie viele Stunden hat ein Tag dort? Wie hoch wäre die Durchschnittstemperatur? , Hat der Himmel dort eine bestimmte Farbe, wie wir sie auf der Erde sehen?, Gibt es Jahreszeiten oder ist es ewiger Winter?, Gibt es Ebbe und Flut, da es sich um einen wässrigen Planeten handelt?

Unsere mutigen Forscher werden uns auf alle Fragen eine Antwort geben. Der Kontrollturm stellt sicher, dass alle notwendigen Kontrollen für den Start durchgeführt werden und die Motoren starten, die Propeller sich immer schneller drehen und abgeschaltet sind. Sie durchdringen alle Schichten der Atmosphäre des Planeten Erde, sie zittern so gut es geht, sie können nicht einmal mehr die Augen offen halten und haben die Atmosphäre verlassen. Jetzt bewegt sich die Rakete immer noch in Richtung Europa, aber in einem langsameren Tempo, als ob sie schweben würde, was sie tatsächlich tut.

Um ihre Reise zusammenzufassen, kann ich sagen, dass sie nach ihrer Ankunft in Europa, einem Monat, in dem sie nur von Thunfischkonserven überlebten, Kapseln, die die täglichen Mahlzeiten ersetzen, dehydriert sind und ihre Knochendichte abgenommen hat. Sie haben seit einem Monat nicht gebadet, aber der Erfolg erfordert Opfer.

Sie kamen an, stiegen aus der Rakete und liefen über die Oberfläche des gefrorenen Ozeans Europas. Die Gefahr, auszurutschen und sich den Knöchel zu verstauchen, ist nicht wie auf der Eisbahn, denn die Schwerkraft ist nicht wie auf der Erde, ich berühre die Oberfläche ab und zu mit meinen Füßen, nicht immer, es ist eher ein Sprunggang. Mit einem Laser, der jede Art von Material schmilzt, siedet und verflüssigt, haben sie ein Loch in die Oberfläche Europas gestanzt, um Proben zu entnehmen, Proben von Leben, was auch immer. In dieses Loch wird dann ein Elektrostab eingeführt. Wenn es Lebewesen entdeckt, wirft es ein Netz aus, in dem es sie fängt. Es ist nicht einmal eine Viertelstunde Erdenzeit vergangen, in der sie bereits etwas gefangen haben. Welchen Sinn hat es, in der Falle zu sitzen, wenn er nicht aus diesem Loch herauskommt, weil es zu klein ist? Forscher vergrößern das Loch mit dem Laser. Sie holten ein großes Tier heraus, etwa so groß wie die gestrandeten Wale, über die in den Nachrichten berichtet wird. Ich stecke ihn in einen Brutkasten seiner Größe und nehme ihn in die Rakete.

Er scheint ziemlich taub zu sein und stirbt bereits daran, dass er aus seinem natürlichen Lebensraum entfernt wurde.

Einer der Forscher erstellt einen Atlas zur Anatomie der Meerestiere auf Europa. Schauen Sie sich diesen Fisch an, er sieht aus wie eine Erdbrasse in Kombination mit einem Wels. Der Mund ist recht interessant, die Nase ist quadratisch und hat einen Schnurrbart.

Zuerst dachten sie, es handele sich um eine seltene Art aus dem Königreich Felinae Purcicae natāre, aber nachdem sie ihn wegen Blut gestochen hatten, war das Ergebnis des DNA-Tests gelinde gesagt schockierend.

Die Forscher hielten eine gefrorene Meereskatze, insbesondere die Süßwasserkatze Nebelung, gefangen. Er war einer der wenigen Unterwasser-Nebelungs (scheinbar ziemlich alt), die tatsächlich in den stillen Gewässern des Mondes Europa leben. Es war grau wie die Nebelkatzen auf der Erde. Es hat die Form eines Fisches, wäre aber laut Atlas eine Katze. Es kann also nichts anderes als ein Seehund sein, wenn es sowohl Katzen- als auch Fischmerkmale aufweist.