Plimbare cu motocicleta în norvegiană

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Pez prehistórico

Un equipo de investigadores y exploradores espaciales australianos se ha aventurado a participar en una misión de la que nunca antes habían oído hablar: realizar un viaje en el nuevo cohete Kepler 170. El cohete es en realidad un prototipo, todavía en fase de pruebas de desarrollo, pero que Prometió que serían recompensados por su valentía si regresaban sanos y salvos a la Tierra.

Tomando los riesgos a los que están expuestos, al darse cuenta de que tal vez no vuelvan a ver la luz del día, aceptaron el desafío, tomaron todo lo que necesitaban, les dieron dos tipos de equipos (uno para sentarse en el cohete y otro para cuando salga a la luna). y tendrán que ir a la superficie de la luna Europa de Júpiter). Su misión tiene como objetivo explorar y analizar el cuerpo celeste Europa, sobre el que se han escuchado más teorías, pero nada concreto en esencia. El misterio es aún mayor porque se le dio este nombre "Europa", un nombre muy genérico, porque está el continente de Europa y la formación de Europa FM, pero veo algo familiar en este nombre, ¿no me sugiere de alguna manera? la idea de que podría prometer la existencia de formas de vida, ya sean incluso microorganismos? Y de ser cierta, entonces: ¿Cómo sería un día en Europa?, ¿Cuántas horas tiene un día allí?, ¿Cuál sería la temperatura promedio? , ¿El cielo tiene algún color en particular allí, como lo vemos en la Tierra?, ¿Tienen estaciones o es invierno eterno?, Dado que es un planeta acuoso, ¿hay flujo y reflujo?

Nuestros valientes investigadores nos darán una respuesta a todas las preguntas. La torre de control se asegura de que se hagan todas las comprobaciones necesarias para despegar y los motores arrancan, las hélices giran cada vez más rápido y se apagan. Recorren todas las capas de la atmósfera del planeta tierra, se sacuden como pueden, ya no pueden ni mantener los ojos abiertos y han salido de la atmósfera. Ahora el cohete sigue avanzando hacia Europa, pero a un ritmo más lento, como si estuviera flotando, que es lo que realmente hace.

Para resumir su periplo diré que al cabo de un mes llegaron a Europa, mes en el que sobrevivieron únicamente a base de atún enlatado, cápsulas que sustituyen las comidas diarias, están deshidratados y su densidad ósea ha disminuido. Hace un mes que no se bañan, pero el éxito requiere sacrificios.

Llegaron, bajaron del cohete, caminaban sobre la superficie del océano helado de Europa. El peligro de resbalar y torcerse el tobillo no es como en la pista de hielo, porque la gravedad no es como en la Tierra, toco la superficie con los pies de vez en cuando, no todo el tiempo, es más bien una caminata con salto. Con un láser que derrite, hierve y licua cualquier tipo de material, hicieron un agujero en la superficie de Europa para extraer muestras, evidencia de vida, lo que sea. Luego se inserta una varilla eléctrica en ese agujero. Cuando detecte criaturas lanzará una red en la que las atrapará. No ha pasado ni un cuarto de hora en tiempo terrestre que ya han atrapado algo. ¿De qué sirve quedar atrapado si no puede salir de ese agujero porque es demasiado pequeño? Los exploradores amplían el agujero con el láser. Sacaron un animal grande del tamaño de las ballenas varadas que aparecen en las noticias. Lo meto en una incubadora de su tamaño y lo llevo en el cohete.

Parece bastante entumecido, ya está muriendo por haber sido sacado de su hábitat natural.

Uno de los investigadores elabora un atlas sobre la anatomía de los animales marinos en Europa. Mira ese pez, parece un besugo combinado con un bagre. La boca es bastante interesante, la nariz es cuadrada y tiene bigote.

Al principio pensaron que se trataba de una especie rara del reino Felinae Purcicae natāre, pero después de que lo picaron en busca de sangre, el resultado de la prueba de ADN fue, cuanto menos, impactante.

Los investigadores mantenían cautivo a un felino marino congelado, específicamente al Nebelung de agua dulce. Era uno de los pocos Nebelungs submarinos (bastante antiguos al parecer) que realmente viven en las tranquilas aguas de la luna Europa. Era gris como los gatos Nebelung de la Tierra. Tiene forma de pez, pero según el atlas sería felino. Por lo tanto, no puede ser otra cosa que una foca si tiene características tanto de gato como de pez.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Arv

I dag skal vi diskutere en spesiell gjenstand, en gjenstand som er kjær for oss, de av oss som fortsatt holder ting lagret på loftet i huset, nærmere bestemt en filthatt. Bayersk hatt, hatt av ubestridelig historisk betydning, fanget fem dåp, to eksamener, flere bryllup og det er omtrent det. Lue som flere generasjoner bare hadde, men å ha på seg tror jeg ikke de hadde på seg, den er ikke brukbar for lenge siden. Som jeg nevnte tidligere, føles den, den er blå (en elektrisk blå eller kongeblå), og den har en fjær festet til siden.

Cecilias oldemor insisterte på at hun skulle holdes under best mulig forhold. Noe som skjedde, bare tidens gang har sagt sitt, det er ikke lenger som det pleide å være, det sitter ikke lenger som det pleide. Selv nyansen av blått er ikke lenger levende, den er mer shabby, gammel, støvete. Det ville være flott for vintageantrekksideer, men ellers hold det pent, bare for samlingen.

Det var ingen liten overraskelse for Cecilia å finne at hatten, beskrevet så poetisk så langt, skjuler en stor defekt, nærmere bestemt huser den en møllfamilie. Så la oss innse det, når noen arver en hatt, får de ikke bare hatten, de får også møll til den.

En familie ville leve i hatten. Familie?, så mange?, dynasti kanskje, den har også en konge og en monark og stort sett alt det trenger for å være et fullverdig monarki. Men hvordan kan man like dette? Hvor lenge har han vært tom for møllkuler?, siden når har Pronto blitt brukt til skadedyrbekjempelse? En sint og grublende Cecilia stiller seg selv disse spørsmålene til stadighet. Hvordan med all den tilsynelatende omsorgen som alle har tatt, ender hatten opp med å gå i oppløsning med denne hastigheten. Hvis den oldemoren visste og var i live, ville hun blitt ekstremt sint. Cecilia sitter og sitter og tenker på en løsning for å gjenopprette æren en annen gang.

Han fant det, han vet hva han skal gjøre, han vil komme med en løsning som vil drepe dem, etter at de dør, vil han ta og kutte ut den delen av materialet som vil fjernes.

Fortsett som jeg beskrev. Bare ved å leke og utdype den kuttede delen mer og mer, når han den andre siden av materialet med saksen. Gode folk, dere har hatt det i fire generasjoner, hvordan vet dere hvordan dere skal ta vare på en eiendel noen etterlot dere? Hun ga deg ikke å legge et ansvar på dine skuldre, hun ga det til deg fordi hun trodde det ville være fint for deg å ha noe hun likte ganske godt. Du krysset virkelig grensen til lettsindighet! Vi skjønner at du egentlig ikke bryr deg om selve hatten, men bryr du deg ikke også om oldemoren som betrodde deg den?

Cecilia begynte å sy med tråd av lignende farge som hatten opprinnelig ville ha vært. Hva er poenget? Perfekt synonymi finnes ikke, verken i farger eller i ord, dessverre var fargen unik, den var uerstattelig. Cecilia, med +1,75 dioptri tror det var samme farge. Vi vet ikke hva mer vi skal si... intensjonen var god... å "gi tilbake sin ære en annen gang", men på grunn av for mye overdreven iver ble resultatet litt av. Cecilia, vi setter pris på ta vare på deg du hadde den på, desinfiserte den, renset den, tok vare på den, noe som alltid settes pris på, men hvis du ikke hadde hatt det så gøy med å klippe, var det fortsatt veldig bra.Det er alltid lurt å ha balanse i alt . Hvorfor er det bra å måle handlingene våre, beslutningene våre? For, la oss si at vi kjører og vi må svinge, vi har en kurve fremover, vi må måle hastigheten vår (fordi for mye kan ta oss av veien, avviker fra vår vei), ønsket vi ønsker å passere den kurven med, det spiller ingen rolle hvor lang tid det ville ta, hvor fort, hvor ekspert, hva jeg ikke vet hva.. det som betyr noe er hvor harmoniske og trygge vi vet hvordan vi skal komme gjennom alt. Ingen applauderer oss, vi er bare oss selv, og vi trenger ikke applaus.

Likeledes i dette tilfellet kunne den nedarvede hatten ha forblitt intakt, den ville ikke ha krevd inngrep, reparasjoner, oppussing, retusjering, hvis ikke vår kjære Cecilia hadde ønsket så iherdig å forbedre den helt. Også verdt å vurdere er at ting ofte ikke krever en radikal endring for å fungere, bare delvis eller bare en fjerdedel vil hjelpe like mye.

Cecilia...Cecilia...enten hadde du ikke en sikker hånd, eller så brydde du deg for mye om hatten.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Paseo en moto

De un tiempo a esta parte, desde el día en que Cecilia obtuvo su licencia categoría A, su vida ha dado un giro interesante. También lo tuvo para las categorías B y C, pero para la A, realmente es una experiencia nueva para ella. El examen fue estresante, especialmente el de la ruta, pero el esfuerzo fue recompensado con la libertad de tirarse pedos donde quisiera, en cualquier momento, a cualquier hora del día o de la noche. El único obstáculo para su libertad es el hecho de que la motocicleta no tiene enganche. ¿Por qué Cecilia necesitaría un archivo adjunto? Buena pregunta... bueno, no lo sé, tal vez para llevarla con la compra al mercado, pasear a su hijo por el campo para mirar los campos, disfrutar de la imagen de los prados salpicados de dientes de león y muchos otros paisajes bucólicos. , para coger su colchón de Jysk y ponerlo (parte del mismo en el archivo adjunto). No me malinterpreten, Cecilia es una persona práctica, ella ve el apego como una extensión de la moto, como si ella manejara el auto y hubiera un asiento trasero, que en estos momentos se siente como un auto con solo dos asientos. Cecilia, viendo las cosas en perspectiva, se dirige en moto al servicio de coches más cercano. Allí habla con los expertos, ellos le muestran las opciones, el precio de cada modelo de accesorio. Cecilia se sienta y mira la lista de modelos de apego. Sopesando todos los precios, elige el accesorio que le parece más barato. El hombre le pregunta si está segura de que es el que quiere, que varios clientes se quejaron después de comprarlo, que había que separarlo completamente de la moto, que no podían confiar en él para transportar personas, objetos, que era solo haciendo mucho ruido (tanto ruido y pocas nueces), que se arrepintieron de haberlo comprado, que tuvieron que acudir varias veces al servicio, como de costumbre, etcétera. Cecilia, firmemente convencida de que ese era el que quería, dijo que ya había tomado una decisión y nada ni nadie podría cambiar su preferencia. El dueño del servicio de automóviles estuvo de acuerdo con ella y encargó un modelo similar al accesorio, pero de mayor calidad. Tuvo que esperar hasta que fuera suyo, porque venía de Holanda. Cecilia no tenía prisa, estaba súper emocionada de que su motocicleta tuviera un accesorio de todos modos. Afortunadamente, estaba muy enérgica, no necesitaba más vitaminas, tampoco dormía por la noche, por el éxtasis de que tal vez el dueño del servicio de automóviles la llamara para que viniera a buscar su maletín.

Un mes después, recibe una notificación por correo electrónico del servicio de automóviles informándole que la pieza está lista y que puede venir con la motocicleta para colocarla en los laterales. Cecilia llegó con algunas ojeras, durante demasiado tiempo había esperado estar lista en el menor tiempo posible. Debía entrar tres veces al campo de maíz. Pero está bien, no sufrió nada, llegó sano y salvo al servicio de coches. Los hombres se lo colocaron, le quedó bien, no se tambaleó, no había nada que sospechar. Al menos eso pensó Cecilia a primera vista. Pero ni siquiera montó una motocicleta con un accesorio para ver cómo se siente la experiencia en sí. Arrancó la moto para volver a casa. De camino a casa, sintió que el accesorio era un poco difícil de llevar, que la motocicleta se hacía más difícil de manejar por eso, especialmente cuando tenía que girar, a la izquierda, a la derecha, donde fuera necesario. Sin embargo, ella no se deja desanimar, va todo el tiempo con el agregado, hasta que un incidente bastante trágico la hace cambiar de opinión.

Una calurosa tarde de agosto fue de compras al hipermercado de la zona. Luego de conseguir todo lo que necesitaba para hacer la lasaña, puso la bolsa con los productos comprados en el archivo adjunto. Salió del estacionamiento de la tienda, mientras caminaba por un camino lleno de baches, porque ella vive en las afueras y así son los caminos, en un momento sintió algo extraño, como si se hubiera desprendido la extensión que llevaba. No se equivocó en absoluto. La agregada llegó al campo de maíz, todos sus productos estaban en el llano. ¿Cómo puede todavía preparar la lasaña del Dr. Oetker en estas condiciones? Cecilia se quedó muda de asombro, pensando que en lugar de la cartera bien podría haber sido una persona. No le gustaban las consecuencias de su deseo imprudente, por lo que hizo un anuncio en la prensa local, vendió el agregado a un precio exorbitante y con el dinero compró una lasaña ya preparada.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahls fiksjon i det virkelige liv

Roald Dahls barnehistorie Matilda har også et korn av sannhet. Portrettet av Matilda (med små avvik fra Matilda speilet i skriftene hans) eksisterer i hverdagen. Den personen gjorde permutasjoner, logaritmer, ligninger av jeg vet ikke hvilken grad, beregninger i potensen 1000 uten å bruke kalkulatorfunksjonen på telefonen, leste siden han var 4 år gammel, se sine egne interesser og lidenskaper mens den eldre søsteren lagde neglene hennes med neglelakk, og broren hennes så en fotballkamp med jeg vet ikke hvilket argentinsk lag, hvis faren hennes undervurderte henne, smurte han inn fôret på jakken han oftest brukte med antiperspirant, han visste hvor mye tid som ville gå tom for alle frokostblandingene i bollen hennes, hun visste også hvem som skulle forsyne henne og før de gikk tom, ville hun alltid velge melk fra samme selskap (fordi bare den hun likte), hun kunne også fortelle fra blikket hvor mye hun skulle helle for ikke å oversvømme duken, hun visste hvordan hun ikke skulle bli ledd av danser ved å tråkke på partnerens fot, hun visste når det kom til å regne med mye bedre nøyaktighet enn AccuWeather-appen, følte hun når hun ble avvist eller akseptert av de i jeg sverger, følte hun seg ofte misforstått, selv om hun forsto alle hele tiden, hun visste hva alles grunner og frykt var, hun visste ikke å la seg være underlegen, hun visste hvordan hun skulle kjempe for henne rettigheter, for rettferdighet og sannhet. For henne var det alltid viktig hva som var rettferdig. Han har alltid vært en rolig, jordnær person, men like morsom. Ved å synge alles innsats ble ingen forurettet eller ignorert.

Han så alles intensjoner, hva som besjeler hver mann, hva som styrker ham, hva som deprimerer eller sliter ham. Hun visste hvem hun skulle stole på og hvem som ville ha sviktet henne i en mer kompleks situasjon. Cam kunne nesten forestille seg hva de kunne forvente av hver enkelt, hvordan de ville reagere, hva som ville få dem til å samarbeide eller avvise ideen om samarbeid, hvordan de ville snakke med hver enkelt. Ingen kunne overraske henne med noe, hun var kjent med de fleste situasjonene som kunne oppstå underveis.

Han kunne se folks naturlige skjønnhet, ikke kunstige skjønnhet, at de ville sminke seg, at de ville sette på leppestift, at de ville skape et fyldig volum i håret, eller at de ville være på treningssenteret og jobbe med alt sitt. muskelgrupper. Nei, ikke noe sånt, hun satte pris på folk for det de var, ikke det de ville fremstå som. Hun trengte ikke unødvendig kosmetikk, naturlighet var det mest ekte, det var derfor hun var vakker. Det som var mest spesielt med henne var det faktum at hun verdsatte folk for den de var, ikke nødvendigvis hva de ville tilby eller bevise. Alt dette skjedde fordi hun så folk fra alle perspektiver, absorberte blikkene deres, leste dem som om hun leste romaner. Hun var ivrig etter å observere detaljene i hver persons personlighet, å ta det beste fra hver enkelt, akkurat som en bie samler pollen fra blomster for å behandle og bli til honning.

Samtidig var hun beskjeden, hun skjønte hva hun kunne og hva hun ikke kunne. Hun trodde aldri et øyeblikk at hun kunne gjøre det helt alene. Han kjente sine grenser. Hun forsto at det er situasjoner hvor hun også trenger å rådføre seg med sine bekjente for å si sin mening og handle med kunnskap.

Han hadde en veldig fin og nøye forståelse av konsekvensene av sine egne handlinger og hvordan de kunne påvirke de rundt ham.

Karakteren fra Roald Dahls bok kunne finne sin moderne ekvivalent i ingen ringere enn Cecilia.

- Kapa 1! Kapa 1! Kapa1! Recepție!

- Kapa 1, recepție!

Vocea robotică, gravă, cu inflexiuni  metalice, îl smulge din starea aceea aproape dureroasă de repaus și apăsă pe butonul albastru din stânga sa.

- Pregătește-te de aselenizare în câteva minute! Ți-am trimis deja coordonatele!

Kapa 1 aruncă plictisit o privire pe monitorul central.  Deasupra cifrelor apare și imaginea locației, o insulă minusculă în mijlocul Pacificului.

- Sunteți sigur că pot aseleniza acolo, recepție? întrebă el mirat.

- Da, îi răspunde vocea metalică scurt, ai să te convingi și singur, recepție!

Aflat într-o mișcare circulară de tatonare, Kapa 1 descoperă cum in***cenzure*** crește sub ochii săi în timp ce în difuzor reverberează un sunet ascuțit, emis, probabil, de  un doispozitiv radioelectric de ghidare, aflat la sol.

- Confirm! anunță el prin stație. Zăresc mișcări suspecte de trupe în zonă! Recepție!

- Stai liniștit, sunt de-ai noștri! Întrerupem deocamdată comunicațiile cu nava!

Kapa 1 nu pare prea bucuros de reîntâlnirea cu pământenii, după experiența anterioară, petrecută cu ani în urmă, dar nu se lasă copleșit de emoții. Execută calm toate manevrele de asenelizare, aducând Hydra pe locul semnalizat de dispozitivul acustic. În paralel, activează sistemul automat de autoapărare și de protecție pentru orice eventualitate. Îl recunoaște pe K5, un contursian de generație mai veche, care nu-și ascunde bucuria de a-l revedea.

- Credeam că m-ați uitat pe planeta aceasta nenorocită! zice și-l îmbrățișează cu afecțiune. Sunt la curent cu ceea ce vreți să faceți, dragul meu K1!

- Atunci poate îmi spui și mie, dragul meu K5, îi răspunde acesta, fiindcă eu habar n-am! M-au luat din mers!

K5 încuviințează din cap.

- Stiu. Generalul GX a plănuit totul în secret, peste capul lui K0! Misiunea ta este să consolidezi baza de pe insulă și să începi ocuparea Pământului.

- Avem o înțelegere cu pământenii, totuși! obiectă K1 nedumerit. Toată galaxia e cu ochii pe noi!

Saturnienii abia așteaptă să ne atace!

- De aceea trebuie să acționăm cu mare grijă din interior! Să pară o revoltă a terranienilor!

- Stii și cum?

- Nu, eu asigur numai logistica. De rest se ocupă Emiko, care a sosit ieri cu o mie de contursieni.

- Abia aștept să mă întâlnesc cu ea, sublinie K1, dar tot nu înțeleg de ce tocmai aici?

K5 ridică din umeri depășit.

-  Nici eu.

În buncărul său, aflat la o sută de metri sub pământ, frumoasa Emiko măsoară biroul de la un capăt la altul. O chinuie ușurința cu care acceptase misiunea aceasta riscantă, știind că era un act ostil, o încălcare flagrantă a tratatului de prietenie cu terranienii. Nu-l putuse refuza pe general, disciplina militară prevalase în fața rațiunii. Venise însoțită de o adevărată armată de mercenari, pe care, cu greu, reușise s-o disimuleze în peisajul luxuriant al insulei Kyushu. Experțiii contursieni aleseseră in***cenzure*** pentru frumusețea ei naturală și activitatea seismică neobișnuită, care îi interesa în mod special. Contase foarte mult și amestecul heteroclit al religiilor ( creștinism, islamism, budhism, iudaism, dar și altele, specifice spațiului american, australian sau asiatic, practicate sectar, într-o armonie greu de întâlnit în altă parte). Țârâitul soneriei telefonului o înfioară.

- Alo, da!

- Sunt K1! răspunde vocea de la celălalt capăt al firului. Aș dori să trec pe la tine!

- Bine ai venit K1! Te aștept!

K1 era ca și ea din noua generație, perfect adaptat la civilizația terraniană, foarte apreciată de contursieni, care trecuseră deja la structurarea lor organică, folosind un material biologic apropiat de cel al pământenilor. Nu reușiseră încă să dezlege misterul inteligenței terraniene, mult mai flexibilă decât inteligența lor artificială, dar configuraseră noile generații în așa fel încât să poată primi și alt fel de inteligență. Erika se simțise ciudat când îi auzise vocea, încercase o stare asemănătoare cu aceea de scurtcircuit, cu alt efect însă. Lasă telefonul în furcă și începe să măsoare camera de la un capăt la altul. Se gândește intens la ceea ce îi va spune, fiindcă se teme de reacția lui. Nu se așteptase ca generalul să i-l trimită pe K1, cunoscut ca fiind  un soldat redutabil, dar și un rebel incorigibil.

- Intră! se trezește strigând, auzind ciocănitul acela inconfundabil în ușă, care, curios, îi provoacă aceeași stare ca și puțin mai înainte.

.

K1 ezită o clipă înainte de a intra. O mai văzuse de câteva ori până atunci, schimbaseră și câteva cuvinte de politețe, însă nu stătuseră față în față mai mult de un minut. Îl mai surprinsese și inflexiunile neobișnuite ale vocii sale la telefon. În terminologia terraniana asemenea alterări de comportament se numeau emoții, iar ea părea să fie marcată de o asemenea stare, pe care el, personal, o înțelegea, aflându-se, la rându-i, în aceeași situație. Era ceva parazitar în softul său când se gândea la dânsa, așa cum auzise de la un terrarian îndrăgostit, care credea că-și pierduse mințile. Împinge ușa cu delicatețe. Erika stă în picioare în mijlocul camerei.

- Pot să intru? întreabă.

- Văd că ai și intrat! zâmbește ea, arătându-i un fotoliu. Ia loc!

- Mulțumesc! K5 mi-a spus că ai să-mi transmiți ceva?

Erika îi întinde ordinul semnat de general.

- E strict secret!

- Asta văd și eu, dar nu poartă semnătura Prim-ministrului!

- Prim-ministru nu știe nimic despre misiune!

- Foarte rău, din câte îl cunosc, n-ar fi aprobat niciodată invazia Terrei!

- Tocmai de aceea generalul vrea discreție totală. Si-a asumat personal această decizie!

- Mi se pare extrem de grav!

- Si mie.

K1 clătină nemulțumit din cap.

- Nu sprijin o asemenea inițiativă! Si n-am de gând să fiu discret deloc!

- Mă gândeam eu! oftează Erika, așezându-se pe un scaun. Va trebui să-i spun generalului!

- Sfatul meu e să-l informezi, mai întâi, pe Primul ministru. Te va ajuta enorm la proces!

- Îmi poți spune și cum? Întregul sistem de comunicații trece printr-o centrală GX!

- Transmiți de pe Hydra! Am linie directă cu Guvernul și Consiliu!

Erika îl privește neîncrezătoare.

-  Stii că toți soldații de aici ascultă de general?

- Generalul, îi răspunde K1, decuplând transmițătorul Alfa de la rețea, își asigură controlul asupra lor prin tine. Nu are altă posibilitate de a-i influența! Si, oricum, e prea târziu!

Îl urmează docilă, fără să înțeleagă de ce K1 merge tăcut, cu un pas înaintea ei. Este conștientă de faptul că supunerea, în sensul subordonării și ascultării, nu se regăsește în actul său voluntar, care excede softului, apropiindu-se de ceea ce teranienii numeau în termeni eufemistici judecată. În fișa ei tehnică nu existau specificații privind liberul arbitru, altă ciudățenie întâlnită la oameni, un fel de libertate de a alege în nume propriu, existau, în schimb, referințe stufoase la supunerea oarbă (față de ceva sau cineva).

- K1, recepție! se aude în receptor vocea consilierului I de la cabinetul Prim-ministrului. Spune, K1!

- Vreau cu Prim-ministru!

- Așteaptă!

Erika simte că i se taie picioarele.

- K0, recepție!

E chiar Prim-ministru.

- Vreau să fac un denunț! răspunde K1. Lângă mine se află adjunctul generalului GZ, care dorește să vă informeze asupra unui lucru extrem de grav!

- Ascult!

- GZ1, raportez! articulează Erika, luând microfonul stației de emisie-recepție în mână. Am în față ordinul 536 de la cancelaria generalului GZ, semnat de acesta, prin care mi se cere să ocup imediat Terra! Nu apar semnăturile dvs. și ale Marelui Amiral, Omega 3!

Urmează o pauză care părea că nu se mai termină.

- Contramandez ordinul! răsună în receptor vocea Prim-ministrului. Dă-mi-l pe K1!

- Ordonați! percutează K1.

- Te numesc comandantul flotei intergalactice, iar pe GZ1 adjunctul tău! Veți primi foarte repede

instrucțiunile și deciziile Marelui Consiliului!

Sunt atât de uluiți amândoi încât nu mai au timp să mulțumească, dar înțeleg graba Primului ministru de a închide brusc.

.

Rigiditatea softului o împiedică să-și manifeste recunoștința față de K1, deși simte o tensiune ciudată oscilând în memorie. Cedase și mai înainte acestei tensiuni, ascultându-i sfatul și nu greșise. Din contra. Scăpase de general, își păstrase postul, câștigase încrederea Prim-ministrului, devenind mâna dreaptă a lui K1, față de care simțea o atracție inexplicabilă. Ultimile îmbunătățiri aduse modelului digital de creier, vizaseră lărgirea marjei de agregare și interacțiune spontană între diversele faze ale gândirii electronice și comportament, după tiparul umanoid, unic în spațiul intergalactic, iar primele rezultate nu întârziaseră să apară. Ecranul instrumentului de control, fixat pe antebrațul Erikăi, îi relevă o creștere semnificativă a tensiunii în circuite, însoțită de o senzație intensă de căldură, altfel mai mult decât agreabilă.

- Sper că n-ai făcut public ordinul la nivelul trupei! zice K1, punându-i o mână pe umăr. K5 pare să știe ceva?

- El mi-a adus ordinul, domnule general! răspunde Erika fără să ezite. Trupa nu știe nimic!

- Foarte bine. Te-ai gândit ce facem cu ei? Înapoi nu-i putem trimite!

- Continuăm acțiunea de „implantare” la nivel mediu și înalt și asigurăm capul acesta de pod!

- Credeam că este asigurat?

- Mai e nevoie de tehnică și de oameni! Cam jumătate din ce avem!

- Nu-i prea mult?

- Nu, domnule general, în partea cealaltă suntem în grafic.

- Merg pe mâna ta! concluzionează K1, zâmbindu-i. Nu-ți ascund că mă aștept la represalii din partea lui GZ!

- Unitățile lui de comando acționează departe de noi! îl liniștește Erika. Numai dacă trimite un K2, neomologat!

K1 o privește mirat.

- N-am auzit de așa ceva!

- Se ocupă personal de crearea acestuia. Sau s-a ocupat!

- Este posibil să-l fi trimis încoace?

- Mai mult ca sigur. K2 acționază în afara oricărui protocol! De aceea am dispus o monitorizare de alertă imediat după discuția cu Prim-ministru!

Ecranul monitorului din biroul Erikăi crează impresia unei cascade. Mesajele de felicitare curg unul după altul din toate colțurile Universului. Nu era puțin lucru să preiei comanda celei mai puternice armate stelare în locul temutului GZ, a cărei poziție în ierarhia militară părea invincibilă. Concomitent, sosiră și ordinele de numire, semnate de Prim-ministru și președintele Marelui Consiliu.

- K5 mă anunță că generalul a fost arestat! îi comunică Erika, punând telefonul în furcă. N-a opus rezistență, dar nu se știe nimic destre K2!

K1 o privește fix în ochi.

-  Tu ce crezi?

- Stiu că avea întotdeauna un plan de rezervă. Nu m-ar mira să-l fi activat în ultima clipă! În concluzie, să ne așteptăm la ce e mai rău!

- Cât de rău?

- E greu de spus. Poate reactiva forțe secrete, păstrate undeva în rezervă! Apoi mai e K2, despre care nu știm nimic precis!

- Există ceva care să lucreze și în avantajul nostru?

Erika rămâne o clipă pe gânduri.

- Da, zice, spațiul și timpul! Oricât de aproape ar fi de Kyushu, mai degrabă de mâine n-au cum să ajungă aici!

Altcineva i-ar fi răspuns standard, „off work” sau „rejected question”, ca orice computer, care nu este programat să facă asocieri personale, Erika însă reușea acest lucru, apropiindu-se, ca și el, de altfel, de ceea ce teranienii numeau tulburare reactivă, referindu-se la existența unei boli ascunse, care debutează ulterior apariției ei. Nu de puține ori simțise nevoia s-o îmbrățișeze, dar își reprimase de fiecare dată acest imbold parazitar, nedefinit explicit în programul său de bază. Ceva greu de explicat se petrecuse în zona întunecată a memoriei sale, în corpul său amorf, construit ca un înveliș similar cu cel al oamenilor.

K1 se întinse în patul său de campanie, aflat chiar lângă Centrul de comandă, când auzise telefonul. Se uită mirat la ceas. Este trecut de miezul nopții.

- Am vești noi!

Recunoaște glasul Erikăi.

- Spune!

- Nu la telefon. Unde ești?

- Acolo unde m-ai cazat. Sunt pe  stand-by! Te aștept!

Era pe aproape, fiindcă sosi repede. În cameră nu existau scaune sau alte mobile în afara patului de dormit. K1 îi face semn să se așeze lângă dânsul.

- Să nu-mi spui că temutul K2 se află în bază!

- Nu, Marele Amiral ne informează că există informații potrivit cărora K2 ar fi în zonă, foarte aproape de noi, existând riscul să ne viziteze chiar în noaptea aceasta.

- Foarte bine, abia aștept să-l întâlnesc!

- In***cenzure*** este sub alertă generală! Nu are cum să treacă neobservat!

- Găsește el o breșă pe undeva, fu de părere K1, lăsându-și o mână pe umerii ei. Simte imperios nevoia să facă acest lucru, să-i atingă pielea catifelată neacoperită de rochia albă, fără bretele, care i se sprijină de sâni. Erika este atât de surprinsă încât nu reacționează nici după ce mâna lui îi mângâie sânii, poicioarele, zonele intime sau o întinde pe spate, alături de el, așa cum mai văzuse doar în documentarele video despre comportamentul terranian, lucru care, în mod curios, nu-i displace deloc. Conformația ei organică ( un fel de substitut al cărnii), ca și a lui, de altfel, necunoscută pe Terra, formată din țesuturi, nervi, vase, fibre, învelișuri, etc., copiind fidel structura corpului uman, reacționă într-un fel cu totul neașteptat, ca un corp viu, cum ziceau terranienii.

- K1, șoptește ea, lăsându-se copleșită de senzația aceea nouă, iubitule!

Pentru K1, cuvântul „iubitule” sună magic, iar actul spontan de posesie al femeii, privit prin ochii unui robot, dincolo de orice limbaj de programare, soft, cunoscut până atunci.

- Iubito! îi răspunde la rându-i în timp ce ușa de la intrare se deschide scârțâind, iar în prag îl zărește pe K2, care îl salută cu un zâmbet.

- Să trăiți, domnule general!

- Am impresia că ai încurcat generalii K2!

- Nici vorbă! Nu există decât unul singur.

K1 se uită lung la el.

-  Poți să-mi spui ce cauți pe aici?

-  Stii foarte bine, trebuie să te dezafectez și să preiau controlul bazei!

-  Nu pari prea motivat s-o faci?

- Nu.Umanitatea din mine cântărește mai greu decât imobilismul contursian, lucru pe care-l observ și la voi! De altfel, conveiețuiesc, ca să zic așa, cu o terraniană.

- Ai vreo explicație pentru acest lucru?

-  Universul e plin de surprize, domnule general!

O poveste pentru copii și oameni mari

Drumul m-a oprit în fața unei case ,modestă dar frumoasă prin albul și curățenia ei. Crizantemele, flori de toamnă încă mai sunt pe cărarea de la poartă, un nuc falnic  este  stâlp de gard și  adresă pentru casa unde locuiește ,,Bătrâna de la nuc,, .La fântână găleata e ridicată cu apa-i limpede.  În casă un bec abia luminează și focul în sobă încă nu arde deși în cameră e rece. Bătrâna croșetează  o mănușă, tare o mai dor oasele  și se roagă la Dumnezeu să o ajute să poată să meargă în orașul apropiat satului, să vândă trei perechi de mănuși  și două perechi de ciorapi. Dacă ar fi putut ar fi croșetat mai mult că, tare are nevoie de bani …Lemne nu prea are, dar  ar vrea mai întâi să roage pe vecinul Pavel să-i sape micuța  gradină să poată la primăvară să semene un pic de porumb pentru orătănii,  oleacă de fasole și semințe de flori…Prea mult nu poate croșeta, ochiul cu care mai vede nu o ajută, ochelarii nu i-a mai schimbat de ani de zile. Greu Doamne, greu.! spune bătrâna în singurătatea ei. A doua zi, încă nu se luminase, dar Bătrâna de la nuc era deja în stația de autobuz și se gândea la orătănii, trei găinuțe și un cocoș, pe care le-a lăsat închise în coteț și  era îngrijorată de a putea să vândă  măcar ceva din ,, marfa ei,,  . Are și o pereche de mănuși pentru copii, pe care  a croșetat-o cu mult fir roșu. În zilele noastre tot câte o bătrână sărmană ca ea, mai cumpără ciorapi croșetați …  

Ce noroc, zice ea,  autobuzul a venit repede, are și loc unde să stea, șoferul a spus că o va atenționa unde trebuie să coboare ca să fie mai aproape  de așa zisul talcioc.

Îi este frig, dar este bucuroasă, a avut noroc. A vândut toată  ,, marfa,,   unei doamne  care tot se uita la mâinile ei și care o privea cu niște ochi blânzi...

-         Ce suflet bun are doamna, chiar mi-a dat și ceva lei în plus,își spune Bătrâna. Mai spune în șoaptă că își va cumpăra  o pâine, mai bine două că și cățelului trebuie să-i dea. .. Ar mai vrea ceva, dar mai bine păstrează banii să-i dea lui Pavel vecinul, să-i sape grădina,  la iarnă s-o mustească zăpada, dacă va fi zăpadă.

Pleacă spre casă Bătrâna. Pe drum își face socotelile și constată că pentru Pavel, când ii va săpa gradina, îi mai trebuie bani pentru un pachet de țigări, ceva salam , pâine,iar  la amiază  îi va face niște ochiuri cu mămăliguță. Cu credință în Dumnezeu se roagă să ajungă acasă. O să mai croșeteze câte ceva, chiar și  un fular , mai are câteva ghemuri de lână.

…………………………………………………………………………………………..                                    

 Pe ulița satului doi consăteni se salută, merg apoi alăturați fără nici o destinație. Unul din ei ii zice,celuilalt :

 - Măi! tare aș bea ceva să mă dreg dar n-am nici un ban. Celălalt îi spune să meargă cu el la birt, că are el bani, chiar acum a vândut un cocoș.

- Măi Pavele măi.., tare mare noroc am eu cu tine. Dar de unde ai avut tu cocoș de vânzare, că tu nu ai nici o orătanie pe lângă casă?.

- Hai la birt,zice Pavel , lasă, nu te interesează de unde am făcut bani, avem noroc azi să bem ..și gata.

- Chiar, ce noroc am avut cu tine!

……………………………………………………………………………………                                       

 Bătrâna a ajuns acasă. Rupe un colț de pâine și dă cățelușului jucăuș, iar cu un castron cu grăunțe se duce la cotețul găinilor să le dea drumul. Găinile au venit la mâncare, dar cocoșul  nu-i. Se mai uită bătrâna în coteț, cu lacrimile în ochi constată că i-a fost furat. Deși era tare frumos și-i plăcea, ar fi vrut să-l vândă înainte de Crăciun, să aibă un ban cu ce să primească preotul,  câțiva colindători și ce o mai putea să-și cumpere și pentru ea, chibrituri, o lumânare două și poate o sticlă cu suc din acela ce-i la magazin.

Croșetează bătrâna și plânge viața tristă, plânge că nu prea a avut noroc și plânge pentru frumosul ei cocoș..

Deodată bătrâna se prăbușește de pe scaun și ultima lentilă ce o mai avea la rama de ochelari, se sparge de podea…Un ghem cu fir de lână se deșiră  ca un destin, destinul Bătrânei de la nuc.
Timpul derulându-se  lasă căsuța goală , întunecată și rece, gradina nu săpată, doar nucul  protector mai ține gardul să nu cadă și acoperă cu umbra lui prezentul și trecutul când viața este ,uneori,  un joc de noroc. .. 

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Die Lektion über den Würfel

Ein Stück Stein wird genommen,

er schnitzt mit einem Meißel aus Blut,

leuchtet mit Homers Auge,

es wird mit Strahlen geschabt

bis der Würfel perfekt herauskommt.

Danach küssen sie den Würfel unzählige Male

mit deinem Mund, mit dem Mund anderer

und besonders mit dem Mund der Infantin.

Danach wird ein Hammer genommen

und plötzlich bröckelt eine Ecke des Würfels.

Jeder, aber absolut jeder wird sagen:

- Was für ein perfekter Würfel das gewesen wäre

wenn da nicht eine kaputte Ecke gewesen wäre!

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Et øyeblikk av oppriktighet

Et øyeblikk av oppriktighet

i stedet for farvel

la oss gi litt skjønnhet

denne siste timen.

vi har ikke endret oss

det er bare en mening

Ikke ta et ord for gitt

eller en ubetydelig gest.

Nei, vi har ikke endret oss

det er bare en tilfeldighet

Det ville vi vært uansett

og hva vi enn snakker om

vi er ikke to fremmede

Min kjærlighet.

Et øyeblikk av oppriktighet

det ville være en sublim gest

vi har mot til å innrømme det

at vi elsker hverandre.

Et øyeblikk av oppriktighet

de ville huske oss

av våre gode år

vil minne oss på denne siste timen

Et øyeblikk av oppriktighet

i stedet for farvel.

vi har ikke endret oss

det er bare en mening

Ikke ta et ord for gitt

eller en ubetydelig gest.

Nei, vi har ikke endret oss

det er bare en tilfeldighet

Det ville vi vært uansett

og hva vi enn snakker om

vi er ikke to fremmede

Min kjærlighet.

Et øyeblikk av oppriktighet

det ville være en sublim gest

vi har mot til å innrømme det

at vi fortsatt elsker hverandre

Et øyeblikk av oppriktighet

de ville huske oss

av våre gode år

vil minne oss på denne siste timen

Et øyeblikk av oppriktighet

i stedet for farvel.

Et øyeblikk av oppriktighet

det ville være en sublim gest

vi har mot til å innrømme det

at vi fortsatt elsker hverandre

Et øyeblikk av oppriktighet

de ville huske oss

av våre gode år

vil minne oss på denne siste timen

Et øyeblikk av oppriktighet

i stedet for farvel.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

El vino rojo es bueno

El vino rojo es bueno,

Recogido a finales de otoño,

Cuando hay escarcha, cuando nieva,

Lo bebo mucho, pero no me emborracho.

Me he jurado que no lo beberé nunca más,

Pero no puedo evitarlo,

El vino es bueno, me gusta mucho,

No sé qué haré con el viñedo.

El vino hecho de una fruta rara

Sube a la cabeza sin escalera,

El vino hecho de uvas verdes

Hace que no veas a nadie.

El vino es bueno y sabroso

Cuando lo bebes con alguien amable,

Pero si lo bebes con alguien repugnante,

El vino se para en tu garganta.

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Överraskningarna i den nya lägenheten

Efter att ha flyttat till den nya lägenheten, närmare bestämt tagit med sig alla sina ägodelar, började Cecilia upptäcka allt mer onaturliga saker. Han flyttade till exempel på möbler och vid ett tillfälle hörde han ett knarr i väggen. Förbryllad knackade Cecilia lite på väggen med nageln, gipset lossnade på en sekund och avslöjade ett vackert hål i väggen. Så våra hårt arbetande och engagerade byggare täcker hålen med genomskinlig tejp över vilken de applicerar kalk. Det vore minst sagt konstigt, vi borde också säga att det är arbete som bara utförs av världens ögon. Vid jordbävningar eller något, vad gör vi med väggar? De faller på hyresgästerna innan de kan fly från lägenheten.

Ta med sig dukarna till badrummet, vad mer kunde han hitta i badrummet, en dubbel Cheeseburger-macka, bortglömd där i en månad, men i nästan perfekt skick. Det går inte att äta längre, men det ser fantastiskt gott ut. Det finns även förpackningar från cordon bleu, äppelpaj från Hornbach, österrikisk skinka (godaste skinkan för byggare), Martinel-korvar, det verkar som att folk föredrar tysk kvalitet i maten de äter, det är bara en observation.

Men dessa webbplatsingenjörer är lite sömniga, eftersom de glömde sina mekaniska pennor, anteckningsböcker, jag vet inte hur många pennor runt huset. Det passar Cecilia, det kommer att tjäna henne väldigt bra att sätta betygen fyra och två, för det är allt hennes hjärta tillåter. Den som lyckas få en sjua på sina prov kan verkligen en del engelska. Men han tror inte att det skulle vara svårt, han menar att ansträngningen måste komma från båda hållen, inte bara den ena ger, den andra tar emot. Dessutom tror hon att det underlättar inlärningen väldigt bra, men hon är lite osäker på den här förmågan, hon vill övertyga sig själv genom att läsa barnproven. Det ser kallt ut, men inuti döljer sig ett varmt, känsligt, till och med barnsligt hjärta. Av för mycket lust att vara barn blir hon inte upprörd, hon skrattar till och med när hon ser bordet i vardagsrummet, samma gamla bord från morföräldrarnas lägenhet. Hur klottrad, ritad med kritor, färgpennor, akvareller hon förblev från tiden när hennes son var ca 2-3 år gammal. När han packar upp ser han sina målarböcker från tidigare år, han ser hur klumpigt, men ändå bedårande, han färgade varje karaktär, varje hus, varje detalj i bilderna, hur bra han fick färg på vägen. Han utelämnar inte heller korten med meddelanden, som han fick när han var äldre, för cirka 5 år. Det fanns meningar som han borde ha slutfört, som: "Om jag hade en blomma skulle jag ge den till henne...", Om jag skulle tacka min mamma skulle jag göra det för att..." korta texter av tacksamhet, en julklapp från en moster.

Vackra minnen, men överraskningarna i lägenheten slutar inte, fortsätter de. Parkettgolvet knarrar varje gång Cecilia trampar på det. På liknande musikaliska toner knarrar också dörrarna när du öppnar dem. Lådorna faller ur nattduksbordet, det enda nattduksbordet i deras sovrum. Vad kan vi säga om barnets rum? Alla lådor som de förvarar sina leksaker i smälls på varandra och det är dessutom obeskrivligt kallt. I alla rum är temperaturen medelmåttig, bara i sonens rum är det olidligt kallt. Fönstret hade tvåglas, men det fixades inte bra, det saknas även ett lager värmeisolering.

Cecilia larmade, vad ska hon göra med sin pojke som ändå får bihåleinflammationer och måste ta itu med sin näsa ganska ofta, för att han ser ut som hon? Han beställde en morgonrock med huva att bära hela tiden, inklusive att sova.

Taklampan ger också ett discoljus, eftersom det alltid flimrar, det är lite irriterande för att skriva, läsa eller klippa tånaglar, men som rumslampa är det bra som det är, än så länge. I framtiden kommer hon att köpa en ljuskrona med svalare ljus eftersom hon har körsbärsuniform och inte gillar hur körsbär ser ut i gult ljus. Han gillar lila, å andra, och om ljuset är blått kommer uniformen att se lila ut, vilket han skulle tycka var fascinerande, att det skulle vara en mycket mer intressant, visuellt tilltalande uniform än den han var van vid så långa år.

För att sammanfatta allt som constrictors lyckades göra fram till ögonblicket när Cecilia flyttade in i lägenheten, fanns det många överraskningar, och lera på golvet i varje rum, matrester, bortglömda föremål, men det är en beboelig lägenhet, det är tillräckligt varmt, i vissa rum fungerar tv:n, kylskåpet, internet och vi hoppas att de fortsätter att fungera, det är inte över, då det blåser i november, allt går sönder, och hyresgästerna som får det sönder får skylla p.g.a. ledningarna är gamla, att de är värmekänsliga, att de är en massa tekniska detaljer som får oss att krypa ihop, inte vettigt, komplicera våra liv, och det skulle vara viktigt att ha tillgång till allt så länge de betalar hela pris, inte hälften eller en fjärdedel. Varför ska barnet få dåliga betyg för att han inte avslutade sin studentexamen förrän två på morgonen, varför skulle han ha förstörd mat i kylskåpet, för elen är inte konstant, maten i kylen är intagen och stinker, den barnet äter det och sedan behöver det av undantag från skolan eller från meditationer som han inte kan presentera sig själv i det tillstånd han är i? Varför skulle han behöva ta igen de timmarna? Missade de det med flit? Gjorde han medvetet inte vad andra förväntade sig att han skulle göra, eller hade han ingen möjlighet? Ja, bättre berätta för oss vem som försöker döma andra som inte har gjort det. Nuförtiden, att inte ha jämlikar att inte kunna.

Det är få som verkligen kan förstå, sitta och analysera situationer. De som inte har måste ha samma chans till allt som de som har. Detta bör inte bli ett hinder. Om han vill ge antagning till biologi och hans internet misslyckas, hur kan han konsultera specialiserade avhandlingar? Föräldrar ska ta hand om barnets behov av kunskap och tillfredsställelse. Föräldrar tar hand om sig, det är inte problemet. Problemet börjar med vem som visste så väl hur man skulle ställa upp allt från början. Cecilia, om du bryr dig om ditt barns framtid, beröva honom några ursäkter (som ber om ursäkt, anklagar sig själv), förklaringar "för enkla kanske" inte smälts av någon, som han kommer att ge år och år senare. Gör honom en tjänst och flytta honom till en stad med fler möjligheter, låt honom inte fastna i situationer som han kommer att ångra någon gång.

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Eski hırsız

Bir ikinci el mağazasında,

Herhangi bir markadan alınmış, toplanmış, göz atılmış,

Yaşı 70'i geçmiş yaşlı bir kadın büstiyerlere bakıyor,

Dükkan sahibi Cecilia'nın ablası kaba hareketlerle kadına bakıyor.

Onun hâlâ oturduğunu ve somurttuğunu görüyor.

Sanki hiçbir şey onu sakinleştiremezmiş gibi.

Bluz raflarının yanından geçin,

Sadece denizanası desenli olanları seçiyor,

Bulduğu her şeyi ağa koydu, koydu, doldurdu,

Pek acelesi yok gibi görünüyor

Hareketler yavaştır,

Dikkatli bakışların altında teslim olmuyor

Mağaza müdüründen,

Bülten resmine hayran olan eşeği öksüren şey,

Eski hırsızımız

Kesinlikle mide bulantısı yok

Çünkü kalbin arzusu onu tatmin eder.

Bir kargaşa çıktı,

Bir noktada mağaza müdürü ona şunu sorar:

"Ağır çantalarınız var, sanırım başka mağazalara da gittiniz?" ama komik yaşlı kadın şöyle yanıtlıyor: "Bak, işini yap!"

Böyle bir duyarsızlığı kabul etmesi imkansız, bluz bluz, bunu adım adım atıyor,

Yaşlı kadının gerçekten kafası karışmış görünüyor.

Ona nazikçe, birçoğunu hediye olarak aldığını, yakın zamanda onun isim günü olduğunu ve bu yüzden bu çantalarla dolu olduğunu söylüyor.

Ve yedi broşun tümü,

Mağazadan alındı,

Yaşlı bir kadın olarak çoktan unutulmuşlardı,

"Bir yerden bir yere yanınızda taşıdığınız tüm ürünlerle ilgili bir açıklamanız var mı?"

"Bilmiyorum, yatağımın neye benzediğini bile bilmiyorum."

"O halde neden alışverişe geldin?"

"Güzel bir şey mi görmek istedim?

"Bana güzelce yalan mı söylüyorsun?"

"Güzel gerçekten ne anlama geliyor?"

"Beni bu numarayla bırak, çünkü kendimi yalnız yakalayabilirim"

"Unuttum evet ama almam gereken her şeyin parasını ödedim, çalacak tiplerden değilim"

"Yedi broşu hatırlamıyorsan bile, yine de tüm mağazayı almış olacaksın ve onu aldığını bilmeyeceksin."

"Bu nasıl mümkün olaiblir? Benim ahlakımdan şüphen mi var?"

"Ahlaklı olmayı unutan dünyanın ahlaki nesi var?"

Bu soruyla kalan yaşlı kadın, çantasından, eteğinden, kollarından, küpelerinin arkasından, şapkasının altından aldığı ve parasını ödemediği her şeyi çıkarmaya başlar.

Tamam, bir dahaki sefere hırsızlık yapmayacağını umuyoruz.

Bu oldukça büyük bir ahlaki hata.

(rezolvare imaginară unei probleme care ar fi existat)

Imaginează-ți că deși te-ai străduit, ceva tot te trage în jos,

Imaginează-ți că acel ceva ar fi media la matematică,

Imaginează-ți că doar ea ,,readuce la viață" carnetul tău de note,

Imaginează-ți că rudele de gradul nu mai știu care o să comenteze,

Imaginează-ți că nu pentru rude ai învățat, dacă ai fi învățat...

Imaginează-ți că nici pentru vecina de la etaj,

Imaginează-ți că ți s-a răspuns întrebărilor,

Imaginează-ți că ai aflat, într-un sfârșit, cât de mult îi pasă profului care te-a încheiat cu media respectivă,

Imaginează-ți că ți-e teamă să o arăți și altora,

Imaginează-ți că va veni și acea clipă la un moment dat,

Imaginează-ți că, totuși nicio vânzătoare nu te poate înșela, cu toate că tu ai acea medie,

Imaginează-ți că va fi mai lejer cu orele, că vine vacanța și nu știu ce,

Imaginează-ți că diriginta vrea să facă o ieșire în oraș,

Imaginează-ți că este de acord cu tine și că veți vizita fabrica de pâine,

Imaginează-ți că sunteți deja acolo,

Imaginează-ți că o doamnă drăguță vă explică procesul de fabricație,

Imaginează-ți că, profitând de o clipă de neatenție din partea tuturor, iei și arunci carnetul de note în malaxor,

Imaginează-ți că acum se va afla aleatoriu ce medie ai avut la matematică,

Imaginează-ți că, în rândul cetățenilor și cetațenelor iubitoare de pâine, sigur se va găsi cineva să găsească, în pâinea achiziționată, o bucățică de hârtie, ca un răvaș, pe care scrie ,,4 (patru)".