BĂTRÂNA DE LA NUC
O poveste pentru copii și oameni mari
Drumul m-a oprit în fața unei case ,modestă dar frumoasă prin albul și curățenia ei. Crizantemele, flori de toamnă încă mai sunt pe cărarea de la poartă, un nuc falnic este stâlp de gard și adresă pentru casa unde locuiește ,,Bătrâna de la nuc,, .La fântână găleata e ridicată cu apa-i limpede. În casă un bec abia luminează și focul în sobă încă nu arde deși în cameră e rece. Bătrâna croșetează o mănușă, tare o mai dor oasele și se roagă la Dumnezeu să o ajute să poată să meargă în orașul apropiat satului, să vândă trei perechi de mănuși și două perechi de ciorapi. Dacă ar fi putut ar fi croșetat mai mult că, tare are nevoie de bani …Lemne nu prea are, dar ar vrea mai întâi să roage pe vecinul Pavel să-i sape micuța gradină să poată la primăvară să semene un pic de porumb pentru orătănii, oleacă de fasole și semințe de flori…Prea mult nu poate croșeta, ochiul cu care mai vede nu o ajută, ochelarii nu i-a mai schimbat de ani de zile. Greu Doamne, greu.! spune bătrâna în singurătatea ei. A doua zi, încă nu se luminase, dar Bătrâna de la nuc era deja în stația de autobuz și se gândea la orătănii, trei găinuțe și un cocoș, pe care le-a lăsat închise în coteț și era îngrijorată de a putea să vândă măcar ceva din ,, marfa ei,, . Are și o pereche de mănuși pentru copii, pe care a croșetat-o cu mult fir roșu. În zilele noastre tot câte o bătrână sărmană ca ea, mai cumpără ciorapi croșetați …
Ce noroc, zice ea, autobuzul a venit repede, are și loc unde să stea, șoferul a spus că o va atenționa unde trebuie să coboare ca să fie mai aproape de așa zisul talcioc.
Îi este frig, dar este bucuroasă, a avut noroc. A vândut toată ,, marfa,, unei doamne care tot se uita la mâinile ei și care o privea cu niște ochi blânzi...
- Ce suflet bun are doamna, chiar mi-a dat și ceva lei în plus,își spune Bătrâna. Mai spune în șoaptă că își va cumpăra o pâine, mai bine două că și cățelului trebuie să-i dea. .. Ar mai vrea ceva, dar mai bine păstrează banii să-i dea lui Pavel vecinul, să-i sape grădina, la iarnă s-o mustească zăpada, dacă va fi zăpadă.
Pleacă spre casă Bătrâna. Pe drum își face socotelile și constată că pentru Pavel, când ii va săpa gradina, îi mai trebuie bani pentru un pachet de țigări, ceva salam , pâine,iar la amiază îi va face niște ochiuri cu mămăliguță. Cu credință în Dumnezeu se roagă să ajungă acasă. O să mai croșeteze câte ceva, chiar și un fular , mai are câteva ghemuri de lână.
…………………………………………………………………………………………..
Pe ulița satului doi consăteni se salută, merg apoi alăturați fără nici o destinație. Unul din ei ii zice,celuilalt :
- Măi! tare aș bea ceva să mă dreg dar n-am nici un ban. Celălalt îi spune să meargă cu el la birt, că are el bani, chiar acum a vândut un cocoș.
- Măi Pavele măi.., tare mare noroc am eu cu tine. Dar de unde ai avut tu cocoș de vânzare, că tu nu ai nici o orătanie pe lângă casă?.
- Hai la birt,zice Pavel , lasă, nu te interesează de unde am făcut bani, avem noroc azi să bem ..și gata.
- Chiar, ce noroc am avut cu tine!
……………………………………………………………………………………
Bătrâna a ajuns acasă. Rupe un colț de pâine și dă cățelușului jucăuș, iar cu un castron cu grăunțe se duce la cotețul găinilor să le dea drumul. Găinile au venit la mâncare, dar cocoșul nu-i. Se mai uită bătrâna în coteț, cu lacrimile în ochi constată că i-a fost furat. Deși era tare frumos și-i plăcea, ar fi vrut să-l vândă înainte de Crăciun, să aibă un ban cu ce să primească preotul, câțiva colindători și ce o mai putea să-și cumpere și pentru ea, chibrituri, o lumânare două și poate o sticlă cu suc din acela ce-i la magazin.
Croșetează bătrâna și plânge viața tristă, plânge că nu prea a avut noroc și plânge pentru frumosul ei cocoș..
Deodată bătrâna se prăbușește de pe scaun și ultima lentilă ce o mai avea la rama de ochelari, se sparge de podea…Un ghem cu fir de lână se deșiră ca un destin, destinul Bătrânei de la nuc.
Timpul derulându-se lasă căsuța goală , întunecată și rece, gradina nu săpată, doar nucul protector mai ține gardul să nu cadă și acoperă cu umbra lui prezentul și trecutul când viața este ,uneori, un joc de noroc. ..
Poems in the same category
Amintirile mele
Zilele trecute am mâncat primele caise ale lui Cireșar, iar gustul lor mi-a trezit amintirea vie a caiselor zemoase din copilărie:
- Bre Gheorghe, da' unde să hie băietanul aista? Că nu l-am mai văzut di pi la prânz!
- Ei, unde să hie? Las' că știu io!
Iar eu mă aflam în podul casei bunicilor, citind una dintre cărțile care mi-au întregit copilăria: "Cei șapte frați", de Aleksis Kivi. Pe-atunci aveam obiceiul să-mi petrec o bună parte din vacanța de vară la bunici, la țară. În mai toate zilele, după ce mă trezeam, mă cățăram în caisul din spatele casei și strângeam câte-o strachină de caise coapte, zemoase, blonde și pistruiate, după care mă cățărăm pe scara care ducea în pod, și că să nu fiu dibuit, trăgeam scara după mine. Apoi, așezam un țol peste bucile de lână și la lumina îngustă a ferăstruicilor taiate în acoperișul casei mă abandonam cu totul lecturii.
Ce internet, care tabletă, ce televizor? N-aveam nevoie. Dar uite, că după atâția ani, de fiecare dată când deschid o carte, parfumul caiselor copilăriei mele îmi inundă mintea și-mi trezește la viață oameni și locuri care acum nu mai există. Eu unul, n-aș putea să trăiesc nefiind înconjurat de cărțile mele. Oare pe unde or fi "Cei șapte frați"? Cartea a dispărut de mult, dar întocmai ca în 451° Fahrenheit ai lui Bradbury, pasaje întregi citite iar și iar îmi revin in memorie. Tu când ai citit ultima oară o carte?
Cioburi
Când avem un pahar din cristal, farfurii din porțelan, un nou telefon sau mașina mult visată avem grijă de ele. Suntem atenți la cum le așezăm, cum le spălăm, folosim cele mai bune produse, astfel încât sa nu sufere nici cea mai mica zgârietura. Da, ăsta este cruntul adevăr, prioritizam din ce în ce mai mult materialismul, uitând un aspect... S-a gândit cineva vreodată cum arată o inimă frântă, o inimă dezamăgită, pusă la pământ și călcată în picioare, uneori chiar de cei ce-ti promiteau eternul si-ti jurau iubire.. s-a gândit cineva? Se întreabă cineva oare, cum arata o inimă în mii de cioburi, o inimă ce cu greu își aduna puterile pentru a-și continua traseul cu dragoste? Ei bine, nu! Nimeni nu o face, am ajuns să superficializam atât de mult fericirea, încât sa ,,pari" fericit e la modă.. zâmbim doar în poze, dar și acela e controlat, pentru ca ,,trebuie sa dea bine", credem ca tăria este redata de cat de rece, distant, neimplicat în trăirile celuilalt poți fi. În a nu-ți arata sentimentele și fără a-ți permite să fii vulnerabil, uitând ca de fapt asta înseamnă să simți cu adevărate, asta înseamnă să-ți trăiești emoțiile, asta înseamnă sa fii puternic, chiar plângând uneori pentru a te elibera de tot ce ai adunat în tine.. Și as putea scrie un poem despre milioanele de cioburi ce merg pe strada cu un chip fericit, dar la ce folos când nici poezia nu se mai citește, arătând în ochii unora ca a fi prea ,,siropos".
De ce nu avem grijă de inimile noastre și ale celor din jur asa cum avem să nu zgariem mașina? De ce nu protejăm sufletul persoanei iubite așa cum ne protejăm telefonul de ploaie? De ce nu avem grija sa oferim iubire și atenție la timp, cum fugim atunci când ni se descarca bateria telefonului..? De ce nu verificăm mai des dacă suntem fericiți sau dacă partenerul de viata este fericit asa cum ne verificăm telefonul sau aplicațiile social media? De ce ni se scurge iubirea din ochi, tânjind o viață după ea, dar distrugând-o când o avem? De ce e așa nedrept uneori, oferind atât de mult cuiva având încredere, crezând ca nu vom fi dezamatigi, iar la final sa fim zdrobiți?
Doar credința în mai bine și dragostea ne mai poate salva, dar se fuge de ea cum greu ne-am putea imagina.
Sper să zâmbim și să iubim mai mult viața, adorând dragostea pura, iubind inima..și sa folosim mai mult lucrurile, nu ființele!
Gânduri bune!
Cu drag, Gabriela!😊
Viața şi Era
Oasele trosnesc
În negura viciului
Se regăsesc păcatele
A lor păcate neiertate .
Fiind doar oameni...
Făcând greșelii
Greșelii la nesfârșit
Ne regăsind a lor cale .
Minciuna devenind un dulce adevăr
Umanitatea dispare încet
O fundătură fără sfârșit...
Căzând a lor capete goale...
A lor suflete reci...
Te îngheață din priviri
Până în măduva oaselor
Iar vorbele...
Vorbele înțepătoare
Ca un venin împrăștie
Aducând ură în suflet
Celor cele reies in cale.
Sufletul împietrit
De al lor colții
Având o față ștearsă...
Devenind al lor prieten.
Remediu pentru suflet
" Uneori, pentru a salva pe cineva, este nevoie doar de o imbratisare."
Daniela R.
Toti avem acelasi rost in viata. Ne nastem, visam, incercam sa ne urmam visele ( chiar de uneori suntem constienti ca unele din vise vor ramane doar vise), invatam. Unii din noi se implica in multe activitati dorind sa se afirme. Altii citesc carti. Dar fiecare din noi, macar o data in viata vom iubi.
" Daca voi nu ma vreti, eu va vreau."-renumita fraza a lui Alexandru Lapusneanul. Exact va fi si in cazul nostru. Oricat de mult nu am incerca... oricum ne vom indragosti. Oricat de incapatanati am fi... oricum se va gasi acea persoana deosebita ce ne va vraji cu chipul sau, cu manierele sale. La inceput, nu ii vom da o mare importanta. Ei si ce daca ne atrage? Ei si mare treaba. Azi este atractia, maine nu-i.
Si totul va fi bine si frumos. Insa acel "proces de indragostire" deja a avut loc. Fara sa mai observam. Ne vom urma visele, vom zambi, ne vom trai momentele de extaz. Si uneori vom fi atat de fericiti incat parerea celor din jur ar conta cel mai putin. Ne vom pune castile in urechi si vom canta in glas, piesele preferate. Toti ne vor privi cam ciudat, considerandu-ne un somnambul. Noi insa le vom raspunde printr-o privire cu atata indiferenta.
In primele zile, vom fi bine mersi. Insa simptomele acestei boli incurabile nu vor intarzia sa apara. La inceput, vom simti un dor ce ne va crea doar o stare de confuzie. Insa viata ne va mai rezerva o supriza. Ne va organiza un " rendez vous" intamplator. Si ghiciti cu cine? Cu nimeni altul decat... persoana dupa care inima este nebuna, dupa care sufletul tanjeste in taina.
De asta data... va fi cu totul altfel. Inima noastra tacuta de candva, la prezenta persoanei iti va bate atat de tare... si noroc ca va avea un scut protector, altfel... ar sari in pieptul lui. Buzele ti se vor usca, avand impresia ca te afli in Sahara. Iar dorul... brusc va disparea. Si abia atunci vei intelege cum de fapt stau lucrurile. Iar in acel moment, vei simti fiecare bataie de inima ta otravita. Si vei intelege... ca de fapt s-a intamplat ceea ce iti doreai cel mai putin. Dar in fine. Deja totul s-a intamplat. Si esti fericita... dar totodata... Si iti dai seama ca nu poti face nici o schimbare. Insa iti e interesant ce va fi mai departe si te vei comporta asemeni unei copile mici... asteptand cuminte pe scaunel cadoul de ziua sa.
Unii din noi vor ramane doar cu visele de a trai o frumoasa poveste de dragoste. Altii insa... vor fi cu adevarat fericiti. Vor trai atatea emotii, fluturi in stomac, lacrimi de fericire. Si, petrecand timpul cu ea... persoana ce te-a vrajit pe loc, vei intelege ca iata omuletul sufletului tau. Si vei radia de fericire impreuna cu acel suflet pereche.
Insa... la un moment dat... din viata noastra asemeni unui curcubeu...cand deja ne-am atasat de persoana in cauza... cand am inteles ca nu mai avem nevoie de altcineva in afara de ea... are loc o schimbare. O schimbare ce ne va marca viata. Ne va provoca atata durere. Pentru ca asta ne e destinul, vom suferi o lunga... si dureroasa ploaie de lovituri. Persoana care ne-a crescut si ingrijit sufletul va fi pur si simplu nevoita sa plece din viata ta. Desi ii va fi nespus de greu, stiind de fapt ce se petrece in sufletul tau, va pleca. Argumentand ca tot e pentru binele tau. Iti va zice asta atat de rece. De fapt... incercand sa ascunda dragostea pe care ti-o poarta in suflet.
Va trece o buna perioada de timp, in care inima ta nu va inceta sa bata pentru ingerul cu suflet demonic. Si vei realiza ca nici o persoana din cele 7 mlrd nu o va putea inlocui. Pentru ca ea e taramul tau.
Si, vor fi nopti la rand in care vei adormi privind poza ei, vei adormi cu ea in gand... in inima. Vei adormi cu lacrimi in ochi. Te vei stinge pic cu pic. Asemeni lumanarii. Si chiar si o simpla imbratisare te poate salva. Imbratisarea ei. Imbratisarea persoanei iubite.
DIALOG CU FIUL MEU - continuare-
-Nici mie nu-um place ce se întâmplă azi în cluburi. Am apucat și eu perioada când se
mergea în discoteci , la baluri ,unde tineretul se distra , de obicei sâmbăta seara .Astea a ră-
mas doar amintiri.Tehnologia a făcut salturi uriașe , parcă iadul și-a deschis porțile și toate re-
lele au zburat în lume.Poate că pământul nu era pregătit să suporte atâta omenire ?...
Se fac războaie ,se pierd vieți,se moare de foame pe glob,dar numărul locuitorilor explo-
dează .Poate de aceia mai apare câte un COVIT -19.Oare cum va arăta lumea peste o 100 de
ani ?...Dar peste o 1000?...
-Eu sunt mulțumită cu epoca în care am trăit, spune mama.Evenimentele importante petre-
cute în lume nu mi-a afectat viața.Am prins o perioadă de liniște și pace, țara s-a dezvoltat,iar con-
dițile de viață s-au îmbnătățit mult pentru oamenii amărâți .Dezvoltarea indrustiei a făcut ca țăranul
să devină muncitor la oraș.S-au ridicat cartiere de locuințe ca ciupercile,iar ,școlile cu internat gra-
tuit au pregătit cadrele necesare pentru indrustia ce înflorea.Salariații nu mai locuiau în case cu
chirii insalubre; aveau apartamente noi,cu bucătării,băi și apă caldă cum nu mai văzuse niciodată.
Găseai înțelegere și rezolvarea tuturor problemelor ce se iviau. Dreptatea era literă de lege.
-Sună bine,dar nu era greu?...
-A fost o perioadă grea de refacere a țării,care rămăsese cu răni adânci după război.Se muncea
cu entuziasm și dăruire ,mai ales tineretul pleca pe șantiere făcând muncă voluntară a fi muncitor aclo
era o mândrie .Muncind pe șantiere au învățat o meserie ,o calificare care i-a folosit apoi în viață.
Se uitase de cuvinte ca:slugă, argat, sclav, rob, cerșetor, excroc , hoț și altele.Cum atunci s a putut și
acum ,românii noștri, mai ales tineretul ,sunt sclavi în țări străine.....Au rămas satele goale,copii au rămas
ai nimănui iar toate relele ,sunt luate de bune
-Ce vrei să spui ,mama?
-Sunt multe de spus,dar n-ai cui!...Tinerii de azi nu au nici un viitor.Le plâng de milă....se pierd mulți
pe drum...Sunt atâtea tentații nesănătoase,locuri de muncă prost plătite,condiții de muncă neadecvate
Pleacă și ei peste hotare,fac cele mai grele munci și capătă vicii noi,dintre care cea mai distrugătoare este
consumul de droguri ,pentru care nu este tratament.Fetele tinere trăiesc cea mai întunecată perioadă din
viața lor: pornografia și prostituția aduc venituri imense celor ce patronează astfel de afaceri.
STRĂMOȘII MEI
Cu mulți ani în urmă să fie două-trei sute de ani
prin părțile noastre ,una din îndeletnicirile oamenilor
era creșterea animalilor ,mai ales cea a oilor .Cine nu
a crescut oi nu știe cât sunt ele de docile și de pe urma
lor ,omul , folosea tot : din lână își făcea haine și zestre
laptele și brânza , carnea era hrana lor de toate zilele .
Creșterea oilor era meseria celor harnici ,îndrăzneți ,cutezători .
Nu este o muncă ușoară ,să fii mereu departe de casă ,
de familie .Din primăvară până toamna târziu ,erau pe drum .
Trashumanța de prin Ardeal , Oltenia ,a ajuns și prin
părțile noastre pe malul Prutului În satul acela vechi ,era o fată
orfană ,care nu avea nici un rost.Au cunoscut-o ciobanii și au
făcut-o părtașă la paza oilor pe timp de vară .Această întânlire
i-a hotărât destinul .Era fericită ,avea un rost ,oile o iubeau .
Câ era fericită Că era fericită o descoperă ,cei care o descoperă
cântând la fluier .Până și oile se opreau să asculte doinele ,baladele
și dorurile fetei singuratice .Povestea spune că ciobănița Ileana
în zilele călduroase se oprea la umbra sălciilor de pe malul Prutului ,
și cântecul ei răsuna în toată valea .În toamnă turmele s-au retras la
iernat ,cu promisiunea că se intorc la primăvaă .Povestea se repetă
,Ileana ia turma în primire și-îș urmează destinul !,,,Pe malul stâng
al Prutului era un tânăr Basarabean ce-ș pășrea oile lui o turnă mică .
Încă din vara trecută fusese fermecat de melodiile ce îi
mângâiau singurătatea .Începuse iar să răsune valea de cântec .
Vasile era curios să vadă cine cântă ,se apropie încet de mal și vede
cine era fluierașl .Cu picioarele în apa limpede o fată se răcorea și oile
în jurul ei, se adăpau .S-a făcut nevăzut în stufăriș ,meditând la ce văzuse!.
Până la urmă Ileana și Vasile s-au văzut și au descoperit că deși îi desparte un
hotar de țară ei vorbesc aceiasi limbă -limba moldovenească -
In toamnă când turmele s-au retras la iernat , Vasile a trecut Prutul
cu mica lui turmă de oi ,a luat-o pe Ileana de mână ,și au făcut casă nouă
și au avut urmași și urmașii lor alți din generație în generație pănă a ajuns la
mine .ILEANA și VASILE ALEXA sunt strămoșii mei și ssunt mândră că le
cunosc povestea și că mai trăiesc cu tot neamul ALEXA
Amintirile mele
Zilele trecute am mâncat primele caise ale lui Cireșar, iar gustul lor mi-a trezit amintirea vie a caiselor zemoase din copilărie:
- Bre Gheorghe, da' unde să hie băietanul aista? Că nu l-am mai văzut di pi la prânz!
- Ei, unde să hie? Las' că știu io!
Iar eu mă aflam în podul casei bunicilor, citind una dintre cărțile care mi-au întregit copilăria: "Cei șapte frați", de Aleksis Kivi. Pe-atunci aveam obiceiul să-mi petrec o bună parte din vacanța de vară la bunici, la țară. În mai toate zilele, după ce mă trezeam, mă cățăram în caisul din spatele casei și strângeam câte-o strachină de caise coapte, zemoase, blonde și pistruiate, după care mă cățărăm pe scara care ducea în pod, și că să nu fiu dibuit, trăgeam scara după mine. Apoi, așezam un țol peste bucile de lână și la lumina îngustă a ferăstruicilor taiate în acoperișul casei mă abandonam cu totul lecturii.
Ce internet, care tabletă, ce televizor? N-aveam nevoie. Dar uite, că după atâția ani, de fiecare dată când deschid o carte, parfumul caiselor copilăriei mele îmi inundă mintea și-mi trezește la viață oameni și locuri care acum nu mai există. Eu unul, n-aș putea să trăiesc nefiind înconjurat de cărțile mele. Oare pe unde or fi "Cei șapte frați"? Cartea a dispărut de mult, dar întocmai ca în 451° Fahrenheit ai lui Bradbury, pasaje întregi citite iar și iar îmi revin in memorie. Tu când ai citit ultima oară o carte?
Cioburi
Când avem un pahar din cristal, farfurii din porțelan, un nou telefon sau mașina mult visată avem grijă de ele. Suntem atenți la cum le așezăm, cum le spălăm, folosim cele mai bune produse, astfel încât sa nu sufere nici cea mai mica zgârietura. Da, ăsta este cruntul adevăr, prioritizam din ce în ce mai mult materialismul, uitând un aspect... S-a gândit cineva vreodată cum arată o inimă frântă, o inimă dezamăgită, pusă la pământ și călcată în picioare, uneori chiar de cei ce-ti promiteau eternul si-ti jurau iubire.. s-a gândit cineva? Se întreabă cineva oare, cum arata o inimă în mii de cioburi, o inimă ce cu greu își aduna puterile pentru a-și continua traseul cu dragoste? Ei bine, nu! Nimeni nu o face, am ajuns să superficializam atât de mult fericirea, încât sa ,,pari" fericit e la modă.. zâmbim doar în poze, dar și acela e controlat, pentru ca ,,trebuie sa dea bine", credem ca tăria este redata de cat de rece, distant, neimplicat în trăirile celuilalt poți fi. În a nu-ți arata sentimentele și fără a-ți permite să fii vulnerabil, uitând ca de fapt asta înseamnă să simți cu adevărate, asta înseamnă să-ți trăiești emoțiile, asta înseamnă sa fii puternic, chiar plângând uneori pentru a te elibera de tot ce ai adunat în tine.. Și as putea scrie un poem despre milioanele de cioburi ce merg pe strada cu un chip fericit, dar la ce folos când nici poezia nu se mai citește, arătând în ochii unora ca a fi prea ,,siropos".
De ce nu avem grijă de inimile noastre și ale celor din jur asa cum avem să nu zgariem mașina? De ce nu protejăm sufletul persoanei iubite așa cum ne protejăm telefonul de ploaie? De ce nu avem grija sa oferim iubire și atenție la timp, cum fugim atunci când ni se descarca bateria telefonului..? De ce nu verificăm mai des dacă suntem fericiți sau dacă partenerul de viata este fericit asa cum ne verificăm telefonul sau aplicațiile social media? De ce ni se scurge iubirea din ochi, tânjind o viață după ea, dar distrugând-o când o avem? De ce e așa nedrept uneori, oferind atât de mult cuiva având încredere, crezând ca nu vom fi dezamatigi, iar la final sa fim zdrobiți?
Doar credința în mai bine și dragostea ne mai poate salva, dar se fuge de ea cum greu ne-am putea imagina.
Sper să zâmbim și să iubim mai mult viața, adorând dragostea pura, iubind inima..și sa folosim mai mult lucrurile, nu ființele!
Gânduri bune!
Cu drag, Gabriela!😊
Viața şi Era
Oasele trosnesc
În negura viciului
Se regăsesc păcatele
A lor păcate neiertate .
Fiind doar oameni...
Făcând greșelii
Greșelii la nesfârșit
Ne regăsind a lor cale .
Minciuna devenind un dulce adevăr
Umanitatea dispare încet
O fundătură fără sfârșit...
Căzând a lor capete goale...
A lor suflete reci...
Te îngheață din priviri
Până în măduva oaselor
Iar vorbele...
Vorbele înțepătoare
Ca un venin împrăștie
Aducând ură în suflet
Celor cele reies in cale.
Sufletul împietrit
De al lor colții
Având o față ștearsă...
Devenind al lor prieten.
Remediu pentru suflet
" Uneori, pentru a salva pe cineva, este nevoie doar de o imbratisare."
Daniela R.
Toti avem acelasi rost in viata. Ne nastem, visam, incercam sa ne urmam visele ( chiar de uneori suntem constienti ca unele din vise vor ramane doar vise), invatam. Unii din noi se implica in multe activitati dorind sa se afirme. Altii citesc carti. Dar fiecare din noi, macar o data in viata vom iubi.
" Daca voi nu ma vreti, eu va vreau."-renumita fraza a lui Alexandru Lapusneanul. Exact va fi si in cazul nostru. Oricat de mult nu am incerca... oricum ne vom indragosti. Oricat de incapatanati am fi... oricum se va gasi acea persoana deosebita ce ne va vraji cu chipul sau, cu manierele sale. La inceput, nu ii vom da o mare importanta. Ei si ce daca ne atrage? Ei si mare treaba. Azi este atractia, maine nu-i.
Si totul va fi bine si frumos. Insa acel "proces de indragostire" deja a avut loc. Fara sa mai observam. Ne vom urma visele, vom zambi, ne vom trai momentele de extaz. Si uneori vom fi atat de fericiti incat parerea celor din jur ar conta cel mai putin. Ne vom pune castile in urechi si vom canta in glas, piesele preferate. Toti ne vor privi cam ciudat, considerandu-ne un somnambul. Noi insa le vom raspunde printr-o privire cu atata indiferenta.
In primele zile, vom fi bine mersi. Insa simptomele acestei boli incurabile nu vor intarzia sa apara. La inceput, vom simti un dor ce ne va crea doar o stare de confuzie. Insa viata ne va mai rezerva o supriza. Ne va organiza un " rendez vous" intamplator. Si ghiciti cu cine? Cu nimeni altul decat... persoana dupa care inima este nebuna, dupa care sufletul tanjeste in taina.
De asta data... va fi cu totul altfel. Inima noastra tacuta de candva, la prezenta persoanei iti va bate atat de tare... si noroc ca va avea un scut protector, altfel... ar sari in pieptul lui. Buzele ti se vor usca, avand impresia ca te afli in Sahara. Iar dorul... brusc va disparea. Si abia atunci vei intelege cum de fapt stau lucrurile. Iar in acel moment, vei simti fiecare bataie de inima ta otravita. Si vei intelege... ca de fapt s-a intamplat ceea ce iti doreai cel mai putin. Dar in fine. Deja totul s-a intamplat. Si esti fericita... dar totodata... Si iti dai seama ca nu poti face nici o schimbare. Insa iti e interesant ce va fi mai departe si te vei comporta asemeni unei copile mici... asteptand cuminte pe scaunel cadoul de ziua sa.
Unii din noi vor ramane doar cu visele de a trai o frumoasa poveste de dragoste. Altii insa... vor fi cu adevarat fericiti. Vor trai atatea emotii, fluturi in stomac, lacrimi de fericire. Si, petrecand timpul cu ea... persoana ce te-a vrajit pe loc, vei intelege ca iata omuletul sufletului tau. Si vei radia de fericire impreuna cu acel suflet pereche.
Insa... la un moment dat... din viata noastra asemeni unui curcubeu...cand deja ne-am atasat de persoana in cauza... cand am inteles ca nu mai avem nevoie de altcineva in afara de ea... are loc o schimbare. O schimbare ce ne va marca viata. Ne va provoca atata durere. Pentru ca asta ne e destinul, vom suferi o lunga... si dureroasa ploaie de lovituri. Persoana care ne-a crescut si ingrijit sufletul va fi pur si simplu nevoita sa plece din viata ta. Desi ii va fi nespus de greu, stiind de fapt ce se petrece in sufletul tau, va pleca. Argumentand ca tot e pentru binele tau. Iti va zice asta atat de rece. De fapt... incercand sa ascunda dragostea pe care ti-o poarta in suflet.
Va trece o buna perioada de timp, in care inima ta nu va inceta sa bata pentru ingerul cu suflet demonic. Si vei realiza ca nici o persoana din cele 7 mlrd nu o va putea inlocui. Pentru ca ea e taramul tau.
Si, vor fi nopti la rand in care vei adormi privind poza ei, vei adormi cu ea in gand... in inima. Vei adormi cu lacrimi in ochi. Te vei stinge pic cu pic. Asemeni lumanarii. Si chiar si o simpla imbratisare te poate salva. Imbratisarea ei. Imbratisarea persoanei iubite.
DIALOG CU FIUL MEU - continuare-
-Nici mie nu-um place ce se întâmplă azi în cluburi. Am apucat și eu perioada când se
mergea în discoteci , la baluri ,unde tineretul se distra , de obicei sâmbăta seara .Astea a ră-
mas doar amintiri.Tehnologia a făcut salturi uriașe , parcă iadul și-a deschis porțile și toate re-
lele au zburat în lume.Poate că pământul nu era pregătit să suporte atâta omenire ?...
Se fac războaie ,se pierd vieți,se moare de foame pe glob,dar numărul locuitorilor explo-
dează .Poate de aceia mai apare câte un COVIT -19.Oare cum va arăta lumea peste o 100 de
ani ?...Dar peste o 1000?...
-Eu sunt mulțumită cu epoca în care am trăit, spune mama.Evenimentele importante petre-
cute în lume nu mi-a afectat viața.Am prins o perioadă de liniște și pace, țara s-a dezvoltat,iar con-
dițile de viață s-au îmbnătățit mult pentru oamenii amărâți .Dezvoltarea indrustiei a făcut ca țăranul
să devină muncitor la oraș.S-au ridicat cartiere de locuințe ca ciupercile,iar ,școlile cu internat gra-
tuit au pregătit cadrele necesare pentru indrustia ce înflorea.Salariații nu mai locuiau în case cu
chirii insalubre; aveau apartamente noi,cu bucătării,băi și apă caldă cum nu mai văzuse niciodată.
Găseai înțelegere și rezolvarea tuturor problemelor ce se iviau. Dreptatea era literă de lege.
-Sună bine,dar nu era greu?...
-A fost o perioadă grea de refacere a țării,care rămăsese cu răni adânci după război.Se muncea
cu entuziasm și dăruire ,mai ales tineretul pleca pe șantiere făcând muncă voluntară a fi muncitor aclo
era o mândrie .Muncind pe șantiere au învățat o meserie ,o calificare care i-a folosit apoi în viață.
Se uitase de cuvinte ca:slugă, argat, sclav, rob, cerșetor, excroc , hoț și altele.Cum atunci s a putut și
acum ,românii noștri, mai ales tineretul ,sunt sclavi în țări străine.....Au rămas satele goale,copii au rămas
ai nimănui iar toate relele ,sunt luate de bune
-Ce vrei să spui ,mama?
-Sunt multe de spus,dar n-ai cui!...Tinerii de azi nu au nici un viitor.Le plâng de milă....se pierd mulți
pe drum...Sunt atâtea tentații nesănătoase,locuri de muncă prost plătite,condiții de muncă neadecvate
Pleacă și ei peste hotare,fac cele mai grele munci și capătă vicii noi,dintre care cea mai distrugătoare este
consumul de droguri ,pentru care nu este tratament.Fetele tinere trăiesc cea mai întunecată perioadă din
viața lor: pornografia și prostituția aduc venituri imense celor ce patronează astfel de afaceri.
STRĂMOȘII MEI
Cu mulți ani în urmă să fie două-trei sute de ani
prin părțile noastre ,una din îndeletnicirile oamenilor
era creșterea animalilor ,mai ales cea a oilor .Cine nu
a crescut oi nu știe cât sunt ele de docile și de pe urma
lor ,omul , folosea tot : din lână își făcea haine și zestre
laptele și brânza , carnea era hrana lor de toate zilele .
Creșterea oilor era meseria celor harnici ,îndrăzneți ,cutezători .
Nu este o muncă ușoară ,să fii mereu departe de casă ,
de familie .Din primăvară până toamna târziu ,erau pe drum .
Trashumanța de prin Ardeal , Oltenia ,a ajuns și prin
părțile noastre pe malul Prutului În satul acela vechi ,era o fată
orfană ,care nu avea nici un rost.Au cunoscut-o ciobanii și au
făcut-o părtașă la paza oilor pe timp de vară .Această întânlire
i-a hotărât destinul .Era fericită ,avea un rost ,oile o iubeau .
Câ era fericită Că era fericită o descoperă ,cei care o descoperă
cântând la fluier .Până și oile se opreau să asculte doinele ,baladele
și dorurile fetei singuratice .Povestea spune că ciobănița Ileana
în zilele călduroase se oprea la umbra sălciilor de pe malul Prutului ,
și cântecul ei răsuna în toată valea .În toamnă turmele s-au retras la
iernat ,cu promisiunea că se intorc la primăvaă .Povestea se repetă
,Ileana ia turma în primire și-îș urmează destinul !,,,Pe malul stâng
al Prutului era un tânăr Basarabean ce-ș pășrea oile lui o turnă mică .
Încă din vara trecută fusese fermecat de melodiile ce îi
mângâiau singurătatea .Începuse iar să răsune valea de cântec .
Vasile era curios să vadă cine cântă ,se apropie încet de mal și vede
cine era fluierașl .Cu picioarele în apa limpede o fată se răcorea și oile
în jurul ei, se adăpau .S-a făcut nevăzut în stufăriș ,meditând la ce văzuse!.
Până la urmă Ileana și Vasile s-au văzut și au descoperit că deși îi desparte un
hotar de țară ei vorbesc aceiasi limbă -limba moldovenească -
In toamnă când turmele s-au retras la iernat , Vasile a trecut Prutul
cu mica lui turmă de oi ,a luat-o pe Ileana de mână ,și au făcut casă nouă
și au avut urmași și urmașii lor alți din generație în generație pănă a ajuns la
mine .ILEANA și VASILE ALEXA sunt strămoșii mei și ssunt mândră că le
cunosc povestea și că mai trăiesc cu tot neamul ALEXA
Other poems by the author
Ferestrele primăverii
Anotimpul din calendar
Deschide luminii fereastra
Crengile unui copac solitar
Mă ating cu mugurii treziți
De-o pasăre cu triluri timide
Multe ferestre, multe priviri,
Soarele pe toate le cuprinde.
…………………………………………………
Un ghiocel, îmbrăcat elegant
Doar de viorele însoțit
Zâmbește ștrengar unui brebenel
Ce-i prin iarba crudă rătăcit
Alungând un fulg pribeag,
Rece , apos și arogant
Vai! Toate petalele i-a stropit…
Oare primăvara să fi venit
Sau iarna încă nu m-a părăsit?
………………………………………………….
Un bondar cam hărțăgos
Recomandându-se albină
Se uită pieziș, invidios
La un melc ce caută leac
Pentru spate, pentru față
Gârbovit și supărat
Iarna căsuța iar i-a stricat.
Complicată e natura
Cu-al ei farmec, primăvara
Face ordine în paradis.
……………………………………………………
Mai la vale pe cărare
Iarba-n verde s-a machiat,
Degrabă o paște murgul
Bucuros, azi nu-i înhămat
Scuturându-și coama deasă
Lasă-n urmă un nechezat
Din tufiș un iepuraș
Cu-o ureche cam beteagă
Are o mare supărare
Murgul , alergând l-a speriat.
…………………………………………..
Un copil cu a lui vârstă
O urzică a mângâiat
Și se-ntreabă supărat
De ce oare l-a înțepat.
Pe cercel tu m-ai călcat,
I-ar fi răspuns urzicuța
Bosumflat copilașul a plecat
La mama, să-i sărute mânuța.
……………………………………………….
Iar pădurea semn îmi face …
Vino, vino să mă vezi
Să auzi cum cântă cucul
Speriat de glas de cerbi
Când ecoul se lipește
De stejari, de fagi bătrâni
Iarba veselă mă privește
Mulțumită cu-al ei destin.
Sigur primăvara o primește
Fir cu fir face-un festin.
…………………………………………….
Rezemată de un timp
Timpul meu de mult tocit
Lăsând fereastra larg deschisă
Soarele în mine s-a cuibărit…
A venit ! primăvara a venit.
QUO VADIS MELANCOLIE, QUO VADIS
De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu înseninat.
Mă învăluie timpul de ieri
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.
Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.
Întortocheate-s drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .
Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul ce mi s-a promis
Întrebarea este un ecou
Recunoştinţă mută
Câinelui meu îi dau
bucata de pâine,
el îmi dă
privirea lui blândă.
Dau pisicii
mângâierea mea,
ea îmi dă
nepăsarea față de mine.
Iau privighetoarea
și o pun pe umăr
omului.
El, om
împușcă toate
visele mele…
Câine,
privire blândă
bucată de pâine.
RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ
,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei neputință
Ajută oamenii să nu rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.
,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie a ta pildă
S-alungi minciuna din falsa catedrală
Cu idoli războinici ce-n sânge
De creștin, urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea să dispară.
,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.
,,Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.
,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng credința în tine
să nu o respectăm,
Noi, înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată
,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.
Cugetînd
Mă simt decapitata
Dintr-o lume de vânt purtată
Pe unde mi-o fi ţeasta
Gâde conștiința ia-o plată .
Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…
Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați curmat.
Adunătură ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.
Auz nu am , nici văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un greu mormânt
Și lumea lui își pierde crezul.
Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.
Frântură din gânduri - S
Într-o frântură de gând, privesc tăcerea din lumea ce mă înconjoară, mă alătur plutonului ce mărșăluiește prin timp, ca-ntr-un deșert…Camarazi cu ranița grea de neîmpliniri, sunt un pluton abandonat ce rătăcește prin vârtejul nisipului risipit din clepsidra timpului, obturând drumul către oază. Ruga lor un răget în pustiul dintre cer și pământ, tremurător pământ, neiertătorul cer... În priviri încețoșate dansează ,,Fata morgana,, în ritmul caravanelor cu iluzii deșarte ca într-un ,,Boléro,, de Ravel. Mărșăluiesc alături de ei,printre frânturi de gânduri.
Ferestrele primăverii
Anotimpul din calendar
Deschide luminii fereastra
Crengile unui copac solitar
Mă ating cu mugurii treziți
De-o pasăre cu triluri timide
Multe ferestre, multe priviri,
Soarele pe toate le cuprinde.
…………………………………………………
Un ghiocel, îmbrăcat elegant
Doar de viorele însoțit
Zâmbește ștrengar unui brebenel
Ce-i prin iarba crudă rătăcit
Alungând un fulg pribeag,
Rece , apos și arogant
Vai! Toate petalele i-a stropit…
Oare primăvara să fi venit
Sau iarna încă nu m-a părăsit?
………………………………………………….
Un bondar cam hărțăgos
Recomandându-se albină
Se uită pieziș, invidios
La un melc ce caută leac
Pentru spate, pentru față
Gârbovit și supărat
Iarna căsuța iar i-a stricat.
Complicată e natura
Cu-al ei farmec, primăvara
Face ordine în paradis.
……………………………………………………
Mai la vale pe cărare
Iarba-n verde s-a machiat,
Degrabă o paște murgul
Bucuros, azi nu-i înhămat
Scuturându-și coama deasă
Lasă-n urmă un nechezat
Din tufiș un iepuraș
Cu-o ureche cam beteagă
Are o mare supărare
Murgul , alergând l-a speriat.
…………………………………………..
Un copil cu a lui vârstă
O urzică a mângâiat
Și se-ntreabă supărat
De ce oare l-a înțepat.
Pe cercel tu m-ai călcat,
I-ar fi răspuns urzicuța
Bosumflat copilașul a plecat
La mama, să-i sărute mânuța.
……………………………………………….
Iar pădurea semn îmi face …
Vino, vino să mă vezi
Să auzi cum cântă cucul
Speriat de glas de cerbi
Când ecoul se lipește
De stejari, de fagi bătrâni
Iarba veselă mă privește
Mulțumită cu-al ei destin.
Sigur primăvara o primește
Fir cu fir face-un festin.
…………………………………………….
Rezemată de un timp
Timpul meu de mult tocit
Lăsând fereastra larg deschisă
Soarele în mine s-a cuibărit…
A venit ! primăvara a venit.
QUO VADIS MELANCOLIE, QUO VADIS
De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu înseninat.
Mă învăluie timpul de ieri
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.
Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.
Întortocheate-s drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .
Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul ce mi s-a promis
Întrebarea este un ecou
Recunoştinţă mută
Câinelui meu îi dau
bucata de pâine,
el îmi dă
privirea lui blândă.
Dau pisicii
mângâierea mea,
ea îmi dă
nepăsarea față de mine.
Iau privighetoarea
și o pun pe umăr
omului.
El, om
împușcă toate
visele mele…
Câine,
privire blândă
bucată de pâine.
RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ
,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei neputință
Ajută oamenii să nu rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.
,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie a ta pildă
S-alungi minciuna din falsa catedrală
Cu idoli războinici ce-n sânge
De creștin, urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea să dispară.
,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.
,,Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.
,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng credința în tine
să nu o respectăm,
Noi, înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată
,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.
Cugetînd
Mă simt decapitata
Dintr-o lume de vânt purtată
Pe unde mi-o fi ţeasta
Gâde conștiința ia-o plată .
Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…
Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați curmat.
Adunătură ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.
Auz nu am , nici văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un greu mormânt
Și lumea lui își pierde crezul.
Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.
Frântură din gânduri - S
Într-o frântură de gând, privesc tăcerea din lumea ce mă înconjoară, mă alătur plutonului ce mărșăluiește prin timp, ca-ntr-un deșert…Camarazi cu ranița grea de neîmpliniri, sunt un pluton abandonat ce rătăcește prin vârtejul nisipului risipit din clepsidra timpului, obturând drumul către oază. Ruga lor un răget în pustiul dintre cer și pământ, tremurător pământ, neiertătorul cer... În priviri încețoșate dansează ,,Fata morgana,, în ritmul caravanelor cu iluzii deșarte ca într-un ,,Boléro,, de Ravel. Mărșăluiesc alături de ei,printre frânturi de gânduri.