AȘ VREA…-- Dorințe din frânturi de gânduri.,,V,,

Aș vrea să împart cu tine viață din tot cea-a fost , a fost prea multă ceață.

Aș vrea să nu mai visez în ritmul orologiului ce bate zi și noapte…un timp fără timp.

Aș vrea să fac un bulgăre de zăpadă  din gândurile mele, apoi să-l ascund printre troiene și iarna să rămână albă.

Aș vrea o rochie  nouă să-mi croiesc, nici prea decoltată, nici prea lungă, atât cât să-mi sugereze ce mi-am dorit în anii când purtam uniformă..

Aș vrea să fie apă în deșert și mult nisip la malul mării, aș vrea un pic de mister în  frumusețea inelului cu perlă.

Aș vrea să am o casă și sub ștablon să se adune vrăbii, grădina să fie mare, iar  lângă gard pe-o frunză de podbal melcul să se odihnească.

Aș vrea  multe straturi cu flori , printre care s-alerge cățelul,   șugubăț cu lesa  să se joace.

Aș vrea  o corabie mare să-mi construiesc,  mult mai mare, să iau  toate animalele pe corabie, chiar și cobaii din laboratoare.
Aș vrea să fiu EU, să nu mi se spună când să fac semnul crucii, ce să mănânc , cu ce să mă îmbrac și când,… când să mă privesc în oglindă.

Aș vrea …
Aș vrea să-mi văd păcatul, umbra și destinul..
,,Sufletul este singurul care are puterea să întruchipeze toate dorințele,, - Honoré de Balzac .


Category: Prose

All author's poems: Silvia Mihalachi poezii.online AȘ VREA…-- Dorințe din frânturi de gânduri.,,V,,

Date of posting: 24 сентября 2023

Timp de citire: ~3 min.

Views: 2195

Log in and comment!

Other poems by the author

JUDECATA

În aula aceluiași proces
Am venit la sesizare
Tu să aperi blând
El din interes
Să acuze ... să acuze
Și toți
Într-o legitimă apărare
Cu ,, da ,, cu ,,nu,,
Din pro,, și ,, contra,,
Sentința nu-i de mirare.
E ora când
Pronunțarea apăruse deja în ziare…
Jurații ne-au citat-o.
Ce păcat de aulă
De distinsa adunare…
Când totul se putea rezolva
La un chioșc cu ziare….

More ...

Vise în zori

Umblând printre spini
La apus de soare,
Picioarele-s goale
Nimic nu mă doare.
Sângerează  în vale
Câmpul cu ciulini.
Caut sămânță
De doruri purtătoare
S-o arunc pe coline
La anul roditoare
De clipe și destine
Fără sentință.
Și adese ori
După ecou alerg
Nu uita sunt călător,
Destinul nu mi-l șterg
Și mă întorc trăitor
De vise în zori.

More ...

ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-MĂ VIAȚĂ …

Îmbrățișează-mă  viață
Încă o dată…
Și reazemă de - al tău zid
Cu  iedera-ți verde răcoros
Culorile vieții  să le privesc
Vitralii ce-n ochi se risipesc
Precum  cioburi frumos colorate.

Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Iar eu am să-ți las urma
Dorințelor mele pe-al tău zid,
Pe-a ta  iederă înlăcrimată
Unde, privirea-mi zace  strivită
Când pleoapele reci mi se închid.
Îmbrățișează-mă viață încă o dată.

More ...

PÂNĂ CÂND ?

Până când Doamne lacrimi și iar lacrimi revărsate pe strigăte de durere ce însângerează propriul tărâm când , cuvintele ,, pace,, și , iubire,, sunt împușcate și zac lângă inimi nevinovate sub mormane de ruine și pământ fără de cruci.

Mereu în pace încrezător

Mă rog rezemat de un gorun

Dă-ne Doamne cerul fără nor,

Și șterge pământului străbun

Urmele de bocanc străin

Venite din ura omului hain…

Doamne !

Eliberează adevărul încarcerat

De cei ce vor război, după război…

Dă Doamne vinovatul să fie judecat

Și dă înțelepților jilțul înapoi.

Planeta-i inundată de șobolani care îngurgitează pacea si iubirea intre nații. Și toate până când , până când …?

Doamne dă-ne un răspuns!

More ...

Dincolo de zid

Prin zid, liane și noroi într-o strângere tare
Strivind piatră din piatră, greu, am reușit
Să-mi înalț privirea iarăși către soare
Coloană din nori, în nori am ridicat spre infinit.

Atâtea ferecate porți și-o singură strigare
Pe fruntea mea mulți spini ce stau încolăciți
Veniți voi vulturi descătușați zăvoare
Cu aripă lângă aripă doar voi să mă răpiți.

Aici e zid, dincolo cerul și macii în ogor
Gheață am sub picioare, pământ împietrit
Și speranța că va veni vulturii în zbor
Să mă ducă pe aripa lori într-un nor rătăcit.

More ...

NU ȘTIU…

Nu știu cine
Nu știu cum
Iernii i-a furat zăpada
A șters din calendar data
Lăsând  sania-n drum… 

Nu știu cum
Și nu știu cine
Timpul în orologiu l-a uitat
Anul vechi n-a mai plecat
Anul nou n-a mai venit,
Iar pe prag găsesc o floare
Și-un bilet pe el stă scris:
Anului EU i-am dat răbdare
Iernii zăpada i-am topit
Pentru tine din iubire
O primăvară am plăsmuit
Și te-aștept într-un oftat
Să-mi dai sărutul cândva furat…

Deodată, iarna a revenit
Primăvara s-a  îndepărtat
Bradul cu zăpadă-i împodobit
Doar eu păstrez o întrebare
Când încet pe geam apare
Din gheață o frumoasă floare  
O fi dorul dintr-o iubire?
Sau, doar o simplă amintire …

Nu știu când
Și nu știu cum
Am furat o sărutare ?...
,, De jure,,,   timpul vina mi-a prescris.

More ...

Poems in the same category

Cum să ne apărăm copii!

Dragi părinți, nici-o dată nu a fost atât de adâncă prăpastia între generații. 

Ce se întâmplă ? Unde a dispărut iubirea firească? Respectul, buna cuviință?

Copii care se rușinează cu propii părinți, îi abandonează.Vina este a părinților. 

Se spune de multe ori,  Dacă eu nu am avut, să aibă măcar copii.Vă sacrificați 

degeaba sănătatea muncind, copii vor tot mai mult. Ce înseamnă haine de firmă,

obiecte scumpe,moda e un fel de a cheltui banii nemunciți,mofturi.

         Din păcate lumea e împărțită în clase sociale. Cunoaștevă-ți locul, educați 

copii să nu alerge după avere,ea nu aduce fericire, unde sunt cele mai mari  trădări 

drame de la avere? Atât timp cât a munci este o rușine, la ce poți să te aștepți?

        Învățați copii să solidarizeze cu cei de teapa lor, că nu vor mai fi umiliți și 

nici să nu mai ceară părinților să facă sacrifiicii  să fie în pas cu moda.

Modestia, simplitatea, bunul simț, demnitatea îi va ajuta să supravețuiască unor 

vremuri ce vin.Altă dată a fi afacerist ,era o etichetă ofensantă. Cine sunt azi de fapt 

afaceriști? Cei care nu respectă nici o regulă, vor bani fără muncă și au un tupeu ,că 

merită tot disprețul .Dacă vă simțiți oameni, nu le urmați exemplu !

 

, ea 

More ...

Proza

Ce văd în oglindă? Mi se oglindește sufletul îl imaginez pe tavă,și îi dăruiesc lui,cred ca asa e iubirea...că unde pui suflet tu te distrugi. Am amorțit pe un pat singură,și m-am lăsat înecată de vin

Că nu i-ar păsa, am numărat 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 inspiră,am numărat iar 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 expiră...m-am lovit singură,ne lovim,el nu...doar că se iubește cu mii de femei și pe mine,nu m-a iubit nici cum...dărâmată și mi-am injectat iubire de sine,am reînviat, a fost un obstacol care tot s-a tot întors ușor ușor ca un boomerang.

More ...

Evoluție

Astăzi a fost cald. Foarte cald. Ne aflăm în miezul verii. Aveam de gând să stau în casă, dar a trebuit să ies pentru a rezolva niște treburi care nu mai suportau amânare... Am mers prin soarele tare, căutând petice de umbră, oprindu-mă din când în când pentru a-mi trage răsuflarea. Și... mă gândeam...

... la ce înseamnă evoluția vremurilor... Pe când eram adolescent, la școală, ni s-a cerut o compunere scurtă despre cum ne imaginăm noi viitorul, despre cum credem noi că va fi omenirea în plin secol 21. Și-mi amintesc, că eu am scris, - o, sfântă naivitate! -, că omenirea va terraforma luna și o va coloniza, că voi face naveta pământ-lună în interes de serviciu și că vom mânca portocale cultivate pe lună!

Astăzi, mă îndrept către bancomat. E-hei!, totuși ce cale lungă este de la economiile bunicii strâns legate cu trei noduri într-o batistă și până la, banalul de acum, card de plastic! Mi-aduc și acum aminte de carnetul CEC, - ce frumos se numea "Casa de Economii și Consemnațiuni - Libret de Economii" -, pe care îl aveam în vremea adolescenței și prin intermediul căruia puneam deoparte fiecare bănuț pe care-l primeam, cum scriam la depunere suma în căsuța ei, iar alături, scriam și suma în litere, soldul total fiind trecut de către casierița băncii cu cerneală roșie! Fiindcă, da, pe atunci scriam cu toc și cerneală, orice bancă sau oficiu poștal, era dotată cu o masă pe care se aflau călimări mari, grele, din sticlă verzuie, transparentă, alături de care se puteau găsi tocuri dotate cu penițe pentru scris!

Pe-atunci, aveam obiceiul să scriem și scrisori sau vederi rudelor și prietenilor, obicei care în era e-mail-ului sau a wattsup-ului, din păcate, s-a pierdut... Dar, Doamne!, ce bucurie încercam atunci când în căsuța poștală, alături de ziare și reviste, găseam și câte-o scrisoare! 

Scriam și primeam scrisori, mai ales în sezonul rece, când afară se întuneca mai repede, iar gerul începea să ne muște prin mănuși alungându-ne de pe derdelușuri în case, unde, lângă telefonul cu disc mai găseam câte-o scrisoare de la vreun bunic sau vreo mătușă, scrisă frumos, citeț și îngrijit, destinatar cutare, expeditor X.

Citindu-le, în fața ochilor mi se derulau crâmpeie din viața rudelor sau cunoscuților, întâmplări vesele sau triste, fapte obișnuite sau ieșite din comun, cum curge viața odată cu timpul care trece prin noi. Însă, eu eram de fiecare dată fascinat de scrisul celor mai în vârstă: cuvintele erau scrise de mână, cursiv, întărit, apăsat... mie-mi păreau a fi vii, ca niște fluturi gata-gata să se desprindă de pe hârtie și să-și ia zborul, cuvintele pluteau luminoase în aer, iar buclele lor întortocheate îmi făceau semne, îmi zâmbeau făcându-mi cu ochiul: sperăm că sunteți cu toții bine sănătoși, noi vă așteptăm să veniți la noi de Crăciun, vor mai veni și... porcu' de anu' aista îi mare, nu mai mănâncă, doar își tânjește ignatul... noi vă ducem dorul, suntem sănătoși ceea ce vă dorim și vouă... cu drag, ai voștri bunici... Cuvintele au rămas suspendate în aer, cerneala lor fiind, din loc în loc, pătată de rouă...

Ciudat, să mă gândesc la Crăciun în mijlocul verii. Bancnota a fost scuipată cu indiferență de bancomat, o culeg cu vârful degetelor, îmi recuperez cardul și ies din bancă fără să schimb nicio vorbă cu nimeni; nu mai este personal de front office, totul este automatizat acum, supravegheat de ochiul inert al camerei de luat vederi. Nu mai există nicio masă, nu găsești nicio călimară cu cerneală, niciun toc cu peniță, doar un gust amar și regrete... Este cald. Foarte cald.

More ...

Înghețată islandeză în engleză

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

 

Icelandic ice cream

 

(Well, not exactly Icelandic, but you get the idea, taken from Iceland)

It's 9 in the morning, it's still dark which is normal because we're very close to the Arctic Circle and we go to the McDonald's in Reykjavík, almost the only one that can still be found in Iceland, after a decree has been given in the country not to restaurants that sell fast food are also being built. Since it's the only one left, we see no reason not taking advantage of the opportunity, so we go to see what they have on the menu and IT seems that, most of the sandwiches are variations on the same topic, diversified versions of the Filet-O-Fish burger. We get two courses of Filet-O-Fish, one with salmon, one with trout, two large portions of French fries, because they are my favorite on every menu at McDonald's, in any country, chocolate muffin and the most important thing, the Icelandic McFlurry. This one differs from the rest of Europe in that it is much colder, the climate also helps it to preserve itself, it is much more consistent in texture, more frosty and has an intense shade of blue with pieces of stracciatella also blue in color, which is strange to me. They used blue food coloring that has E407 in its composition, but still they are the ones who claim that they don't want processed food, that they want everything to be as natural as possible.

We taste the Icelandic McFlurry. It's good...let's take another bite,...it's amazingly good...and one more bite, let's not forget the taste...yes, we got it, it's the best McFlurry we've ever tasted ever, too bad it's so far from home. However, we think that the McDonald's restaurant in Iceland is following a certain theme, except for the fries, the whole menu resembles that of a tavern located by the seaside, the napkins are also blue with fish drawn on them, on the glasses there are messages, such as: "Ready for an underwater adventure?", everything is in shades of blue in the room. Interestingly, although we find McDonald's in Iceland, it is very different from all the others we have seen so far.

Since we liked the ice cream from the Icelandic McDonald's so much, we go to taste other flavors and ice cream scoops from the local gelaterias, namely Isbúð Vesturbæjar. And here they have a wide range of assortments that we can choose from. We take cocoa and pistachios. And these are the best. Iceland, I want to congratulate you, you are the best ice cream maker I have ever met. What you offer, maybe too few or no one offers anymore. You have specialized in turning the coldness into something artistic, pleasant to look at, feel and taste, synesthesia in every single way.

More ...

Moștenire în portugheză

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

 

Herança

 

Hoje vamos falar de um objeto especial, um objeto caro a nós, aqueles de nós que ainda guardamos coisas no sótão de casa, mais precisamente um chapéu de feltro. Chapéu bávaro, chapéu de inegável importância histórica, apanhou cinco baptizados, duas formaturas, vários casamentos e só. Chapéu que várias gerações só tinham, mas para usar, acho que não usavam, já não se usa há muito tempo. Como mencionei anteriormente, é de feltro, é azul (azul elétrico ou azul royal) e tem uma pena presa na lateral.

A bisavó de Cecília insistiu para que ela fosse mantida nas melhores condições possíveis. Algo que aconteceu, só o passar do tempo se manifestou, já não é o que era, já não está como antes. Até o tom de azul não é mais vibrante, está mais surrado, velho, empoeirado. Seria ótimo para ideias de roupas vintage, mas por outro lado, mantenha-o bonito, apenas para a coleção.

Não foi pouca surpresa para Cecília descobrir que o chapéu, tão poeticamente descrito até agora, esconde um grande defeito, mais precisamente, abriga uma família de mariposas. Então, sejamos realistas, quando alguém herda um chapéu, não fica apenas com o chapéu, mas também com as mariposas.

Uma família viveria no chapéu. Família?, tão numerosa?, dinastia talvez, também tem um rei e um monarca e praticamente tudo que precisa para ser uma monarquia completa. Mas como pode alguém assim? Há quanto tempo ele está sem naftalina? Desde quando o Pronto é usado para controle de pragas? Uma Cecília irritada e taciturna se faz essas perguntas constantemente. Como com todo cuidado aparente que todos tiveram, o chapéu acaba se desintegrando nesse ritmo. Se aquela bisavó soubesse e estivesse viva, ela ficaria extremamente zangada. Cecília fica sentada e sentada, pensando em uma solução para restaurar sua glória em outra ocasião.

Ele encontrou, ele sabe o que fazer, vai dar uma solução que vai matá-los, depois que eles morrerem, ele vai pegar e cortar a parte do material que quer ser retirado.

Proceda conforme descrevi. Só brincando e aprofundando cada vez mais a parte cortada, ele chega ao outro lado do material com a tesoura. Boa gente, vocês já têm isso há quatro gerações, como saber cuidar de um bem que alguém deixou para vocês? Ela não deu a você para colocar uma responsabilidade sobre seus ombros, ela deu a você porque achou que seria bom para você ter algo que ela gostasse bastante. Você realmente ultrapassou a linha da frivolidade! Entendemos que você realmente não se importa com o chapéu em si, mas também não se importa com a bisavó que o confiou a você?

Cecília começou a costurar com linha de cor semelhante à que seria originalmente o chapéu. Qual é o ponto? Não existe sinonímia perfeita, nem nas cores nem nas palavras, infelizmente a cor era única, era insubstituível. Cecilia, com sua dioptria de +1,75, acha que era da mesma cor. Não sabemos mais o que dizer... a intenção era boa... "devolver a glória outra hora", mas por excesso de zelo o resultado ficou um pouco errado. Cecília, agradecemos o cuidado você vestiu, desinfetou, limpou, cuidou, o que é sempre apreciado, mas se você não se divertiu tanto cortando, ainda assim ficou muito bom. É sempre aconselhável ter equilíbrio tudo. Por que é bom medir nossas ações, decisões? Porque, digamos que estamos dirigindo e temos que virar, temos uma curva à nossa frente, temos que medir nossa velocidade (porque muito pode nos tirar a estrada, desvia do nosso caminho), a vontade com que queremos passar aquela curva, não importa quanto tempo demore, quão rápido, quão experiente, o que não sei o quê.. o que importa é como harmonioso e seguro sabemos como passar por tudo. Ninguém está nos aplaudindo, somos apenas nós mesmos e não precisamos de aplausos.

Da mesma forma, no caso em apreço, o chapéu herdado poderia ter permanecido intacto, não teria necessitado de intervenções, reparações, redecorações, retoques, se a nossa querida Cecília não o tivesse querido tão ardentemente melhorá-lo integralmente. Também vale a pena considerar que muitas vezes as coisas não exigem uma mudança radical para funcionar, apenas parcial ou apenas um quarto ajudaria tanto.

Cecília... Cecília... ou você não tinha mão segura ou se importava muito com o chapéu.

More ...

ce e iubirea?

mulți o văd ca pe o apreciere, o dorință.
eu o văd ca pe un ideal intr o lume ideală
o lume plină de ură, de durere
o lume făcută să fie distrusă.
iubirea este pentru mine un ideal,
un scop, o fantezie,
un act final.
dar pentru ce iubim? dacă lumea e făcută să moară..
ca să ne mințim? ca să ne scuzăm?
să avem motiv să trăim?
nu.
eu văd iubirea ca pe o faptă finală.
dar ce înțelegem prin iubire?
un sacrificiu? poate,
dar nu unul oarecare.
pentru mine iubirea este propriul meu sacrificiu.
dăruire? moarte?
a deveni una cu cerul pe care l-am adorat mereu
o stea care s a sacrificat pentru a ajunge nemuritoare
deci asta voi face.
mă voi iubi în sfârșit și mă voi sacrifica pentru a deveni cel mai dorit obiect intr un univers ideal
o stea care va străluci veșnic în lumea pe care am creat-o
o lume plină de iubire..

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍