-Tot ce am-

Desculț pe scena inimii,

Un spectator a fost de ajuns,

Să pot juca jocul iubirii,

Când de privire am fost patruns...

Mă pierd în lumi și doar visez,

Dar in adânc mă regasesc,

La orice pas ce il urmez,

Greșesc,si apoi iarasi te privesc.

Pe margine de scenă, tremur,

Căci umbra ta mă urmarește,

Iubirea ta nu sta pe loc

Și inima iti tot clipește.

În palma ta, tăcerile devin cuvinte,

Și orice respirație mă apasă,

Între iluzie si adevar ,se simte,

Că povestea i doar a noastra.

Un dans de emoții ce nu se termină,

Într o piesa de teatru cu final fericit,

Pe ritmul  iubirii lumina se oprește

În mii de aplauze fara sfarșit.

Pentru gura de aer din abisul înecat,

Mă scufund în tăcerea privirii divine,

O mână de aur din vechiul palat

Mă ridică și pulsul revine.

Pentru rana deschisă se închid promisiuni,

Pentru vorbele aruncate se prinde un juramant,

Nu iubirea prea mare a facut stricaciuni,

Ci speranța, prea vie, s-a pierdut printre lumi.

La perna sărutului de noapte,

Coboara un gând de nu mă uita,

Regina din umbră aude doar șoapte,

Și simte o inima ce poate ceda.

Zgomotul din bezna tristeții,

Ridica iar pulsul și ia-mă `NAPOI,

Pentru o clipa de fericire se sparge clepsidra,

Și rămân singur,in doi...

Nu a fost o dezamagire de moment,

A fost o ultima clipa de bucruie!

Undeva în ochii tai mă gasesc competent

Să pot scrie o iubire cu zâmbete dificile.

De sus aș cere o ploaie,

Să nu mă vezi plângând când poate

Zambetul meu ascunde doar iertare,

Căci eu,am trecut peste toate.

Pentru o sclipire din ochi

Vreau să-ți recit o veșnicie!

Numește o cum vrei!

Eu o numesc iubire.

Ți-am scris o scrisoare cand lumea era pe sfarșite.A ta începea,dar a mea se dispersa in cuvinte...

Nu voiam sa stiu cat de mult poate sa doară.Am încercat să culeg fulgii de nea fara sa moară.

Așa că am încetat.Am lăsat ninsoarea să-mi arate calea printre ființe,

Și m am bucurat!Și am lasat tristețea sa mi inunde fața în mii de dorinte.

Era peste tot!Mazgâlit pe cer si-n privire,și pe zambetul meu care ți trezește o singura amintire.

Ma sting incet,pierdut in furtuna de cristale.Arunc cu priviri fierbinti ce ti aduc numai jale.

Vremea imi raceste inima,dar eu sunt un cub de gheata care arde,

Și speră să nu fie uitat în nămeți ca celelalte.

Dacă citești asta,să ști ca țurțurii din pământ au început să iasă!

Îmi scot iubirea astupata la suprafață!

Și ca sa ma găsești ai nevoie de o lumânare!

Semnat:Un străin în furtuna din ninsoare.

Am pus sigiliul pe scrisoare...

Sunt o armă de foc în paradisul tău de gheață,

Ținută sub control doar dacă mi dai speranță.Nu uita de mine!Ț𝖎𝖓𝖊-𝖒ă î𝖓 𝖛𝖎𝖆𝖙𝖆!

Pe malul lacului pustiu,

Revin să-mi cânți,a nu știu câta oară,

Căci n am pierdut al meu suspin,

Și vreau mereu ca să mai doară.

Îmi pierd memoria n  silabe

Și ochii tăi in stelele de dimineață,

În zilele demult trecute,

În ani de zile uitați in ceață.

Când nopatea visului mă trece,

În mintea mea te rătăcești,

Compasul inimii nu tace,

Dar tu ,tu tot mai mult te pierzi.

Oare ai ales cu sufletul?

Caci m am trezit într un coșmar,

Nu vreau sa știu cum e regretul

Zilei negre cand dispar.

Urmele tale sunt tot aici!

Prezența ta,pașii tăi mici,

Dar eu numai sunt când strigi!

Nu încerca să mă ridici!

La țărmul regăsirii noastre,

Răsună un ultim glas plăpând,

Căci dorul zboară către astre,

Și eu te plang tăcut in gând...

Când noaptea visului dispare,

În mintea mea nu te găsesc,

Compasul inimii mă doare,

Dar pentru tine, mă opresc.

Ziua îmi ascunde secrete ca singur să nu mă simt,

O secundă a trecut si prin viața iar mă plimb..

S-a întamplat să nu mai știu ,ce-i cu mine și de ce,

Dar am vrut numai să-ți fiu,vis frumos si încredere.

Nu știu cum de m-ai făcut,să număr doar pașii noștri,

Și cand vin cutremure,să citesc în ochi albaștri...

Găsesc prea multe indicii,că-mi ești ghidul pe vecie,

Într o noapte furtunoasă,intr o carte,o poezie.

 Care-mi dă cu pasiune ,o  iubire ce-am cerut,

Într-o noapte întunecoasă,doar pe tine te-am avut...

 Tu mă mângâi de durere,într un glas noi ne vorbim,

 Îmi ții mâna să nu cad si împreuna ne lovim.

Mai stai o zi si o secundă,o clipire sa n-amâni,

Când toate s-au dus,tu să rămai...             

Cand am lăsat o perna rece

Și un covor plin de noroi,

O ceașcă goală si încă zece,

Și o inimă plină de noi...

Am lasat ceasul la patru,

Și încă trei papuci goi,

Ca sa știi ca unu i lipsă,

Și i distanță între doi..

Matura jos lângă scară,

Mopul sta în debara!

Sa ramai ,dar nu de tot,

Neștearsa, pe undeva.

Geamul aburit de gânduri,

Ce voiau sa ma oprească

Au facut sa mi amintească 

Ca doar tu lipseai din casă.

Cartea iarăși e deschisă,

Pe birou strâns,plicul tău,

Unde scrie sa nu uiți,

Că aici am fost mereu...

De-ai putea să vezi prin ochii mei,

Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,

Cum te vedeam ca pe un zeu

Într-o lume plină de furtuna.

Erași lumină-ntr-un colț de cer,

Un vis nespus, un gând stingher,

Un foc aprins în noaptea grea,

O pace ce doar tu-mi puteai da.

Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?

Privirea mea te-a tot iubit.

A rămas tăcută, străpunsă de dor,

Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.

De-ai putea vedea ce-am ascuns,

În fiecare lacrimă ce s-a strâns,

Poate-ai înțelege ce-ai lăsat

În ochii mei, când ai plecat.

Eram doi nori purtați de vânt,

Semănam cu doi copii de departe,

Timizi pluteam pe cer fără să ne vorbim,

Și-am tot plutit așa… până pe Marte.

Acum suntem pe altă planetă,

Și timpul scurt ne încarcă cu ploi,

Mi-ar plăcea să lăsăm toate ploile pe Marte

Să nu le mai ținem în noi.

Ne convingeam că dragostea nu ne vrea,

Ne țineam rătăciți printre sori,

Scăpărau din noi lumini de stea

Dar noi făceam din ele ninsori.

Apoi vântul iar ne cuprindea

Ne purta departe-n pustiu,

Noi credeam că suntem doi nori întunecați

Când de fapt eram împreună un apus așa de viu.

Și de fapt, noi nici nu eram nori,

Căci ție-ți scapă mereu raze din ochii de soare,

Iar eu eram noaptea, asta știam,

Fiindcă nu mai iubisem vreodată un soare așa de tare.

Și drept să spun, mie nu-mi place ninsoarea,

Și nici nu-mi place pe Marte,

Vreau doar să avem curajul să…

Nu ne mai ținem departe.

Cosmos, mi-ai spus că inima are 4 camere
Și că toate bat pentru mine
Mințeai atât de frumos, atât de bine.

Mâna ta îmi tremura părul ca focul
Când te jucai cu lobul urechii mă treceau fiorii,
Căci am simțit că ești tu alesul.

Și grăbeam pașii căci nu voiam să mă simți slabă
Dar ochii mă dădeau de gol când te băgai în seamă.

Ți-ai desprins aripile și ai zburat așa în cer
Ai luminat tot creștetul
Te-ai pogorât în Lucifer.

Erai frumos, plin de dorințe
Mi-ai spus că nu sunt pentru tine
Atunci o venă mi-a cedat
Și o cameră s-a astupat.

Din toate 4, băteau 3
Deși simțeam că ești al ei
Am îngropat speranța-n ramă
Și-am astupat-o cu otravă.

Ai încercat să îmi faci vrăji
Dar n-ai știut că sunt din copci
Căci nu ești primul ce-a mișcat
Mărul lui Eva ne-mușcat.

Te-ai transformat apoi în șarpe
Să-mi citești gândurile toate
Dar nu știai că sunt de lut
Și o să te-ngrop, și-o să te-astup.

Din 4 camere ce-aveam
Ai dărâmat-o tu cumva
Pe cea care mă mai mișcă
Să simt ceva, să am ceva.

Dar au rămas cele de fier
Nu mai iubesc, măi Lucifer
Căci m-ai mințit și m-ai trădat
Iar eu m-am transformat în iad...

Atât de pustie ți-e odaia.  

Privești pe geam, a fost și ploaia.  

Nu mai e loc de regrete,  

S-au scurs odată cu ale tale secrete.

Se duc rapid printre canale  

Și lasă-n urmă brazde goale.  

Suspini pe geam și-un trecător  

Privește sus, către balcon.

Refren:  

Tu stingeai țigara apăsător,  

Cu glas calm îi spuneai ușor:  

— Știi și tu, nu-i așa?  

A fost și ploaia în viața ta?... în viața ta...

Când auzi aceste vorbe,  

Zâmbi duios, fiindcă știa.  

Lăsă capul spre pământ,  

Privea cum talpa urme lăsa.  

Știa că ploaia nu îl lasă.

Refren:  

Tu stingeai țigara apăsător,  

Cu glas calm îi spuneai ușor:  

— Știi și tu, nu-i așa?  

A fost și ploaia în viața ta... în viața ta...

Urmau amintiri să-l răscolească,  

Să-și lase urmele-n țărână,  

Așa cum grijile mă mistuiesc  

Și cred că n-am să mai iubesc.

Rămân aici, în întuneric,  

Ascult cum ropote brăzdează  

Potecile de nisip fin,  

De mult călcate de destin.

A plecat străinul ce privea  

Îndurerat spre casa mea.  

Simțea ce eu doream să știe —  

O parte din dulcea neîmplinire.

A fost și ploaia. Și încă e.  

Și seceta, de-ar veni...  

Nu ar conta, fiindcă am ști  

Că adăpost nicicând n-om găsi.

Refren:

Tu stingeai țigara apăsător,  

Cu glas calm îi spuneai ușor:  

— Știi și tu, nu-i așa?  

A fost și ploaia în viața ta... în viața ta...

Se simte frigul în odaie.  

A fost și ploaia... și ploaia.

    În liniştea nopţii, ce nu ne-o dorim,
    Amândoi ascultăm acest vals sublim. 
    Tu încă mai vrei să mă ţii în suspans - 
    Iubito, îmi acorzi acest ultim dans? 
    
    Chiar şi luna-şi arată surâsul timid, 
    Printre nori, peste râul ce curge fluid, 
    Un ecou de vioară, ce lin îmi suspină 
    Şi dorul de tine, pe moment, îmi alină... 
    
    Un, doi, trei, un, doi, trei, un, doi, trei, 
    În braţele mele, de vrei, ori nu vrei, 
    Ritmul acesta ne înalţă-nspre nori 
    Sfârşindu-ne umbrele a doi visători... 
    
    Un ultim dans, un vals, atât îţi mai cer,
    Înainte ca acesta să piară-n eter,
    Înainte că liniştea serii să cadă,
    Peste a inimii zgomotoasă, cumplită, tornadă…

Pe-altarul cerului te scriu cu dor,

Strălucitor ca soarele ieșit din nori

Si rog o clipă vântul să-ți aducă, 

Parfumul lui... ca o nălucă.

Că fericirea mi-era dulceața vinului tău 

Ce-mi picura pe buze în fiecare seară,

Era o parte din tine ce îmi ținea de dor

Îmi era a ta dulce și caldă îmbrățișare.

De ce nici o secundă n-ai înțeles oare...