Floarea de colț

Sunt multe flori rebele-n lumea asta,

Dar ca floarea de colț niciuna nu-i.

Trecând prin munți, o vezi pe câte-o creastă,

Și, fără voie, n-sinea ta îți spui:

 

"Ce floare! Ce culori și ce ambiții!

Pleca-și-ar capul? Nu. Mândria sa 

N-o lasă. Ea oricând, n-orice condiții 

Va sta cu capul sus, nu-i va păsa.

 

Când în această mare de bravură 

Un picur de trufie a căzut?

Mândria ei crescu, la fel și ura,

Iar ochii minții nu au mai văzut.

 

Uitase floarea că există oameni,

Uită și de iubirea dintre flori.

Pleca-va ura-i neagră pentru sameni',

Sau va rămâne floarea printre nori?

 


Category: Poems dedicated

All author's poems: Silva Codrian poezii.online Floarea de colț

Date of posting: 28 декабря 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 847

Log in and comment!

Other poems by the author

Leagănul

Deschid încet ochii,

În ei-mi bate vântul,

Și iată, mă văd 

Zburând.

Plutind, spintec norii,

Zbor iute, ca gândul,

Pe lună m-așez, 

Cântând.

 

Pe soare, prin ploaie,

Prin rouă și brumă 

Mă poartă ușor 

Adierea de vânt.

Ș-abia ce-am atins 

Alba norilor spumă,

Când, brusc, m-am trezit,

De pe leagăn căzând.

More ...

Steaua

Sus, pe albia norilor,

Sus, în regatul stelelor,

Mult înaintea zorilor

Și cântul cucuvelelor, 

 

O stea veni cu pas ușor, 

Ieșind din țara umbrelor, 

Și se-așeză încet pe-un nor

Purtat de vântul zburător. 

 

Mergea cu pași mărunți, mărunți,

Ca nu cumva să tulbure 

Odihna munților cărunți, 

Să nu trezească vulturii. 

 

Lucind și aruncând scântei 

Se așeză la locul ei 

Privind de sus peste pământ.

Văzut și apele curgând, 

 

Și fiare-n codru mișunând,

Copii cuminți în pat dormind, 

Pe mine, poezii scriind 

Și luna albă răsărind.

 

De-asemenea văzu povești 

Cu oameni, zâne și cu flori,

Regate mari, împărătești, 

Domnițe, zmei și crăișori.

 

Apoi, când zorii s-au ivit 

Iar soarele a răsărit, 

Steaua, în rochia ei măiastră, 

Se strecurase pe fereastră,

 

Și-mi povesti tot, fir-a-păr,

Ce noaptea ea văzu din cer.

Eu vă poftesc să nu mai stați, 

Să fiți cuminți, și s-ascultați 

 

Înc-o poveste-mpărtășită

De către marii împărați 

A noastrei stele. Iar prin stea 

Ajunsă la urechea mea. 

 

P.S. Acesta este intro-ul pentru poemul la care lucrez acum. Dacă credeți că ar trebui să încep să îl public, vă rog, scrieți-vă părerea în comentarii. Chiar am nevoie de sprijin pentru asta. Mulțumesc pentru atenție!

 

More ...

Siluete

O siluetă. Două. Trei...

Sunt vagi, aproape nevăzute.

Poartă cununi din flori de tei,

Păreau a fi pe veci pierdute,

 

Dar nu sunt. Iată le în cer

Pe nori, pe lună așezate 

Un singur lucru ne mai cer:

Vor doar să nu fie uitate.

 

Doar trupu-i încuiat în timp,

În amintiri scânteietoare, 

Au devenit nemuritoare,

Nu simt ai bolii aspri ghimpi.

 

Acum călătoresc prin lume,

Pe mări, prin codri înverziți,

Și peste piscuri - albe spume

A munților învăluriți.

 

Veniseră la mine doar

Ca să-mi aducă un mic dar:

O floare, ce părea să fie 

"Nu mă uita" cea albăstrie.

 

Cu glasuri de privighetori

Îmi spuseră că dintre nori

Ne vor vedea în seara 'ceasta

Din asfințit și până-n zori.

 

O siluetă. Două...Toți 

Vom fi o dată siluete.

Să nu-i uităm și să trăim 

O viață fără de regrete!

More ...

Primăvara

După o iarnă sură și geroasă, 

La fel de sură vine primăvara.

Și viața se întoarce-n scoarța roasă,

Se luptă cu a somnului povară. 

 

Nu. Nu e timpul încă pentru ape 

Să curgă din zăpada ce topită, 

Pământul însetat ca să-l adape,

Să ude iarba după ger lihnită.

 

În primul spasm al vieții cerul sare, 

Iar stele cad și scutură pământul. 

Se zbate în convulsii și răsare 

Natura, rupând acoperământul. 

 

Încet-încet, ieșind de după nouri, 

Ca prima dată-apare Sfântul soare. 

Din lacrimile-i cade, ca și roua, 

Lumina, printre ploaie și ninsoare.

More ...

O dimineață de iarnă

O nouă zi se scaldă-n raze

Ce joacă-n cerul azuriu,

Fug peste solul argintiu

Și-n neaua albă scânteiază.

 

Trosnește aerul de ger,

La fel și arborii. Povara

De nea va cădea doar la primăvară,

Când soarele va străluci din cer.

 

Tril... Cântul unei păsări mici

Ce vrea-n zăpadă să se scalde,

Iar gerul-mi arde pe obraji...

O, amintiri atât de dragi, atât de calde!

More ...

Anemona

 - Frumoasă Anemonă,

   De unde-i răsărit?

 - Am răsărit din sângele 

   Cuiva, ce-a fost iubit.

 

   Din lacrimile-amare

   A marii Afrodite,

   Ce dăruia iubire,

   Dar nu a fost iubită.

More ...

Poems in the same category

Fetița mea, un dar sublim

O vreme-n ochii mei au curs tăceri,

Lacrimi și neputinți ce n-au cuvânt.

Când lumea-și arunca a ei păreri

Fără a ști ce duc și port în gând.

 

Când toți râdeau fără vreun rost,

Eu îi țineam mâna mai tare

Cu orice luptă și-orice cost

I-am pus în piept mereu un soare.

 

Da! Fetița mea e diferită...

Diversă, dar un dar sublim!

Într-o îmbrăţişare dăruiește 

Tot ce noi, adulții, uităm să dăruim.

 

Știi... nu e ușor să fii părinte!

Când toți ti-l judecă fără vreun sens

C-are alt ritm, alt glas, altfel de minte,

... nerealizând că e un dar ceresc...

 

I-am întins brațele fără hotar

Mereu în suflet cu gând blând,

Căci e-un copil ce nu stă în tipar

Dar poartă minuni ce nu se vând. 

 

În ochii-i mari de un căprui senin

Se nasc ades sclipiri de curcubeu

Și deși pare pentru unii diferită,

Cerului ii este dragă... și-așa va fi mereu.

 

O vreme-n ochii mei s-au scurs dureri...

N-am renunțat... pășind în gând cu ea

Azi suntem bine fără temeri

Prin viață zboară lin ca pasărea...

More ...

Mia, dr. Mia!

Acum când anii mulți s-au adunat

Și las în urmă munca de laborator,

O tandră nostalgie azi mă cuprinde

Când las trecutul cu amintiri și dor

 

Gândul îmi fuge departe-n timp

Când tânăr stagiar și eu am fost,

Și cum emoția atunci m-a copleșit

Până ce am primit la stat un post

 

Apoi a început munca de doctor

Cu realizări, eșecuri și provocări,

Viața mi-a fost cu bune și cu rele

Am râs, am plâns și găsit rezolvări

 

Cu voi am lucrat mii de probe

Și analize diverse am efectuat,

Și mulțumirea a fost supremă

Când cel bolnav s-a vindecat

 

Timpul s-a scurs fără-ncetare

Și am ajuns să fiu pensionară,

De acum dorința-mi este clară

Să vizitez eu anual câte o țară

 

Nu vreau s-aud de audit RENAR

Și nici să pun vreun diagnostic,

Și doar ca Domnul să îmi dea

În tot ce fac un bun prognostic

 

De microscop ce să vă spun

De plăci Petri și de lamele,

Toate-mi vor fi doar amintire

C-am rezolvat cazuri cu ele

 

Călătoria o voi începe-n Franța

Până s-apară din nou pandemia,

Cu drag, vă rog primiți salutul

Venit de la Paris..bonjour..eu Mia!

 

More ...

UN CITITOR CATRE POEZIE

Îmi ești dragă, DRAGĂ POEZIE

Tot așa dragă ești și sufletului meu

Mă - ndrept spre tine ca la un hotar

Unde-i un troc tacit de gânduri și trăire

De la poetul visător, la cititorul solitar

 

Mereu te-am căutat DRAGĂ POEZIE

M-ai auzit când te-am strigat, ai venit

Și n-ai plecat nici când lampa încet s-a stins

Iar genele cartea mi-au închis.

……………………………………………………

Sunetul versurilor mereu l-am fredonat

Uneori și eu am așezat gânduri pe-o hârtie

Iar TU, citindu-le nu le-ai alungat

Tăcute cuvinte în ecou le-ai transformat

DRAGĂ POEZIE…

More ...

✨ Destinul ne-a unit

Destinul ne-a unit Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă. Când frunzele cad alene de pe ram, Când fierbe vinul în butoaie Și soarele răsare din ce în ce mai rar la geam. Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă, Într-o seară ca din povești. Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă... Și veșnic o să mă iubești. Trec anii peste mine, peste noi, Dar nu o să uit ziua cea de toamnă. Când am jurat să fim în doi Și tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă. Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit, Dar dragostea noastră ne ține împreună. Poate destinul ne-a unit, Ca să facem lumea puțin mai bună! Poezie de Vladimir Potlog

More ...

Majoratul

În prima săptămână de toamnă,

Pe cerul însorit păsările anunțau

Data de 5, ca fiind mereu solemnă,

Că prin nașterea unui boboc, ființau.

 

Astăzi, optsprezece ani au sosit.

Majorat, care pe toți ne-a cuprins,

Multe visuri și vise s-au împlinit

Și de copilărie ele s-au desprins.

 

Un nou drum se construiește în zare

Dorindu-l neted, trainic și cu succes,

Tot ce întreprinzi să fie cu realizare

Și benefic, pasul spre viitor să fie ales.

 

În suflet, mereu să păstrezi copilăria.

Pe acest sentiment zidește-ți viitorul,

Cu aptitudine să poți croi dantelăria

Unei vieți din care să se vadă autorul.

 

 

 

More ...

Fetița noastră

Te -ai născut într -o zi de primăvară Cu mult soare pe cer. Ești pentru noi ca o comoară, Eşti al nostru gingaş Ghiocel. Ești o fetiță frumoasă Cu ochi ca două stele. Crește mare, mare și să fii fericită Cum e luceafărul printre ele. Noi o să-ți fim mereu alături Și la bine și la greu. Să fii sănătoasă puiul nostru, Pentru tine îi mulțumim în fiecare zi lui Dumnezeu. (Poezie de Vladimir Potlog)

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍