Dialog cu Brumărel.

Mă uit spre cerul împovărat,

Că toți ușor, departe au plecat,

Cocorii și-au luat încet zborul,

Și singur pe lume m-au lăsat.

 

Frunzele galbene, mor în taină,

Dar cine să le audă durerea plină?

Când toți au de purtat povara,

Cu-n glas în șoaptă, încet suspină.

 

Toamnă, toamnă, de ce jelești?

Tot ce este viu, tu-l asuprești?

Verdele dispare, moare efemer,

Asta este Brumărel, ce tu dorești?

 

Natura să moară, să dispară,

Durerea și frigul, să reapară,

Să privești iarna ce va să vie,

Toamnă, asta-ți dorința amară?

 

Brumărel, anotimp, te iubesc mut,

Căci cu tine pe lume m-am născut,

Brumărel, anotimp, nu pot să te urăsc,

Căci cu mine ai fost de la început.


Category: Poems about nature

All author's poems: Cosmin Elisescu poezii.online Dialog cu Brumărel.

Date of posting: 3 октября 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 682

Log in and comment!

Other poems by the author

Două stele nedespărțite.

În noaptea calmă, stele strălucesc,

Luminând cerul cu sclipiri de argint,

Sub bolta lor, în brațele tale mă găsesc,

Într-un dans etern, fără vreun sfârșit.

 

Stelele ne spun povești de mult uitate,

Despre iubiri ce-au ars cu dor aprins,

În ochii tăi văd galaxii fermecate,

Cu visuri și speranțe în firul lor încins.

 

Îți șoptesc iubirea în susur de lumină,

În fiecare rază ce ne-nvăluie blând,

E ca un vis în care timpul se înclină,

Și toate grijile se topesc rând pe rând.

 

Căci noi suntem două stele nedespărțite,

Pe cerul vast al unui destin comun,

În universul nostru, tainele-s cunoscute,

Iar dragostea strălucește ca un miracol nocturn.

 

Astfel, sub cerul nopții plin de stele,

Ne contopim în dor și fericire.

Iubirea noastră scrie versuri nedescrise,

Într-o veșnică și pură amintire.

More ...

Lumina din interior.

Rupe toate lanțurile răutăților,

Și-n inimă să fie din nou senin,

Alungă o secundă, grija greutăților,

Bucură-te de tot, ca un copil.

 

Lasă lumina blândă să te vindece,

De tot ce ieri a fost amar și greu,

Nimic din lume să nu te împiedice,

Să fii curat și bun în pieptul tău.

 

Adună raze calde de la soare,

Și dă-le mai departe celor triști,

Fii pentru alții binecuvântare,

Cât timp pe acest pământ tu mai exiști.

 

Simplitatea este cheia fericirii,

Un joc nevinovat, un râs curat,

Urmează doar cărarea mântuirii,

Și vei trăi frumos și minunat.

More ...

Deșertăciunea clipei.

Ne naștem, creștem și apoi murim,

În goana vieții noastre, fără să simțim,

Cum timpul zboară, se scurge-ncet,

Un nisip prin sticla unui ceas concret.

 

Strângem comori și glorii trecătoare,

Visăm la nemurire, la splendoare,

Dar totul e un fum ce se disipă,

O umbră ce dispare-n altă clipă.

 

Deșertăciune, spune înțeleptul rege,

Nimic pământesc nu poate dăinui,

Tot ce-i sub soare curge și se stinge,

Fiecare om într-o zi, negreșit va muri.

 

Ce rost mai are lupta și trufia?

Ce rost mai are toată bogăția?

Când toate se transformă-n vânt,

Și trupul se întoarce-n pământ.

 

Dar poate-n zborul nostru efemer,

E-un sens ascuns sub bolta de mister,

Nu-n ce aduni, ci-n ce oferi cu dor,

În dragostea ce învinge netrecător.

More ...

Toamna Melancoliei.

Se lasă pe frunze un murmur tăcut,

Ca un suspin din amintiri pierdute,

Și vântul aduce un cântec căzut,

Din ramuri ce-și lasă aripele mute.

 

Culorile ard în apusuri târzii,

Înroșind orizontul de doruri uitate,

Și pașii se pierd pe alei cenușii,

În umbre de zile demult adunate.

 

E toamna ce poartă parfumul ușor,

Al clipelor stinse, al vremii trecute,

Lacrimi de ploaie se-aprind pe pridvor,

Ca stele căzute din nopți neștiute.

 

Dar din melancolie răsare încet,

Un gând de lumină, timid, dar curat,

Că tot ce apune renaște-n secret,

Iar toamna e veșnic un vis reiterat.

More ...

Rapsodie pe Dunăre.

Sub cerul blând, cu zbor de rândunici,

Se-ntinde fluviul larg, cu glasuri mici,

Dunărea curge sublim mângâietoare,

Legănând păduri, câmpii și izvoare.

 

În ape joacă umbrele de plopi,

Maluri verzi ascund tăcuți cocori,

Vântul aduce miros de fân cosit,

Iar timpul pare-n valuri adormit.

 

Stoluri de pescăruși zidesc văzduhul,

Cu aripi albe, mângâind vălătucul,

De nori ce-și caută odihna lin,

În apa fluviului, oglindă de senin.

 

Dunărea, fluviu splendid, fără sfârșit,

Leagăn de viață, drum necontenit,

Îmbrățișezi anumite ținuturi felurite,

Aduci cu tine prin valuri, clipe liniștite.

More ...

Scrisoare către nicăieri.

Privesc la cerul plin de nori,

Și ploaia bate-n geamul meu,

Te-aș mai chema de mii de ori,

Dar drumul tău e tot mai greu.

 

Ai fost o rază de lumină,

În lumea mea de gri și fum,

Acum ești doar o rană plină,

Ce sângerează-n lungul drum.

 

De ce-ai plecat fără cuvinte?

Lăsând în urmă doar tăceri,

Doar amintirea mă mai minte,

Că te întorci de nicăieri.

 

Îmi plânge sufletul în noapte,

Și inima se strânge tare,

Aud a tale dulci șoapte,

Dar e doar vântul în depărtare.

 

Rămân cu dorul, grea povară,

Și cu iubirea ce s-a stins,

O flacără ce-a ars o vară,

Și iarna grea acum a nins.

More ...

Poems in the same category

E TOAMNĂ (IAR)

Ce repede trecu această scurtă vară, 
Așa cum trece ziua și se preface-n seară, 
Să simt acut în mine cum clipele se scurg,
Că uite, păsările zboară, spre infinit amurg... 

Și cum nu-mi stă-n putere să fac din clipă, zi, 
Nu voi opri copacii din a se desfrunzi, 
Nu pot ruga cocorii să zăbovească-un ceas, 
Să nu mă simt din nou, în urmă, cel rămas... 

Dar iată, din păcate, zarurile-s aruncate, 
Iar zeii cruzi își râd de noi și își dau coate, 
Cu mustul dulce, zadarnic, în pahar,
Noi ne-am trezit că-i toamnă. E toamnă. Iar... 

More ...

Floarea ratacita

E o floare mititica, 

Cu petale vestejite, 

Ea vrea apa și iubire, 

Nu doar vorbe rătăcite. 

 

Se hrănește cu emoții, 

Și cu bune și cu rele, 

De primește numai rele, 

Floarea aceasta nu mai crește.

 

E o floare mititica, 

Trandafir de catifea, 

Cu petalele ce-i pica,

Sănătate vrea și ea. 

 

Ca și a mea inimioara, 

Vrea emoții numai bune, 

Ea primește doar ocară, 

Ce face în asta lume? 

More ...

Marea

Am pictat cu vopsele,

pe un vechi adânc al cerului.

Unde apusul s-a aurit,

și soarele după orizont s-a ascuns.

În urma,spumei albe,

vezi marea albastră,

Iar pietricelele din mare.

se prevăd întrând în apă.

 

Autor Zamurca Alina 🌷 

More ...

DOR DE RĂCOARE

Potop de raze fierbiți 

Se lasă din cer pe câmpie .

Verdele frunzei-i topit 

De calda-i , ferbintea-i solie .

Se lipește pulberea fină de colb ,

Frige și arde tălpile goale

Ce urcă cărări către deal ,

Cărări ce curg către vale ...

Și murmur și cântec și zvon ...

Se ascunde la ora amiezii .

Un dor de răcoare 

Și gustul rece al apei de izvor 

Mai stăruie în mintea 

Țăranului dus pe ogor .

              T.A.D.

 

More ...

flux de poeme naani /58

acord de chitară-

în singurătatea-i siderală

luna pare

ireală

More ...

,,Un cuvânt dulce''

Soarele încet dispare în depărtare,luând cu el toată căldura.

Vântul de abia leagănă florile din câmp.

Ce poate fi mai frumos decât apusul din depărtare ,

Ce poate fi mai frumos decât al tău cuvânt ?

Oare cât de frumoasă ar fi a ta voce,ale tale idei,sau al tău gând,

Cât de plăcut ai fi tu însuși,în mijlocul parcului stând.

Într-o căutarea infinită a ceva plăcut,a unei anumite persoane, strălucind precum un rug.

Un rug ce arde necontenit, continuând să ardă tot mai tare ,

Hrănindu-se din propriile scopuri,din propriile planuri pe viață,

Tu aștepți cu nerăbdare să se întâmple ceva,

Dar stai singur în casă.

Închis în propriile idei,închis în interior,

Prea multe gânduri negative,prea multă ură,

Te zbați în agonie,strigi după ajutor !

Dar toți dorm...

 

                                 ...

 

Stând pe un câmp,amețit de mireasma florilor,

Consumând aerul curat,un aer pur.

Cerul senin devine sur,se așteaptă o furtună grozavă,revărsânduse asupra mea cu tunete și fulgere.

Ar fi oare un protest în adresa mea ? 

Câmpul ia foc,macii ard necontenit,probabil sunt destule atâtea cugete.

La gunoi toată lumea ! ,îți cauți alinare în natură.

Nu arde niciun mac,arzi chiar tu în interiorul tău .

Ucis de acțiunile celorlalți,cazi la pământ.

Oare ce se putea fi mai rău decât să fii doborât de propriul gând.

 

                                     ...

 

Încălzit de dragostea soarelui ,te poți bucura,

Pentru tine și pentru ceilalți.

În mijlocul naturii tu poți afla că ești iubit.

Ca un om bun conform propriei teorii,

Ca un om ce trăiește bucuros.

Și doar în largul ierbii,sau în mijlocul pădurii,tu îți poți găsi propria fericire.

Propriul gând bun,propria iubire.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍