Ceru-i albastru ca marea

Plânge frumosul în poiană

De bine însă și de bucurie

Aici sufletul primește hrană

Se simte pace și doar armonie.

În astă perioadă cucul cântă

Ascuns ,dar parcă la vedere

Distras ,auzul se încântă

Și iar și iar bisul îl cere.

În zare doi cocoși de munte

Își etalează splendidul penaj

La jocul lor ,privirii mute

Să plece ,îi e nevoie de curaj.

Sub iarba verde ,deasă și înaltă

Un cor de greieri desfășoară cântul

Dumbrava și cu mine laolaltă

Sunt un întreg ce bate gândul.

Mă simt ca parte din acest frumos

E privilegiu de măcar privești

Să auzi mierla cum cântă duios

Să poți rosti cu tărie că ceva iubești.

Aici și fluturii zboară mai jos

Frumoși ,voioși ei orchestrează totul

O zi trăiesc și e nu de prisos

Sunt speciali și unici ,își au rostul.

De doar o zi din viață aș avea

Să orchestrez aici cred mi-aș dori

Să fiu un fluture de aș putea

Să ofer tot frumosul într-o zi.

Zi de primăvară cu soare,

Bună pentru concediu la mare,

Numai că, marea-i departe...

Mai am de învățat carte...

Mai am răbdare, marea așteaptă, 

Vremea-i frumoasă și aptă, 

Ne strângem toți doritorii de valuri

Pe nisipul fierbinte, așternut peste maluri.

Se poate de vrei, să înveți, să înoți

Marea ne strânge în brațe pe toți,

Seara, îmbracă haine de becuri și stele,

Povești de iubire, în amintirile mele !

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Winter

1

From the skies the fierce winter sieves the snow clouds,

Long wandering snow sheets heaped in the sky;

Snowflakes fly, they float in air as a swarm of white butterflies,

Spreading icy thrills upon the realm's whitened shoulders.

At day, it's snowing, at night, it's snowing, in the morning, it's snowing again!

With a silvery mail, the proud realm is dressing up;

The round and pale sun is faded between the clouds

Like a youthful dream among the passing years.

R

Everything is white in the fields, on the hills, around, afar,

Like white phantasms, the lined up poplars get faded in the sight,

And upon the desolate expanse, traceless, trackless,

Lost villages can be seen under the white bubbles of smoke.

2

But the fall halts, the clouds scatter, the longed sun

Shines and caresses the ocean of snow.

There's a light sleigh roaming through the valleys...

Bell clinks joyfully echo through the air.

R

Everything is white in the fields, on the hills, around, afar,

Like white phantasms, the lined up poplars get faded in the sight,

And upon the desolate expanse, traceless, trackless,

Lost villages can be seen under the white bubbles of smoke.

Februarie, luna iubirii,

A zilelor scurte și nopților lungi,

A zăpezii care începe să se topească,

A primăverii care bate la ușă.

Februarie, luna sărbătorilor,

A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,

A Mărțișorului, simbolul primăverii,

A zilelor de bucurie și veselie.

Februarie, luna speranței,

A zilelor mai lungi și mai calde,

A soarelui care începe să răsară mai devreme,

A unei noi începuturi.

Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,

O lună frumoasă și plină de semnificație.

respirația îngerilor

printre salcâmii de mătase

înfioară

grădina

Se lasă pe frunze un murmur tăcut,

Ca un suspin din amintiri pierdute,

Și vântul aduce un cântec căzut,

Din ramuri ce-și lasă aripele mute.

Culorile ard în apusuri târzii,

Înroșind orizontul de doruri uitate,

Și pașii se pierd pe alei cenușii,

În umbre de zile demult adunate.

E toamna ce poartă parfumul ușor,

Al clipelor stinse, al vremii trecute,

Lacrimi de ploaie se-aprind pe pridvor,

Ca stele căzute din nopți neștiute.

Dar din melancolie răsare încet,

Un gând de lumină, timid, dar curat,

Că tot ce apune renaște-n secret,

Iar toamna e veșnic un vis reiterat.