Studenta in Belgrad

Un copil sarman se joaca cu compasul, ii scapa din mana si isi taie nasul

Baiatul amarat, speriat si turmentat, a cazut pe nas si bratul i a scapat

Rostogolindu-se in durere si suspin, a mai trecut o ora si a murit in chin

Pe lumea cealalta, umplut el plin de ura s-a enervat mai tare, i-a mai cazut o mana

Cu nasul taiat, cu mainile pe jos, s-au enervat baietii, ficatul i-a fost scos

Fara ficat, inima si splina, a mai trecut o ora l au aruncat in mina

In mina abordat, de-un mare bulangiu sa nu-l vada deloc si-a scos ochiu pe viu

Cu un ochi ramas si fara speranta, tarandu-se pe jos a intalnit o rata

Nu era o rata, era o vrajitoare, fermecat el fiind ii scoate un ochi si moare.

SUfletul mi se înalță,
Durerea mă apasă…
Liniștea nu o găsesc
În durere mă înec
Aș vrea un tată
Căruia să-i povestesc
Durerea pe care o trăiesc
Sub cerul senin
Cu tine să fiu
Să mă strângi în brațe
Cu ochii dulci să îmi spui:
Iartă-mă copile!
Nu am fost lângă tine
În ochii tai sunt un străin
De mine nu ai vrut să știi
Poate când nu voi mai fi vei înțelege
Cât te-am iubit
Pentru tine nu a însemnat
Nimic iubirea sinceră de copil
Dar nu e problema, am învățat să sufăr
Tată! O singura întrebare:
Cu ce ți-am greșit de numa poți iubi?

Maris Maria Cristina

vara – la asfințit,

ca un portal spre câteva speranțe

printre movilele de steril

noroc cu tinerețea

căreia îi dădeam târcoale

și ea, rostindu-ne pe litere,

ne urca sus, sus,

unde vântul care suflă strâmb nu ajungea

așa ne-am cunoscut, însă nu

știu cum ne vom despărți

Anonimul sinăian

Eu țin dragostea cu viața

Și mânc pâinea cu dulceața;

Coca-cola beau cu sticla

Și nu mă plâng de nimica.

Am rămas fără de pâne

Și aștept ziua de mâne

Flămânzit precum un câne

Dar îmi pun la pofte: frâne.

Că Mijlocitor nu-i altul

Ce-a păzit, mereu,: Sabatul

Decât un Ysus Hristosu

Ce ne fost-a de folosu!

Ș-acum mis foarte fericit

Că-s păcălici ce-i păcălit

Și-aștept să fie falsul semn

(DUXIneCa) :bătut pe lemn!

Oare tanjesc asa mult după iubirea încât sa nu am somn?

De ce ma supar când nu răspunzi la telefon?

Cred în iubire chiar dacă-n ea m am rătăcit 

Aștept sa mi vina bucuria, sa rad la nesfârșit 

Tânjesc după o alinare 

O iubire ce-mi poate deschide ochii 

Dar nu sunt deloc tare

Asa ca ma las în voia sortii

Aștept, dar pare ca-i departe 

Destinul e scris într o carte 

Și de ar fi sa mor fără-o pagina sa citesc

As vrea măcar în ochii tai sa ma rătăcesc 

Sa găsesc cărarea spre inima ta 

Sa bat ușor, și sa ma lași sa intru-n ea

Dar se pare ca aceasta casa mai e locuita 

De o fata ce-ti lasa privirea umbrita 

E închisa intr-o camera frumoasa 

Amenajata chiar de mana voastră 

Însă de la atâta amar și suspin 

Casa s a cutremurat puțin 

As putea s-o reconstruiesc 

Dar trebuie sa ma lasi sa întru 

Pe ea în camera sa n-o găsesc 

Ar distruge ce am muncit eu înăuntru

Ți distrus munca ta de ani 

Ai cladit-o cu manuta ta 

Și n-a fost investiție în bani 

Ai Invest doar cu iubirea 

Lasă ma sa îți arat cum arata fericirea 

As vrea sa ți vad zâmbind privirea 

Și sa razi cu mine mai mult decât cu ea 

Sa te fac sa zâmbești cum ea trebuia

Dar ți e greu sa crezi ca nu te iubeste 

Inima ta doar pe ea o dorește 

Și-o ți strâns în palmele tale 

De frica sa nu-ți lase o rana mare 

Iar eu sunt doar o frimitura lăsată pe masa

Ea e pâinea ce costa la baza 

Dar naiva cred ca te voi avea 

Dar știu ca asta-i doar în mintea mea

Sunt doar un pansament ce-apasă pe rana

Dar ea a avut cuțitul de te-a injugiat 

Te comporți de parca-as fi vreo fana

Dar nu e vina mea pentru ce s a întâmplat 

Încă n ai realizat, 

ești asa perfect încât mă doare 

Căci oricât as încerca 

Nu vezi în mine nici umpic din ce ea are.

CERUL E TRIST ȘI ÎNLACRIMAT

DE CHIN ȘI AMAR M-AM SĂTURAT

CĂCI DIN COPILĂRIA MEA

SOARTA MI-A FOST DESTUL DE GREA

DE CÎND MĂ ȘTIU AM FOST  SĂRAC

ȘI AM FOST SLLUGA LA BOGAT

CĂCI DEMNITARII  DE LA NOI

NU AU NICI GRIJI SI NICI NEVOI

AU CASE MARI SI AU PALATE

ȘI MESELE ÎNBELSUGATE

EU DE COPIL AM FOST PLECAT

ȘI TOATA LUMEA AM UMBLAT

DAR ÎNTR-O ZI LA ASFINȚIT

O TELEGRAMĂ AM PRIMIT

SI ÎN TELEGRAMĂ AȘA SCRIA

VINO BĂETE VINO DEGRABĂ

CA TA MĂICUȚĂ E GRAV BOLNAVA

MERG LA PATRON ȘI-I ARĂT SCRIS

UITE DEACASĂ CE MI-AU TRIMIS

EL ÎMI RĂSPUNSE CA UN RĂȚOI

SĂ MERG LA LUCRU 

I-AR ÎNAPOI

APOI  ȚIPÎND MI-A ZIS AȘA

DE AICEA TU DE AI SĂ TE DUCI

AI SĂ RĂMÎI FARA SERVICI

DAR EU PLÎNGÎND IAM SPUS AȘA

STRĂINE NU TE SUPARA

E VOBA DE MĂICUȚA MEA

DE LUCRU MAI GASESC ORCÎND

DAR PE MĂICUȚA NU CURÎND

MĂ URC ÎN TREN AJUNG ÎN SAT

GÎNDINDUMĂ LA CE AM VISAT

AJUNG LA POARTĂ MĂ UIT LA CASĂ

SI ACOLO VAD UN DOLIU PUS

INTRAI ÎN CASĂ ZĂRII PE MASĂ

CORPUL MĂICUȚEI ÎNTINS PE IA

JUR ÎNPREJUR SUNT AI MEI FRAȚI

CARE STĂTEAU ÎNLĂCRIMAȚI

SI RÎND PE RÎND M-AU ÎNTREBAT

ÎN ACEȘTI ANI UNDE AM UMBLAT

EU AM UMBLAT DIN LOC ÎN LOC ACASA

FĂRA SA MA ÎNTORC

Lumea-i oarbă

Din orgolii,

Dar şi surdă, 

O fi modă?!

Ori e-n tine, omul

Gena lipsei de emoții?!

Stă şi-aşteaptă, cumințică

Urmărind ce se întâmplă

Aşteptând cu nerăbdare 

Să se-ntâmple o schimbare

Neştiind că-n voia sorții...

Poți să-aştepți să-nvie morții! 

Si te-ntrebi cu-ngrijorare:

Ce s-a intâmplat şi când şi cum?

Şi cum oare,

De nu doare?!

Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰

Ma stiu Adonis si s urat

De cand incerc sa mi fac intr una

Un rost, o viata pe pamant

Si fetele si nu s doar una

Ma ocolesc, dar nu s urat

Si nu mai stiu cine i de vina

Sunt simplu, Adonis cel Urat

Am zis ca s poate Eminescu

Cand vreau sa fac un legamant

Si nloc sa capat o favoare

Raman iar simplu si urat

Ma ntorc cu fata la oglinda

Nu s oare eu deloc urat

Si mi pare doar ca o enigma

Nu de urat, poti fi urat

Există un om ce pare normal

Dar ține în mână un glob crăpat

El ia un lipici şi l-a și reparat

Ăsta-i e jobul ce şi l-a revendicat.

Vorbim de un om

Ce ține arma lângă pat

Și care-i deja echipat

Când cineva e atacat

Există undeva

O femeie fără copil

Ce-n fața unui pericol

Devine mamă din instinct

Vorbim de un copil

Ce nu cere ajutor

Căci îi vede pe ai lui

Că o duc mult mai rau

Vorbim de acei oameni

Ce sunt zilnic eroi

Și care uită

Cum e sa mai şi dormi

Dar cine-l salvează pe Salvator

Când puterile-i mor brusc sau ușor?

Care mână-l ridică de jos

Când pasul îi fuge pe-un drum alunecos?

Probabil tot el se va salva

Ăsta ii e destinul ce-l va condamna

Și se va ține singur de mână

Fără să se uite cine vine din urmă

Și visează noaptea un vrajitor

Ce-i va rupe blestemul ce-l sfâşie domol

Dar e totuşi un cuțit cu două tăişuri

Că după cine-i salvează pe muritori?

Cine-i va ține de mană?

Pe care umar o sa plangă?

Cine le va fi erou?

Sub a cui aripă vor fi in zbor?

Orice dar ascunde-un blestem

Eroul piere azi, fiindc-a salvat ziua de ieri

A dus pe umeri viețile tuturor

Dar cei ca el rămân singuri când se sting usor

Dar cine-l salvează pe Salvator

Când puterile-i mor brusc sau ușor?

Care mană-l ridică de jos

Când pasul îi fuge pe-un drum alunecos?

Probabil tot el se va salva

Ăsta îi e destinul ce-l va condamna

Și se va ține singur de mână

Fară să se uite cine vine din urmă

Salveaza-l pe Salvator

A obosit să fie erou

Salveaza l pe Salvator 

S-a născut şi moare erou.

    De știi că-n brazdă ai semănat doar grâu,
    Nu te aștepți să strângi în snopi secară,
    Din ochi durerea-n stele curge ca un râu,
    Și-n holdă strălucește-amurgul de aseară...
    
    Eu am crescut în umbra sfintelor icoane,
    Ce tremurau Lumina-n tindă, cu blândețe,
    Învăluind cuvintele pe creștet de oceane,
    Pe care le-am rostit cu dor la bătrânețe...
    
    Căci știu că sunt vegheat din înălțimi celeste,
    De sfinții mei cu fețe veșnic triste și umile,
    Să nu mă pierd fără să scriu a lor poveste,
    Ce-mi stăruie în suflet, în minte și în zile...

Căzut din cer,

Stăpân pe tot ce-i viu,

Îngerul cu aripi arse ,

Cu  dorințe aprinse,

Trăiește-ntre două lumi,

Pierdut și pustiu,

Cu inima rănita.

Prin nopți exclusiviste,

Își poartă măști de aur,

Stăpân pe lumea-ntreagă,

Dar captiv în iad,

Traume adânci îl bântuie,

În al dorinței laur.

Ziua își joacă rolul,

Noaptea plânge-n abis,

Prins între lumină și intuneric,

Umbrele  îl ademenesc,

Dorința schimbării ,

Frământă mintea haină,

Sperând că-ntr-un târziu,

Va regăsi cerul mareț.

Puterea îl îmbată,

Sufletul e-n gheare,

Îngerul zdrobit,

Drumul său rătăcitor,

Vrea să scape de povară,

De dorințe arzătoare,

Să-și găsească pacea,

În  cerul salvator.

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet gri, deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul distruge persistent.

Căci lumea-i plină de judecați imorale,

Ei au uitat de simpatizare!

Pentru că lor le place gustul durerii,

Când favorită-i discuția tăcerii.

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă

Ale cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Unde răspântia amurgie nu se știe.

Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,

Iar tu, mi-ai fost doar un apus,

Căci din nou in inima-mi răsăreai,

Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.

Căci sângele meu,

Într-o zi vei pleca doar așa

Deoarece ești ca o pală de vânt,

... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.

Căci primăvara-i acum înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

În inimă-mi trezește răscoală

Căci cert e, tot ce vine prea ușor

Întotdeauna-i trecător,

... Totu-i trecător inafară de tine,

Pentru că la sol, iubirea mea te ține.

Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

Căci hai să facem o tocmire:

Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.