4  

Spiritualmente

Voi iniția poezia prin a indica către respectarea unei diete mentale, ce constă în alegerea cât mai conștientă a gândurilor consumate, pentru a nu le lăsa pe cele negative să ne consume;

   Dar dincolo de toate obiectele interioare sau exterioare, va fi mereu pentru a noastră scufundare, Spațiul plin de răbdare;

   Orișicare lucru ne cântă despre Divinitate, însă ne încântă prin liniștire, cu eterna statornicie a Ființei;

   Dezbrăcați-vă deci de gândurile cele redundante, ca să resimțiți bucuria Divinității atotcuprinzătoare;

   Despachetați-vă inima ca să simțiți unde vă duce Iubirea, apoi urmați-o în toată vremea, căci numai așa veți putea deveni cadoul, atât de necesar spiritualmente pentru această lume;

   Lăsați simpla voastră respirație conștientizată, să vă inspire să fiți purtați de fiecare duioasă adiere, în armonie cu celestul atât de îndestulător pentru orișicine;

   Regăsiți-vă cât mai des în pierderea sinelui fals, scuturându-l la orișicare șansă de dans, cu momentele-adevăratele vedete ale acestei vieți;

   Fiecare fluture cu a sa efemeritate vine și iară prin vine îmi suflă, să ne fluture însuflețirea frumuseții sufletești până la urmă;

   Haideți cu toții ca prin sărituri însoritoare să vânturăm împreună, victoria voioșiei ce ne învigorează peste măsură;

   Aruncați-vă așadar ca ardoarea unei rugăciuni împuternicite, fiindcă doar fiind total implicați în acțiune, cu echilibrul deplin dintre perpetuă relaxare și constantă atenție, veți reuși să transcendeți...


Category: Philosophical poem

All author's poems: Condria Andrei poezii.online Spiritualmente

spiritualitate,iluminare,viața

Date of posting: 27 ноября 2023

Views: 228

Log in and comment!

Poems in the same category

Carne, sânge, suflet

1. Ațintiți îmi sunt ochii asupra lui

Și cum sclipirea din ochi nu mai există:

Jumătate este, jumătate nu-i

Inima-mi bate, mă uit prin fața-i tristă...

2. Aruncat pe câmp, lângă rând mari de mașini,

A murit stupid, jumătate...doar carne a lăsat,

Ce contează că trăim? și noapte, întuneric și lumini,

Realitatea-i doar în capul nostru, cine mai-nțelege ce a existat?

3. Sfârâind în tigaie, încinsă se aude:

O bucată de ceafă, suculența țâșnind.

Vezi doar foamea din stomac, și-n schimb auzi laude;

Nu sânge, nu țipete, dureri din curtea bunicilor venind.

4. Suntem oameni, nu suntem carne și sânge!

Suntem animale, da, dar oare Dumnezeu ne va primi?

Când viața ciclu-și urmează: fărâmă, celulă și pântece

Ne ducem, nu ne-ntoarcem, pentru ce ne-om istovi?!

5. Și totuși, ce sens gestul lui l-a avut?

Să demonstreze c-a sfârșit neînțeles...

Mă uit la ochii larg deschiși, oare l-a durut?

Să știi că te-ai sfârșit pe un câmp de șes...

6. Și că-n vâltoarea vieții consumând noi suntem

Tăind, măcelărind, înghițind, defecând

Carne, sânge, mai în sânge! să ne-aduceți vrem

Urând, invidiind, răzbunând, omorând...

7. Carne și sânge, pentru suflet mai e loc?

Uitându-mă la el mă-ntrebai, dar oare, ce sunt eu?

Un trup, o formă, o ființă sau deloc,

Un fost, un va să vină, un acum, niciodată sau mereu?

8. Că sufletul este din carne și sânge, în schimb

Îl tai, îl spânzuri, îl îndoi, îl crești, îl mistuiești

Cu patima fizică, cu stres, durere, neajunsuri, îl plimb

Din bine în rău, din tristețe în fericire, oare-l miluiești?

More ...

Culeg

Culeg o sămânță, un fir de nisip și doar trei grăunțe,

Mă aplec la Soare, mă întorc la mare și împrăștii sare...

Pentru mine-i casă, pentru mama-i masă fericirea-n viață,

Rog de tine soartă, că te am în față și mă protejează!

Un suflet de inel plânge-n copăcel că-i frunza uscată...

Să nu-l lași în vânt pe omul bătut care plânge mult!

Și du-l lâng-un nuc să vadă un câmp cât ar fi de lung...

Să vadă lumina și să simtă ziua când coboară mâna,

Eu mă așez la vale și văd o cărare fără viață-n zare...

Toți l-au părăsit pe cel amăgit, doar tu ai rămas, Soare!

Nu e timp să plâng și nici să mă afund în liniște de mare,

Ci merg să culeg și să mai privesc încă o cărare...

More ...

Deriva căderii

Suflet drag , 

Simt cumva frica ?

Tremuri în neliniște? 

Oare iar te gândești ,

Ce are sa fie mâine? 

Suflul îl priponești 

În jgheaburi costale

Când nesigur te simți. 

Spre visul tău 

Lin te drepți 

Și tot in deriva te crezi. 

Hai cu mine,

Chiar te rog,

Hai sa vezi un visător!

Un alt sine

Ce viețuiește 

În nelimitarea vieții 

De neam străvechi 

- Sublim- 

De mana am sa te țin 

Pana curaj obții

Zăbovim cât dorești 

Odihna sa găsești 

Din zumzet de ganduri 

Iar când te întorci 

Aminte sa ti aduci 

De liniste si fericire 

În fiecare clipa

Caci n am sa mai plec 

De lângă tine 

Și vei ști ca mereu 

Ai sa ma gasesti 

Privind spre stele.

More ...

O umbră, umbra singurătăţii

Respiri prin răsuflet o clipă de teamă,
în ochi tu aşterni necuprinsa-ndoială,
pe gene un fulg de durere ţi-e seamă,
cu gânduri din tine-nfrăţeşti şovăială.

 

Ai vrea să te lepezi de praful amarnic
crescut peste viaţă din viaţa-ţi trudită,
pe strada uitării ţi-e mersul zadarnic,
căci lumea grăbită e-n veci asurzită.

 

Sub ploaia de stele ţi-e noaptea obidă,
săgeţi de lumină te cheamă spre astre,
poveşti de o viaţă stau umbre-n firidă,
pierdute de lume sunt neamuri fiastre.

 

Spre luciul de stele privirile cheamă,
un suflet e singur la braţ cu-aşteptarea,
eşti umbra din lume trăind într-o dramă
pe calea spre ziua ce pierde chemarea.

 

Izvoare celeste din suflet revarsă
iubiri adormite de timpul făţarnic
şi-n clipa trăită de-o lume întoarsă,
pământul înghite un cuget povarnic.


O umbră a vieții în noapte așteaptă
să mântuie trupul de ziua-nserată,
un înger ți-e rugă în gând și în faptă
când sufletul singur la ceruri se-arată.

More ...

Soarta omului

Alunecând pe-a apelor oglindã,

Stingherul cãlãtor, în barca sa,

Se zbate, ca şi când ar vrea sã prindã

Încã o zi, din cele câteva!...

 

La drept vorbind, ce este, viaţa, oare:

Mãnunchi de neajunsuri şi dureri?

Un şir de zile lungi, chinuitoare,

Sau clipe dragi din scurta zi de ieri?

 

De fapt, de ce venim pe-aceastã lume

Zbãtându-ne a supravieţui?

- Spre a trãi şi a purta un nume

  Ce-n timp, uitarea-l va acoperi? -

 

Deşartã-i toatã zbaterea, deşartã,

Cãci lutu-a fost şi va rãmâne lut!

Şi, când îţi va şopti cã nu te iartã,

Vei regreta târziu cã te-ai zbãtut!

 

Pe el noi îl muncim cu-atâta trudã

Din zori de zi, pânã noaptea târziu;

Iar, ca rãsplatã pentru fruntea udã,

Ne-nghite, aşezaţi în vreun sicriu...

 

Pentru pãmânt, popoarele se ceartã

Fãcându-şi declaraţii de rãzboi!

Dar tuturor li-e scris-aceeaşi soartã:

"Nu noi îl stãpânim, ci el pe noi!"

 

Ne încãlzeşte-n rãsãrit, veşmântul

Ca sã-l înţepeneascã-n asfinţit;

Totul ne dã la început, pãmântul,

Şi totul ne rãpeşte, la sfârşit!

 

Iar cât despre necruţãtoarea fricã,

O regãseşti în orice cromozom;

- Mãsura ei mai mare sau mai micã -

Asta... depinde de la om, la om.

 

Pe ea o-nvaţã omul viu sub soare,

Cu ea se naşte orice muritor,

Ea nu ridicã semne de-ntrebare

Ci degetul ei ameninţãtor!

 

De bunãvoia ei, nu iese-afarã,

Nici nu renunţã uite... numa-aşa;

Decât când e poftitã sã disparã,

De Unul mai puternic decât ea.

 

Ce poate viaţa fi, decât o sumã

De vise lungi, în propriul aşternut.

Dar, de privesc o clipã doar, în urmã,

Constat c-atât de repede-a trecut!

 

                           ☆

 

Ţine-te drept, amice, pe picioare,

Şi uitã-te puţin în jurul tãu!

Trateazã nepãsarea, ca atare,

Privind-o ca pe cel mai mare rãu!

 

Cãci pierderea de timp este o crimã

Când sunt atâtea lucruri de fãcut!

Din TIMP, o parte eşti: una infimã,

Prezentul sãu, la modul absolut.

 

Întreaga ta lucrare pãmânteascã

Pãstratã-i în al Cerului album.

Ferice cel ce vrea sã dobândeascã

Ce nu se poate pierde nicidecum!

 

"Soarta omului pe pãmânt este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua." (Iov 7:1) 

14.11.2021, Gostkow, PL

More ...

De-aș ști să nu mai mor

 

De-aș ști să nu mai mor în viață,
Căci am murit de atâtea ori,
M-aș transforma în praf de stele,
Să fiu pe veci nemuritor.

 

M-aș transforma în întuneric,
Să nu mai văd nici umbra mea,
Iar ochii mei să fie luna
Ce luminează noaptea grea.

 

M-aș preschimba în apă pură
Să curg la vale din izvor,
Să mă sărut cu marea în zori
Și apoi să mă ridic la nori.

 

Grăunte de nisip m-aș face,
Ca vântul să mă poarte-n zbor,
Și la final eternitatea
Să mă transforme iar în om.

More ...