Puteam sa jur ca tu, te vei lipi la loc...
Si lumea ma stia destul de bine
Caci nu eram atribuit doar unui bloc…
Cand te-au desprins, din dragoste de mine,
Puteam sa jur ca tu te vei lipi la loc…
Atat de tare am crezut in tine,
Atat de tare am crezut in noi…
Ca nu ma asteptam sa ne zdruncine
Un simplu strop cazut din alte ploi.
Si m-am trezit in mijlocul furtunii…
De frica si de teama, amutit,
Mi-as fi dorit sa fiu cum au spus unii,
In lantul tau, un caine asmutit.
N-am vrut sa-ti spun ramai, caci de iubire
Te simti chiar si cu vina tot mereu legat,
Chiar daca uneori, prin ratacire,
Te vezi adesea parca obligat
S-asculti povestile parca mai bune,
Sa ratacesti si-a altora poteci,
Sa crezi ca totul e mai bun in lume
Decat poveastea-n in care tu petreci.
Nu te acuz, vreau doar sa-ti spun ca daca,
In drumul meu ceva, ca despicat,
Cumva m-ar fi trimis pe alta cale,
Nici daca ar fi fost justificat,
Din dragoste de tine, din iubire,
N-as fi facut un pas, n-as fi tradat,
Cat flacari se zbateau intr-o mocnire
Si ploaia dintre noi n-a incetat….
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Alin Munteanu
Data postării: 10 ianuarie 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 810
Poezii din aceiaşi categorie
Playon Alexandru Gabriel
Tu vant ce prin par imi treci,
Esti cald si afara-s vremuri reci.
Imi este bine si nu doresc sa pleci,
As vrea ca viata cu mine s-o petreci...
Dar cand vantul caldul cu rece se imbina,
Te nasti tu iubita mea furtuna.
Cu ochii verzi inflacarati,
De razboi ei par a fi insetati!
Draga mea regina Hera...
Din priviri cutremuri Terra,
Ai putea muta planeta Venus.
Dar , nu uita ca sotul tau e Zeus!
Spune-mi
Spune-mi draga mea.
De ce totul e așa?
De ce azi și acum,
Nu mai suntem împreună ?
Te-am iubit prea mult,
Cum sufletul meu a cerut.
Cu iubirea am greșit,
Și pentru asta mult am suferit.
În inimă îmi rămâne al tău nume,
Cât voi trăi pe această lume.
(Din punct de vedere al bărbatului )
Z.A.
Iubim tăcut
În vers am vrea ca să vă spunem
Ce în cuvinte poate nu știm exprima:
Că vă iubim!, părinții noștri dragi,
Gura n-o spune, dar inima ar vrea.
Un 'te iubesc' nu-i lung de zis
Căci sunt doar două mici cuvinte.
Dar preferăm să nu zicem nimic
Și ne închidem că niște morminte.
Privind la viață cu alți ochi acum
Apreciem mai mult ce ați făcut.
In trudă, osteneala și nevoi,
Cu multă dragoste voi ne-ați crescut.
Iar visuri de-ați avut, le-ați amânat
Când noi am apărut în viața voastră.
Voi înșivă nu ați mai existat ...
Eram doar noi și grija noastră.
Vă mulțumim din suflet pentru tot:
Că ne-ați grijit,
că ne-ați iubit,
că ne-ați crescut.
Vă mulțumim de grija ce-o purtați
Unor copii ce vă iubesc tăcut.
Noi, rătăciți în vânt.
Am vrut mereu să-ți spun
că mi-a fost dor –
de tine, de noi,
de inimile noastre cusute din aceeași tăcere.
Am vrut mereu să-ți arăt
cât de desăvârșită era viața
când ochii tăi luminau apusurile,
când sufletul tău, fragil și nestins,
mă îmbrățișa fără cuvinte.
Ți-am scris odată o scrisoare,
dar vântul, nemilos și rătăcitor,
a furat-o în zbor spre nicăieri.
Cum să-l învinovățesc pe el?
Când noi înșine am fost doar vânt
rătăcind unul pe
lângă celălalt.
Tu iartă-mă
Iartă-mă că te-am iubit
Că ți-am greșit și am rămas,
Căci sunt vinovată de fiecare clipă fără tine
Poate nu a fost niciodată despre noi,
De fapt noi nici n-am existat , doar mi s-a părut
Tu adormi , nu te gândești la mine dar eu adorm, doar dacă mă gândesc la tine
Iartă-mă că nu-ți mai pasă, că-mi imaginez că vei mai fi al meu măcar odată
Iartă-mă că atunci când am căzut am așteptat să mă ridici, crezând că nu pot fără tine
Iartă-mă că te-aș fi iubit prea mult , dar timpul ne-a despărțit, e clar
Iartă-mă că mai mult decât toate aș fi vrut să-mi fi tu acasă, că pentru totdeauna dorul o sa fie acolo.
Iartă-mă că nu mă mai iubești , că nu-ți mai pasă,
Că tot ce-a fost a fost și nu va mai fi vreodată
Noi, n-am fost predestinați să fim da’ n-am văzut
Iartă-mă că nu mai pot să te privesc că am ochii plini de dor și inima mă doare…
Iartă-mă că te-am durut că nu știu cum să-ți spun că n-am să te mai uit,
Iartă-mă că am vrut să te iubesc mai mult decât aș fi crezut că pot, dar n-am știut
Iartă-mă că nu m-am aruncat cu totu și n-am crezut mai mult în iubirea ta, că m-ai învățat să simt dar m-ai și rănit.
Iartă-mă că n-am fost tot ce tu ți-ai fi dorit, că n-am putut să mai rămân măcar un timp…
Iartă-mă căci am lăsat iubirea noastră să se piardă,
Că nu mai văd nimic cunoscut în numele tău
Căci de mult nu mai suntem suflete pereche,
Iartă-mă că n-am putut să te mai țin , că trebuia să fie un “pe curând” dar din păcate-i un ,,adio “
Iartă-mă că orice lucru bun dintre noi nu a fost făcut să dureze,
Că sunt la capătul prăpastiei dar să nu-mi apari în față căci doar prezența ta mă dă pe spate
Iartă-mă că am lăsat tăcerea să își facă loc
Între noi, acolo unde cândva răsună doar iubirea.
Iartă-mă pentru cuvintele nespuse, că nu-mi convenea vreo secundă să te văd supărat
Că iubirea noastră s-a preschimbat în fum, lăsând doar amintirea ta
Iartă-mă că te-aș fi vrut pentru totdeauna și că mi-e greu să accept ca drumurile noastre s-au separat de mult
Că te-am pierdut , că te-am avut și că încă te văd în ochii mei
Iartă-mă că nu mai sunt , că nici n am fost vreodată
A ta si tu al meu, n-am fost a nici unuia nouă doar ni s-a părut.
Doi golâmbi
doi golâmbi
dinspre-asfințit se-ndreaptă,
lăsându-se purtați de soartă
doi golîmbi
privesc ningăul cum trece,
dar în Decembrie abia începe timpul rece
doi golîmbi
oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum
fără să se facă scrum?
doi golîmbi
așteaptă să vină iar Cuptor,
visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor
doi golîmbi
stau de vorbă ore în șir
pe-o cruce într-un cimitir
doi golîmbi
se uită unul la altul,
senin mai e albastrul!
doi golîmbi
caută să se mai încălzească,
prin alte părți să se odihnească
doi golîmbi
poate au intrat cândva și-n casa ta
și ai crezut că-s altceva
doi golîmbi
au făcut din beznă dimineață
și au preschimbat iedera-n ineață
doi golîmbi,
îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,
înfruntă anotimpurile care zboară
doi golîmbi
ar rămâne în aer pentru o eternitate,
căci acolo grijile dispar toate
doi golîmbi
caută a vieții norocoasă stea,
n-au idee că s-au născut deja sub ea
doi golâmbi
se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,
așa că au omorât universul care-i desparte
doi golâmbi
se prefac că-s rezistenți la durere
când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele
doi golâmbi
se întreba dacă mai e mult
până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt
doi golâmbi
au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună
și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună
doi golâmbi
se cutremură de lugubrul de după moarte
și nici nu și-au pictat portretul de noapte
doi golâmbi
cânta către răsărit
cu versuri ce demult s-au rătăcit
doi golâmbi,
că-s naivi imunologic au înțeles deja,
tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva
doi golâmbi
trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,
dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment
doi golâmbi
sunt de nedespărțit
și, totuși, încă nu s-au întâlnit
Playon Alexandru Gabriel
Tu vant ce prin par imi treci,
Esti cald si afara-s vremuri reci.
Imi este bine si nu doresc sa pleci,
As vrea ca viata cu mine s-o petreci...
Dar cand vantul caldul cu rece se imbina,
Te nasti tu iubita mea furtuna.
Cu ochii verzi inflacarati,
De razboi ei par a fi insetati!
Draga mea regina Hera...
Din priviri cutremuri Terra,
Ai putea muta planeta Venus.
Dar , nu uita ca sotul tau e Zeus!
Spune-mi
Spune-mi draga mea.
De ce totul e așa?
De ce azi și acum,
Nu mai suntem împreună ?
Te-am iubit prea mult,
Cum sufletul meu a cerut.
Cu iubirea am greșit,
Și pentru asta mult am suferit.
În inimă îmi rămâne al tău nume,
Cât voi trăi pe această lume.
(Din punct de vedere al bărbatului )
Z.A.
Iubim tăcut
În vers am vrea ca să vă spunem
Ce în cuvinte poate nu știm exprima:
Că vă iubim!, părinții noștri dragi,
Gura n-o spune, dar inima ar vrea.
Un 'te iubesc' nu-i lung de zis
Căci sunt doar două mici cuvinte.
Dar preferăm să nu zicem nimic
Și ne închidem că niște morminte.
Privind la viață cu alți ochi acum
Apreciem mai mult ce ați făcut.
In trudă, osteneala și nevoi,
Cu multă dragoste voi ne-ați crescut.
Iar visuri de-ați avut, le-ați amânat
Când noi am apărut în viața voastră.
Voi înșivă nu ați mai existat ...
Eram doar noi și grija noastră.
Vă mulțumim din suflet pentru tot:
Că ne-ați grijit,
că ne-ați iubit,
că ne-ați crescut.
Vă mulțumim de grija ce-o purtați
Unor copii ce vă iubesc tăcut.
Noi, rătăciți în vânt.
Am vrut mereu să-ți spun
că mi-a fost dor –
de tine, de noi,
de inimile noastre cusute din aceeași tăcere.
Am vrut mereu să-ți arăt
cât de desăvârșită era viața
când ochii tăi luminau apusurile,
când sufletul tău, fragil și nestins,
mă îmbrățișa fără cuvinte.
Ți-am scris odată o scrisoare,
dar vântul, nemilos și rătăcitor,
a furat-o în zbor spre nicăieri.
Cum să-l învinovățesc pe el?
Când noi înșine am fost doar vânt
rătăcind unul pe
lângă celălalt.
Tu iartă-mă
Iartă-mă că te-am iubit
Că ți-am greșit și am rămas,
Căci sunt vinovată de fiecare clipă fără tine
Poate nu a fost niciodată despre noi,
De fapt noi nici n-am existat , doar mi s-a părut
Tu adormi , nu te gândești la mine dar eu adorm, doar dacă mă gândesc la tine
Iartă-mă că nu-ți mai pasă, că-mi imaginez că vei mai fi al meu măcar odată
Iartă-mă că atunci când am căzut am așteptat să mă ridici, crezând că nu pot fără tine
Iartă-mă că te-aș fi iubit prea mult , dar timpul ne-a despărțit, e clar
Iartă-mă că mai mult decât toate aș fi vrut să-mi fi tu acasă, că pentru totdeauna dorul o sa fie acolo.
Iartă-mă că nu mă mai iubești , că nu-ți mai pasă,
Că tot ce-a fost a fost și nu va mai fi vreodată
Noi, n-am fost predestinați să fim da’ n-am văzut
Iartă-mă că nu mai pot să te privesc că am ochii plini de dor și inima mă doare…
Iartă-mă că te-am durut că nu știu cum să-ți spun că n-am să te mai uit,
Iartă-mă că am vrut să te iubesc mai mult decât aș fi crezut că pot, dar n-am știut
Iartă-mă că nu m-am aruncat cu totu și n-am crezut mai mult în iubirea ta, că m-ai învățat să simt dar m-ai și rănit.
Iartă-mă că n-am fost tot ce tu ți-ai fi dorit, că n-am putut să mai rămân măcar un timp…
Iartă-mă căci am lăsat iubirea noastră să se piardă,
Că nu mai văd nimic cunoscut în numele tău
Căci de mult nu mai suntem suflete pereche,
Iartă-mă că n-am putut să te mai țin , că trebuia să fie un “pe curând” dar din păcate-i un ,,adio “
Iartă-mă că orice lucru bun dintre noi nu a fost făcut să dureze,
Că sunt la capătul prăpastiei dar să nu-mi apari în față căci doar prezența ta mă dă pe spate
Iartă-mă că am lăsat tăcerea să își facă loc
Între noi, acolo unde cândva răsună doar iubirea.
Iartă-mă pentru cuvintele nespuse, că nu-mi convenea vreo secundă să te văd supărat
Că iubirea noastră s-a preschimbat în fum, lăsând doar amintirea ta
Iartă-mă că te-aș fi vrut pentru totdeauna și că mi-e greu să accept ca drumurile noastre s-au separat de mult
Că te-am pierdut , că te-am avut și că încă te văd în ochii mei
Iartă-mă că nu mai sunt , că nici n am fost vreodată
A ta si tu al meu, n-am fost a nici unuia nouă doar ni s-a părut.
Doi golâmbi
doi golâmbi
dinspre-asfințit se-ndreaptă,
lăsându-se purtați de soartă
doi golîmbi
privesc ningăul cum trece,
dar în Decembrie abia începe timpul rece
doi golîmbi
oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum
fără să se facă scrum?
doi golîmbi
așteaptă să vină iar Cuptor,
visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor
doi golîmbi
stau de vorbă ore în șir
pe-o cruce într-un cimitir
doi golîmbi
se uită unul la altul,
senin mai e albastrul!
doi golîmbi
caută să se mai încălzească,
prin alte părți să se odihnească
doi golîmbi
poate au intrat cândva și-n casa ta
și ai crezut că-s altceva
doi golîmbi
au făcut din beznă dimineață
și au preschimbat iedera-n ineață
doi golîmbi,
îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,
înfruntă anotimpurile care zboară
doi golîmbi
ar rămâne în aer pentru o eternitate,
căci acolo grijile dispar toate
doi golîmbi
caută a vieții norocoasă stea,
n-au idee că s-au născut deja sub ea
doi golâmbi
se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,
așa că au omorât universul care-i desparte
doi golâmbi
se prefac că-s rezistenți la durere
când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele
doi golâmbi
se întreba dacă mai e mult
până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt
doi golâmbi
au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună
și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună
doi golâmbi
se cutremură de lugubrul de după moarte
și nici nu și-au pictat portretul de noapte
doi golâmbi
cânta către răsărit
cu versuri ce demult s-au rătăcit
doi golâmbi,
că-s naivi imunologic au înțeles deja,
tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva
doi golâmbi
trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,
dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment
doi golâmbi
sunt de nedespărțit
și, totuși, încă nu s-au întâlnit
Alte poezii ale autorului
Pe unde esti acum?
Tu, aripile mele prea fragile
Ce au cedat din prima zi de foc…
Trecut-au pan-acum prea multe zile
Si despre tine nu mai stiu deloc…
Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,
Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…
Ma tine prizonier si-mi da ferestre
Atat cat doar sa-mi pot imagina.
Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?
Strabat in lung si-n lat acelasi drum -
Dup-un amar de chinuri si de vrere
Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?
Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!
Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!
S-aud ca tu jongland printre ruine,
Franturi de suflet ai lipit la loc…
C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!
Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,
Se reaprinde-n scrumiera la fereastra
Cand ma intreb pe unde esti acum!
Pe unde esti acum?
Tu, aripile mele prea fragile
Ce au cedat din prima zi de foc…
Trecut-au pan-acum prea multe zile
Si despre tine nu mai stiu deloc…
Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,
Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…
Ma tine prizonier si-mi da ferestre
Atat cat doar sa-mi pot imagina.
Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?
Strabat in lung si-n lat acelasi drum -
Dup-un amar de chinuri si de vrere
Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?
Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!
Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!
S-aud ca tu jongland printre ruine,
Franturi de suflet ai lipit la loc…
C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!
Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,
Se reaprinde-n scrumiera la fereastra
Cand ma intreb pe unde esti acum!
Pe unde esti acum?
Tu, aripile mele prea fragile
Ce au cedat din prima zi de foc…
Trecut-au pan-acum prea multe zile
Si despre tine nu mai stiu deloc…
Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,
Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…
Ma tine prizonier si-mi da ferestre
Atat cat doar sa-mi pot imagina.
Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?
Strabat in lung si-n lat acelasi drum -
Dup-un amar de chinuri si de vrere
Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?
Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!
Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!
S-aud ca tu jongland printre ruine,
Franturi de suflet ai lipit la loc…
C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!
Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,
Se reaprinde-n scrumiera la fereastra
Cand ma intreb pe unde esti acum!
Pe unde esti acum?
Tu, aripile mele prea fragile
Ce au cedat din prima zi de foc…
Trecut-au pan-acum prea multe zile
Si despre tine nu mai stiu deloc…
Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,
Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…
Ma tine prizonier si-mi da ferestre
Atat cat doar sa-mi pot imagina.
Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?
Strabat in lung si-n lat acelasi drum -
Dup-un amar de chinuri si de vrere
Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?
Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!
Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!
S-aud ca tu jongland printre ruine,
Franturi de suflet ai lipit la loc…
C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!
Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,
Se reaprinde-n scrumiera la fereastra
Cand ma intreb pe unde esti acum!
Pe unde esti acum?
Tu, aripile mele prea fragile
Ce au cedat din prima zi de foc…
Trecut-au pan-acum prea multe zile
Si despre tine nu mai stiu deloc…
Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,
Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…
Ma tine prizonier si-mi da ferestre
Atat cat doar sa-mi pot imagina.
Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?
Strabat in lung si-n lat acelasi drum -
Dup-un amar de chinuri si de vrere
Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?
Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!
Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!
S-aud ca tu jongland printre ruine,
Franturi de suflet ai lipit la loc…
C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!
Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,
Se reaprinde-n scrumiera la fereastra
Cand ma intreb pe unde esti acum!
Pe unde esti acum?
Tu, aripile mele prea fragile
Ce au cedat din prima zi de foc…
Trecut-au pan-acum prea multe zile
Si despre tine nu mai stiu deloc…
Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,
Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…
Ma tine prizonier si-mi da ferestre
Atat cat doar sa-mi pot imagina.
Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?
Strabat in lung si-n lat acelasi drum -
Dup-un amar de chinuri si de vrere
Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?
Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!
Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!
S-aud ca tu jongland printre ruine,
Franturi de suflet ai lipit la loc…
C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!
Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,
Se reaprinde-n scrumiera la fereastra
Cand ma intreb pe unde esti acum!
Pe unde esti acum?
Tu, aripile mele prea fragile
Ce au cedat din prima zi de foc…
Trecut-au pan-acum prea multe zile
Si despre tine nu mai stiu deloc…
Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,
Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…
Ma tine prizonier si-mi da ferestre
Atat cat doar sa-mi pot imagina.
Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?
Strabat in lung si-n lat acelasi drum -
Dup-un amar de chinuri si de vrere
Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?
Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!
Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!
S-aud ca tu jongland printre ruine,
Franturi de suflet ai lipit la loc…
C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!
Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,
Se reaprinde-n scrumiera la fereastra
Cand ma intreb pe unde esti acum!