O uşă

Îmi ești dragă, DRAGĂ POEZIE

Tot așa dragă ești și sufletului meu

Mă - ndrept spre tine ca la un hotar

Unde-i un troc tacit de gânduri și trăire

De la poetul visător, la cititorul solitar

Mereu te-am căutat DRAGĂ POEZIE

M-ai auzit când te-am strigat, ai venit

Și n-ai plecat nici când lampa încet s-a stins

Iar genele cartea mi-au închis.

……………………………………………………

Sunetul versurilor mereu l-am fredonat

Uneori și eu am așezat gânduri pe-o hârtie

Iar TU, citindu-le nu le-ai alungat

Tăcute cuvinte în ecou le-ai transformat

DRAGĂ POEZIE…

Dezleagă-mă, Doamne,de catarg
Oricât de departe-mi va fi malul…
Cu valuri mari lupta-voi în larg
Să ating măcar o dată limanul.

Dacă liniște nu voi găsi
Statornică precum o vrabie,
Singură talazuri voi feri
Mă voi întoarce pe corabie.

Cu cer înnourat drept glugă,
Valurile plapumă de seară
De-a pururi îmi voi zice rugă
La farul ce n-a vrut să apară…

Ce ne-am face
fără instinctul
de a ne opri….
Am fi infiniți
și cu noi durerea.
Ce ne-am face
fără dorința
de a uita…
Am fi răstigniți
și cu noi tăcerea.
Ce ne-am face
fără lacrima
din plâns…
Am fi secați
și cu noi iubirea.

Privire! Ochii îmi sunt însetați de frumos

Tu fugi ,fugi de la mine spre un loc luminos

Coboară în natură ca-ntr-un comod decor

Și răsplătește-mă c-un tablou fermecător

Hoinărește-te până la depărtata zare

Din când în când culegându-mi raze de soare

Colindă câmpul cu florile roșii de maci

Ciulinii in margarete albe să-i prefaci

Întoarce-te înflorită precum o doamnă

Împreună s-așteptăm brândușa de toamnă

Privire! Mereu de frumos ești însetată…

IISUSE, ce mult ne iubești

Frumosul zilnic ni-l dăruiești

Chiar dacă ceru-i întunecat

Cu stele pentru noi l-ai luminat

Chiar dacă negru e pământul

Pentru noi cu flori l-ai colorat

Și pe cruce de spini însângerat

TU și necredinciosul ai iertat

Creștinii în cor spre cer ți-au cântat:

HRISTOS, HRISTOS A INVIAT!

Iar cântul, în jurământ s-a preschimbat:

ADEVĂRAT A ÎNVIAT! ADEVĂRAT…!

Înălțându-te la Tatăl Ceresc

Oamenii poruncile ți le primesc

Îmbrățișați într-un creștin norod

Spre cer rugăciunea și-o slobod :

,,TATĂL NOSTRU CEL CERESC,,.

La  steaua,de pe cer, cea mai luminoasă
An de an, în ianuarie, ne uităm
Sărutul razei pe Ipotești se lasă
Tremurătoarea sclipire o contemplăm.
EL, doar EL  printr-o  elegie, vers duios
Apleacă crengile  plopilor desfrunziți…
Uluitor! Luceafărul, un  Făt Frumos
Ajunge la voi, când versurile-i citiți.

Un vânt rece-adânc, pe obraz mă despică,

O gură de viață cu greu mai apuc.

Cu pași osteniți, inima mi-e pustie –

Mă lupt cu trecutul, din umbră, c-un duh.

Armura-mi e grea, sfărâmată de vreme,

Rugină și vină, la piept îmi apasă.

Sub pași, un ecou de durere mă cheamă,

Un cavaler stins, fără drum, fără casă.

Sabia-i crăpată de vechi amintiri,

Tăișul i-e tocit de războaie de sânge.

În mână mi tremură vechile amintiri –

Strigăte mute ce-n noapte ajung .

Pe iarba jilavă, m-arunc fără glas,

Privind către stele cu ochii adânci.

Să-i alin pe cei care se-neacă-n pământ,

Să pot să respir printre umbre și stânci.

Și poate-ntr-o noapte, sub cerul de plumb,

Voi simți cum se stinge tot ce m-au durut.

Căci chiar și-o rană, cu vremea se curmă –

Dar nu și regretul de-a nu fi fost iubit. 

Lucie, lumina - lumină luna

eu, pașnic așezam candelabre.

După un colț, mama:

De ce deșiri când totul este dezordine!?

Năstrușnic, am privit fereastra - vioaie…

și colțul pieziș, parcă – clădit să desprindă.

Un munte, peretele – care,

îngropat să răspundă!

De unde și eu – în a ta clipă firavă.

Totul boltit – cu dedesubturi,

în dedesubturi…

Croiam cale – agale, spre vale…

Răspunsul:

– în noi!

Pierzaniei crez…

Tăgadă că mâine, că mâine…

Strădaniei sens!

Vom fi noi - cei poate, de azi!

- Nu, suntem noi, cei de mâine - suntem azi!

Orice schimbare este ca un vânt care suflă

cu putere și sparge spiralele vieții, dar și

ferestrele, componente uzate ale clădirilor~

structuri încă elastice, care se leagănă și

se îndoaie până se crapă, in timpul cutremurelor.

Multe marionete, cu zîmbete stranii, caută

noi locuri de muncă. Această stare de lucruri

este de-a dreptul șocantă. De fapt, orice criză,

care nu se mai termină, devine o realitate ciudată.

Conform teoriei probabilităților, cineva , în lumea asta,

este exact opusul tău și poate lupta, cu o precizie

matematică, pâna la distrugere completă. Teoria

dualităţii lui zero nu este același lucru cu metoda

reducerii la absurd. Întotdeauna, aceste idei sau visuri

hipnotice pot asasina viitorul. Nici o iubire nu poate

exista într-un suflet bolnav. Este similar cu situatia

in care celulele fagocitare nu au o structură sănătoasă

pentru a asigura imunitatea; stres cronic; boli autoimune.

Cu siguranță, libertatea nu există în adevăratul sens

al cuvântului, pe acest pământ. Doar Dumnezeu ne

eliberează. Această stare de lucruri nu seamănă deloc

cu ceea ce ar fi putut deveni Geneza, dacă ar fi evoluat

în mod diferit ~ o iluzie pentru cei care cred că le este

permis să facă tot ce doar ei consideră că este corect și

îndreptățit să facă. În consecință, toate lucrurile din jur

își pierd, încet, semnificația. E probabil că vom continua

să existăm în timp ce ne învârtim în jurul soarelui.

Aceasta mișcare este esențială. Întotdeauna corpul are

nevoie de suflet pentru a trăi~ nu viceversa. Într-o lume

ideală, toate vocile pot fi auzite~ vibrație plasmatică și

atmosferă tensionată; propagare. Sunetul este un proces

mental. Cântecele sunt ca florile care plutesc pe valurile

unui râu, un râu al schimbării. Uneori, anumite râuri încep

să curgă în sens invers, învingând forța gravitației~ o

alternativă a existenței. Este , cu adevărat, absolut necesar?

Poezie de Marieta Maglas

Mulțumesc, Bătrâne!
...
Dar va veni și clipa când fi-voi față-n față
Cu cel de-a cărui voie, m-am trezit la viață,
Și am să spun atunci, mulțumesc, Bătrâne
Că m-ai făcut părtaș la tainica-ți minune!
...
Iar de mi-ai dat durerea spre-a mă frânge,
Din Duhul tău să-mi pui un strop în sânge
Și pentru-această cruce, să mă dumiresc
Și pentru atâtea alte, Bătrâne, mulțumesc!

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăveri,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

Un ecou reflectă o voce.

O voce se poate estompa în depărtare

și poate chiar avea o rezonanță cosmică.

O voce se aude doar atunci când

cineva vorbește.

Imaginați-vă ecoul unui monolog

care devine piesă de teatru.

Un cuvânt se eliberează de sine,

nemaifiind legat de originea sa~

pentru a deveni fantomatic;

o fantomă nu mai aparține niciodată

sinelui uman din timpul vietii.

O fantomă poate semăna chiar

cu rămășițele traumatizate

ale acelor vrăjitori care țipă și

care au intentii morbide.

Un cuvânt este o idee tangibilă;

folosim cuvintele pentru a forma

expresii vocale.

Uneori, impactul expresiilor grele

poate genera

o neliniște seismică în jur;

efectul de fluture sau

schimbare la față și transfigurare;

a țese povești în ceață;

tonurile răutăcioase și

splenice pot deveni ecouri

pe vârfurile de munte,

acolo unde rugăciunile devin mesaje

către cer; ascensiune; clarviziune;

îngenuncherea în rugăciune,

în ciuda tensiunii dinților încleștați,

se face doar atunci cand avem idei esențiale

si care, in anumite circumstante,

sunt efectul unor revelatii divine.

Orice idee esentiala are întotdeauna

nevoie de inspirație, inspiratie 

care se gaseste intotdeauna doar

în cuvintele adânc înrădăcinate;

a crea versuri melodioase care

captivează inimile tuturor

celor care ascultă.

Imaginați-vă cenușa acelor inimi care

au tânjit după sfințire.

Cenusa este asemănătoare ecourilor;

a îndura suferință, in mod benevol,

pentru o zeitate in care crezi cu adevarat;

existenta atât la timpul perfect simplu,

cât și la timpul viitor anterior.

Cuvintele sunt refractate ecouri

ale sinelui lor de odinioară.

Imaginați-vă golul divinității și

gândurile care au fost abandonate.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Aceasta poezie este publicata.