Matrice
Răscruce de drum pe liniile fine ale destinului,
Asternute-n palma conturează harta visului.
Viata printr-un timp și spațiu parca pixelat,
Pe expansiunea sinelui părea a se fi axat.
Daca eram una cu totul sau totul eram eu?
In memoria matematica sa cred îmi este greu.
Nenumarate forme de viața și colonii de vietăți,
Prin dimensiunea a treia se deosebeau de dietati.
Natura statica și elemente curioase,
Astre luminate pe ceruri grandioase.
Peisaje schimbătoare calculate in solistitii,
Legi de fizica ce fac ordine printre superstiții.
Eram pe pământ și conturam cu gândul stele,
S-au aliniat planete sa alunge vremurile grele.
Trecutul e acum istorie și viitorul oglindit.
Prezentul este sacru, totul prin el e făurit.
Mi-am privit din nou in palma,
Geometrie ce o țin in gând cu rama.
Elementul cheie era particula lui Dumnezeu,
Stiinta care alina sufletul oricărui ateu.
Pura coincidenta sau precizie matematica ?
Intriganta era a jocului șireata tactica.
Linia orizontului mereu ascunsa in eter,
Si eu amanta fidela a tot ceea ce înseamnă mister.
Magia era centrul și dragostea formula sacra,
Experiment intr-o realitate macra!
Punctele cardinale ma purtau in fantezie,
Iar viitorul părea sa-mi facă curtoazie.
Cu busola in palma și universul in gând,
Ceasul astronomic a pus planetele in rând.
Tot ce e menit sa fie și sa fie inevitabil!
Fie ca orice vis sa devină ceva palpabil.
Estul e secret și vestul e in mister,
Restul protejat de al divinității înger.
Destinul si numerologia aveau ceva in comun,
Cunoștința te poate face la orice rău imun.
Poems in the same category
În loc ce pare altceva
Vise-n roci sedimentare,
Haine-n lumi oculare,
O minune, locul sfânt,
O minune pe pământ.
Autor Nicoleta postovan
Eticheta
Oh suflet drag,
Oare ce însemn yo pentru tine ?
Oi fi o dulce amintire
A unor vremuri de mult apuse ?
Sau poate urma unui dureros ghimpe ,
Care o lasat în urma numai o adâncă urma?
Plăcuta sau dureroasa
Urma mea ,draga om
Este numa așa cum o dorești tu a o vedea
Căci în toată povestea vieții tale
Cândva ai să realizezi că am fost doar un emițător
Doar un canal de comunicare
Prin care altu a lasat un mesaj
Descifrat sau nu de tine
Însă tu, te ai preocupat mai mult
De a pune o eticheta alba sau neagra
În jurul gatului meu....
Ce era de făcut
Nu te teme de grecul, ascuns printre dune,
Așteptând vreo chemare, dinspre Troia să sune,
În vuiet de valuri șoptindu-și anume,
Al fiilor număr și-al soțiilor nume...
Sub praful acesta, de timp și cenușă,
Stau veacuri de ură, pândind după ușă,
Broboane de sânge picurând din țepușă,
Dușmănia firească dintre om și căpușă.
Dacă știi undeva, spre apus vreo cărare,
Mai departe de umbre, mai aproape de soare,
Îndârjitelor neamuri, părăsite-n uitare,
Tu arată-le calea, dă-le drum de scăpare.
Dă-le brânci peste margini zăvorâte-n minciună,
Printre ere de fum, ce s-au scurs fără urmă,
Peste cruci fără noimă, răstignite-ntr-o doară,
Vechi poeme de-amor pregătite să moară.
Spune tu fără frică, adevărul nebun,
Ca un înger ce doarme, într-o țeavă de tun,
Adevărul acela din cana cu vin,
Cu o aripă ruptă, înotând în sarin.
Nu te teme de grecul ascuns după dună,
De săgeata grăbită ce-ți vine din urmă,
Dacă știi undeva, vreun popas pentru turmă,
Izbăvește-o de lupii păstori și de ciumă.
Ca plecând de la Troia, acasă cu bine,
Să privești înapoi, înspre țărm la Ahile,
Peste vârfuri de lance, rezemat de un scut,
Ai făcut ca și ceilalți, ce era de făcut.
Zbor de o zi
Erai un fluture în insectar
Așa au vrut să-ți frângă aripa
Trist, o zi doar cu aripile-n zbor
Cereai, zbuciumându-te într-un ac.
Cândva timpul, destinul tău amar
Cercetând a pus pe tine lupa
Și au rămas doar umbre în decor
Povestea ta și zborul peste veac.
Voi cu aripi în parfum de nectar
Cu viața în univers cât clipa
Aș vrea să știți ce mult, eu, vă ador
Când sărutați floarea din copac.
Poem Zen pentru sunet
Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~
gunoiul sinelui; cântând la pian;
lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.
Sunetul este doar percepția minții ~
vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.
Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.
Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.
O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;
mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;
ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;
dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;
un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.
Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;
ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și
viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;
plante și animale sângerând îngenuncheate;
oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea
un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;
femei cântând imnuri sfinte în temple;
ascultându-și propriile voci.
Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;
liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.
Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera
procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,
de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.
Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.
În ceață, sufletele netrupești escaladează
serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.
Autorul poeziei este Marieta Maglas
Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.
Prea multă sensibilitate în franceză
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
Trop de sensibilité
Une mauvaise sensibilité est bonne à sa manière. Il est bon d'être sensible, d'exprimer ses regrets quand quelqu'un a vécu des événements moins agréables, d'être avec lui, de l'écouter, de le rassurer, de le comprendre, d'apaiser ses souffrances, de soupirer avec lui, de pleurer avec lui. eux, de les envelopper quand ils ont froid, de les panser quand le chat les griffait (que c'était aussi de leur faute s'il les griffait, car ils ne savent pas jouer avec), de leur mettre un sac de glace du frigo sur une entorse à la cheville, essuyer leurs larmes, leur donner des médicaments pour faire baisser la fièvre, du baume à lèvres pour éviter qu'ils soient aussi gercés, désinfecter leurs cuticules qui saignent alors qu'ils ne savaient pas comment faire leur manucure, ils voulaient avoir des ongles plus longs qu'ils n'en avaient naturellement, parce que c'est la mode, et maintenant ils n'ont que du sang dessus, mettons des moustiquaires, pour qu'ils ne les mordent pas trop, sucent leur sang, ne transmettent pas le paludisme ou la fièvre jaune, prenons des insecticides, s'ils insistent encore pour entrer dans la maison, installons également un ventilateur pour disperser l'odeur des insecticides, gardons la fenêtre entrouverte pour que les moustiques n'entrent pas et que l'odeur de l'insecticide ressorte. Ajustons la chaudière pour qu'elle fournisse également de l'eau chaude, et pas seulement de l'eau froide, car cela nécessitera encore plus de soins. Les économies ne prennent pas vraiment en compte les besoins individuels des gens, elles correspondent davantage aux besoins égoïstes d’un seul homme.
Ne lésinons pas non plus sur les suppléments qui renforcent le système immunitaire, comme la vitamine C, qui a un goût délicieusement citronné et ne coûte pas trop cher, elle est abordable, vous pouvez l'obtenir à partir d'une simple limonade, alors n'avons-nous pas de raisons de nous abstenir de l'acheter .
Procureons-leur des chemisiers épais et moelleux, seulement bons pour rester à la maison. Prenons leur masque de soin visage, masque qui prévient l'apparition précoce des pattes d'oie et des rides d'expression. Nous sommes trop jeunes pour avoir des rides!
En général, la sensibilité est sœur de la générosité et de l’attention, mais que faire lorsqu’elle devient incontrôlable, atteint de nouveaux sommets, n’a plus de limites ? Est-ce encore une sensibilité bénéfique, saine et bien comprise ? Non bien sûr que non. Déjà quelque chose dans notre manière d’être grince, et cette sensibilité en est le principal symptôme. Il conviendrait de se poser des questions : « Pourquoi suis-je comme ça ? », « Est-ce que j'exagère ? », « Qu'est-ce qui me fait réagir si intensement à des choses essentiellement triviales ?
Vous trouverez la réponse perdue quelque part dans votre passé. La sensibilité dont nous parlons résulte-t-elle d’un épisode traumatisant de la vie ? Vous n'avez pas mis autant de temps que prévu à un examen et depuis, vous avez décidé de tout abandonner en pensant que cela ne sert plus à rien ? Ne vous a-t-on pas offert les opportunités que vous espériez ? Avez-vous été incapable, en raison des circonstances, de faire quelque chose que vous aviez prévu de faire ? Si la réponse est « oui » à au moins la moitié de ces questions, alors nous ne parlons pas exactement de sensibilité, mais d'une réaction indésirable à des choses qui se sont produites, qui nous ont blessé momentanément et ont laissé derrière elles une blessure non cicatrisée.
Comment une telle blessure pourrait-elle être guérie ? Le gratter de plus en plus. Assis et analysant, d’où vient cette colère accompagnée de sensibilité ? Tu as eu le courage d'aller dans je ne sais quel collège suédois. Et à 19 ans, il faut vraiment du courage, pour prendre son avion, pour quitter la maison de ses parents, d'une ville de province, justement vers un grand centre universitaire. Et là que voir, le chemin de la réussite et des facultés intéressantes à passer dans le CV, n'est pas seulement parsemé de moments paisibles, qu'elle est celle qui aime crier, hurler, humilier les étudiants pour ne pas prononcer parfaitement cette langue du nord - le germanique, que je ne connais pas parfaitement les temps, que je ne maîtrise pas la grammaire et la syntaxe... toujours parfait ? Je ne sais même pas ce qui serait parfait, ni à quel point cela serait parfait, et je ne pense pas que la perfection subjective devrait avoir de l'importance.
S’il existait des normes objectives, alors oui, cela vaut la peine d’y adhérer et d’essayer de les atteindre, car ainsi les progrès peuvent réellement être mesurés et observés. Alors que s'il s'agit d'objectifs qu'une seule personne souhaite, les autres non, cela n'a aucun sens de se comparer, de toute façon nous ne pouvons rien apprécier ou peser de ce que nous entendons. Il est certain que celui qui humilie les étudiants parce qu'ils ne savent pas parfaitement a le cœur d'un forestier qui abat des arbres sur un tapis roulant sans regarder ce qu'il laisse derrière lui. Oui, les critères d'évaluation sont très objectifs, comment pouvez-vous, en tant que femme de 58 ans, qui ne s'est entourée que de suédois toute sa vie, considérer qu'un étudiant de 19 ans doit être votre égal en maîtrise, en compétence ? Nous sommes là pour apprendre, si nous étions nés prêts à apprendre, nous ne nous inscririons dans aucune spécialisation et c'est tout, de quoi aurions-nous besoin si nous le savions déjà ? N'était-ce pas moins cher, pas de loyer, pas de trajet en train, pas de dortoirs, pas d'abonnement à une bibliothèque, pas de nourriture et bien d'autres services publics ? C'est drôle ce qui arrive quand des femmes de 58 ans vous jugent selon leurs propres valeurs. C'est comme si un étudiant faisait méditer à un enfant de 8 ans. Il sait à peine écrire dans sa propre langue à ces années-là, encore moins en anglais, en français... Ne serait-il pas traumatisant de commencer à lui reprocher pourquoi il n'a pas eu le temps de maîtriser parfaitement le contenu ? Alors que? que la personne qui donne des cours particuliers devient vague dans son expression ? Le temps, c'est-à-dire qu'il aurait pu négocier avec sa mère pour lui demander de lui donner naissance à 5 mois et non à 9 mois, comme c'est normal, d'apparaître au monde plus tôt, d'apprendre plus tôt, simplement parce que c'est ce que la personne veut qui donne des leçons. Il y a aussi la question du temps terrestre. Tant que nous vivons sur la même planète, nous disposons tous du même temps, 24 heures, pas plus.
Cette perfection subjective d’autrui fait naître des sensibilités de toutes sortes. Cela n’a pas non plus de sens d’aspirer à y toucher. Nous ne savons pas ce que veut la personne qui n’est pas contente de nous. On ne sait pas ce qu'il pense, comment il pense, ce qu'il préfère, ce qu'il ne préfère pas, combien, quoi, comment et dans quelle mesure.
La perfection subjective des autres est paralysante, tant sur le plan émotionnel que factuel. Si l’étudiante est humiliée à chaque fois qu’elle ouvre la bouche, aura-t-elle toujours confiance dans ses chances de devenir une bonne suédophone ? Trouvera-t-elle encore la force, au plus profond de son âme, de continuer, de vouloir pratiquer, lire, se perfectionner, jusqu'à obtenir l'aisance, la cadence et la musicalité de la langue ? Non, il n'y a aucun moyen. Il avait de bonnes intentions qui se sont effondrées en cours de route.
La perfection subjective d'autrui ralentit, refoule. C'est comme si votre professeur planifiait chaque son, quand le dire et comment le dire. Cette technique d'apprentissage ne vous intimiderait-elle pas ? Où est la passion, le charme, la beauté la plus irrégulière et la plus polyvalente du langage ? Quand aurez-vous le temps de vous concentrer sur le vocabulaire, la grammaire, la syntaxe et ce qu'elle veut alors que l'accent est toujours mis sur la façon dont vous parlez ? Cela ne devient-il pas un obstacle que vous ne pouvez pas surmonter ? Corrigé comme avec les tests à choix multiples. Vous êtes arrivé à une question à laquelle vous ne connaissez pas la bonne réponse, même si vous y avez déjà bien répondu. Que fais-tu? Est-ce que vous restez coincé là-bas et n'avancez pas, simplement parce que là-bas vous ne savez pas ? Ce serait une grosse perte, tant pour l’évaluateur que pour vous (en premier lieu).
En réponse à la perfection subjective des autres, nous devons construire notre propre ensemble de valeurs, notre propre perfection, auxquelles notre attention doit être objective, pour plusieurs raisons : pour ne pas atteindre cette sensibilité qui nous empêche de faire ce que nous voulons et de ressentir même cela. nous évoluons, autant qu'il est humainement possible, sans être contraints par les autres, par d'autres aspects et par d'autres circonstances.
Other poems by the author
Elementum
Cum focul nu arde fără aer,
Pamantul nu da viața fără apa.
Intunericul fără lumina e eter,
Fara noapte nici zorii nu crapă!
Cum luna nu luminează fără soare,
Curcubeul nu colorează cerul fără ploaie.
Sarea va fi cea care va da hranei savoare,
Iar copacii poveștilor nescrise câte o foaie.
O lume calculata perfect matematic,
Elementele parca vii se completează in ansamblu,
In mediul lor natural se prezintă sălbatic.
Misterioase ca și proveniența culorii albastru.
Ascuns in suflet și văzut doar in ceata,
Aerul ne conectează cu ceea ce numim noi acasă.
Prin legile atracției ne ghidează și ne învață,
In mijlocul peisajului va fi chiar vârful nasului.
Din magma pământului sau fulgerul cerului,
Focul este un spectacol mistic al naturii.
Flamele-i dansând duc spre descoperirea sinelui,
Simbol al dorinței și al pasiunilor mărturii.
Putitatea și sălbăticia s-au incorporat in viața verde
Natura in sine este un element viu,misterios.
Sub semnul infinitului sământa ei nu se va pierde.
Din pământ fertil creste meticulos și curios.
Imaculat, puterea apei este inimaginabil de puternica.
Purifica hidratează și împrospătează tot ce atinge.
Avand propria memorie și o vasta latura artistica
In lupta cu focul se poate încinge sau flăcările stinge.
Magic e puțin spus și fascinant nu e îndeajuns,
Un puzzle perfect unde imperfectul nu e in plus.
Se definesc una pe alta și cumva binele in rău inclus.
Prin noi planeta e in viața,suntem al inimii ei puls.
Ra și Luna
Ei sunt apa care vede,
Suflet din țărână scos!
Focul care iubind,arde.
Trupii goi,vid întunecos.
Pe loc divin pasesc cei doi,
Izul florilor,a lor culori.
Regatul existentei noi!
Alesii zilei,a nopți orori.
Merg acolo sau vin aici?
Cei puri,cei vii,rătăciți.
Bantuind prin zile-i dulci,
Gradina ei o gusta.
Am uitat sa va spun eu oare?
Este și un șarpe de culoare.
El va fi dușman cu mine,
Se va iubi doar pe sine.
Ra și Luna va numesc,
Primii mei,comoara mea.
Ingeri dragi va dăruiesc,
De demoni sa va feresc!
De ii cauți nu ii găsești!
I-am ascuns in tine.
Indraznesti?
Din lupta suprema sa dovedești?
Drum lung aveți voi sigur,
Cai șirete dar și drepte.
De te grabesti mergi singur!
Impreuna,de departe.
In cuvintele-mi secrete vei găsii,
Ra,fiul soarelui privii!
Frumusetea celei vii,
Luna cu ochi de foc,zambii.
Si le place ei trăiesc,
Un întreg alcătuiesc.
Veate de la zei primesc,
Glas in minte ii surprinde.
Gasiti drumul de la mijloc,
Cautati in noapte,soare!
In dragoste găsiți si ura,
Iar in moarte dulcea-mi viața!
Noncolor
Umbra de soare și umbra de luna albă ,
Ma însoțești mereu conturând a mea forma firava.
Sa fi tu al meu spirit mut ce nu-mi scoate o silaba?
Caut sa alung cu tine a singurătății otrava.
Umbra de neon și umbra de lumini reflectoare,
Apari și dispari, ma desenezi prin cardinale întunecat.
Ma oglindești prin gesturi,te văd fermecătoare!
Jocuri de lumini și umbre mișcându-se criptat.
Umbra de foc și umbra de lumânări parfumate,
Dansand cu tine ma adâncesc in mister.
Intuneric curios in jurul meu ilustrate,
Fara chip,un pătrunzător negru eter.
Mister necunoscut pentru mințile distrate,
Voi aprinde lumânări sa te văd in nuanțe incolor!
Muzica mi te va desena cu miscarile flambate,
Iar flama flăcărilor luminează-n umbra amator.
Oglinda întunecată,un adăpost sufletesc!
Lumina e puternica, pătrunde și in abis.
Sufletul conturează lunea umbrelor craiesc,
Conturand întunecat, reflexie de paradis.
Privesc spre tine și închinăm un pahar rebel,
Licori ce prin timp le savurăm sincer!
O imagine pixelată si in culorile pastel,
Sarbatorind sufletul,care pote fi etern.
Alaturi o viața întreaga prin vastul timp și spațiu,
Moartea ne va desparti sau uni când ca fi ceasul!
Misterul romantic și poezia sa înlocuiască viciul,
Iar stăpânirea și clădirea sinelui sa fie testul!
Portal de sentimente
Nimic mai sufletește adânc decât oglinda unei ploi,
După nori si furtuna soarele strălucea printre culori.
Balti de apa reflectând spre un univers paralel,
Faceau realitatea sa fie a fanteziei carusel.
Cand mintea nu are hotare adâncul apei nu fictiv.
Realitatea dându-mi sentimente cu gust mai mult nociv.
Lumea de dincolo părea a eclipsa misterul vieții prezente,
Sentimente apocaliptice înfiripandu-se printre momente.
Melancolic era dorul de viața de după moarte,
Linistea după furtuna era ceva menită soartei.
Oglinda vie scursa pe asfaltul ud si negru,
Ma seduci printr-un portal atât de rece,sumbru.
Rece prin caldura fanteziei unei lumi paralele,
Sentimente oglindite ce întrec limitele normale.
Ascunse raze de soare se admirau in taina apei oglinzii,
Peisajul rece ca prin farmece se îmblânzii.
Căutam conturul lumii intr-un loc fără de păcat,
Creaturi subterane ieșeau din pământ secat.
Sufletul meu se visa intr-un abis al melancoliei,
Sa fie ceva real sau face parte fanteziei?
Calatorind prin timp totul s-a rezumat in amintire!
Un lac negru strălucea când la a nopții întâlnire,
Intunericul cerului s-a scufundat in apa adânca,
Astrul alb al nopții dădea acum porunca!
Esenta negrului mister strălucea sub semi-luna,
Focul inimii s-a aprins punându-i nopții vina.
Privirea mea redescoperea o planeta din univers,
Iar ceasul astronomic părea sa bată in revers.
Apa in culori nocturne părea a fi din alta lume,
Gândul meu fanatic ducea misterul pana la culme.
O simpla atingere si totul era reflexie de stele,
Un miraj al nopții printre picături de apa goale.
Misterul adâncit in apa,fantezie si tortura.
Răcoarea neagră a nopții lunaticilor armura,
Miezul nopții eclipsa in liniștea secretului,
Orice viața de fațada destinată trecutului.
Deschid portalul nopții cu o cheie de platina,
Aura teritoriului va străluci la a ta lumina!
Adevar ascuns la vedere printre jocurile minții,
Sirete si nebănuite sunt aceste cai ale sortii.
Rece melancolie
Împărăția cerului a coborât pe pământ!
Norii albi au fulguit tărâmului veșmânt.
Puff alb de gheata acoperise tot in zare,
Peisajul rece al sufletului alinare.
Craiasa zăpezii se contura din fantasme,
Magia cristalina părea a fi rupta din basme.
Ceata era deasa, printre copaci se aduna!
Un element sublim ce prin mister ma minuna.
Romanta a înghețat sidef pe podul iubirii,
Timpul s-a oprit pentru imortalizarea amintirii.
Imi auzeam doar pașii prin zăpada și poeziile in gând,
Melancolia era rece,sunt prin viața doar trecând.
Ma răscoleau amintiri din vieți anterioare,
Sau erau amintiri pierdute,șanse trecătoare?
M-am trezit la viața prea devreme,prea târziu?
Sa fi pierdut pe drum al vieții greu pariu?
Singuratatea era dulce și durerea parca ma alina,
Fiind eu cu mine însămi nimic nu ma poate ruina!
Am adunat dezamăgiri și le decoram adânc in suflet,
Unde am fost când se auzea al sarutului sângeriu urlet ?
Dau vina pe soare, sa nu clipească-n mine,
Naivitatea e slăbiciune,ma duce departe de sine.
Natura e cruda și din instinct ne ascundem după flori,
Realitatea fiind gata sa de-a șinei spinării fiori.
La sfârșit de drum a început adevarata aventura,
Moartea era romantica lăsându-mi pe inima gravura.
Eu și umbra mea ne oglindea in sentimente,
Vom sta departe de culorile lumii prea stridente.
Cu eclipsa de soare și marea neagră in gând,
Alungand tristetea m-am decis sa ies din rând!
Intre rai și iad exista doar propria perceptie,
Totul își are loc in aceasta perfecta creație!
Sunt gânduri rupte din melancolia unei dimineți reci,
Poti întipării povesti si sentimente pe orice cale treci.
Zapada se topea după mine și eu făceam la fel ca ea,
Destinul era hotărât sa ma învețe sa fiu rea.
Vocea îmi era calda si auzeam doar pur amor,
Sentimente puse-n versuri ce alunga orice dor.
Singuratatea o priveam ca dar,depresia,nectar.
Calea mea sobra spre al oglinzii rece altar.
Trecand prin zi se făcea încet doar noapte,
Si noaptea era mai adânca decât a fanteziei suave șoapte.
M-am reîntors la tine dulcele-mi,mister ?
Nu aveam cuvinte cu care sa te descriu altfel .
Cerul era negru întunecat și in abis ne regăseam,
Straluceam cu tine a stele și in romanță tresăream.
Vei fi tu veșnic al cerului neagră privire?
Undeva in adâncul inimii doream de a ta știre.
O zi din viața mea ce s-a rezumat in poezie,
Gandurile-mi scrise sunt durerii anestezie.
Sfarsitul ma făcea curioasa de ce urma sa vina.
Aveam in interior un univers ce sufletu-mi alina.
Cuvintele erau o arma rafinata ce ma însoțeam la orice pas,
Insusi lumea a fost creata prin holograma unui glas.
Iti voi atinge sufletul prin paginile acestei cărți.
Vino cu mine sa descoperim ale fanteziei întunecate hărți.
Copacul cunoștinței
Cu rădăcini adânci se înfrunta din pământ,
Candva o sămânță cu timpul s-a înălțat.
Udata cu ape și ca nutrienți îngrășământ,
Oferea oxigenul ce viața a semănat.
S-a expus la anotimp și luminatori cerești,
La caldura și răceala o sa facă ofranda.
Se oglindea vremii definind peisajele lumești,
Purtandu-le culorile,mereu făcând parada.
Frigul iernii a acoperit copacul in alb imaculat,
Cristale de apa înghețate-n stele geometric.
Crengile-i goale de frunze acum arată elaborat,
Poti sa vezi ceea ce nu vezi și e simetric.
Cand razele de soare au strălucit de primăvara,
Copacul a întâmpinat caldura oferindu-i flori.
Mireasma divina se simțea in fiecare seara,
Renasterea naturii și fericirea in culori.
In zilele-i toride vara amintea de tropical,
Soarele strălucea printre frunzele-i de verde crude,
Umbra copacului însă era pentru toți ceva vital,
Oferind adăpost după ale zile-i grele trude.
Toamna s-a dezlănțuit cu ploaie și furtuna,
Frunzele rumenite colorând peisajul rece.
Ceata deasa anunța a spiritelor cununa,
Focul din șemineu și un pahar din vinul dulce.
Odata ajuns la vremea recoltei ne va bucura de zor!
Esenta copacului e sub forma unui fruct lemnos.
Promisiunea cunoștinței întrece și al soarelui dor,
Nuca fiind al sufletului remediu,un deliciu savuros.
Viata ne va da lecții, și nu pe vreme cu cer senin,
Momentele grele vin cu învățături ascunse.
Ele ne vor ghida și îndruma drumul prin destin.
Uneori binele și răul cu greu pot fi distinse.