Vis pierdut și fantezii

Nu-i dragostea alcătuită și din lacrimi,

Nu-s lacrimile perlele iubirii?

Cum să iubești fără să plângi tăcut,

Cum să te-audă Dumnezeu

De nu faci legamânt cu jertfa?

Primește lașul darul Lui cel sfânt,

De nu-și cerșește-n sânge fericirea?

Iubito tu ești îngerul cel blând,

Pe care îl gonesc și îl alung,

Când las păcatul meu cel strâmb,

Să prindă glas întunecat rostit...

Iți cer iertare în drumul meu ce pare infinit,

Știind că doar cu tine împreună

Îl vom cunoaște pe Dumnezeu într-un sfârșit,

Ținându-ne de mână, Îmbrațișați de taina dulcelui sărut,

Ce vine de la tine!

(19 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Când dezolarea-mi lovește privirea

Și norii negri tot apar,

Te rog din suflet 

Adu-mi sclipirea și lacrimile din pahar!

M-am săturat să strig, să plâng! 

M-am saturat și de-al meu gând! 

M-am săturat de-a vieții farsă,

Ce pare a fi doar o pedeapsă!

Nu știu măcar...cum să încep? 

Și ce să fac? Să mai aștept? 

Cum scap de golul meu din piept?

Să tot renunț,  eu tot încerc! 

Nu reușesc să-nfăptuiesc

Nimic din ceea ce-mi doresc.

"Procrastinare" îmi e prenume

Și "Agonie" mi-e-al doilea nume!

Impresionant tablou nemărginit

Nulitate pentru infinit

Steluțe veșnice amintiri

Tu câte pământul-le admiri

Întregul separat de timp

Sentimente contratimp

Lacrimi pline de venin

Iubire , când pot să vin?

Nu întreabă de răspuns

Nu clipește la apus

Nu oferă pe cât ceri

Risipește doar plăceri

Trecătoare și uitate

Zâmbește încătușate

Gust amar de revedere

Temporar timp de ședere

Ca un ghimpe otrăvit

Bate ceasul nedormit

Și vesteste-ncet momentul

Azi se termină prezentul!

Viitoare clipă arată

Doar o singurică pată

Ape , uscat și omenire

Toate seamănă iubire.

Partea mea s-a deghizat

In roșcatul ei palat

Chip cioplit din zeități

Migălit el pe bucăți

Ochi domoli , buze divine

Stări parșive și provine

Dintr-un munte de suspine

Care te învață bine.

“Mă iubești , îți sunt un dar “

“Tu un simplu exemplar “

Gust in vorbe , de nectar

Dragoste ; involuntar

Vinovat ești timp avar

Simt eu oare că dispar ?

Cunoscută paralela

Cu speranță-nchid capela.

Tărâm unic , doar abis

Construit doar intr-un vis

Părăsesc umil umanul

Continuând sirect romanul

Strălucești iubito in lume

Ai un sens , îmi dai un nume

Univers, repar ruptura

Îmi admir senin , Scriptura.

Steluța mea în miez de noapte,

Te rog, ascultă-mi șoaptele toate,

Și alină-mi durerea cea grea,

Aducându-mi treptat alinarea.

Tu, micuța mea,

Cu atingerea de catifea,

Te rog, ia-mi sufletul în brațe,

nelăsând grijile să se agațe.

Apoi, veghează asupra mea,

Luându-mi toată supărarea,

Cu ale tale palme moi,

Reînviindu-mă din lumea de-apoi.

Și-adună-mă în al tău micuț rai,

Lipsit de orice grele furtuni,

Cu doar soare cald de vară,

Și cu zâmbetele de odinioară.

Of, tu a mea speranță,

Ce revii când lumea-i dureroasă,

Încercând să mă faci bine,

Atunci când nu mai știu de mine.

Că mai apoi, în nopțile reci,

Să-mi spui multe povești,

Unele pline de dragoste și dor,

Pline de al tău farmec amețitor.

Iar eu să stau și să te privesc,

Cum ale tale buze grăiesc,

Și-mi aduc o liniște glorioasă,

Eu uitând de ce mă apasă.

Iar când zorii zilei se ivesc,

Visele alină sufletu-mi singuratic.

Cu blândețe și alinare mă-nvelești,

Și-n ale tale brațe, liniște-am găsit.

Și în fiecare noapte tăcută,

Sub strălucirea ta nesfârșită,

Rămâi steluța mea, condu-mă-n necunoscut,

Tu care-mi redai speranță la infinit.

Cu tine, viața-i mai senină,

Chiar și când greutățile m-apasă,

Tu, steaua mea, cu ochi măiaștri,

Ești mereu aici, în vise și-n tresăriri.

Simt un freamăt lângă zorii apuși 

Cu al nostru destin nespus.

Simt un fior tremurător

Căci cuvintele tale

Vor un perfect apus de soare.

Vreau să te ating , acum

Să mă topesc , adanc

În sufletul tău , plăpând.

Am să te-aduc pe insula iubirii,

Iubito nu te mint,știi bine...

Deșertaciunile departe sunt de mine,

Eu nu sunt dintre cei ce amăgesc sau mint,

Eu te iubesc cu altfel de iubire,

Nu cum o face lumea oarbă din instincte,

Știind că ești un înger ce pentru mine e trimis,

Iar Cerul îmi zâmbește astăzi doar prin tine,

Eu te iubesc și iarăși te iubesc,

Nu mă-ntreba de insula iubirii,

Știu sigur că vei fi cu mine,

O veșnicie, un vis,un paradis sau cine știe,

Ce se întâmplă oare când timpul e anulat,e dispărut și șters!

(5 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Te caut de când mă trezesc

Te caut in timp ce mă îmbrac

De parc-ar fi să te-ntâlnesc

Chiar de știu că nu se va-ntâmpla..

Te caut în fiecare melodie ce o ascult

Pare să îmi vorbească despre tine

O fredonez și uneori o cânt

Poate-o auzi și ai vreun gând spre mine...

Te caut în aerul ce îi respir

Mi-adie ca o mângâiere de la tine

Te caut din noapte până-n zori

Dar ești mult prea departe pentru...mine

Te caut. ...și totuși vreau să mi te uit

Pe tine cel ce zâmbetul mi-ai stins

Fără să ai vreo remușcare

Că te purtam n suflet c-un dor aprins.

Te-aș căuta.. poate ne-om regăsi..

Cumva să ne schimbăm trecutul.

În doi la un pahar de vin

..Ore să ne pară minutul.

Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine

Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel 

Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine

Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...

Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...

Dar m-ai ținut între îndoială și speranță 

... între realitate și dorință....

Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.

Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată 

Oricât cu drag în suflet te-am sperat 

Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare 

Și vinul promis... un legământ făcut uitat.

În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine

Și totuși sufletului meu i-ai fost drag

Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină 

Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...

Eram o femeie vie... azi mor zi după zi

În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...

Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie

O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.

M-am stins într-o sală de așteptare mult timp

Un fel de iad uitat pe pământ 

Între speranță, uitare, dorință... delăsare 

Între vise neîmplinite și gândul ce doare...

Vezi tu... știam că nu ești pentru mine

Și totuși o clipă n-am încetat să sper

Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine

Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...

Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.

N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare 

Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc

Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez 

Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...

Când îmi apari în gând, totul încetineşte...

Parfumul tandru al vinului tău mă învăluiește,  

Noaptea-ți sculptează chipul din stele 

Și sufletul de dor dansează printre ele. 

Și te imaginez, cu ochii tăi, cu privirea curată,

...O prezenţă invizibilă, dar atât de adevărată....

Știu, eşti doar ecoul gândurilor mele,

Ploaia dulce ce-mi dictează poemele...

Dorul de tine îmi da fiori clipă de clipă,

Ca o şoaptă constantă ce versul mi-l strigă,

Îmi îmbracă zilele gri, fără de culoare,

Şi te reînvie în nopţi cu luna spectatoare.

...ai fost minunea mea târzie...

Și azi te mai simt în a mea poezie 

Ca un vin mai bun în timp, o pură-mbrățișare

Și te scriu, să pot respira aerul absenței tale.

Nu e agonie mai mare în astă lume,

Decât să îngropi o poveste nespusă în tine,

Să te trezești fără de aripi pe un capăt de secundă,

Rezemată de-un zid rece, de tăcere cruntă...

Să te trezești bucăți de suflet, in căutarea pierdutei primăveri 

Rezemată de-un pod înecat în lacrimi și dureri

În zadar te aduni... zarea, doliul ți-o încununează,

Locul aripilor frânte din partea stângă, încă mai sângerează....

Să te trezești fără de aripi, într-un început de sfârșit 

Ce niciodată așa, nici măcar nu l-ai gândit,

C-un pumn de vise ce n-au mai văzut lumina

Pe-o palmă de destin ce nu-și mai știe menirea.

Nu e agonie mai mare pentru sufletul din tine

Să ții departe un dor ce arde, de ochii lumii

Cu fiecare zâmbet scăpat, să te minți că ești bine

Când tu te zbați să te inalți, să scapi dintre funii...

Nu e agonie mai mare decât să-nveți inima din tine,

Că nu tot ce-și doreste, poate și obține 

Atunci când iubirea nu-i apreciată, de tăcere răpusă 

Și te trezești fără de aripi, într-o poveste nespusă...

Chiar dacă timpul nemilos a trecut

Rămâi în gândul meu om drag

Am amintiri ce nu vor să te uit

Și le păstrez in suflet... undeva....

Prezentul nu mi te-aduce înapoi 

Mi te mai poarta-n vise câteva momente

Suficient să reînvie dorul meu de noi

Să te mai scriu cu drag pe pergamente

Dar ce-as putea sa scriu din ce nu stii?...

Sunt împlinită... frumos te-am cunoscut!

Aș vrea de-o-mbrățisare să-mi mai fii

Sfârșitul să ne fie ca la început...

Un ultim poem scris în noapte

Să-l vezi când eu nu voi mai fi

Vei înțelege atunci... poate,

Că te-am sperat în fiecare zi.

Renunț încă o dată la mine

Deși-mi place să scriu de dor.

Să scriu adânc de dor de tine,

M-a făcut de realitate să nu mor.

Că ieri ți-am stat în brațe...

Azi suntem versuri pe hârtie 

Și chiar de te-ai înstrăinat,

Te simt, in orice poezie... 

O vreme o să aleg tăcerea 

Visele... de tot mi-au apus.

Vreau doar să-mi uit durerea

De dorul ce mi-l port ascuns.