Fantome

Face parte din colecția „Fantome”

de A.V Pagina 15 din 20
75%

Fantome - 15 - A.I

Devine prea ușor,

mișcându-mă tot mai greu,

lenea-mi iese prin fiecare por,

cu credința unui ateu..

 

Pe preș, înfășurat în fașe

murdare de mândrie... am dat greș,

pătimaș, adus pe fărașe,

legat cu funie de foc, pus pe umerașe.

 

De furie roșie înghițind cuvinte,

pierdut printre probe,

ca-ntr-un rebus de nivel redus,

ușor de dedus... sau așa am presupus.

 

Expert în toate, fără vreo idee,

dependent, trăiesc prin el,

elevat cu răspunsuri dintr-un tabel,

înșelând oricum, cu propria-mi epopee.

 

Pentru cititorii dornici de vrăbii

cu aripi argintii și dinți aurii,

zburând prin zări de pixeli,

planând prin algoritmi creduli.

 

Punct sub virgulă, în propria-mi silă,

cu privirea în jos, umilă,

lăuntric, de la zero la unu,

generez și mișc pionul.

 

Demn de milă, la mâna mașinii,

luminând lacul sub mizeria mlaștinii,

calc melancolic coridorul alcoolic gradual,

cuprins de calcul, trec prin propriul canal.

 

Catatonic, colorat într-o continuă calomnie,

colonizez corul covorului din ie,

convocând colocviul sub voal, prin croială,

congregație alături de ea... anemia intelectuală.


Category: Philosophical poem

All author's poems: A.V poezii.online Fantome - 15 - A.I

Date of posting: 30 сентября 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 563

Log in and comment!

Other poems by the author

Fantome - 18 - Albume

Prin memorii mă arunc,

deschizând albumul pe care-l apuc,

spațiile goale, făcute scrum,

sunt lipsuri vizibile din drum.

 

Revăd imaginile pe foaia goală —

albă, dar colorată, devine o rolă;

gust nostalgia în care se adună regia,

sorbind ginul turnat de însăși energia

 

ce nu minte, dar înșală,

înșirând râuri de lacrimi cu morală,

regretele săpând tuneluri în încredere,

printr-o plăcere de urlete ,, la revere’’.

 

Mă întorc la momentul specific,

ca prin pacific doar să rectific,

fugind de prezentul întunecat,

șubred — lemnul ud și secat.

 

Vânez iluzii, aud surzii

vorbind și râzând prin poezii;

zilnic zac, zidind zadarnic zidul,

paralizat, zguduit de zgomotul

 

vocii ce se emană în gândul

unde sensul prinde contur credul,

al fanteziilor netrăite, cu dor

de secunde nesătule — le vor.

 

Spune-mi cea mai bună poveste,

vestea trăită vrea să existe;

persistă durerea când te închid,

clipind prin becul pâlpâind în vid;

redau ecranul rigid

prin care, printre pleoape, te văd privind.

More ...

Fantome - 20 - Cadouri

Am primit mai mult decât pot duce,

voci suave șoptind la răscruce,

prin noroi adus de ploi în gunoi —

să rămân cu ele? Nu voi…

 

Plânge cu lacrimi de ceară,

împins de alcool, seară de seară;

lângă mine, lângă ruine,

construiesc masa plină de rușine,

 

la care mă rog să dispară,

împreună și prin goluri,

să cunoaștem viața reală...

aș vrea — dar am primit alte cadouri.

More ...

Așteptări

Lanțuri de așteptări mă așteaptă,
În șoaptă, prin pași,
Spre curaj nu mă lași,
Și strângând de mâna ruptă.

Am uitat ce voiam,
Te văd cum reușești,
Șlefuind fără să te oprești,
Când lângă tine nu eram.

Cald, dar rece în mâini se scurge,
Sânge negru, colorat de păcate,
Plânge prin canale în timp ce fuge,
Dar nu ajunge să-mi lase intențiile curate.

Așezat în așternuturile labirintului deciziilor,
Viitorul îl vizez, vizitând viciul ideilor,
Mergând nemișcat spre ecranizări,
Pe cărări de nisipuri mișcătoare, infuzate de stări.

 

                                                                            A.V

More ...

Palindrom/Mordnilap

Nu card la rol, minim,

Amar, oare... e trac, numim.

Ta-da, singur, nu iar atacata,

O, sar anul al blog-atașata.

 

Nu neg lamina, e fel rar,

El are ac supus, nu radar.

Drag, vals, sus ruj, sud e cojoc,

Eram potop masiv, nu caiac.

 

Mare potop, visam un caiac,

Gard slav, sus jur, dus e cojoc.

 Le era ca supus — un radar,

Un gen animal, e lef... rar.

 

O ras luna... la glob atașata.

Rug ni s-a dat, un rai atacat a.

Rama era o carte, un minim,

Un drac al lor... minim.

 

P.S: Acest poem este special prin structura lui. Primele două strofe sunt scrise de sus în jos, de la stânga la dreapta, iar ultimele două sunt aceleași versuri, doar că scrise de jos în sus, de la dreapta la stânga. Este, probabil, singurul poem scris complet în oglindă din România.

More ...

Fire

La răscruce de întrebări,
Într-un x de încercări,
Încrucișat într-o stea căzătoare,
Asterisc cu speranțe de urcare,

 

Treaptă peste treaptă — aleargă,
Nu mai fugi... așteaptă,
Rămâne în spate, fă-o să meargă,
E bună, sigur te iartă,

 

Până îți vine nota de plată...
Nu știe să uite,
Ești mințit când crezi că-ți promite,
Început și decurs fără lacrimi și râs,

 

Doar un orb o descrie în cuvinte,
Când un mut o privește, râcnește din glas,
Precum ologul în timp ce o ia la vals,
Și ciungul ce o ridică spre cer,

 

Surdul ascultând-o, simte un impuls,
Mai mult și puțin, de la tine sper,
Rănește și vindecă fără oprire,
Nu contează că-mi ies din fire,

 

Chit că mint și-mi arăți adevărul,
Sau contextul încă nu e viitorul,
Continuăm fără idee, de același fir legați,
Bogați prin tine, dar de confuzie secați.

More ...

Fantome - 9 - Ruptură

Prins de presiune prin foc,

pretind un rânjet în fiecare loc,

împingând zidul neclintit,

cuvântul grăit devenit necinstit.

 

Vreau să câștig lupte,

dar fără un război în frunte,

urcând când cobor, rezistând

ispitei de a sta în rând.

 

Vorbind despre semeni

și cât de mult te asemeni

cu partea-ntreagă uitată,

ce, demult, a fost ruptă.

 

Vocea dură vrea o noua ruptură,

îmi doresc o scurtătură,

la vale când sunt pe cale

să-mi schimb munții din poale.

More ...

Poems in the same category

Ironia Vietii

Viata începe-n clipa ta,
Rudele striga ca si popoare din hotare.
Dar cine-ar vrea sa se nasca in era asta,
Când și viața-si joaca propriile-i catare?

Zilele de naștere-s nule,
Vin, vin și îți lasă doar ganduri inutile.
Ele există doar să-ți reamintească-n tăcere
De o existență plină de clipe, dar goala de putere.

Viața trebuie iubită,
Dar ce sens are dacă tu nu te prețuiești?
Moartea oricum nu poate fi ocolită,
Și toți în același pământ sfârșești.

 

 

Viata trebuie pretuita,

Dar ce sens are cand tu nu te pretuiesti pe tine insuti?

Moartea oricum nu poate fi ocolita,

Si oricum, tot acolo ajungem.

 

More ...

Morfeu și omul

Eu dorm acum pentru a mia oară

În aste ultime cinci mii de nopți,

Somnul ăsta relativ mă înfioară,

Odihna mea e vizitată des de hoți.

 

Visez un stadiu avansat de comă,

M-aș bucura să fiu inconștient,

Dorm cu o silă ce anunță vomă,

Sila de-a fi chiar și în somn prezent.

 

Planific un leșin vecin cu moartea,

Aș vrea să stau inert treizeci de ani,

Din insomnie înțeleg doar partea

Stării de veghe-n care scriu pe bani.

 

Dorm dar sunt treaz adânc în mine,

Ca un copil trezit la naștere în frig,

Somnul acesta e un surogat de bine,

Mă tem să mă trezesc de tot și strig.

 

Îmi sunt pereții martori la tortură,

Strig inutil ca-ntr-un spital de surzi,

Probabil doar durere scot pe gură

Și știu că sigur tu, eternitate, mă auzi

More ...

Transcedental

M-am mutat dintr-o chilie în alta
de frica demonilor ce mă ispiteau
și așa am descoperit că în pustietate
toate poartă culoarea întunericului.

În lipsa iubirii și a îmbrățișărilor tandre
am acceptat îmbrățisarea morții,
cu zâmbetul unui om ce știe că dincolo
sunt mai frumoase petele de lumină.

Mi-am separat sufletul de ființă
în azurul unei dimineți de primăvară,
când fluturii și păsările puneau în scenă
un magistral spectacol anual.

Răbdătoare, eternitatea mi-a îmbrăcat sufletul
cu insomniile Universului,
iar pentru a nu simți singurătatea
m-a aruncat în chip de stea într-un ocean plin de stele.

More ...

Gaura alba

Precum un lup galactic,incerc să-mi caut luna

Pentru inceput insă,m-am lovit de zidul chinezesc

Si nu aveam să-l depăşesc

Fără a mea scară de hârtie

 

Ajutati-mi calea rătacitoare,improscată cu praf de stele

Sa ajunga in final,pe coarda gandurilor mele

Cafeaua de dimineata presărata cu ambitie din muntele de zahar

Este nepoata ceaiului nocturn

Al carui abur cald,inmoaie ochii de ceara 

Prin care se aude zgomotul copitelor de cal

Ocolind maidanul in trap

Indreptându-se in amurgul serii de duminica

Către buricul plămanului profund

Scopul final fiind impulsionat

De esența vietii,absentând nemotivat

More ...

Gândurile celor vii

Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea

Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.

Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,

Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.

 

Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei

Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei

Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,

Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.

 

Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi

Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.

Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,

Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.

 

Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,

Cu care împãrţirãm merindea din desagi;

Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi

Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.

 

Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,

Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,

Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,

Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍