Poesièe forcèe 2

Privesc un anotimp atât de furtunos.

Am rupt tot ce am pictat

În ultimii trei ani încoace,

Aveam un mic dejun cu lacrimi

Atunci când fantasma ta era aproape.

Acum ai dispărut…

Ce te-a întristat mai tare?

Că am renunțat să cred în tine

Sau ți-am luat puterea oare?

Păreai speriat.

Când mi-ai întâlnit privirea,

Ai văzut în ochii mei ceva

Ce credeai că e nebunia.

Nu poți explica alt fel fericirea.

“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”

Îți pui întrebări greșite…

Așa cum ai greșit crezând

Că îmi poți duce spre moarte iubirea.

Am zis să-l las să plece

Din suflet,Din gând, din vene 

De ce mi-aș lăsa inima tot înecand? 

A stat prea mult pe-un covor

Tare mult suflet el n-a pus,

Ea și-a tuns părul, puțin câte puțin..

Din buclele aurii,s-au transformat în " Nu "te mai aștept să vii",

Afară e extrem de rece

Căci tare bate vantul

Iar mie-mi zboară gândul 

Iubirea să mi-o încerce

Afară este frig

Zici că trăim la minus zece

Amorul vrea să plece

Dar eu încep să-l strig

Aievea tot încerc 

Să îl întorc din drum

Prin ceață să-l îndrum

Când el se-nvârte în cerc

Așa că îl las liber

Să zboare către cer

Chiar dacă asta va să-nsemne

Că ușor eu am să pier

Plouă la marginea unei galaxii,

Plouă peste sufletul meu,

Plouă peste mine cel pe care-l știi,

Plouă peste sufletul unui zeu.....

Plouă la marginea universului,

Plouă peste tot,

Plouă și-n cuvintele poetului,

Plouă peste trecutul mort......

Plouă peste ale noastre amintiri,

Plouă peste al nostru viitor,

Plouă peste primele noastre iubiri,

Plouă peste tot ce-i trecător.....

Plouă peste primul te iubesc,

Plouă peste primul iartă-mă,

Plouă peste primul te urăsc,

Plouă peste prima lacrimă......

Plouă cu picături de uitare,

Plouă peste tot ce-am trăit,

Plouă cu ale mele lacrimi amare,

Plouă peste tot ce-am iubit.....

Ai plecat…

Ai plecat ca o boare de vânt,

Ca un șopot de gând,

Ai plecat ca și când

Nici n-ai fost pe Pământ!

Ai plecat și din gând

Și din fapt, din cuvânt…

Ai plecat și-ai lăsat

Numai doruri…

Și dureri și izvoruri

De nori și de vânt!

De ți-am greșit,

Rogu-te, mă iartă!

Nimic cu voie n-am făcut

Ca să te supăr,

Sau să te înfrunt!

De mi-ai greșit,

Te iert!

Nu am venit să judec

Și nici să schimb prea multe…

Atâta pot să-ți spun:

Din tot ce s-a-ntâmplat

Am tras învățăminte!

De ce mă uiți în ale tale gânduri multe?

De ce-ntre noi tu iar ai pus o punte?

De ce nu vrei să vezi a mea durere?

De ce azi tu nu mai vrei o revedere?

De ce mă lași sa zac atât de singură-n tăcere?

De ce acum tu nu-mi oferi o ultimă-ntelegere?

De ce m-arunci rapid în marea agitată?

Oare ne vom mai vedea vreodată?

De ce-i atât de mare aceasta suferință 

Ce inima străpuns-a-mi ca o suliță?

De ce nu-mi mai privești ai mei ochi pribegi,

Ce ieri nu te lăsau deloc să pleci?

De ce mă dai la schimb cu a ei strălucire

Și-arunci a mea tristă năucire?

De ce iubești acum acei ochi căprui,

În schimbul alor mei ochi albăstrui?

Eu astăzi o să plec în lumea largă și amară,

Dar voi mai sta aici, cu tine, la o ultimă țigară,

Știu că nu-ți place acest fum intens,

Dar nu vreau să-mi vezi acest zâmbet șters.

Valiza-mi este gata de trei zile-ncoace,

Și-mi tot spune adânc “nu te mai întoarce”,

Dar ce contează o valiză obosită ,

Când inima îmi este,oh,atât de ponosită.

Și-mi vine câte-o dată să te sun

Ca prin minune să te întorci din drum

Povestea unei despărțiri să-ti spun

Trăită-n nopti cu aburi de tutun.

#unpahardepoezie

Aproape vindecată în prezent

Lovita de un sentiment absent,

Te-nchid intr-o mare de gânduri

Te scot si te scriu printre randuri,

Te-asez cu suflet pe hârtie

Și te transform în poezie.

#onewinewoman

Consum cerneala în neștire

Doar asa sa te simt mai pot

Om ce te-ai vrut intamplator

Muză tristă pentru vesnicie...

Regret enorm ca m-ai uitat

Si spui ca nu stii cine sunt,

Vorbe urâte-ai aruncat plecând

Ce sufletul mi l-au înfrânt.

Ții minte cum ne-am cunoscut?

Cum mi-ai șoptit că mă doreşti?

Ti-am stat in brațe fără frică

Fără să știu că poți să mă rănești.

Azi sufletul se-neacă în dureri

Îl simt și mă cutremur

Mai ieri îmi era plin de flori

Azi flori în mine tremur.

Ai plecat în alte zări

Sả te întorci e prea târziu..

Ai luat iubirea mea de ieri

..ce-aveam frumos...fắră sắ știu..

Te-am căutat și am sperat

Sa te găsesc in noapte,

Pe străzi pustii am alergat

O clipă să-mi mai fii aproape,

Sa-mi mângâi părul auriu

În brațe să mă strângi,

Sả uit de tot si sả nu știu

Cum e de dor să plangi.

Vorbeste-mi..

Simt teamă să-ti ascult tăcerea

Sufletu-i plin de tainice vorbiri

Cu înțelesuri șterse și confuze

Ce-mi nasc doar lacrimi în priviri.

Lasă-mă..

Vreau să-ți pătrund în gânduri

Să îmi arăți ce nu am înteles

Nu-mi lăsa sufletu-ntre scânduri

Nu-I pedepsi.. să-ți ducă dorul a ales...

Privește-mă..

Vreau să-ți ridici din nou privirea

Ultima nu am știut să ti-o traduc

Poate așa voi vedea nepotrivirea

Ce in trecut nu am știut să o deduc.

Vreau...dar mi-e teamă ce ai devenit

Un personaj pierdut dintr-o poveste

Ce zadarnic caut dar nu-i găsesc sfârşit

..și din păcate, nici prezentul nu mai este.

Asculta-ma ..desi știu că nu ai întelege

Din drumul tău nu ai să te întorci

Și-mi las cuvintele să lege, să dezlege

Iluzia că într-o zi ... te reîntorc..

#unpahardepoezie 2024-10-18

De-ar fi rămas din noi doar o secundă

Să mai traim câte ne-am spus

Să imi alungi durerea c-o-mbratisare mută..

Îmi imaginez..și lacrimi fața îmi inundă.

Să-ți spun cât de mult mi-ai lipsit

Tu...si al taบ pahar de vin.

Ah..cât mi-as dori sa pot privi

Pentru o clipă al ochilor tai senin!

Dar e târziu... ai tras grabnic cortina

Peste mine și actul ultimei trăiri,

Neștiind că-mi vei rămâne pentru totdeauna

O rană ce nu v-a prinde cicatrici..

Mă porți in suflet, știu eu bine!

Chiar de un an mă minți..

Și îmi arăți că nu-ți pasă de mine,

Dar te-am îmbrățișat, și știu ce sim ți..

Mă ai în inimă știu bine!,

Dar orgoliul nu te lasă să imi spui,

Însă ochii tăi de la ultima întâlnire,

Le-au șoptit ochilor mei căpru...

Îți povestesc" mereu atâtea lucruri,

Deși suntem tăcuți..ne ignorăm,

Păcat că-ți scriu, in inimă cu fluturi,

Și tu nu vezi, și..ne îndepărtăm...

Mã porţi in suflet și simt bine!

De-a mea iubire teamă-ti este,

Pặcat că n-avem dreptuÏ s-o trăim,

Și nu rămânem nici măcar poveste.

Ce multe-ar vrea inima mea sa-ti spună

Și câte n-am să-ți spun vreodată...

Ai crede că-s doar o nebună 

Cu mintea zdruncinată!

Cum fac ades din noapte, zi

Croind cărare către geam

Ai înțelege ce mult mi-as dori

Intr-un pahar de vin sa te mai am...

Cate-as avea sa-ti povestesc

De când m-ai lăsat in uitare

Cum seara inca mai tanjesc

După o ultima imbratisare...

Caci mi-e prezența ta atat de vie

Când doru-n suflet se aprinde

Gândind la ce n-a fost sa fie

Te mai găsesc doar în cuvinte...