Pierduta...

Mi-am dorit să-ți fiu asa cum n-am știut

Să mi te scriu în versuri cum vreodată n-am scris

Să-mi scrii pe piele vise cum nu s-au mai aflat

Să-mi rămâi o poveste cu un alt final.

Mi-am dorit să-mi rămâi tu... nu cel de azi fără glas

Fără un zâmbet... fără urme de pas

O clipă doi să mai fim, fără lume, fără timp

O clipă care să stingă durerea fără de sfârșit...

Mi-am dorit să mă îmbrățișezi cum o fac ploile

Când ating florile și le umplu de culoare

Să mă pierd în tine ca un vânt rătăcit 

Să fim o clipă doi, într-un singur sfârșit. 

Spune-mi acum... nu crezi c-a fost prea mare pedeapsa?

Pentru teama din tine, fără milă să-mi stingi lumina

Să ard... să mă sting în infinita-ți tăcere, fără să vezi

Când nu-mi doream decât o ultimă dată să mă... îmbrățișezi.

Încerc să nu urăsc... să nu regret nimic

Din tot ce plecarea ta, mi-a lăsat de trăit 

N-aș vrea să-mi pară versul de realitate pierdut 

Dar azi, totul e parte din ce-am devenit!

Din durere, lacrimi, vise și zâmbet...din pasul greșit 

Am început să-mi scriu povestea și cumva, am înflorit 

Deși drumul mi-e greu ca în orice început 

Mi-amintesc cum mă încurajai, neștiind că voi scrie acut...

Încerc să nu mai astept...chiar de mi-e dor,

De ochii tăi ghiduși...de vinul ce-l ador....

N-aș vrea să-mi pară versul prea măreț 

Dar mi-ați fost iubirea ce n-am să mai trăiesc!

Sper doar, într-o zi, să-ți inapoiez indiferența prin curier

Decorată frumos... cu un zâmbet stingher

Închisă cu grijă, în liniște... fără vreo adresă 

Numai să n-o mai simt printre rânduri cum se vrea scrisă...

Poate ai s-o găsești cândva într-un colț prăfuit...

Să pui și tu lângă ea, promisiunile ce le-ai rătăcit 

De vei deschide coletul... să găsești ce mi-a rămas de dat

O cutie goală, un gol ambalat și-un vis... dezlegat...

Păstrează-l... înrămează-l cu a ta tăcere 

Eu știu deja cum este timpul să stea în loc...

Cum e să nutresc speranțe din durere

Să fac literatură dintr-un final, ce n-a avut noroc...

Închid ochii si îl simt

Îl simt adânc în mine

Papilele nu se dezmint 

Simt gust de fericire...

Un dor de vin imi vine

Năvalnic mă-mpresoară

Nu l-aș pierde vreodată 

E dulcea mea povară.

Închid ochii și îl simt

Sa plâng imi vine de-al său dor

Un dor ce nu piere nicicând 

Doar zace intr-un pahar gol.

Ii simt mirosul...o dulce adiere

Se pitește în sufletul ce îl dorește 

Îmi umple paharul de poezie 

De-un an visul mi-l hrănește...

În brațele lui lumea se oprește

Tăcerea-i plină de dorinți 

Inima-n piept îmi duduieste,

Simt cum îmi ies din minți. 

Privirea lui e-o invitatie, 

O poartă deschisă spre vis

Și vinu-i o incantatie 

Ce mă ridică din abis.

Sub flacăra ce tremură ușor,

În ochi se citesc mii de rânduri

Simt cum crește acest fior

Și se nasc zeci de  gânduri.

Lumina șemineului mă-nvelește

Pluteste-n aer un parfum de vin,

Iubirea în mine înflorește 

Atât de magic... de sublim!

De-ai ști...cât de mult aș vrea

Să te pot căuta 

La ușa sufletului tău să pot să bat

Tu să m-astepti, sa îmi deschizi cu drag

De-ai ști ... cât de mult aș vrea,

Atunci când te-aș vedea

Să simți cum mă topesc,

De dragul tău... când te zăresc.

De-ai ști... cât de mult aș vrea

Să îți mai stau pe canapea

Să degust vinul sub privirea ta,

Oh, Doamne... erați fericirea mea!

De-ai sti... cât de mult aș vrea

Să simt din nou îmbrățișarea ta

Să îți ascult inima cum bate

Tu să mă mângâi ușor pe spate.

Cât de mult aș vrea...de-ai ști 

Odată să mai pot simți 

Gustul ce mă ducea în paradis

Dulceața vinului rămas...promis

Cât de mult aș vrea... de-ai ști 

O clipă să mai fiu a ta

Toată lumea s-ar opri 

Să simtă cum îmi râde inima...

Primul meu vin... Merlot!

Cu el a început tot...

Aș vrea să-i mai simt puțin

Mirosul și gustul fin..

 ☆

Al doilea, Sauvignon Blanc

Gustul verii într-un pahar

L-am savurat o vară întreagă

Vara când îti eram... dragă.

 ☆

Barbera .. cel de-al treilea vin

Martor că-n brațe m-ai tinut!

Nu-i voi uita gustul divin

Il plâng ades.. dulce tribut!

 ☆

Ultimul ce-am savurat,

Cupaj....Merlot cu Pinot Noir ?

Cu el dorul mi-am alinat

Când ai plecat și m-ai uitat.

 ☆

Cabernet .. vinul promis

În gânduri I-am purtat,

Gustul I-am făurit în vis

Un an I-am tot așteptat..

 ☆

Bordeaux...un vin simţit

Fin ca o mină de creion,

Roșul soarelui în asfințit

În versurile poeţilor 

☆☆☆

Azi vinul de buze mi-e străin

Goale îmi sunt paharele de vin,

Il am în suflet..il scriu pe hârtie

Îmi umplu paharul cu poezie.

E primăvară și toamna este departe
Când imi doresc, ca pașii să ne ducă,
Prin Iașiul drag și prin dealul Copou
Unde, un tânăr, încerca să te seducă.

Să ne plimbăm ținându-ne de mană
Pe-aleile cu tei, acum și ei îmbătrâniți,
Să ne-așezăm pe banca ce ne-ndruma
Sărut să ne furăm... să fim îndrăgostiți.

Apoi, aș vrea să coborâm înspre oraș
Și să te duc prin locuri, ce-ți amintesc,
De ale noastre, escapade, din tinerețe
Și unde repetam, dragă Mărie, te iubesc.

Gândul îmi spune să nu uit, de Ateneu
Ce ne așteaptă, ca pragul să-i...trecem,
Și-n ceas de seară, să ascultăm, artiștii
Iar noi, tăcuti, ca altădat' să ne seducem.

În noapte, când luna, ne lumină calea
Te-aș invita, să poposim, la Bolta Rece,
Să bem o bere și să gustăm...pastramă
Iar timpului să-i spunem... să nu plece.

A doua zi, când soarele e înălțat pe cer
Cu pași grăbiți, să poposim la facultate,
Să vizităm și amfiteatre și pe profesori
Locuri și dascăli unde am învățat carte.

Dar, cum până la toamnă mai este mult
Să nu lăsam ca timpul... să se petreacă,
Să ne iubim, iubita mea... fară-ncetare
Că anii trec și nu mai vor să se întoarcă!

Cu ochi pictați de paradis

Și cu-n zâmbet cald de rai,

Te invit cu drag in a mea lume,

Să-mi bați cărare de aur spre inima ta,

Iar în umbra nopții, sub cerul senin,

Vreau să te iubesc, cu patimă și dor divin.

Ca flăcările sălbatice, în dansul lor haotic,

Să fii focul meu, arzând într-un extaz hipnotic.             

Râzând, riscam să par nebun,   
Precum bondarul pe o floare,   
Vroiam să-ţi sorb nectarul bun,   
Dulceaţa-nmiresmată-a gurii tale.   
  
Plângând, riscam o negură furtună,   
Cu zbateri de copaci la geam,   
Vroiam să fii cu mine, bună,   
Să-mi dărui trupul tău, să-l am.   
  
Dar eu n-am râs şi nici n-am plâns,   
Sub gene, eu nu te-am strivit.   
Cu suflet cav, în mine strâns,   
De la distanţă m-am împotrivit.  
  
Ştiam că dacă te sărut pe gură,   
M-aş fi simţit ca un nebun,   
Ca un bondar care se jură   
Să nu mai bea nectarul bun.

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam pe Eva

Cu părul lung buclat.

Cu ochi fermecători

Şi gene languroase,

Sprâncene arcuite

Şi buze mătăsoase.

Cu gâtul graţios

Şi sân seducător,

Cu mijloc de clepsidră

Şi cel mai fin picior.

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam, femeia,

Un înger întrupat!

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Îţi mulţumesc frumos,

Că în tabloul vieţii

Ai dat şi o tuşă roz!

În suferință sufletu-mi nu mai este

Acum e plin de dragoste, plin de dulcele amor

Lipsit de cântece neîmplinite,de dor,

De nopți fără de somn.

Al meu prinț e venit pe-un cal alb

Poate nu-i așa bleg să asculte de spân

Căci dacă va îndrăzni și-l va asculta,

Am să uit al său nume.

De va veni la mine cu-n sac de-arginți

Îl voi trimite la al meu tată,Împăratul Roșu

Să-l facă necurat,iluzoriu

Ca dracu’.

Fiind fată de-un rău împărat,

Te-am împiedicat ca un obstacol,

Ca în final să ne vrăjim,

Să ne îndrăgostim unul de altul.

           Dorul ,mă cheamă pe aleele parcului tăcut. Ne plimbăm 

ținându-ne de mână, în serele luminate de stele. Răcoarea se 

lasă pe flori ,pe ramurile în continuă adiere.Te iau de mână și 

tac,tăcere ce spune mult ,mai mult decăt o ploaie de cuvinte.

Tac, dar ce simt rămâne acolo în inima mea.Doar o strângere 

de mână îți spune ce inima să spună ar vrea.

          La fiecare întânlire, ne descoperim, avem ce ne spune.

Știu eu, știi și tu ,că ești frumoasă, că poți place oricui, dar 

eu descopăr și o altă frumusețe ....cea a sufletului tău !

De asta am eu nevoie...

          Frumusețea  chipului e trecătoare,când trece ce mai rămâne?

Te vreau tovarăș de drum lung.Ce zici!!!!!!