Pleacă

Stai liniștit 

Suflet pur,

Și nu te mai îngrijora,

Lângă tine stă iubirea ta.

Dăruiește-mi inima

Știind că o s-o păstrez,

Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,

Vei trăii în veci în inima mea

Pentru că pe tine nu te voi uita

Voi fi parte mereu 

Din inima ta

E un lanț gros 

Ce nu se va dezlega,

Iubirea noastră este pură

La fel ca sufletul tău

Un lac lin de apă,

Unde luna reflectă printre nori.

Îți aduci aminte oare

Cum soarele răsare,

Sau cum păsările cântă

Apropiindu-se de lună. 

Sau cum apa curge lin,

Până apăruse vântul

Ce cu un vuiet alăturându-se,

Încet, încet

Numai că lipsește,

A ta alinare,

A dispărut în neant

A ta iubire oare? 

Ma îngrijorez mereu

Neștiind ce să mai fac

Știind că nimic

Nu îți este pe plac 

Plimbările noastre 

Sau rărit și ele

Acum te văd doar prin telenovele

Te regăsesc în tot

Și nu vreau să te pierd

Vreau să vii înapoi,

Și să te văd iar.

Iubindune la fel

Cu o iubire pură

Neschimbând nimic

În a ta natură. 

Ține-mă strâns în brațe

Si nu-mi da drumul

Orce ar fi.

Căci fără tine sunt pierdută

Și sufletul meu va muri.

Iubește-mă cu o iubire pură

Așa cum și eu te iubesc

Știind că o să-ți fiu aproape

Și nu o să te părăsesc.

Dă-mi inima ta 

Să am grijă de ea

Promit că niciodată

Nu o voi strica

Indiferent de ce s-ar întâmpla.

Ce îți doresc eu ție om drag... să iubești și tu neconditionat.

Așa cum te-am iubit și eu pe tine

Să nu diferențiezi lumea ei de a ta

Să vedem cum te simți când, la ea, vei simți nepăsare-n privire.

îți doresc să-ti pierzi noțiunea gândului, a timpului,

Departe de ea să nu poți nici măcar bea și mânca,

Orice gând să fie un chin pentru tine,

Mai cu seamă gândul că va pleca și tot va uita.

Îţi doresc să simți ce am simțit eu pentru tine,

Să te întrebi mereu de ce n-ai fost îndeajuns de bun,

Și de va pleca fără o-mbrățisare ca tine, să nu simţi dezamăgire...

Roata e rotundă, la un moment dat, se va întoarce, oricum...

Îmi aduc aminte astăzi 

De iubirea noastră, toată 

Chiar de era ne-mpartasita

Noi doi, o simțeam, pe toată 

Îmi cautai privirea blândă

Si sperai sa nu te las

N am putut să-ți spun atunci

Ce simțeam cu-adevărat

Ma durea atât de tare

Știam, nu te pot avea

Doar ca sufletul meu parca

Tot mereu, mereu spera

Imi spuneam ca poate odată

Într-o zi, nu știam cand

Voi avea iarăși puterea

Sa te pot privii zâmbind

Totuși am decis in taina

Trist, Sa te las sa pleci

Căci eram rănit într-una

De al iubirii sentiment

Dar nu pot scăpa de tine

Te zăresc mereu, mereu

Vreau doar sa dispari și pace

Sa dai sufletului meu

Tu ti ai continuat viata

Dar am doar o întrebare

Cand pe el tu îl privești

Te gândești la mine oare?

Sau poate doar m ai uitat

Ai reușit sa treci peste

Ajută-mă si pe mine

Scoate ma tu din poveste... 

Pleacă, nu ma mai privii

Lasă ma - n singurătate

Căci am sufletul pustiu

De iubire si de pace

Acum, cred ca am înțeles, 

Ai o inima de gheata 

Ce i capabila sa înghețe 

Încet încet a mea speranța 

Eu nu-ți mai răspund la zâmbet 

In zadar îți întorci capul 

Lasă ma re rog pe mine 

N am nevoie de iubire. 

Căci tu nici nu realizezi 

Cat de mult rau mi ai făcut 

Pentru tine a fost un joc 

Dar pe mine m a durut. 

M-ai iubit? Poate.

Te-am iubit ? Mereu.

S-a meritat? Prin fapte.

Ai uitat? Sunt eu.

Ai plecat? Departe.

Să te iert? Mi-e greu.

Tu, cel ce mi-ai stârnit iubirea-n piept,

Ce-ai ars ca un foc ce părea înțelept,

Mi-ai promis cerul, stelele, raiul divin,

Dar tot ce-ai dorit a fost trupul străin.

M-ai făcut să cred în povești nemuritoare,

Că noi suntem altfel, că dragostea doare,

Dar nu-i așa, nu dragostea rănește,

Ci omul ce minte, ce doar te folosește.

Cuvintele tale erau mângâieri,

Dar mâinile tale căutau doar plăceri.

Privirea-ți părea adâncă, curată,

Dar ochii tăi mă priveau ca pe-o pradă furată.

Eu te iubeam, cu tot ce eram,

Și-n brațele tale credeam că rămân.

Dar tu ai plecat, cu inima mea zdrobită,

Lăsând în urma ta o iubire rănită.

Acum mă întreb, ce-ai simțit, de fapt?

A fost ceva real, sau doar un păcat?

Eu ți-am dat suflet, tu mi-ai luat doar trup,

Și-ai plecat râzând, lăsându-mă sub lup.

Dar știi ce? Nu-ți voi mai plânge trădarea,

Voi lăsa timpul să-mi vindece zarea,

Căci dragostea mea a fost adevărată,

Iar tu doar un actor, cu o mască stricată.

Azi nu te mai vreau, nici nu te mai chem,

Mi-ai arătat ce-nseamnă un suflet de lemn.

Și poate cândva, vei înțelege târziu,

Că ai pierdut o iubire ce n-ai să mai știi.

Un soare atât de frumos,

Dar în inima e furtună 

Cu tunete și totodată dureros 

Aș putea zice "ploaie nebună"

Căci nu mai sunt eu, de multă vreme

Și totuși am puterea să-mi revin 

Dar totuși e prea devreme

Și totuși îmi place acest plăcut chin

Și mă uit pe fereastră, 

Din depărtare te vad prin suflet cum tu vii

Îți zic :"hai, intră!"

Și îl văd cu ochii mari cum mă privii

De parcă ar spune "îmi pare rău"

Dar deja e prea târziu 

Nu mai pot lupta să fiu în viitorul tău

Sunt un mort, cut toate că sunt viu

Ah,tu,care mi-ai fost iubire,

Pasiune,dragoste, speranță...

Ai dispărut,dar fără știre 

Și-ai luat și cheful meu de viață 

În visele mele din noapte,

Ești mai frumoasă ca oricând 

Parcă aud mereu dulci șoapte 

Și-adorm cu chipul tău în gând.

Somnul acum e mai plăcut,

E cheia mea spre fericire...

Nu știu...oare ce mi-ai făcut?

Să mi doresc a ta nemurire...