Noi

Nu-mi spune să zâmbesc

Când nici nu știu dacă vreau să mai fiu.

Am strigat în gând atâtea nopți,

Dar nimeni n-a răspuns

Azi nu ies din mine,

Azi doar stau și tremur.

Dacă mă asculți

N-o spune la nimeni

Doar stai.

Dacă mă vezi, nu spune nimic

Doar stai cu mine până trece.

Nu-mi cere zâmbete mari și false

Căci nu le mai pot oferi.

Dacă mă asculți

Fă-o încet.

Nu vreau sfaturi, vreau tăcere.

Să-mi ți durerea-n palma ta

Fără să-mi ceri putere.

Ochii mei ascund multă durere.

Am vrut să spun "mă doare".

Dar m-am lovit de ziduri goale

Și fiecare pas l-am făcut cu teamă.

Dacă taci în miez de noapte

Atunci înseamnă că mă cunoști

Și poate atunci, chiar și puțin

Nu voi mai fi atât de gri.

Inima îmi seacă

Și cad ușor în grpoapa durerii.

Nu mai știu cum e sa te simți alt fel

Decât mort pe jumătate.

Am fost cândva

Și eu copil

Cu vise, emoții și destin menit,

Acum sunt un adolescent pierdut, într-o lume rea.

Vreau să evadez

Căci nu știu ce e iubirea,

Vreau să mă desprind de lume

Și de mine să știe doar natura.

Vreau să devin neștiută,

O ființă uitată.

Poate nu îmi va face bine

Dar nici lumea nu mă ajută.

O să rămân în umbră,

Chiar și atunci când soarele apare

Voi fi în urma ta să te pot veghea

O viață și o eternitate.

Durerea simt cum imi cuprinde inima

Si ma inec in alcolul durerii,

Sufletul nu mai poate respira

De cenusa care a ramas in urma sa.

Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat

Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,

A fost chinuita la fel si sufletul

Fara pic de mila, le-a zdrobit

Prefacandu-le in ruine

Care au nevoie de cineva,

Cineva care sa le poata face sa arate 

Din nou ca doua capodopere de arta.

Am asteptat pentru acel cineva insa...

Insa nici macar inspiratia nu a sosit

Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.

Incet timpul tot trece

Dar parca mereu uita ceva

De mine, de tine, de noi

De speranta care exista candva.

Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte

Despre tine si relatia ta cu ea

Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,

Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti 

S-o ti in brate, s-o saruti

Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.

O sarutai  de mii de ori

Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".

Acum este cel mai mare cosmar al tau

Caci n-ai stiut s-o pretuiesti

Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,

Acum, nu stiu daca o mai iubesti,

Dar crede-ma ca ea inca o face.

E plina de sperante

Dar in acelasi timp e goala.

Tot ce n-are legatura cu tine

Pe ea nu o mai intereseaza

Caci nu mai poate simti nimic

Cand nelinistea mereu o apasa

Simte doar cum nu mai are nimic

Din tot ce avea o data mai de pret.

Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru

De la noptile grele si amare

Si momente fara tine,fara de pacat

Dar care se transforma

In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor

Despre care doar sufletul ei stie.

Inima ei nu mai simte nici o bataie

De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui

Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.

Zilele trec, caci ele sunt trecatoare

Dar nu si sentimentele

De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.

Ele insemnau totusi ceva...candva

Mult prea mult pentru a fi

Pur si simplu date uitarii

Dar prea putin pentru a fi exprimate.

Prapastia o tot ajungea din urma

Si a cazut intr-un final insangerat.

Se adancea din ce in ce mai mult

In chinurile durerii, in somnul de veci.

"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"

Striga ea si continua:

"Sufletul l-am facut sa nu mai simta

Iar inima nu mai are rost

Asa ca asta e finalul meu...

Un om cu trup, dar fara suflet

Mai de graba un suflet de pacatos.

Un om cu o inima ce nu mai bate

O inima de nefolos!"

Cum pot să trăiesc fără tine?

Cum poți tu dormi noaptea

Cu gândul că nu vom mai vorbi

Când eu stau zi și noapte 

Și te caut în venin?

iubirea mea poate a fost prea mult 

La fel precum încrederea pe care ți-am dăruit-o.

"Your fault!" Asta ai spus

Când eu plângeam dorindu-mi o îmbrățișare la apus...

Înainte eram totul,

În prezent suntem nimic

Decât un zâmbet pe ascuns 

Și un "bună" nespus.

Mi s-a prăbușit lumea când am auzit

Mi s-au înmuiat picioarele

Și am simtit un gol amar

Un gol infinit

Iar tu..nu mai erai printre noi.

Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe

Să-ți fi spus măcar că te iubesc

Și că țin la tine.

Însă acum e prea târziucăci..

Nu mă mai poți auzi.

ERam pe strada goală

Cu 2-3 oameni pe ea

Când am auzit vestea că 

Tu nu mai erai deja.

Nu m-am așteptat

Și chiar a fost greu

Să primesc vestea grea

Precum un cer

CAre-mi atacă inima și din ușoară

Tot mai grea o făcea.

Mergeam tot mai departe

Cu telefonul la ureche

Crezand ca e un vis

Sau un coșmar fara pereche.

Îmi venea să mă las jos

Să țip atat de tare

Din cauza durerii care zăcea înauntru

Și încerca să mă omoare

Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.

Mă tot gândeam atunci 

La ce mi-ai zis ultima oarăî

Însa nu mai îmi aduceam aminte,

Dar acum știu 

Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.

Uită-te acum la mine 

Și șterge-mi lacrimile

Care-mi curg pe obraji

Implorând să te trezești.

Dorul mă tot mă apasă 

Și tot nu îmi vine a crede

Această oribilă întâmplare.

Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie

Căci v-ați dus amandoi

Și m-ați lăsat

Dar sper din tot sufletul

Că într-o zi ne vom revedea

În lumea fără de sfarșit și grea.

I remember the time

We used to talk about our future as one,

Talking about our kids

And wich school they would go to.

Talking about his apartment

And me moving in for college.

I remember the time we were non-smokers,

The time we were the future.

I remember our little world,

Our little normal future

And two kids running

In a big kitchen for a hug.

I remember our story

And tree years fly like a butterfly.

I remember waking up with the smell of coffe

And the view of his smile.

I remember every trip,

Every single sunrize from the beach. 

I remember every night talk

And our rose thing.

I remember every gentle touch,

Every heartbeat,

Every brathe.

I remember how happy we used to be

And sometimes I lie myself

We still are.

Fac din simplu un munte ce nu-l pot urca,

Un pas ușor devine luptă grea.

Sunt prinsă-ntr-o cursă ce n-are sfârșit,

Un suflet ce trage un trup istovit.

Respir, dar parcă doar ca să treacă timpul,

Fiecare clipă îmi macină ritmul.

Sunt moartă pe dinăuntru, dar port o mască,

O față zâmbitoare ce mă tot încearcă.

Criticul din mine șoptește-ntruna,

Ești mică, ești slabă, n-ai să muți luna.

Ce vise? Ce viață? Ce scop să mai ai,

Când mâinile tale sunt doar niște clape-ntr-un pian stricat?

Știu că va veni ziua să mă ridic,

Să mă vând pe timp și să număr nimic.

Un job, o luptă, o viață-n rutină,

Dar cum să construiesc când totul se dărâmă?

Visam să fiu măreață, să schimb lumea toată,

Dar acum mi-e teamă să ies pe poartă.

Sunt un labirint de frică, o mare de dor,

Înecată în valuri de „nu sunt destul” și „nu pot să zbor.”

Dar undeva, în praful ce-mi umple ființa,

Există poate, poate… o licărire, o speranță.

Că mâine, deși astăzi sunt neputincioasă,

Voi putea să fac pași chiar și-ntr-o lume ploioasă.

Până atunci, mă lupt cu mine mereu,

Un război tăcut între ce sunt și ce vreau eu.

Poate nu voi învinge, poate mă voi pierde,

Dar supraviețuiesc – și asta e o formă de a merge.

Din ochi îmi curge-o lacrimă amară

Alunecă pierdută, stinghera pe obraz

Când struna-mi cântă o nota tristă la chitară

Și vocea gândului îmi spune să te las..

Mi-e greu, sufletu-mi plange-ntruna

Tristețea e tot ce i-a rămas

C-am fost a ta cum n-a fost una

Dar ai uitat și..trebuie sa te las.

Din tot ce-a fost nimic n-a mai rămas

Doar nopți scăldate-n gânduri.. insomnii

Așteptând zorii să-mi spună c-o să vii

N-ai mai ajuns..e timpul sa te las.

Atât mi-a fost lăsat să te trăiesc

Și sa rămân c-un suflet amputat

Ca ai uitat să mă îmbrățișezi

N-a fost frumos...de-aceea eu te las..

În parcul gol, pe banca veche,

Doar vântul rece îmi răspunde,

Și-n liniștea ce stă de veghe,

Durerea mea nu se ascunde.

Te caut printre frunze moarte,

Dar chipul tău e doar un vis,

Destinul ne-a trimis departe,

Într-un abis de necuprins.

Mi-e dor de vocea ta suavă,

De ochii tăi, adânci și blânzi,

Dar viața este mult prea gravă,

Și timpul nu pot să-l ascunzi.

Acum doar umbra ta rămâne,

Pe alei pustii și reci,

Speranța moare, nu mai vine,

Iar tu, iubito, nu mai treci.

Scriu versuri triste pe hârtie,

Să scap de greul din piept,

O dragoste ce-a fost să fie,

Dar s-a pierdut în mod nedrept.

Motivul pentru care

Astept, visez, alerg, simt si respir

Esti tu

Iar umbrele trecutului se strecoara

Perfid, sub piele

Și nu mă lasă să uit

Durerea care înțeapă, care moleșește și seduce

Precum morfina

Căci știu că tot ce am nevoie

Ești tu

Și despărțirea e doar în imaginația mea

Momentul despărțirii

Sper că știi ce mult mă doare…

Am pariat iubirea pe un „bine”

ce a dispărut în nenumăratele zile amare.

Am vrut să mă întorc,

am vrut să nu mai fug de ce mă doare,

am încercat să nu te mai rănesc,

dar știu că a fost un eșec… te-am secat și pe tine, și pe mine.

Au fost prea multe lacrimi,

prea multe finaluri triste,

prea multe „reușim” spuse în vânt,

iar eu am fugit…

și da, știu că te-am rănit.

Te-am scris în poezii… Doamne, n-ai idee ce aș fi vrut să nu ajung aici.

Umerii mei, ce păreau de piatră, s-au prăbușit

și a căzut tot ce știam că înseamnă „noi”.

Iar rimele astea sunt amestecate,

căci îmi vin în minte prea multe amintiri,

iar promisiunile nerespectate

mă seacă din ce în ce mai mult, noapte de noapte.

Dar prefer ca asta să fie ultima poezie despre durere,

despre mine, despre tine, despre „noi”.

Așa că îți spun: fii un om fericit!

Și uită tot ce am trăit.

Fii fericit și bucură-te de viață.

Nu uita că ești o persoană importantă.

Găsește-ți adevărata liniște.

Meditează, învață, TRĂIEȘTE!

Îmi pare rău că te-am rănit…

Nu a fost intenționat.

Și sper să știi doar atât:

te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mereu.

Dar vreau să plec,

căci știu că te rănesc…

Te iubesc…

Dar acum am să plec…

Am nevoie de tine

Și de lumea din privirea ta

Am nevoie de liniștea pe care 

Doar tu poti să mi-o oferi.

Am nevoie de ceva ce nu-i al meu

Și se simte atat de bine

Dar totodată atat de greșit,

Însa eu vreau doar sa-ți spun ce simt.

Vreau să te gândești și tu

La ce m-am tot gandit eu

Și sa-mi spui cum te simti

Sau cum te-ai simti dacă ai fi in locul meu.

Inima mi-o poți strapunge

Iar eu nu mă voi opune

Căci îți aparțin doar ție

Și nu mai știu ce pot face fără tine.

Fără tine mă simt a nimămnui

Și zilele parcă

Devin tot mai monotone

Și ma doare atat de tare 

Sa te vad cu ea de mana

Dar macar esti fericit,

Însa în sufletul meu au ramas doar ruine

Care te așteaptă pe tine

Să vi înapoi

Măcar sa-mi spui în față 

Că nu ai simțit nimic.

Am nevoie să-ți simt atingerea

Am nevoie să-ți văd iar privirea

Am nevoie să am iar atenția ta

Și îmi e dor de respirația ta caldă

Și glumele pe care le făceai mereu

Și zambeai cu ale tale dulci gropițe.

Am nevoie doar de încă un minut cu tine

Să te pot simți cu mine

Și să pot să te întreb:

"Ce are ea și nu am eu?"