NIMIC
Nici nu mai știu ce vreau și... nu mai știu să vreau...
Nici cale n-am de mână să te iau...
Nici soare și nici gânduri și nici ploi,
Nici lacrimi răzlețite-acum pe foi...
Nimic din tot și ... totul din nimic...
Doar frunze vechi dintr-un potir mistic,
Și-un drum pustiu prin arzător cuptor...
Atât!... și un fior de dor...
Poems in the same category
Reaprinde-mi amintirile
Chiar de gândul nu-mi ascult
Mocnește un foc în el și-l simt.
Arde cuvânt cu cuvânt din timp
Uitat în noi cel trecut de mult.
Şi chiar de mă prefac că-s surd
Şi mă acopăr cu al minții furt,
În trecătoare nefolosuri găsit
Sunt ars de un dor neprihănit.
Arde, arde, nestingherit.
Arde, arde, îl simt, a venit.
Focul ce arde-n cuvinte-i citit
În amintirea ta, tu care n-ai venit.
Reaprinde-mi amintirile și focul din priviri.
Reaprinde-mi amintirile, fumul să-l inspiri.
Reaprinde-mi trăirile, sufletul să mi-l trezești.
Reaprinde-mi amintirile, să nu uit cine ești.
Chiar de trag de un fir de amintire
Frenetic, să-l înec în uitare și neștire
Mâinile îmi sunt mistuite de cuvinte
Întrepătrunse cu esența trecutelor jurăminte
Iar tot ce-i în lume se aprinde-n sensuri,
Ce îmi amintesc de un suflet încins,
Contopit în armonie și absolut prin neînțelesuri.
Ce a fost cândva de al meu cuprins.
Îți amintești?
In liniștea asurzitoare îți auzeam
Bătăile inimii ce imi strâpungeau
Sufletul pe care ti-l furam,
Din ochii care ne amăgeau.
Spune-mi îți amintești,
Cum ne priveam?
Acum nici nu îmi vorbești
Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...
Îți amintești râsetele noastre?
Care ne duceau printre astre,
Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva
Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.
Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.
Gandidu-ma la tine,privesc apusul
În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,
Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.
Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,
Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.
Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu
Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare
De o persoană oarecare.
Îți amintești cum ma uitam la tine?
Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia
Și am ajuns la concluzia
Ca atunci când noaptea vine
Nu te pot scoate din minte.
Și uite asa am ajuns la final,
Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule
Lacrimi am avut destule,
Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.
De ce nu eu?
De ce l-ai ales pe el, în locul meu?
Eu, sângele tău, sufletul tău mereu.
Eram doar un copil, voiam să te am,
Dar tu ți-ai făcut din iubire un ham.
El, cu glasul greu, cu palmele reci,
Eu, cu ochii plânși, sub nopți fără decizii clare,
El, cu furie, cu vorbe de gheață,
Eu, doar un copil, ce voia o viață.
Mă întreb de-atunci, mereu, neîncetat,
Ce-am făcut greșit, de nu m-ai salvat?
Eram prea mică să lupt, să-ți strig durerea,
Dar tu, mamă, de ce mi-ai tăiat puterea?
Nu-l pot numi „tată”, nu știu să-l privesc,
N-a fost decât umbra unui chin grotesc.
Și tu... nici „mamă” nu știu să-ți mai spun,
Când ai ales tăcerea, lăsându-mă-n scrum.
Dar știi ce-am să fac? O să cresc, o să plec,
Din lanțuri de frică o viață-mi refac.
Nu voi fi ca voi, nu voi repeta,
Povara ce voi mi-ați pus pe inima mea.
Și poate, cândva, o să te întreb
Cu glasul puternic, de om ce se-ncheagă-n prezent:
„De ce l-ai ales pe el, nu pe mine?
De ce m-ai lăsat singură, străină de tine?”
Reflexii în asfințit
În ritmul prăfuit
Al ceasului târziu
Durerea de odinioară
Din senin a amorțit.
Ochii, fără de reacții
Mai reflectă agonii
Si prin umbre de senzații
Mă întreb... Oare-ai să vii?
Si-n tăcerea din mine
Fără vinul tău de ieri
Vreau doar să se apropie
Pașii mei de pașii tăi.
Dar ziua a trecut
Apusul iarăși vine
Ah, voi simțiri de lut!
Cum ardeți azi în mine...
Dar nu ca alte dăți
Cu flăcări peste gânduri
Ci cu singurătăți
Vărsate printre rânduri.
Căci dorul nu mai doare
Deși-n suflet e chin
Că tu n-ai vrut să stai
Si eu... azi nu mai vin...
Te-am scos din poezii
Te as mai privi în ochii încă o dată
Dar te-am scos din poezii
Ți-aș mai zâmbii ca prima dată
Dar ești uitat în amintiri
Ce greu trece timpul
Parcă ieri te-am întâlnit
Dar care a fost motivul ?
Căci chiar te-am iubit
Acum te-am alungat
Te am șters din poezie
Inima mea sa degradat
Te scriam pe hârtie cu cerneală albăstrie
Te as mai privi în ochii încă o dată
Dar nu mai vreau sa te găsesc
Cândva a fost ca niciodată
La tine nu vreau să mă mai gândesc
In viața sper să întâlnești
Pe cineva să iubești
Și când dragoste nu primești
Sa îți amintești și să zâmbești
Că a existat o fată
Care sa te iubească
Te-am șters din amintiri
Dar ce pot sa fac
Viața mea sa schimbat
Pentru mine... Ești uitat ..
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
Reaprinde-mi amintirile
Chiar de gândul nu-mi ascult
Mocnește un foc în el și-l simt.
Arde cuvânt cu cuvânt din timp
Uitat în noi cel trecut de mult.
Şi chiar de mă prefac că-s surd
Şi mă acopăr cu al minții furt,
În trecătoare nefolosuri găsit
Sunt ars de un dor neprihănit.
Arde, arde, nestingherit.
Arde, arde, îl simt, a venit.
Focul ce arde-n cuvinte-i citit
În amintirea ta, tu care n-ai venit.
Reaprinde-mi amintirile și focul din priviri.
Reaprinde-mi amintirile, fumul să-l inspiri.
Reaprinde-mi trăirile, sufletul să mi-l trezești.
Reaprinde-mi amintirile, să nu uit cine ești.
Chiar de trag de un fir de amintire
Frenetic, să-l înec în uitare și neștire
Mâinile îmi sunt mistuite de cuvinte
Întrepătrunse cu esența trecutelor jurăminte
Iar tot ce-i în lume se aprinde-n sensuri,
Ce îmi amintesc de un suflet încins,
Contopit în armonie și absolut prin neînțelesuri.
Ce a fost cândva de al meu cuprins.
Îți amintești?
In liniștea asurzitoare îți auzeam
Bătăile inimii ce imi strâpungeau
Sufletul pe care ti-l furam,
Din ochii care ne amăgeau.
Spune-mi îți amintești,
Cum ne priveam?
Acum nici nu îmi vorbești
Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...
Îți amintești râsetele noastre?
Care ne duceau printre astre,
Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva
Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.
Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.
Gandidu-ma la tine,privesc apusul
În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,
Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.
Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,
Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.
Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu
Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare
De o persoană oarecare.
Îți amintești cum ma uitam la tine?
Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia
Și am ajuns la concluzia
Ca atunci când noaptea vine
Nu te pot scoate din minte.
Și uite asa am ajuns la final,
Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule
Lacrimi am avut destule,
Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.
De ce nu eu?
De ce l-ai ales pe el, în locul meu?
Eu, sângele tău, sufletul tău mereu.
Eram doar un copil, voiam să te am,
Dar tu ți-ai făcut din iubire un ham.
El, cu glasul greu, cu palmele reci,
Eu, cu ochii plânși, sub nopți fără decizii clare,
El, cu furie, cu vorbe de gheață,
Eu, doar un copil, ce voia o viață.
Mă întreb de-atunci, mereu, neîncetat,
Ce-am făcut greșit, de nu m-ai salvat?
Eram prea mică să lupt, să-ți strig durerea,
Dar tu, mamă, de ce mi-ai tăiat puterea?
Nu-l pot numi „tată”, nu știu să-l privesc,
N-a fost decât umbra unui chin grotesc.
Și tu... nici „mamă” nu știu să-ți mai spun,
Când ai ales tăcerea, lăsându-mă-n scrum.
Dar știi ce-am să fac? O să cresc, o să plec,
Din lanțuri de frică o viață-mi refac.
Nu voi fi ca voi, nu voi repeta,
Povara ce voi mi-ați pus pe inima mea.
Și poate, cândva, o să te întreb
Cu glasul puternic, de om ce se-ncheagă-n prezent:
„De ce l-ai ales pe el, nu pe mine?
De ce m-ai lăsat singură, străină de tine?”
Reflexii în asfințit
În ritmul prăfuit
Al ceasului târziu
Durerea de odinioară
Din senin a amorțit.
Ochii, fără de reacții
Mai reflectă agonii
Si prin umbre de senzații
Mă întreb... Oare-ai să vii?
Si-n tăcerea din mine
Fără vinul tău de ieri
Vreau doar să se apropie
Pașii mei de pașii tăi.
Dar ziua a trecut
Apusul iarăși vine
Ah, voi simțiri de lut!
Cum ardeți azi în mine...
Dar nu ca alte dăți
Cu flăcări peste gânduri
Ci cu singurătăți
Vărsate printre rânduri.
Căci dorul nu mai doare
Deși-n suflet e chin
Că tu n-ai vrut să stai
Si eu... azi nu mai vin...
Te-am scos din poezii
Te as mai privi în ochii încă o dată
Dar te-am scos din poezii
Ți-aș mai zâmbii ca prima dată
Dar ești uitat în amintiri
Ce greu trece timpul
Parcă ieri te-am întâlnit
Dar care a fost motivul ?
Căci chiar te-am iubit
Acum te-am alungat
Te am șters din poezie
Inima mea sa degradat
Te scriam pe hârtie cu cerneală albăstrie
Te as mai privi în ochii încă o dată
Dar nu mai vreau sa te găsesc
Cândva a fost ca niciodată
La tine nu vreau să mă mai gândesc
In viața sper să întâlnești
Pe cineva să iubești
Și când dragoste nu primești
Sa îți amintești și să zâmbești
Că a existat o fată
Care sa te iubească
Te-am șters din amintiri
Dar ce pot sa fac
Viața mea sa schimbat
Pentru mine... Ești uitat ..
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
Other poems by the author
MĂ IERT
Mă iert pe mine în pragul ființei mele
Îmi cer iertare acum, cât mai exist un pic.
Mă iert pentru acele clipe grele
Când doar am plâns... făr` fruntea s-o ridic!
Îmi iert și nopțile fără de somn
Și vorbele ce mi le-ai dat,
Fără ca lumea s-o răstorn
Și fruntea ... tot n-am ridicat!
Acum mă iert pentru o mare de tăcere
În care nici cuvintele nu mai încap...
Pentru încuvințări pline de durere
Și pentru zile în care ai fost... satrap!
Mă iert și pentru zilele cu stele,
Și pentru zilele cu lună plină,
Când n-am ajuns acolo, în lumină,
Căci am avut prea multe mantinele...
Mă iert profund, fantastic,
Mă iert cu tot ce sunt și am!
Îmi iert greșelile-ntr-un mod ecleziastic,
Și mă așez cuminte... iar... în geam...
SĂ SIMȚI...
Sa simți durerea neputinței mele
Și lacrimile mele sângerânde...
Când m am făcut doar colb în stele
Și m am împrăștiat în caste strâmbe…
Sa simți puterea neputinței mele
Și sufletu mi rătăcitor...
Când am zburat cât un cocor,
Peste un munte de inele…
SUSPINUL UNUI DOR...
Când lacrima-mi suspină și-mi cade pe obraz,
Când marea și seninul se-ntunecă-n topaz,
Când frunza și pământul se-ating încetișor,
Atunci, din nou, de mine...iar mi se face dor...
Mi-e dor din nou de mine, naiva care-am fost,
Mi-e dor de-acele lucruri văzute cu un rost....
Mi-e dor de-aceea ființă ce toate le credea,
Iar vicleșugul lumii în veci nu îl vedea....
Mi-e dor de curcubeie, de zâmbet, de fior,
Mi-e dor de și de momentul să mi se facă dor!
În ochii mei, acum, o pasăre-și ia zborul...
Iar eu, în toamnă, rămân numai cu dorul....
AMANTLÂC
- O scipire și un dor
și un nor rătăcitor,
hai în câmpul de mohor
ca să-ți spun cât de ador!
- Stai, iubite, stai un pic,
fusta să mi-o mai ridic,
să pun melodia-n stick
și să scap de ăla mic!
- Hai, drăguță, repejor,
ca să te sărut ușor!
să-mpletim iar un fuior
de minciună în amor!
- Iubi al meu, iubirea mea,
Îți dau toată dragostea!
acuș ia și-un ban de colea,
ca să nu rânjești fasolea!
- Iubi a mea, iubită floare,
mulțumesc cu-ndatorare!
Tu ești iubirea cea mare
care n-are-asemănare!
LA RAPORTUL DE DIMINEAȚĂ
- Ce-ai făcut aseară?
- Am tăiat o vară!
Omorât-am gâzele,
Am sfâșiat zânele
Pentru tine, puișor, că eu te iubesc de mor!
- Tanti ce mai face?
- Ce să facă?! Zace!
Stă cu ochii-n tavan
Și toate le face-n van!
Ea îmi dă mie de toate
Și mai speră că se poate!
Dar eu tot la tine sper
Că mă faci să fiu boier!
Numai tu ești „puișor”
Că eu te iubesc de mor!
- Și noi când ne mai vedem?
- Azi, iubire, chiar putem!
Tre` să plece la servici...
Să scap de acest arici!
Aștept să lase rahatul,
Tu să-ți îmbrobodești bărbatul,
Și să vii încoa` degrab`!
Mi s-au umflat țâțele,
Ouăle-s ca mâțele,
Pentru tine puișor,
Că eu te iubesc de mor!
MĂ IERT
Mă iert pe mine în pragul ființei mele
Îmi cer iertare acum, cât mai exist un pic.
Mă iert pentru acele clipe grele
Când doar am plâns... făr` fruntea s-o ridic!
Îmi iert și nopțile fără de somn
Și vorbele ce mi le-ai dat,
Fără ca lumea s-o răstorn
Și fruntea ... tot n-am ridicat!
Acum mă iert pentru o mare de tăcere
În care nici cuvintele nu mai încap...
Pentru încuvințări pline de durere
Și pentru zile în care ai fost... satrap!
Mă iert și pentru zilele cu stele,
Și pentru zilele cu lună plină,
Când n-am ajuns acolo, în lumină,
Căci am avut prea multe mantinele...
Mă iert profund, fantastic,
Mă iert cu tot ce sunt și am!
Îmi iert greșelile-ntr-un mod ecleziastic,
Și mă așez cuminte... iar... în geam...
SĂ SIMȚI...
Sa simți durerea neputinței mele
Și lacrimile mele sângerânde...
Când m am făcut doar colb în stele
Și m am împrăștiat în caste strâmbe…
Sa simți puterea neputinței mele
Și sufletu mi rătăcitor...
Când am zburat cât un cocor,
Peste un munte de inele…
SUSPINUL UNUI DOR...
Când lacrima-mi suspină și-mi cade pe obraz,
Când marea și seninul se-ntunecă-n topaz,
Când frunza și pământul se-ating încetișor,
Atunci, din nou, de mine...iar mi se face dor...
Mi-e dor din nou de mine, naiva care-am fost,
Mi-e dor de-acele lucruri văzute cu un rost....
Mi-e dor de-aceea ființă ce toate le credea,
Iar vicleșugul lumii în veci nu îl vedea....
Mi-e dor de curcubeie, de zâmbet, de fior,
Mi-e dor de și de momentul să mi se facă dor!
În ochii mei, acum, o pasăre-și ia zborul...
Iar eu, în toamnă, rămân numai cu dorul....
AMANTLÂC
- O scipire și un dor
și un nor rătăcitor,
hai în câmpul de mohor
ca să-ți spun cât de ador!
- Stai, iubite, stai un pic,
fusta să mi-o mai ridic,
să pun melodia-n stick
și să scap de ăla mic!
- Hai, drăguță, repejor,
ca să te sărut ușor!
să-mpletim iar un fuior
de minciună în amor!
- Iubi al meu, iubirea mea,
Îți dau toată dragostea!
acuș ia și-un ban de colea,
ca să nu rânjești fasolea!
- Iubi a mea, iubită floare,
mulțumesc cu-ndatorare!
Tu ești iubirea cea mare
care n-are-asemănare!
LA RAPORTUL DE DIMINEAȚĂ
- Ce-ai făcut aseară?
- Am tăiat o vară!
Omorât-am gâzele,
Am sfâșiat zânele
Pentru tine, puișor, că eu te iubesc de mor!
- Tanti ce mai face?
- Ce să facă?! Zace!
Stă cu ochii-n tavan
Și toate le face-n van!
Ea îmi dă mie de toate
Și mai speră că se poate!
Dar eu tot la tine sper
Că mă faci să fiu boier!
Numai tu ești „puișor”
Că eu te iubesc de mor!
- Și noi când ne mai vedem?
- Azi, iubire, chiar putem!
Tre` să plece la servici...
Să scap de acest arici!
Aștept să lase rahatul,
Tu să-ți îmbrobodești bărbatul,
Și să vii încoa` degrab`!
Mi s-au umflat țâțele,
Ouăle-s ca mâțele,
Pentru tine puișor,
Că eu te iubesc de mor!
MĂ IERT
Mă iert pe mine în pragul ființei mele
Îmi cer iertare acum, cât mai exist un pic.
Mă iert pentru acele clipe grele
Când doar am plâns... făr` fruntea s-o ridic!
Îmi iert și nopțile fără de somn
Și vorbele ce mi le-ai dat,
Fără ca lumea s-o răstorn
Și fruntea ... tot n-am ridicat!
Acum mă iert pentru o mare de tăcere
În care nici cuvintele nu mai încap...
Pentru încuvințări pline de durere
Și pentru zile în care ai fost... satrap!
Mă iert și pentru zilele cu stele,
Și pentru zilele cu lună plină,
Când n-am ajuns acolo, în lumină,
Căci am avut prea multe mantinele...
Mă iert profund, fantastic,
Mă iert cu tot ce sunt și am!
Îmi iert greșelile-ntr-un mod ecleziastic,
Și mă așez cuminte... iar... în geam...