Poems in the same category
El, copacul ce-și reneagă rădăcina
El stă ca un stejar sub vânturi grele,
cu scoarța rece, fără glas,
dar seva lui poartă printre stele
ecoul unui vechi popas.
A vrut să taie dintr-o dată
rădăcinile ce-l țineau,
dar orice rană-n trunchi se-arată,
și foile șoptit oftau.
Căci pomul care-și neagă seva
și vrea să creadă că-i uscat,
tot în pământ își lasă cheia-
și n-are unde alt loc stat.
Și...
Și...într-o zi nu ți-am mai scris
Mai exact...dintr-o zi de luni
Îmi port în taină durerea despărțirii
Nu vreau să ți-o mai strig nicicând...
Îmi râde sufletul să te știu fericit
Niciodată altceva, stii bine, nu ți-am dorit!
Chiar dacă m-ai lipsit de tot ce-mi doream mai mult...
Un vin...O îmbrățișare caldă de sfârșit...
Poate să te-ntâlnesc, s-a întâmplat c-un rost
N-aș ști acum să-l definesc!
Îmi simt sufletul nătâng... atât de prost
De nici nu știu ce sentimente mai trăiesc.
Vreau doar să treacă timpul
Uitarea să te șteargă din a sufletului hartă
Pe rafturi s-ajung să îți găsesc vinul
Să-mi adie parfumul fin de..."a fost odată"
Și... într-o zi m-am hotărât să nu-ți mai scriu
Următoarele zile soarta mi te-a scos în cale
Privirile tale mi-au cusut sufletul pe viu!
Cum poate viața să te pună la-ncercare...
Aveam viață frumoasă înainte de a te întâlni
Tu mi-ai făcut-o și mai și...
Cine-ar fi zis că n-o sa simți si tu o urmă de regret
Că pleci ca și când nu-mi pasă că te pierd...
Atâta nopți furate
Nu meritam să-mi furi atâtea nopti
E atâta dezordine în suflet...
Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi
Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.
Imi amintesc cum te-aincomportat oribil,
Când sufletul imi sclipea doar a tine.
M-a durut să te văd atât de insensibil,
Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.
De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare
Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare
Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară.
Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....
Privesc înainte cum totul se destramă
Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...
Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,
Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.
Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar
Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar
Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...
Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...
Prieten adevărat
Un prieten adevărat,
E cel ce nu trădează,
E cel ce e bun,
Și e cel ce stimează.
Autor: Nicoleta Postovan
Clar de lună
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu
El, copacul ce-și reneagă rădăcina
El stă ca un stejar sub vânturi grele,
cu scoarța rece, fără glas,
dar seva lui poartă printre stele
ecoul unui vechi popas.
A vrut să taie dintr-o dată
rădăcinile ce-l țineau,
dar orice rană-n trunchi se-arată,
și foile șoptit oftau.
Căci pomul care-și neagă seva
și vrea să creadă că-i uscat,
tot în pământ își lasă cheia-
și n-are unde alt loc stat.
Și...
Și...într-o zi nu ți-am mai scris
Mai exact...dintr-o zi de luni
Îmi port în taină durerea despărțirii
Nu vreau să ți-o mai strig nicicând...
Îmi râde sufletul să te știu fericit
Niciodată altceva, stii bine, nu ți-am dorit!
Chiar dacă m-ai lipsit de tot ce-mi doream mai mult...
Un vin...O îmbrățișare caldă de sfârșit...
Poate să te-ntâlnesc, s-a întâmplat c-un rost
N-aș ști acum să-l definesc!
Îmi simt sufletul nătâng... atât de prost
De nici nu știu ce sentimente mai trăiesc.
Vreau doar să treacă timpul
Uitarea să te șteargă din a sufletului hartă
Pe rafturi s-ajung să îți găsesc vinul
Să-mi adie parfumul fin de..."a fost odată"
Și... într-o zi m-am hotărât să nu-ți mai scriu
Următoarele zile soarta mi te-a scos în cale
Privirile tale mi-au cusut sufletul pe viu!
Cum poate viața să te pună la-ncercare...
Aveam viață frumoasă înainte de a te întâlni
Tu mi-ai făcut-o și mai și...
Cine-ar fi zis că n-o sa simți si tu o urmă de regret
Că pleci ca și când nu-mi pasă că te pierd...
Atâta nopți furate
Nu meritam să-mi furi atâtea nopti
E atâta dezordine în suflet...
Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi
Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.
Imi amintesc cum te-aincomportat oribil,
Când sufletul imi sclipea doar a tine.
M-a durut să te văd atât de insensibil,
Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.
De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare
Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare
Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară.
Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....
Privesc înainte cum totul se destramă
Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...
Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,
Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.
Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar
Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar
Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...
Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...
Prieten adevărat
Un prieten adevărat,
E cel ce nu trădează,
E cel ce e bun,
Și e cel ce stimează.
Autor: Nicoleta Postovan
Clar de lună
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu
Other poems by the author
MĂ IERT
Mă iert pe mine în pragul ființei mele
Îmi cer iertare acum, cât mai exist un pic.
Mă iert pentru acele clipe grele
Când doar am plâns... făr` fruntea s-o ridic!
Îmi iert și nopțile fără de somn
Și vorbele ce mi le-ai dat,
Fără ca lumea s-o răstorn
Și fruntea ... tot n-am ridicat!
Acum mă iert pentru o mare de tăcere
În care nici cuvintele nu mai încap...
Pentru încuvințări pline de durere
Și pentru zile în care ai fost... satrap!
Mă iert și pentru zilele cu stele,
Și pentru zilele cu lună plină,
Când n-am ajuns acolo, în lumină,
Căci am avut prea multe mantinele...
Mă iert profund, fantastic,
Mă iert cu tot ce sunt și am!
Îmi iert greșelile-ntr-un mod ecleziastic,
Și mă așez cuminte... iar... în geam...
NIMIC
Nici nu mai știu ce vreau și... nu mai știu să vreau...
Nici cale n-am de mână să te iau...
Nici soare și nici gânduri și nici ploi,
Nici lacrimi răzlețite-acum pe foi...
Nimic din tot și ... totul din nimic...
Doar frunze vechi dintr-un potir mistic,
Și-un drum pustiu prin arzător cuptor...
Atât!... și un fior de dor...
SUSPINUL UNUI DOR...
Când lacrima-mi suspină și-mi cade pe obraz,
Când marea și seninul se-ntunecă-n topaz,
Când frunza și pământul se-ating încetișor,
Atunci, din nou, de mine...iar mi se face dor...
Mi-e dor din nou de mine, naiva care-am fost,
Mi-e dor de-acele lucruri văzute cu un rost....
Mi-e dor de-aceea ființă ce toate le credea,
Iar vicleșugul lumii în veci nu îl vedea....
Mi-e dor de curcubeie, de zâmbet, de fior,
Mi-e dor de și de momentul să mi se facă dor!
În ochii mei, acum, o pasăre-și ia zborul...
Iar eu, în toamnă, rămân numai cu dorul....
AMANTLÂC
- O scipire și un dor
și un nor rătăcitor,
hai în câmpul de mohor
ca să-ți spun cât de ador!
- Stai, iubite, stai un pic,
fusta să mi-o mai ridic,
să pun melodia-n stick
și să scap de ăla mic!
- Hai, drăguță, repejor,
ca să te sărut ușor!
să-mpletim iar un fuior
de minciună în amor!
- Iubi al meu, iubirea mea,
Îți dau toată dragostea!
acuș ia și-un ban de colea,
ca să nu rânjești fasolea!
- Iubi a mea, iubită floare,
mulțumesc cu-ndatorare!
Tu ești iubirea cea mare
care n-are-asemănare!
LA RAPORTUL DE DIMINEAȚĂ
- Ce-ai făcut aseară?
- Am tăiat o vară!
Omorât-am gâzele,
Am sfâșiat zânele
Pentru tine, puișor, că eu te iubesc de mor!
- Tanti ce mai face?
- Ce să facă?! Zace!
Stă cu ochii-n tavan
Și toate le face-n van!
Ea îmi dă mie de toate
Și mai speră că se poate!
Dar eu tot la tine sper
Că mă faci să fiu boier!
Numai tu ești „puișor”
Că eu te iubesc de mor!
- Și noi când ne mai vedem?
- Azi, iubire, chiar putem!
Tre` să plece la servici...
Să scap de acest arici!
Aștept să lase rahatul,
Tu să-ți îmbrobodești bărbatul,
Și să vii încoa` degrab`!
Mi s-au umflat țâțele,
Ouăle-s ca mâțele,
Pentru tine puișor,
Că eu te iubesc de mor!
MĂ IERT
Mă iert pe mine în pragul ființei mele
Îmi cer iertare acum, cât mai exist un pic.
Mă iert pentru acele clipe grele
Când doar am plâns... făr` fruntea s-o ridic!
Îmi iert și nopțile fără de somn
Și vorbele ce mi le-ai dat,
Fără ca lumea s-o răstorn
Și fruntea ... tot n-am ridicat!
Acum mă iert pentru o mare de tăcere
În care nici cuvintele nu mai încap...
Pentru încuvințări pline de durere
Și pentru zile în care ai fost... satrap!
Mă iert și pentru zilele cu stele,
Și pentru zilele cu lună plină,
Când n-am ajuns acolo, în lumină,
Căci am avut prea multe mantinele...
Mă iert profund, fantastic,
Mă iert cu tot ce sunt și am!
Îmi iert greșelile-ntr-un mod ecleziastic,
Și mă așez cuminte... iar... în geam...
NIMIC
Nici nu mai știu ce vreau și... nu mai știu să vreau...
Nici cale n-am de mână să te iau...
Nici soare și nici gânduri și nici ploi,
Nici lacrimi răzlețite-acum pe foi...
Nimic din tot și ... totul din nimic...
Doar frunze vechi dintr-un potir mistic,
Și-un drum pustiu prin arzător cuptor...
Atât!... și un fior de dor...
SUSPINUL UNUI DOR...
Când lacrima-mi suspină și-mi cade pe obraz,
Când marea și seninul se-ntunecă-n topaz,
Când frunza și pământul se-ating încetișor,
Atunci, din nou, de mine...iar mi se face dor...
Mi-e dor din nou de mine, naiva care-am fost,
Mi-e dor de-acele lucruri văzute cu un rost....
Mi-e dor de-aceea ființă ce toate le credea,
Iar vicleșugul lumii în veci nu îl vedea....
Mi-e dor de curcubeie, de zâmbet, de fior,
Mi-e dor de și de momentul să mi se facă dor!
În ochii mei, acum, o pasăre-și ia zborul...
Iar eu, în toamnă, rămân numai cu dorul....
AMANTLÂC
- O scipire și un dor
și un nor rătăcitor,
hai în câmpul de mohor
ca să-ți spun cât de ador!
- Stai, iubite, stai un pic,
fusta să mi-o mai ridic,
să pun melodia-n stick
și să scap de ăla mic!
- Hai, drăguță, repejor,
ca să te sărut ușor!
să-mpletim iar un fuior
de minciună în amor!
- Iubi al meu, iubirea mea,
Îți dau toată dragostea!
acuș ia și-un ban de colea,
ca să nu rânjești fasolea!
- Iubi a mea, iubită floare,
mulțumesc cu-ndatorare!
Tu ești iubirea cea mare
care n-are-asemănare!
LA RAPORTUL DE DIMINEAȚĂ
- Ce-ai făcut aseară?
- Am tăiat o vară!
Omorât-am gâzele,
Am sfâșiat zânele
Pentru tine, puișor, că eu te iubesc de mor!
- Tanti ce mai face?
- Ce să facă?! Zace!
Stă cu ochii-n tavan
Și toate le face-n van!
Ea îmi dă mie de toate
Și mai speră că se poate!
Dar eu tot la tine sper
Că mă faci să fiu boier!
Numai tu ești „puișor”
Că eu te iubesc de mor!
- Și noi când ne mai vedem?
- Azi, iubire, chiar putem!
Tre` să plece la servici...
Să scap de acest arici!
Aștept să lase rahatul,
Tu să-ți îmbrobodești bărbatul,
Și să vii încoa` degrab`!
Mi s-au umflat țâțele,
Ouăle-s ca mâțele,
Pentru tine puișor,
Că eu te iubesc de mor!
MĂ IERT
Mă iert pe mine în pragul ființei mele
Îmi cer iertare acum, cât mai exist un pic.
Mă iert pentru acele clipe grele
Când doar am plâns... făr` fruntea s-o ridic!
Îmi iert și nopțile fără de somn
Și vorbele ce mi le-ai dat,
Fără ca lumea s-o răstorn
Și fruntea ... tot n-am ridicat!
Acum mă iert pentru o mare de tăcere
În care nici cuvintele nu mai încap...
Pentru încuvințări pline de durere
Și pentru zile în care ai fost... satrap!
Mă iert și pentru zilele cu stele,
Și pentru zilele cu lună plină,
Când n-am ajuns acolo, în lumină,
Căci am avut prea multe mantinele...
Mă iert profund, fantastic,
Mă iert cu tot ce sunt și am!
Îmi iert greșelile-ntr-un mod ecleziastic,
Și mă așez cuminte... iar... în geam...