Ma Vei Parasi

Toti suntem aceei oameni cu teatru vietii

Perfecti mereu, dar cu probleme ,

Defapt nu ie asa ,acele masti ,traume,suferint

Unde sunt? De acele masti ,acele probleme reale nu false

Plangi noaptea ,ziua razi esti bine

Iti ascunzi acea fata ,prin masti

Toti jucam acea carte,acel rol,acea replica repeta mereu,

Rolul vieti ,asa se numeste si este real

Are un inceput si reinceperea ei si sfarsitul ei

La un momentan aceptam de la sine si ne obisnuim cu idea,

SI viata este scurta poate frumoasa dar falsa.

Ai scris cuvinte false

Ce le-ai ars prin lacrimi

Ai scris o carte cu tăișuri

Și drumuri lungi frumoase

Ai scris ca aveam o fată

O fată și un băiat

Doi prunci frumoși

Care mult îți semănau

Ai scris a doua parte

Ce era sfârșitul

Ai scris ca îți e frică

Și ca nu vezi răsăritul

Ca tu vezi o lumina

Prin mii și mii de stele

Ca sufletul alină

Si cuvintele grele

Ca nu ai vrea să pleci

Ca nu vrei sa se termine

Cartea ta de viața

Și munca ta senină

Da cine îți va citi gândurile lungi?

Cine va sta noaptea să fie atent la ce ajungi

La visele tale ce greu le strângi

La munca ta ce dă roade în dungi

Dar viața nu e roz totul are sfârșit

Dar unde e sfârșitul lumii ?

În adâncul nimănui

Unde este fericirea?

Dacă nu când suntem noi.

Deci hai te rog nu mă alunga

Nu pune capăt cărții așa

Nu pune punctul în direcția mea

Nu pune stop când tu ești povestea

Și cartea mea

Deci hai te rog

Nu mă încheia.

Și așteptarea tare îmi chinuie inima

Și dorul tare mi-o sfâșie

Căci în clipa-i lină când încet îmi moare inima

Când înec toată agonia sub esența toxică  a răbdării

Și oare va mai veni odată sau măcar 

o dată? 

Mă va iubi cum nu a mai făcut-o deja?

E sub caldura altor brațe știu asta sigur

Căci timpul trece și de sub bolta cerului îl privesc...

Dar de ce încă aștept ce nu îmi este menit? 

Oh, doamne trebuie să îți dau chipul în eternitățile uitării care mă dor atât de rigide în neascultarea vântului

De asta mă doare și amintirea căci memoria nu-ți uită niciodată privirea, iar eternitatea pentru mine e chinul infernului, incecarea  de a te uita îmi stinge sufletul în etern, dar nu și suferința

Când vorbesc cu tine la o glindă a mea,
nu mă văd pe mine, văd pe altcineva.

Văd aburi cu cioburi și sânge,
sunt alt eu, mai trist, care plânge.

Sfinți care stau întorși pe o cruce,
demoni aflați în palate de plumb.

Învăță-mă cum e să-ți fie iarăși bine,
am probleme metafizice, umbre ce zac în mine.

Te-as fi vrut mai mult, 

Dar atâta de puțin eu te-am avut.

În vorbele tale am crezut,

Și la urmă am căzut.

Mai mult? 

Mai mult eu am suferit,

Decât am trăit și am iubit.

Mai mult,eu am dorit,

Să trăiesc cu tine pân la nesfârșit.

Îmi pare rău că mai mult eu n-am luptat,

Dar am incercat, cu vârf și îndesat.

Te-aș fi vrut mai mult,

Și totuși nu te pot avea de demult.

De-ai ști cât te iubesc,

Că în ochii tăi nu mă satur sa privesc.

Atât de mult timp a trecut,

Și eu tot mai mult te discut.

Fata mea, simt că mă duc,

Mă ofilesc și mă usuc;

Eu te rog, să nu mă plângi,

Inima să nu mi o frângi ,

Să pot pleca zâmbind 

Cu chipul tău în gând ...

Poți să mi -aduci o floare 

În zi de sărbătoare ,

Să stai cu mine la taifas 

În loc de bun rămas ;

Oriunde aș fi,voi fi cu tine,

Ești Iubirea mea știi bine.

N-am fost cea mai bună mamă;

Este a mea profundă teamă..

Că nu ți -am oferit mai mult 

Mă frământă de demult..

Tu îmi spui comoara mea,

Să bem o gură de cafea,

Amintiri să depănăm 

Și cât de tare semănăm,

Îmi spui gingaș la ureche,

Că sunt fără de pereche ,

Că sunt unică în al meu fel,

Al tău sprijin și model;

Copila mea, îți mulțumesc,

Ești tot ce simt și ce-mi doresc ;

Ești darul meu pământesc ,

Te port în mine,te iubesc ;

Eu te veghez,mergi înainte 

Și rogu -te , să fii cuminte..

Am zis să-l las să plece

Din suflet,Din gând, din vene 

De ce mi-aș lăsa inima tot înecand? 

A stat prea mult pe-un covor

Tare mult suflet el n-a pus,

Ea și-a tuns părul, puțin câte puțin..

Din buclele aurii,s-au transformat în " Nu "te mai aștept să vii",