La nunta ta

Iubirea...
Cine-o poate defini?
Cum o poți deosebi?
Cine știe când și cum apare?
Omul nu poate răspunde la astfel de întrebări,
Dar garantează că o simte.
Oare așa să fie?
Chiar iubim când ne îndrăgostim?
Sau ne îndrăgostim când iubim?
Mă frământ să aflu ce simți pentru mine
Când eu nu știu ce vreau de la tine.
Caut să simt că mă iubești,
Dar nu știu dacă eu te iubesc.
Astfel, aștept și caut răspunsuri într-un infinit necunoscut;
Rătăcind prin adâncul sufletului meu
Care te păstrează doar pe tine în el.

Se fărâmă nori în bucăți mici,

cad încet, pe pământ...

Picături de ploaie...

Noi dansăm în ritm de vals,

strecurându-ne printre stelele mărunte

ce alunecă spre noi...

Dar noi...

Tineri- 

Cu imperfecțiuni 

perfect normale-

am învățat să iubim,

să fim unul

într-o poveste

care abia începe!

Îmi era greață de dragoste,
O uram, dar tu, tu
Mai făcut să îmi placă...

„Nesăbuit-o” asta îmi spune vocea din capul meu...
De ce el? La ce te-ai gândit sau nu ai făcut-o?
Critica continua pe care i-am adus-o inimii mele
mă face să înțeleg cât de neprevăzută este dragostea
și cum te poate înșela inima:’( <3

Toamna plânge, plâng și eu cu ea...

Cad frunzele, cad lin din copaci

Inimile noastre cad și ele în gol,

Un gol nesfărșit 

Pe care nu îl mai putem evita.

Toamna plânge, plâng și eu cu ea și fără putere,

Rămânând goală

Ai luat totul cu tine cănd ai plecat,

Iar eu am rămas aici, cu toamna care plânge și plâng și eu cu ea...

Pierdută-n orașul luminilor,
O umbră rătăcită
Caută al ei stăpân, care strălucește în depărtare.
Și-n întuneric ea dispare,
Urmărind iubirea mult dorită
Care timidă vrea să apară,
Dar ea nu stă
Își părăsește lacrima pe asfalt
El cu gândul că e semnul ploii
O ignoră,
Dar e strigătul de durere ce se pierde
În pure sentimente de iubire,
Neglijate și ignorate,
Dar ce încă speră să fie împărtășite.

Urăsc să fiu fragilă,
Să simt cum mă ia vântul,
Iar vântul meu ești tu!

_

IUBIREA te face fragil, vulnerabil

În fața persoanei iubite!

_

M-ai făcut să o simt,
Când fugeam de ea.

Te urăsc, poate,
Pentru că te prea iubesc!

Zile picură în zare

Printre umbrele solare;

Anii flutură în vânt 

Efemerul pe pământ.

Copiii cresc în fugă 

Peste -a mamei rugă;

Țel în lume își croiesc 

Și se duc,se risipesc..

Lasă -n urmă dorul 

Să inunde cerul 

Pentru lauri și avere,

Iscălind câte -o vedere..

Printre străini se rătăcesc 

Și de vaträ se răcesc,

Dar în nopțile geroase 

Nostalgia -i măcinase.

Și se întorc acasă,

Unde șade la terasă 

Chipul drag și plâns 

De tristețe nins...

Carne fragedă,

Descântec lin,

Aș vrea să plec

Aș vrea să vin.

Du-mă,ia-mă

Lasă-mi demnitatea

Ghem țepos,

Te iubesc,te urăsc.

Atinge-mă,

Dă-mi drumul,

Du-mă,ia-mă

Te rog iartă-mă.

Lovește-mă

Oprește-te,

Spin ucigaș

Împunge-mă.

Îmi plâng ochii

Grav bocet,

Dezgustător,

Te urăsc,te iubesc.

Șterge-mă,

Ca pe o pată de cafea,

Iubirea mea

Se va șterge cu buretele.

[…]

Trup idealizat

Caracter deficitar,

Ochi plini de har

Suflet carnal.

Du-mă,ia-mă

Doar lasă-mă,

Sufăr

Pentru al nostru eșuat plan.

În sufletul meu, port veșminte de neliniște și amărăciune, zdrențuite și murdare de gânduri întunecate, ca o haină grea ce îmi apasă fiecare pas

Și încerc sa dezertez de tot ce înseamnă noi, de tot ce ne definește, o iubire neîmplinită a căruia poartă o ființă nepăsătoare și una răscolit de dezordinea sentimentală lăsată în urma lui, iar încercarea ei e în zadar, rămânând doar o călătorie nesfârșită încercând să evadeze din amintirea brațelor lui

Tot în jurul meu s-a zdruncinat, dar nu că ți-ar păsa ție, căci nu degeaba m-ai învăluit la infinitul abisului într-un veșmânt plin de patimi, un veșmânt murdar care îmi sfâșie inima în bucăți rând pe rând

Iar aroma lui îmi sparge ecoul lacrimilor ce le simt adânci în piept, precum miresmele vântului zbuciumate ce stau să zărească cu mare dispreț o mare de furtuni învolburată de un val de neputințe

Eu mă simt... nu că ți-ar păsa ție,dar îmi înec întreaga fiintă în veșmantul acesta , al slăbiciunii, încât mi-aș fi dorit din întregul meu suflet să nu te fi cunoscut în aceea zi 

Însă e prea târziu de vreme ceasul pentru regrete ce ne prăbușesc într-o mare de întuneric, pe mine acompaniindu-mă desăvârșit cu suspine, iar pe tine doar cu voie bună și un viciu de a păcătui patându-ți sufletul pentru o aventură

Căci dintotdeauna ție ți-a plăcut viața, să iubești, să se îndure doar soarta de ce suflete lași-n să se prăbușească la podea

Și ce ai mai iubit să-ți culci capul pe pernă uitând totul ca și cum nu ar fi fost, ca și cum eu nu existam... 

Iubirea mea ce ți-o purtam era pentru tine inexistentă, tu îmi voiai chiar și ultima respirație, voiai să mă deți, când în ochii tăi eu mă reflectam ca și când nici nu aș fi fost...iar eu aș fi însemnat pentru tine doar un obiect nevaloros

Timpul e nemișcat 

De atunci când ai plecat 

Timpul ne-a uitat

Plouă, și e înnorat.

Curg șoaptele  pe lângă mine, 

La fel și dorul meu de tine

Curg lacrimi fără rost,

Căci nu te-ai mai întors...

Trec zile și nopți întregi 

Nu mi-am dorit să pleci!

Nici să te întorci nu îmi doresc

Din amintiri o să trăiesc.

Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,

Dar noaptea mi te port în vise de mine făurite.

Şi mi te strang la piept prin ceata nopții plutind

Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.

Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare

Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea

Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..

La un apus de soare, îmbrătişaţi cândva?

Să-mi stropești sufletul uscat de dor

Cu picături din al tău roșu demidulce,

Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior

CU el să mă scufunzi in patimi interzise.

P.S

Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat

Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,

Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi

Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi şi ploi.

S-a dus și vara asta

S-a dus și iubirea ta te-ai dus și tu

S-a dus și fericirea cu tot cu ea

S-a dus tot , s-au dus și amintirile

S-a dus și soarele tău ce-mi lumina întunericul

S-a dus , s-au dus și lacrimile mele

S-a dus și dorul tău

S-a dus durerea ce-mi lua respirația

S-a dus, s-a dus și totul meu a mai rămas un gol

S-a dus și ziua asta , se duc și celelalte

S-a dus zâmbetul , se duce și durerea

S-a dus primul gând în dimineață ce era cu tine

S-a dus și sclipirea , au rămas doar doi ochi reci

S-a dus urletul de suspine

S-a dus sunetul pașilor tăi grei ce-mi făcea inima să tresară

S-a dus căldura ta ce-mi încălzea sufletul

S-a dus și tristețea

S-a dus si ultima clipă petrecută cu tine

Toate se duc , numai tu nu ai stat

Mi-aș fi dorit să fi rămas , dar ți-aș fi cerut prea mult