Eram prea mic

Lacrimi sărate,

Speranțe deșarte,

Promisiuni uitate,

Oare de ce?

Nopți nedormite,

Lacrimi fără cuvinte,

Dorințe și jurăminte,

Oare pentru ce?

Blocat în trecut,

Regretă ce-a pierdut,

Vrea s-o ia de la-nceput,

Dar, oare de ce?

De ce nu vrea să renunțe?

De ce încă te iubește?

De ce plânge seară de seară?

De ce viața lui este atât de amară?

Și mă-n întrebă pentru a mia oară, cu tot același proaste ironii ale lui, unde mi s-a pierdut parfumul

Întrebarea răsună din nou și se năpustește asupra inimii mele prăfuite și a vechilor ei meleaguri 

Poate pentrucă eu nu-i sunt aleasa și cea cu care dansează e doar umbra străinei ce și-a pierdut parfumul nemaifiindu-i permis în meleagul în care obișnuia să cutreere, în cămara sufletului a prea iubitului său 

Când a realizat și a lui suflet plin de culori răspunsul la întrebările lui, a început a amuțit în tăcere, nevrând să renunțe la egoul său pentru că știa și el ca ea a fost singura care i-a inundat sufletul cu miresmele verii 

A făcut sacrificiul cel mai nobil, s-a stins și acum e cu sufletul vejtejit doar ca să-i aprindă-n abis nopții scânteie cu prețul de a rămâne nefericită pentru tot restul vieții, iar el să lumineze în splendoare culorii ce i-a stors-o din sufletul ei plin de viață fără nicio remușcare

Căci pentru el ea e doar o străină, iar pentru ea el este totul: visul ei, speranța ei, durerea și iubirea ei neîmplinită, lumina ce nu se va stinge niciodată în inima ei, chiar dacă pentru el, ea va rămâne veșnic un chip uitat în negura timpului

De ce îmi este așa de dureros pe suflet?

Că plâng cu lacrimi de sânge,

Am săpat cuiva groapa,

și singură în ea am căzut,

Sunt prea rea și am meritat 

Durerea să o simt,

Lacrimile să-mi curgă un râu,

Mă cert, mă sfădesc,

Și caut eu veșnic ceva,

Și din cauza caracterului meu, 

Sufăr și eu și ceilanți

Mă doare-n suflet, 

Din cauza cuvintelor spuse 

Nu la timpul lor.

Mă blestem singură pe mine,

Că trăiesc, și respir

Mai bine e poate să mor,

Să fiu în rai,

Să-mi văd ziua înmormântării,

Și sicriul meu ,unde

mâinele îmi stau una peste alta,

Buzele rosii,și reci,

Iar eu într-o rochie îmbrăcată.

Și în liniște să mor,

Nimeni să nu mai  știe.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024

Ca o mireasmă-n urma mea, tu trandafirule de catifea 

Cu umbre mărețe de argint și săruturi fermecătoare de cașmir

Iviorează-mi al meu suspins ca să nu mai doară tot ce mângâi așa lin și îi dau căntarea mea

Fa-mi trupul templu de petale vii și colorate, fă-mi sufletul viu

Durerea sa se înece prin prisma atingerii slabe și inocente, cu fiecare implus

Și cu fiecare floare pe care o mângâi, dorul să se contopească cu atmosfera îmbâcsitoare 

Și inima să-i se dea ascultare la cer, ca să piară în acest iad și să reînvie în paradis

Căci această lume mare putrezește în falsitate și-n totalitate viselor spulberate 

Aveam o presiune între coaste,

Când venea o întrebare despre el,

Mă cam arde ,și m-apasa în piept,

Eu am zis că nu îl mai aștept.

Apoi am trecut pe lângă un felinar,

M-am așezat comod pe-o bancă 

Am început în a da câteva lacrimi,

Toți m-au sunat,scris,deranjat.

Astfel eu nu i-am vrut să vadă cât m-am sfărâmat. 

Mi-am dat telefonul pe modul avion,

N-am vrut să încerc să lupt iar,

Am luat un singur bagaj așa cum era, 

Știindu-se povestea în care fata aceea din  trecut,de dor s-a sufocat.

As vrea sa fii soare arzator
Sa-mi scapi inima de dor.
Fii si cerul innorat
Ca sa uit ce ne-a legat.

Iar daca-mi vei fii lumina,
As uita cine-i de vina.
Dar tu alegi sa fii ploaie in loc,
Iar asta n-ajuta deloc.

Căștile pe cap,noaptea târziu
Ma plimb pe stradă si scriu.
Scriu despre tine
Și despre a noastră soarta,
Aștept țigară sa se termine
Fiind pe dinăuntru moartă.
Parfumul tău deodată îl simt,
Și ca o sa apari eu presimt,
Cu frica și speranța
Ma uit înapoi spre trecut,
Ca ultima toanta
Îmi amintesc cât te am plăcut...
Ma întorc spre viitor
Și sper sa uit de al tau dor.

Te ai indepartat.

Te ai sters ca o ploaie de vara,

Te ai urcat intr un tren al uitarii

Si ai disparut.

Au ramas poze.

Sunt o dovada vie a unei amintiri ce sta sa dispara

Au ramas ganduri.

Sunt o dovada a trairilor intense ce stau sa apuna.

S-a dus.

Te ai dus pe o mare indepartata,

Mi ai facut cu mana din barca aceea

Era oare o corabie?

Sau era doar o salupa?

S-a stins.

S-a stis orice flacara a sperantei

S-au ofilit gandurile revederii,

S-au sters amintirile.

Te ai dus in acea mare albastra

Ai disparut in orizont

Ai gasit o sirena sau o pasare maiastra

I ai oferit visele

Si acum ma uit la stele cu disperare

Seamana cu marea albastra cu corabii

Astept sa apuna luna

La fel cum au apus amintirile

S-a stins.

S-a stins si ultima lumanare.

Era cea lasata in memoria iubirii

Flacara A prins aripi si a zburat departe

Acum este intr un alt orizont

Este prinsa cu o franghie de un catarg

Iar eu te mai caut pe plaja si in larg

Sau

Astept corabia la mal…

Am crezut, cu nevinovăție,

Că dacă îmi țin respirația îndeajuns

Aș evita

O nouă săritură în abis.

Dar odată ce ajung la margine,

Mi se taie mocnita poftă de viață

Și orice soi de zbor

Apare prea seducător.

•Iubesc doi ochii

•Ce-mi spun de deochi 

•Mă mângâie noaptea târziu 

•Cu chipul gingașiu 

•În lume este doar una

•Ce-ți crede minciuna 

•Și îți spune într-una 

•Că semeni cu furtuna 

•Acum pornești și dincolo te liniștești 

•Pe lume este doar una 

•Ca mama nu-i niciuna

Lorena

Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume

Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios

Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera

S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema

Balanța necesară oferită
de cineva la care
nu mă așteptam dar merită
macar o incercare.
Nu e vorba sexual
deși în gandu-mi este
mai degrabă o așezare în plan
a altui lucru ce doar este.
Altă perspectivă-mi face
un alt dezechilibru;
Cutreier mintea, -mi fac de lucru
dau jos o piatra grea, ce de mult acolo zace
cade pe balanța mea și tace.
Pe timp si spatiu iarasi cade
dar nu face nimic
ce odata dura mult: decade
azi mai tine doar un pic.