Școala a început
Iată școala a început
Vacanța încet s-a ascuns
Și a început ușor să apară
Dintr-un colț, o școală rară
4 ani avem de stat
De iubit și de cântat
Cu profesori și colegi
Să vedem pe cine aleg
Într-o bună zi de luni
Am trecut pe sub aluni
Și-am ajuns la iubita școală
Când ne revedem toți iarăși
Dar v-a veni însă o zi
Când noi toți nu v-om mai fi
Așa că zic să ne bucurăm
Atâta timp cât nu lucrăm
Poems in the same category
În fața oglinzilor sparte
În lumea de azi, unde masca-i rege,
Frumusețea devine o simplă lege.
Un trup sculptat, un chip perfect,
Dar sufletul? Rămâne un subiect discret.
Să placi, să atragi, să fii adorat,
Standardele strigă: „Ești tu ajustat?”
Dar când mintea vorbește, când glasul tău cântă,
Lumea se-oprește și te înfruntă.
„De ce să gândești, când ai ochii senini?
De ce să vorbești, când ești doar pentru priviri?”
Înțelepciunea devine o armură grea,
Iar superficialitatea, o lume a ta.
Cei care te văd, dar nu te privesc,
Îți râd pe la spate, că nu-i amăgești.
Le e teamă de tine, căci nu te pot frânge,
Cuvintele tale devin sabia ce-i strânge.
Dar oare iubirea, ce-o cauți curat,
Poate trăi unde sufletu-i uitat?
Îți cer să fii slabă, dar puternică-n zâmbet,
Să fii simplă, dar să porți mii de înțelesuri-n umblet.
Tot nu e de-ajuns, oricât ai lupta,
Când vrei să fii tu, și nu o marionetă de catifea.
Dar tu știi mai bine, în tăcerea ta rece,
Că lumea-i doar vânt, iar esența nu trece.
Așa că privește, rămâi neclintită,
Cu mintea ta vie, cu inima-ți tivită.
În fața oglinzilor sparte vei ști,
Că tu ești întreagă, atunci când ochii persoanei potrivite te vor privi.
E bine...
Întruna calul hățul roade,
Toamna scuipă cu omizi,
Plâng sirenele-n năvoade,
Că pescarii-s prea timizi.
Trag peretele pe mine,
Ca-nceput să-mi fie frig,
Nu mi-a fost nicicând mai bine,
Și de fericire strig.
Soarele îmi mută umbra,
Însă eu rămân inert,
Fluturii se dau de-a tumba,
Și mă cheamă la concert.
Ah ce vreme, ce haram!
Curge mană de pe cer,
Vreau să dorm dar somn nu am,
Beu și mânc ca un boier.
Haina nu mă mai încape,
Cimitirul simt aproape,
Trag pământul peste mine,
E de bine, e de bine !
Poezie
Poezie... asta sunt eu,
De la un timp, e tot ce știu
Tot ce aleg să trăiesc
Tot ce pot să dăruiesc...
Îmi ocrotesc sufletul cum pot,
Durerea din mine o scot,
Dorul și nopțile amare
Le scriu cu apăsare...
Fericirea mereu o închin
Versului cel mai divin
Fiorii amintirii ii creionez,
Visul cu împliniri colorez.
Asta sunt eu...poezie
Vers cald, zâmbet, bucurie
Rimă neagră, dor și jale,
Toate sub o lună și-un soare.
Un mic dar
Bine este cuvântat,
Cel ce-n biserică a dat,
Domnul toate vede el,
Cea ce facem pentru el,
Un mic dar, recomandat ,
Ajută să fi iertat,
De păcate și de rele,
Dumnezeu știe de ele,
Și ești pomenit mereu,
Na aștepta numele tău,
Să-l auzi căci Dumnezeu,
In lucrarea ce o are..
El știe pe fiecare,
Ne răsplătește, ne iartă,
Nu ne lasă niciodată.
Fluture
Afara sunt flori,
Dar eu merg prin nori.
Viata sa ma bucure
Si zobr ca un fluture,
Dar fluturele zboara
Din floare in floare,
Pina ajunge la o mare
Cu apa cit o floare,
Si acolo ea…
Pe o floare sedea
Un fluture in mina tinea
Si fluturele zbura mereu
De parca as fi eu ,
Dar eu nu eram,
Ci un fluture ce dispera,
Ca afara apunea…
Ci curind luna se va trezi
Si va muri,
Iar dimineata va fi din nou zi
Si iar se va trezi ...
Va face in continuare
Poezii pentru surioare...
Satul
E beznă-n zori și-n miez de amiază,
Pustiu e satul cel întins pe vale,
Icoana-n drum cu ochii goi veghează,
Cum vântul șuieră prin case goale.
Fântâna plânge singură sub vii,
Biserica demult stă încuiată,
Iar ruga nu mai suie către fii,
Și crucea s-a sfărâmat sub piatră.
La stână urlă lupii după oi,
Iar clopotul stă mut și fără sfoară,
Acum nu sunt nici griji și nici nevoi,
Pe strâmta și tăcuta ulicioară.
Prin gardul frânt e câmp de păpădie,
La geamul școlii crește-un rug păgân,
Iar clasa întâi de multă vreme e pustie,
Căci pe pereți se scurge-un alfabet bătrân.
Sub streșini plâng ulucele crăpate,
Iar dușumeaua urlă după pași…
Ce boală Doamne ai turnat în sate,
De sunt pustii și fără de urmași?
În fața oglinzilor sparte
În lumea de azi, unde masca-i rege,
Frumusețea devine o simplă lege.
Un trup sculptat, un chip perfect,
Dar sufletul? Rămâne un subiect discret.
Să placi, să atragi, să fii adorat,
Standardele strigă: „Ești tu ajustat?”
Dar când mintea vorbește, când glasul tău cântă,
Lumea se-oprește și te înfruntă.
„De ce să gândești, când ai ochii senini?
De ce să vorbești, când ești doar pentru priviri?”
Înțelepciunea devine o armură grea,
Iar superficialitatea, o lume a ta.
Cei care te văd, dar nu te privesc,
Îți râd pe la spate, că nu-i amăgești.
Le e teamă de tine, căci nu te pot frânge,
Cuvintele tale devin sabia ce-i strânge.
Dar oare iubirea, ce-o cauți curat,
Poate trăi unde sufletu-i uitat?
Îți cer să fii slabă, dar puternică-n zâmbet,
Să fii simplă, dar să porți mii de înțelesuri-n umblet.
Tot nu e de-ajuns, oricât ai lupta,
Când vrei să fii tu, și nu o marionetă de catifea.
Dar tu știi mai bine, în tăcerea ta rece,
Că lumea-i doar vânt, iar esența nu trece.
Așa că privește, rămâi neclintită,
Cu mintea ta vie, cu inima-ți tivită.
În fața oglinzilor sparte vei ști,
Că tu ești întreagă, atunci când ochii persoanei potrivite te vor privi.
E bine...
Întruna calul hățul roade,
Toamna scuipă cu omizi,
Plâng sirenele-n năvoade,
Că pescarii-s prea timizi.
Trag peretele pe mine,
Ca-nceput să-mi fie frig,
Nu mi-a fost nicicând mai bine,
Și de fericire strig.
Soarele îmi mută umbra,
Însă eu rămân inert,
Fluturii se dau de-a tumba,
Și mă cheamă la concert.
Ah ce vreme, ce haram!
Curge mană de pe cer,
Vreau să dorm dar somn nu am,
Beu și mânc ca un boier.
Haina nu mă mai încape,
Cimitirul simt aproape,
Trag pământul peste mine,
E de bine, e de bine !
Poezie
Poezie... asta sunt eu,
De la un timp, e tot ce știu
Tot ce aleg să trăiesc
Tot ce pot să dăruiesc...
Îmi ocrotesc sufletul cum pot,
Durerea din mine o scot,
Dorul și nopțile amare
Le scriu cu apăsare...
Fericirea mereu o închin
Versului cel mai divin
Fiorii amintirii ii creionez,
Visul cu împliniri colorez.
Asta sunt eu...poezie
Vers cald, zâmbet, bucurie
Rimă neagră, dor și jale,
Toate sub o lună și-un soare.
Un mic dar
Bine este cuvântat,
Cel ce-n biserică a dat,
Domnul toate vede el,
Cea ce facem pentru el,
Un mic dar, recomandat ,
Ajută să fi iertat,
De păcate și de rele,
Dumnezeu știe de ele,
Și ești pomenit mereu,
Na aștepta numele tău,
Să-l auzi căci Dumnezeu,
In lucrarea ce o are..
El știe pe fiecare,
Ne răsplătește, ne iartă,
Nu ne lasă niciodată.
Fluture
Afara sunt flori,
Dar eu merg prin nori.
Viata sa ma bucure
Si zobr ca un fluture,
Dar fluturele zboara
Din floare in floare,
Pina ajunge la o mare
Cu apa cit o floare,
Si acolo ea…
Pe o floare sedea
Un fluture in mina tinea
Si fluturele zbura mereu
De parca as fi eu ,
Dar eu nu eram,
Ci un fluture ce dispera,
Ca afara apunea…
Ci curind luna se va trezi
Si va muri,
Iar dimineata va fi din nou zi
Si iar se va trezi ...
Va face in continuare
Poezii pentru surioare...
Satul
E beznă-n zori și-n miez de amiază,
Pustiu e satul cel întins pe vale,
Icoana-n drum cu ochii goi veghează,
Cum vântul șuieră prin case goale.
Fântâna plânge singură sub vii,
Biserica demult stă încuiată,
Iar ruga nu mai suie către fii,
Și crucea s-a sfărâmat sub piatră.
La stână urlă lupii după oi,
Iar clopotul stă mut și fără sfoară,
Acum nu sunt nici griji și nici nevoi,
Pe strâmta și tăcuta ulicioară.
Prin gardul frânt e câmp de păpădie,
La geamul școlii crește-un rug păgân,
Iar clasa întâi de multă vreme e pustie,
Căci pe pereți se scurge-un alfabet bătrân.
Sub streșini plâng ulucele crăpate,
Iar dușumeaua urlă după pași…
Ce boală Doamne ai turnat în sate,
De sunt pustii și fără de urmași?