Nostalgica toamnă
Tristețe să fii tu toamnă?
Căci chipul ce-l ai astăzi e altul!
Porți stranie mască de bal,
Precum fata bătrână se-ascunde de lume!
Sărutu-i otravă, galbenă,roșie, brună...
Și totuși zâmbește de-i vremea bună,
Iar vântul și ploaia nu-și au încă calea sau drumul!
Pari anotimpul morții dar tu ne-aduci doar belșugul!
Și roade destule și vinul,
Si cântul sau dansul sau versul,
Veșminte de aur porți cu mândrie,
Apoi ni le dai tuturor azvârlind
tot ce ai!
Cerul însuși îl vopsesti cu culorile tale,
Faci risipă de frumos, ne șoptești visele dulci,
Mori ușor ca apoi să renaști...!
Nevrând nume să porți,
Ți se spune nostalgica toamnă,
Tu însă doar te amuzi și zâmbești!
(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Category: Diverse poems
All author's poems: Horia Stănicel
Date of posting: 15 сентября 2023
Views: 638
Poems in the same category
De sus
diverse clipe în ipostaze ce
interpretează vibrant aurore
care, boreale, așten în cer
stalactite ce curg spre muritori...
căutarea te paralizează în spectacolul
de umbre, care se remarcă gri,
pe șevaletul unor prunci
de tenori, sobri și flămânzi
apoi, îmi ceri iertare ca și cum ai fi,
de ani lungi, împletit în durerea
pe care o pun, în zile impare,
pe seama unui moft
cafeaua amară lustruiește
otrava cu care am obosit
atât de mult, încât aș vrea
din nou, talpa să-ți sărut
să strig minunate hohote
de cristal, în care să se arate
zborul niciuneia dintre
aripile pe care le purtăm
în zile de sărbătoare și,
bineînțeles, totată înțelepciunea
se va îmbulzi să mai prindă
doar una din cele 7 minuni
date prin praf de stele și
așezate pe o masă a tăcerii,
inaintea unui fulger
profanat, demult
dintr-o copilărie abandonată
într-un vis în care au jucat,
pe rând, mari nume ale
unor culori de nedescris
se așterneau, așa, parcă
era al lor tot timpul
al cărui cifru domnește
ca un sfinx, dinadins...
inclusiv o vioară și-un pian
au deschis orizontul, ca pleoapa
din care mai răzbește
o dâră de surâs
cu capul lăsat pe spate,
ca într-o visare din negura
unui diapazon ce cântă fals,
ascuns sub soare
chicoteli ale unor raze
desprinse parcă dintr-un
stol de privighetori cu inimi
de bătrâni flămânzi.
Masajul e un lucru sfant
Masajul e un lucru sfant,
De cand lumea ii pe pamant.
Inventat a fost se pare,
Pentru corp e relaxare.
Masajul bine lucrat,
Ei grecii l au inventat.
Pe atunci sclavii il faceau,
Pe bolnavi ii vindecau.
Si de atunci si pana azi,
Lumea ce face masaj.
Corpul il are relaxat,
Nici decumnu nu e stresat.
Tehnicile de masaj,
S-au imbunatatit azi.
Tehnici multe aplicate,
Iti aduc doar sanatate.
Multe is tipuri de masaj,
Se aplica in tocmai azi.
E masaj de relaxare,
Dar si de recuperare.
Amandoua de le faci,
De stress si boli ai sa scapi.
Ca masajul a fost si este,
Cel ce nu are pereche !
Un vechi velier
În noaptea-aceea vântul șuiera printre stânci,
Împingând spre țărm cel mai vechi velier,
Iar marea-l lovea cu valuri imense și-adânci,
Și lemnu-i trosnea ca un lung tunet din cer.
În noaptea-aceea stelele păreau căzute în ceață,
Ca lacrima oarbă a unui a unui călugăr ascet,
Departe, luna roșie, ca o scânteie de viață,
La capătul mării, coborî, stingându-se încet.
În noaptea-aceea peste tot mirosea a lemn,
Iar țărmul părea o rană deschisă spre cer,
Doar catargul rămase înfipt, ca un semn,
Că pe aici a trecut cel mai vechi velier.
Apoi zorii, deodată, lovi bolta ca o spadă,
De-a lungul țărmului răsări un mic crâng,
Din prova, din pupa, din catarge și obadă,
Iar freamătul său, sunt marinarii ce plâng.
Moare pacientul...
Sunaţi la ambulanţă oameni buni,
Să vină grabnic şi descarcerarea,
Că ţara noastră-i plină de nebuni,
Ce nu mai vor nicicând schimbarea.
Sunaţi-mi iute doctorul de gardă,
Ba chiar şi SMURDul, de-i posibil,
Că biata ţară astăzi este pradă,
Şi-mi pare c-o salva e imposibil.
Rugaţi-vă mitropoliţi la ceruri,
Că lent ne moare pacientul,
Străinii îi administrează false seruri,
Şi muşamalizează incidentul.
Faceţi rapid dragi doctori un consiliu,
Şi alţi români deştepţi, cu multă carte,
Veniţi cu toţi la ea în domiciliu,
Căci ţara noastră e acum pe moarte.
Sunaţi la ambulanţă dragi români,
Şi fiţi chiar voi brancardieri,
Un cancer nu mai poţi să îl amâni,
Şi trebuie luptat din răsputeri.
Veniţi la terapie intensivă adolescenţi,
Urgent donaţi al vostru sânge de puştani,
Căci taţii voştri sunt inconştienţi,
Şi nu-nţeleg că mâine voi veţi fi orfani.
UN VERS ȘI UN REFREN
E ziua când urc cu resemnare scările de la ,,Muzeul Amintirilor,, conformându-mă regulilor de vizitare.
Ușa de la intrare este mereu deschisă. Citesc fiecare afiș. Încăperile erau închise, fără program de vizitare. La un capăt de culoar o ușă întredeschisă și un afiș : ,, Exponate cu Natură Moartă,, .
Întrebări în gând și curiozitatea îmi activează privirea iscoditoare în semi-întunericul din încăpere, iar un parfum vag, parcă vroia să mă înconjoare…
Pereții cu multe tablouri tip ierbar, iar pe o masă un vas cu o tulpină golașă, alăturat petale veștejite și două trei mostre de foste flori de gradină. Ca să nu mă simt singură,fiind singură prin atâta natură moartă, spun cu glas reverberant : ce - ați fost și cine va ucis? …
Sunt ,,Crin Imperial,, un nevinovat
Din gradina voastră m-ați tăiat
În vas cu apă tulbure stau uitat
Petalele una câte una
Din corolă pe jos au alunecat,
Iar parfumul mi s-a volatilizat
Polenul lăcrimând s-a cristalizat
Ș revoltat zace, zace pe jos împrăștiat …
Alături o tulpină de trandafir, spinii care îl apărau, acum sunt smulși de ,,un cineva,, care vroia să nu fie înțepat. Deslușesc un murmur de petale …
Am fost un ,, PRINCE JARDINIER,,
Trandafirul cu rădăcini perene
Cântat în versuri, în multe refrene
Și iată-mă răpus de mâini viclene…
Mai bine eram o floare prin poiene
De cât, în cameră întunecată, prizonier.
Pe un colț al mesei o creangă de liliac, ,, Liliacul de vară,,,frunzele mai păstrează verdele și el muribund. Florile lui, frumoasele flori parfumate, au fost sacrificate din dorința lumească de a căuta noroace în florile cu cinci foi.
Mă îndrept spre ieșire. E încă vară. Într-un un coș de gunoi deja un buchet de crizanteme stătea înghesuit, aruncat mult prea devreme de aceleași mâini viclene. La fiecare pas cuvintele îmi erau sacadate exprimând asemănări între soarta florilor din grădină și soarta oamenilor frumoși, când viața nu-i lăsată să trăiască din cauza mâinilor viclene...
De atunci, în cale îmi apar vitrine cu multe flori , fiecare cu etichetă și preț… În amintirea florilor ce mor, un vers și un refren …
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Ce greu se-mpacă-n mine gânduri
Şi al sentimentelor fior,
Cu prea puţinii ani de viaţă
Dintr-un destin de muritor.
De ce-ai sădit în mine, Doamne,
Această lume atât de vie?!
De parcă viaţa ce mi-ai dat-o
M-ar însoţi o veşnicie.
E atâta abundenţă-n mine
De potenţiale dimineţi,
Că mi-ar ajunge pentru zile
Ce le-aş trăi în mii de vieţi.
Şi atâta freamăt mă animă
Când simt în mine totul viu,
C-aproape nici nu-mi vine-a crede
Că într-o zi n-am să mai fiu.
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Cum o să mă despart de ea?
Mi-e şi mai greu să mor acuma,
Când oricum moartea este grea.
De sus
diverse clipe în ipostaze ce
interpretează vibrant aurore
care, boreale, așten în cer
stalactite ce curg spre muritori...
căutarea te paralizează în spectacolul
de umbre, care se remarcă gri,
pe șevaletul unor prunci
de tenori, sobri și flămânzi
apoi, îmi ceri iertare ca și cum ai fi,
de ani lungi, împletit în durerea
pe care o pun, în zile impare,
pe seama unui moft
cafeaua amară lustruiește
otrava cu care am obosit
atât de mult, încât aș vrea
din nou, talpa să-ți sărut
să strig minunate hohote
de cristal, în care să se arate
zborul niciuneia dintre
aripile pe care le purtăm
în zile de sărbătoare și,
bineînțeles, totată înțelepciunea
se va îmbulzi să mai prindă
doar una din cele 7 minuni
date prin praf de stele și
așezate pe o masă a tăcerii,
inaintea unui fulger
profanat, demult
dintr-o copilărie abandonată
într-un vis în care au jucat,
pe rând, mari nume ale
unor culori de nedescris
se așterneau, așa, parcă
era al lor tot timpul
al cărui cifru domnește
ca un sfinx, dinadins...
inclusiv o vioară și-un pian
au deschis orizontul, ca pleoapa
din care mai răzbește
o dâră de surâs
cu capul lăsat pe spate,
ca într-o visare din negura
unui diapazon ce cântă fals,
ascuns sub soare
chicoteli ale unor raze
desprinse parcă dintr-un
stol de privighetori cu inimi
de bătrâni flămânzi.
Masajul e un lucru sfant
Masajul e un lucru sfant,
De cand lumea ii pe pamant.
Inventat a fost se pare,
Pentru corp e relaxare.
Masajul bine lucrat,
Ei grecii l au inventat.
Pe atunci sclavii il faceau,
Pe bolnavi ii vindecau.
Si de atunci si pana azi,
Lumea ce face masaj.
Corpul il are relaxat,
Nici decumnu nu e stresat.
Tehnicile de masaj,
S-au imbunatatit azi.
Tehnici multe aplicate,
Iti aduc doar sanatate.
Multe is tipuri de masaj,
Se aplica in tocmai azi.
E masaj de relaxare,
Dar si de recuperare.
Amandoua de le faci,
De stress si boli ai sa scapi.
Ca masajul a fost si este,
Cel ce nu are pereche !
Un vechi velier
În noaptea-aceea vântul șuiera printre stânci,
Împingând spre țărm cel mai vechi velier,
Iar marea-l lovea cu valuri imense și-adânci,
Și lemnu-i trosnea ca un lung tunet din cer.
În noaptea-aceea stelele păreau căzute în ceață,
Ca lacrima oarbă a unui a unui călugăr ascet,
Departe, luna roșie, ca o scânteie de viață,
La capătul mării, coborî, stingându-se încet.
În noaptea-aceea peste tot mirosea a lemn,
Iar țărmul părea o rană deschisă spre cer,
Doar catargul rămase înfipt, ca un semn,
Că pe aici a trecut cel mai vechi velier.
Apoi zorii, deodată, lovi bolta ca o spadă,
De-a lungul țărmului răsări un mic crâng,
Din prova, din pupa, din catarge și obadă,
Iar freamătul său, sunt marinarii ce plâng.
Moare pacientul...
Sunaţi la ambulanţă oameni buni,
Să vină grabnic şi descarcerarea,
Că ţara noastră-i plină de nebuni,
Ce nu mai vor nicicând schimbarea.
Sunaţi-mi iute doctorul de gardă,
Ba chiar şi SMURDul, de-i posibil,
Că biata ţară astăzi este pradă,
Şi-mi pare c-o salva e imposibil.
Rugaţi-vă mitropoliţi la ceruri,
Că lent ne moare pacientul,
Străinii îi administrează false seruri,
Şi muşamalizează incidentul.
Faceţi rapid dragi doctori un consiliu,
Şi alţi români deştepţi, cu multă carte,
Veniţi cu toţi la ea în domiciliu,
Căci ţara noastră e acum pe moarte.
Sunaţi la ambulanţă dragi români,
Şi fiţi chiar voi brancardieri,
Un cancer nu mai poţi să îl amâni,
Şi trebuie luptat din răsputeri.
Veniţi la terapie intensivă adolescenţi,
Urgent donaţi al vostru sânge de puştani,
Căci taţii voştri sunt inconştienţi,
Şi nu-nţeleg că mâine voi veţi fi orfani.
UN VERS ȘI UN REFREN
E ziua când urc cu resemnare scările de la ,,Muzeul Amintirilor,, conformându-mă regulilor de vizitare.
Ușa de la intrare este mereu deschisă. Citesc fiecare afiș. Încăperile erau închise, fără program de vizitare. La un capăt de culoar o ușă întredeschisă și un afiș : ,, Exponate cu Natură Moartă,, .
Întrebări în gând și curiozitatea îmi activează privirea iscoditoare în semi-întunericul din încăpere, iar un parfum vag, parcă vroia să mă înconjoare…
Pereții cu multe tablouri tip ierbar, iar pe o masă un vas cu o tulpină golașă, alăturat petale veștejite și două trei mostre de foste flori de gradină. Ca să nu mă simt singură,fiind singură prin atâta natură moartă, spun cu glas reverberant : ce - ați fost și cine va ucis? …
Sunt ,,Crin Imperial,, un nevinovat
Din gradina voastră m-ați tăiat
În vas cu apă tulbure stau uitat
Petalele una câte una
Din corolă pe jos au alunecat,
Iar parfumul mi s-a volatilizat
Polenul lăcrimând s-a cristalizat
Ș revoltat zace, zace pe jos împrăștiat …
Alături o tulpină de trandafir, spinii care îl apărau, acum sunt smulși de ,,un cineva,, care vroia să nu fie înțepat. Deslușesc un murmur de petale …
Am fost un ,, PRINCE JARDINIER,,
Trandafirul cu rădăcini perene
Cântat în versuri, în multe refrene
Și iată-mă răpus de mâini viclene…
Mai bine eram o floare prin poiene
De cât, în cameră întunecată, prizonier.
Pe un colț al mesei o creangă de liliac, ,, Liliacul de vară,,,frunzele mai păstrează verdele și el muribund. Florile lui, frumoasele flori parfumate, au fost sacrificate din dorința lumească de a căuta noroace în florile cu cinci foi.
Mă îndrept spre ieșire. E încă vară. Într-un un coș de gunoi deja un buchet de crizanteme stătea înghesuit, aruncat mult prea devreme de aceleași mâini viclene. La fiecare pas cuvintele îmi erau sacadate exprimând asemănări între soarta florilor din grădină și soarta oamenilor frumoși, când viața nu-i lăsată să trăiască din cauza mâinilor viclene...
De atunci, în cale îmi apar vitrine cu multe flori , fiecare cu etichetă și preț… În amintirea florilor ce mor, un vers și un refren …
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Ce greu se-mpacă-n mine gânduri
Şi al sentimentelor fior,
Cu prea puţinii ani de viaţă
Dintr-un destin de muritor.
De ce-ai sădit în mine, Doamne,
Această lume atât de vie?!
De parcă viaţa ce mi-ai dat-o
M-ar însoţi o veşnicie.
E atâta abundenţă-n mine
De potenţiale dimineţi,
Că mi-ar ajunge pentru zile
Ce le-aş trăi în mii de vieţi.
Şi atâta freamăt mă animă
Când simt în mine totul viu,
C-aproape nici nu-mi vine-a crede
Că într-o zi n-am să mai fiu.
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Cum o să mă despart de ea?
Mi-e şi mai greu să mor acuma,
Când oricum moartea este grea.
Other poems by the author
Sărut public
Voi căuta un loc aglomerat
Cu mii de ochi și gură cască
Și-am să te strâng în brațe tare
Fără vreo jenă sau rușine
Și voi striga în gura mare
Că te iubesc,de fapt nimic nu-i nou sub soare...
Și-ți voi trimite un sărut pe gură...
Pe ochii tăi ca două perle ce-au ieșit din mare
Iar te voi săruta domol,
Să mă iubești și tu mai tare,
Că dragostea e prea frumoasă și nu doare!
(21 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Candidatul iubirii
Ați candidat vreodată la iubire
Știind că cea care vă pune l-ancercare
Ea însăși e candidată a iubirilor pierdute?
Și cine poate spune că iubita mea frumoasă
N-a candidat si ea
Și a pierdut finala pe care a jucat-o
Cu cel ce-i fusese candidat cândva....?
Când vine vorba de iubire,
Cu toții suntem candidații sorții
Eu știu că însăși dragostea-i pe liste,
Și-i candidatul favorit,
Dar pierde mai mereu partide,
Știu sigur ,chiar ea așa mi-a povestit!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
În loc de adio
O să-ți spun altfel de cuvinte iubito
În loc de adio...
O să-ți sărut sânii mult prea rotunzi și moi,
Mii de îngeri să stea intre noi,
Și să cânte melodia ta populară dar altfel ,
Cu un alt indescifrabil refren...
În loc de adio să te iubesc,
Tu îmbrăcată în costum popular iar eu așa cum mă știi,
Simplu,rătăcit și pierdut..
Știu că-ți este rușine cu mine și totuși în loc de adio îți scriu un poem de iubire și te sărut,
Ca să-ți fie dor și să arzi cândva de regrete...
Să-ți amintești atunci de frumosul trecut,
În loc de adio să-ți lași gândul să fugă în Rai sau poate la mine,
De ce nu iubito noi doi un singur foc plin de văpăi
Sau de amor,
Toate să fie cum îți plac ție,
În loc de audio să fim prinși în iubirea aceea antică care nu știe ce înseamnă cuvântul sfârșit,umilință sau moarte,
În loc de adio iubirea noastră aici și acolo veșnic vie să fie,
Oare?
Sau este poate timpul lui Adio....?
(Horia Stănicel 11 feb 2025 Vasilica dragostea mea)
Dragoste, răbdare, vise
Visez la dragoste la tine..
Răbdare-mi zice îngerul păzitor!
Nu-i timp de zor!
Iubita ta sosește mâine
Într-o caleșcă argintie
Cu roțile din aur bătute cu pietre prețioase
Ce-i trasă de doisprezece armăsari ce zboară nu aleargă,
Și va veni prin nori!
Aleasa inimii îți este,
Iar ea chiar te iubește
Un cor de îngeri va cânta
Oh Vasilica tu ești dragostea mea!
Știi bine,e imn făcut de tine...
Zise pajul...
-Da știu și știu chiar foarte bine!
Doar Vasilica-i pentru mine,
Să știe tot regatul
Iar mâine să știe-ntreg pământul!
Mii de meseni,nuntași,prinți și prințese
Vor veni cu daruri la voi doi
Horia și Vasilica!
Zi mare și sărbătoare cu bucurie fără margini,
Îmi vine chiar să plâng de bucurie....zise pajul
-Ei lasă, lasă,te rog să te abții
Mă emoționezi și pe mine!
*
Dragi cititori,ei bine vă spun adevărat,
Horia și Vasilica după nuntă
La marele palat acum ei stau
Și s-au iubit cum nimeni se iubește pe pământ,
Așa iubire mare își are Cerescul legamânt,
Ca îngerii au fost în bunatatea lor,
Averea toată dată a fost săracilor,
Căci au trăit în duhul lui Hristos!
*
Ca paj nici eu nu știu prea bine
Cum s-a sfârșit povestea
Știu însă că Horia și Vasilica
Trăiesc în Veșnicie doar prin iubirea începută
Aici pe-acest pământ
Și se vorbește bine
Că dragostea lor e încă vie,
Și a plecat din vise
Rodind din așteptare și răbdare
Iar astăzi e nemuritoare!
(3 februarie 2024-Vasilica dragostea mea)
Darul
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești,
Știu că așa arată fericirea
Și știu c-ai început să mă iubești.
Cu tine ziua își are rostul,
Iar fără tine toate-s scrum,
Așa pățești când dragostea se naște,
Nimic din astă lume nu-ți mai aparține,
Pe toate ochii tăi le văd sau le privesc,
Ca tainice minuni din cer sosite,
Eu doar iubindu-te,
Pot zice c-am inceput să sper...
Căci viața asta este trecatoare,
Iluzie precum un fum,
Ce să-ți dorești ,doar cu ardoare,
Decât iubirea care nu mai moare,
Știindu-ne și tu și eu cu Dumnezeu,
Mergând doar cu Hristos pe singura cărare,
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești !
(14 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Sărbătoarea iubirii noastre
Nu e iubirea stralucitoare sărbătoare?
Și ce ne pasă nouă de lumea-ntunecată care zilnic moare
De neiubire,egoism și ură,
Ori cea care pe Dumnezeu îl gonește și alungă?
Noi doar ținându-ne de mână,
Ne-am declarat iubire veșnică, nemuritoare,
Iubindu-ne clipă de clipă, zilnic
Lună de lună, ani în șir, decenii multe,
Cu Harul Domnului în frunte!
Și ce-i iubirea cea nebună
De-i plimbă pe îndrăgostiți până pe Lună,
Și mai departe în Univers dacă e cazul..
Amorul este cel care singuratatea o alungă,
Tristețea o îndepărtează dar și necazul!
Iubito, nu e iubirea noastră Carnavalul?
Dar nu acela cu samba ori alegoricele care,
Cu dansatoare aproape dezbrăcate,goale și mii de privitori veniți din lumea largă....
Iubirea noastră este sacră sărbătoare,
A ta cu mine,fără gălagiosul public și plin de zarvă colorat spectacol,
Noi doi îmbrățișați sau doar ținându-ne de mână!
(21 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Sărut public
Voi căuta un loc aglomerat
Cu mii de ochi și gură cască
Și-am să te strâng în brațe tare
Fără vreo jenă sau rușine
Și voi striga în gura mare
Că te iubesc,de fapt nimic nu-i nou sub soare...
Și-ți voi trimite un sărut pe gură...
Pe ochii tăi ca două perle ce-au ieșit din mare
Iar te voi săruta domol,
Să mă iubești și tu mai tare,
Că dragostea e prea frumoasă și nu doare!
(21 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Candidatul iubirii
Ați candidat vreodată la iubire
Știind că cea care vă pune l-ancercare
Ea însăși e candidată a iubirilor pierdute?
Și cine poate spune că iubita mea frumoasă
N-a candidat si ea
Și a pierdut finala pe care a jucat-o
Cu cel ce-i fusese candidat cândva....?
Când vine vorba de iubire,
Cu toții suntem candidații sorții
Eu știu că însăși dragostea-i pe liste,
Și-i candidatul favorit,
Dar pierde mai mereu partide,
Știu sigur ,chiar ea așa mi-a povestit!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
În loc de adio
O să-ți spun altfel de cuvinte iubito
În loc de adio...
O să-ți sărut sânii mult prea rotunzi și moi,
Mii de îngeri să stea intre noi,
Și să cânte melodia ta populară dar altfel ,
Cu un alt indescifrabil refren...
În loc de adio să te iubesc,
Tu îmbrăcată în costum popular iar eu așa cum mă știi,
Simplu,rătăcit și pierdut..
Știu că-ți este rușine cu mine și totuși în loc de adio îți scriu un poem de iubire și te sărut,
Ca să-ți fie dor și să arzi cândva de regrete...
Să-ți amintești atunci de frumosul trecut,
În loc de adio să-ți lași gândul să fugă în Rai sau poate la mine,
De ce nu iubito noi doi un singur foc plin de văpăi
Sau de amor,
Toate să fie cum îți plac ție,
În loc de audio să fim prinși în iubirea aceea antică care nu știe ce înseamnă cuvântul sfârșit,umilință sau moarte,
În loc de adio iubirea noastră aici și acolo veșnic vie să fie,
Oare?
Sau este poate timpul lui Adio....?
(Horia Stănicel 11 feb 2025 Vasilica dragostea mea)
Dragoste, răbdare, vise
Visez la dragoste la tine..
Răbdare-mi zice îngerul păzitor!
Nu-i timp de zor!
Iubita ta sosește mâine
Într-o caleșcă argintie
Cu roțile din aur bătute cu pietre prețioase
Ce-i trasă de doisprezece armăsari ce zboară nu aleargă,
Și va veni prin nori!
Aleasa inimii îți este,
Iar ea chiar te iubește
Un cor de îngeri va cânta
Oh Vasilica tu ești dragostea mea!
Știi bine,e imn făcut de tine...
Zise pajul...
-Da știu și știu chiar foarte bine!
Doar Vasilica-i pentru mine,
Să știe tot regatul
Iar mâine să știe-ntreg pământul!
Mii de meseni,nuntași,prinți și prințese
Vor veni cu daruri la voi doi
Horia și Vasilica!
Zi mare și sărbătoare cu bucurie fără margini,
Îmi vine chiar să plâng de bucurie....zise pajul
-Ei lasă, lasă,te rog să te abții
Mă emoționezi și pe mine!
*
Dragi cititori,ei bine vă spun adevărat,
Horia și Vasilica după nuntă
La marele palat acum ei stau
Și s-au iubit cum nimeni se iubește pe pământ,
Așa iubire mare își are Cerescul legamânt,
Ca îngerii au fost în bunatatea lor,
Averea toată dată a fost săracilor,
Căci au trăit în duhul lui Hristos!
*
Ca paj nici eu nu știu prea bine
Cum s-a sfârșit povestea
Știu însă că Horia și Vasilica
Trăiesc în Veșnicie doar prin iubirea începută
Aici pe-acest pământ
Și se vorbește bine
Că dragostea lor e încă vie,
Și a plecat din vise
Rodind din așteptare și răbdare
Iar astăzi e nemuritoare!
(3 februarie 2024-Vasilica dragostea mea)
Darul
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești,
Știu că așa arată fericirea
Și știu c-ai început să mă iubești.
Cu tine ziua își are rostul,
Iar fără tine toate-s scrum,
Așa pățești când dragostea se naște,
Nimic din astă lume nu-ți mai aparține,
Pe toate ochii tăi le văd sau le privesc,
Ca tainice minuni din cer sosite,
Eu doar iubindu-te,
Pot zice c-am inceput să sper...
Căci viața asta este trecatoare,
Iluzie precum un fum,
Ce să-ți dorești ,doar cu ardoare,
Decât iubirea care nu mai moare,
Știindu-ne și tu și eu cu Dumnezeu,
Mergând doar cu Hristos pe singura cărare,
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești !
(14 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Sărbătoarea iubirii noastre
Nu e iubirea stralucitoare sărbătoare?
Și ce ne pasă nouă de lumea-ntunecată care zilnic moare
De neiubire,egoism și ură,
Ori cea care pe Dumnezeu îl gonește și alungă?
Noi doar ținându-ne de mână,
Ne-am declarat iubire veșnică, nemuritoare,
Iubindu-ne clipă de clipă, zilnic
Lună de lună, ani în șir, decenii multe,
Cu Harul Domnului în frunte!
Și ce-i iubirea cea nebună
De-i plimbă pe îndrăgostiți până pe Lună,
Și mai departe în Univers dacă e cazul..
Amorul este cel care singuratatea o alungă,
Tristețea o îndepărtează dar și necazul!
Iubito, nu e iubirea noastră Carnavalul?
Dar nu acela cu samba ori alegoricele care,
Cu dansatoare aproape dezbrăcate,goale și mii de privitori veniți din lumea largă....
Iubirea noastră este sacră sărbătoare,
A ta cu mine,fără gălagiosul public și plin de zarvă colorat spectacol,
Noi doi îmbrățișați sau doar ținându-ne de mână!
(21 martie 2024 Vasilica dragostea mea)