Nostalgica toamnă
Tristețe să fii tu toamnă?
Căci chipul ce-l ai astăzi e altul!
Porți stranie mască de bal,
Precum fata bătrână se-ascunde de lume!
Sărutu-i otravă, galbenă,roșie, brună...
Și totuși zâmbește de-i vremea bună,
Iar vântul și ploaia nu-și au încă calea sau drumul!
Pari anotimpul morții dar tu ne-aduci doar belșugul!
Și roade destule și vinul,
Si cântul sau dansul sau versul,
Veșminte de aur porți cu mândrie,
Apoi ni le dai tuturor azvârlind
tot ce ai!
Cerul însuși îl vopsesti cu culorile tale,
Faci risipă de frumos, ne șoptești visele dulci,
Mori ușor ca apoi să renaști...!
Nevrând nume să porți,
Ți se spune nostalgica toamnă,
Tu însă doar te amuzi și zâmbești!
(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Horia Stănicel
Дата публикации: 15 сентября 2023
Просмотры: 222
Стихи из этой категории
Azi îmi număr anii!
Ce repede mai trece vremea,
Și cum se scurg anii în timp,
Simt cum îmi fură ei puterea,
Fără a-mi da nimic la schimb
Ieri eram elev pe banca școlii,
Cu ghiozdanul plin de cărți,
Învățam pe fân în podul șurii,
Geografia țării de pe hărți
N-aveam bogății în casă,
Și nici conturi sau averi,
Doar o pâine caldă pe masă,
Și în curte câțiva meri
Mai aveam ograda plină,
Rațe, gâște, curci, găini,
În coteț porc cu slănină,
Iar în grajd joiana ,,Mimi"
Tata se fălea cu calul,
Eu cu ai mei porumbei,
În casă stăpân motanul,
Iar pe lanț bătea grivei
Era atât de multă bucurie,
Când la masă ne puneam,
Mâncam tot ce-i pus în farfurie,
Și-n final prin rugă mulțumeam
Acum rar calc pragul casei,
Doar puțin de sărbători,
Peste tot vad chipul mamei,
Dar..la cimitir noi ducem flori
............................................
Mult m-am străduit în viața,
Să-nvăț carte să fiu om,
Să spun adevăru-n față,
Să-i trezesc pe cei ce dorm
.................................
Azi m-apropii de o vârstă,
Și cu grijă-mi număr anii,
Mândru sunt de noră, fiu, nevastă,
Și pe leacuri...cheltui banii!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Corabie în maghiară
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Hajó
Drága hajó, lebegsz a végtelennek tűnő óceánban,
Melyik kontinensekre mész most újra,
Mi vár rád a következő úticélodnál?
Hajó, hajó...
Miért nem mondtad, hogy annyira szeretsz vitorlázni?
Miért nem figyelmeztettél?
Miért hagytad el a kikötőt, csak egy pillanatra hátat fordítva neked?
Hogyan szokhatnám meg azt az űrt, amit hagytál?
Hogyan fogom kitölteni?
Hajó, hajó...
Könnyű voltál, mint a veréb,
Remélem, boldogabban térsz vissza, mint ahová mentél,
Rájöttem, hogy menned kellett
Így érezted magad
Ezt gondoltad.
Olyan jól megépítettünk téged fából, a kormányból, a fedélzetről,
Több vitorlalapból,
Még a horgogodat is felcsatoltam,
Tudom, hogy nem lesz könnyű dolgod,
Az óceánnak vannak szeszélyei,
Nem tudod mire számíthatsz,
Amikor felkavar, és minden irányba megráz,
Csak azokon az útvonalakon visz, amelyek számára könnyebben elérhető,
Amikor nehéz lesz számodra, amikor úgy érzed, hogy nincs módod a felszínen maradni,
Kérem, nézzen le, nézze meg a mellékelt horgonyt,
Gondolj arra, hogy messziről, akár több ezer kilométerről,
Vigyázok rád, a szívemben van,
Csak arról van szó, hogy már nem vagy a közelemben, hogy megmutassad,
Tényleg, mennyit jelentett a kapcsolatunk,
(Érvelő hangnemben)
Érezd jól magad, engedd el, felejtsd el, ki alkotott téged,
Két hét alatt meg sem közelítettük,
Ha így gondolod, a te döntésed...
Csak tudd, hogy törődöm veled, ezért építettem olyan jól,
Végső bátorításként azt mondom: "Nem szabad megijedni azoktól a viharoktól, amelyekkel az óceán átkelésénél találkozni fogsz. Ne felejtsd el, hogy a vihar után jó idő jön."
A hajó:,,Mit tennél? Nem maradhatok egy napot Rio de Janeiró ban? Csak egy nap, csak ennyit akarok, aztán visszajövök hozzád, ígérem!"
Sunt acolo unde mai lăsat
Dacă mă cauți sunt acolo unde mai lăsat
Dacă vrei să mă uiți e greu
Tot în mintea ta am rămas
De fapt ce sa mai spun
Când unu +unu fac 2
Eu nu am existat în cercul ăla de 2
Prefer să mă ascund în noapte
Poate poate nu te dau pe spate
Sau poate mă joc cu mintea ta
Ca la aparate
Nu sunt perfect
Îmi place să o ard cum vreau
Chiar daca nu sunt ce vreau
Dar știi cum e
O carte dacă o ai
Nu o arunci de la prima parte
O citești puțin și după vezi daca îți place
E un joc de cuvinte
Cine pe cine arde ?
Prefer sa fiu eu în neajunsul meu
Când mintea mea e un labirint
Dacă intri e greu să ieși
Știi ce zic ?
Când timpul face cu ochiul
Prefer sa fiu orb
Sau poate
Prefer sa fug de viitor
Când sunt fericit cu berea aia la jumate
Fără stresul ăla
Ce îl simți tu mereu în noapte
Eu incerc să mă găsesc
Într-o lume de culori
Chiar dacă știu că cerul meu e incolor
E o lume alb negru
O privesc mereu cu gândul că poate
Într-o bună zi din tot răul asta
O să învăț ceva bun poate
Poți să ai o sută de fapte frate
Una greșită le anulează pe celelalte
De aia îți zic nu te uita în spate
Că cine știe
Din incolor se vor colora toate
Și crede în tine
Chiar daca nimic din ce am spus nu te-a dat pe spate
De mic copil răpus
De o ură controlată
Că unu azi ți-e frate
Mâine e dușmanul tău de moarte
De aia o trădare doare .
Că niciodată nu vine de la oarecare
Vine de la ăla că în trecut
Îi spuneai
Te iubesc mă frate
Chiar dacă ești mic sau mare
Tu tre să zâmbești și să îți vezi de ale tale
Și să îți zici mereu că toate sunt trecătoare
Și să înveți din fiecare
Să te înveți singur doare
Dar te ajută să fii tare
Dar o să vezi că nimeni nu mai are cum sa te doboare
De aia îți zic ești cel mai tare
E viitorul tau
Prezentul ești tu
Trecutul nu tre să-l uiți
Că din ăla dacă nu înveți ceva
Nu poți fii cineva
Tu ia și ascultă
Prezentul doare mai puțin
Când din trecut înveți să nu mai fii ca la început
Suflet efemer
Aflandu-ma intr-un bahic ritual
Astept dimineata sa pot adormii
Stiind ca sunt un suflet banal
La venirea zorilor de zi.
Tristetea face pace cu singuratatea
Iar sufletul meu urla in ecou
Ar vrea sa-l cuprinda efemeritatea
Dar va dainui ca intr-un tablou.
Lichele indispensabile
Nu mã plâng de supãrare,
Cã nu are niciun rost;
Fiindcã nu-i o zi sub soare
Sã nu dau peste vreun prost!
Când îşi cascã gura mare
Şi-mi transmite-al sãu venin,
Mult prea blândã mi se pare
Muşcãtura de asin!
Parcã-l scoate ciuma-n cale,
Sau eu însumi l-aş chema!
Dar lui i se par normale
Cheful lui, rãbdarea mea...
Când îmi merge cel mai bine,
Când mi-e soarele mai drag,
Mã trezesc, din zãri senine,
Peste ceafã, c-un ciomag!
Când vrea cerul sã m-asculte
Şi e roş la orizont,
O lichea, din cele multe
Sare-n cale-mi, c-un afront.
De n-ar exista prostia
Şi, de n-ar avea copii,
Seacã, nu ar fi pustia,
Viaţa, viaţã n-ar mai fi!
Pe neisprãvitul mare,
Cât şi pe cel mititel,
Netratându-i, ca atare,
Veţi pãţi şi voi, la fel!
Decât falnica prostie
Sã vã facã vreun hatâr,
Preferaţi, cu bucurie,
Muşcãtura de catâr!
Să fie om
Să fie lumină, și întunericul a sucombat
Să fie om, și plămădită e făptură
Să fie doi, și o tăcere-a amuțit
Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit
Să fie rău unde e bine, și-a stricat
Să fie noapte între zile, și-a venit
Să fie cer, și luna stele-a invitat
Să fie umbră când plâng norii ascuțit
Să fie azi căci poate măine a plecat
Trecând prin noapte întunericul l-a luat
Să fie inimă bătând adevărat
Să fie om când o lumină a strigat
Другие стихотворения автора
Visează
Visează cu mine iubito
Cât încă cerul este albastru și-i al nostru...
Lasă-te purtată de visele tale
Ce eu ți le-am trimis decolorate,alb-negru,
Tu pune-le culorile doar
Și spune-mi ce-ți place sau nu
Primește sărutul meu,
Ti-am povestit unde-i locul lui
Pe buzele tale,
Și ține-l acolo o mie de ani,
Ce par o clipă doar,
Mai bine așa,
Și spune-mi ce pot face
Când ești departe de mine,
Sau cum să scap de o mie de suspine..
Visează cu mine iubito
Cât încă cerul este albastru și-i al nostru
Sau poate-i mai bine să poarte culorile tale,
Iubirea noastră-i aproape să se nască,
N-o vom lăsa să moară vreodată....
Eu îți promit ție iar tu îmi vei promite mie,
O mie de vise ,o mie de ani,
Atâtea clipe-mpreună cu noi doi ținându-ne de mână,
Sau îmbrățișați cum îți place
Nu-i oare așa începutul de Rai,
Nu-s îngerii acum printre noi,
Cine știe ar putea să ne spună și nouă ....!
(15 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Neputincioasele cuvinte
Ce pot să facă neputincioasele cuvinte,
Fie rostite,scrise, viu colorate,
În încercarea lor de a transmite,
Ce inima suspină de iubire,
Neștiind a oamenilor tristă glăsuire,
Dar vrând ceva să spună...?
Cum pot iubito să-ți dăruiesc iubirea,
Când știu prea bine că așa ceva
E pură nebunie ce pleacă din închipuirea mea?
Ce-s vorbele rostite dar pline de neputințe
Nu-i însăși neputința mea....?
Și totuși nu voi renunța iubito,
Să-ți scriu sau să-ți vorbesc despre amor,
Chiar dacă știu că rând pe rând neputincioasele cuvinte mor,
Eu fiind cel ce le naște zilnic pentru tine,
Iar tu iubind-mă mi le întorci mai vii,
Tu viață fiind,iubire dragoste, amor,
Și-mi dai și visele să pot să zbor...
(16 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dragoste, răbdare, vise
Visez la dragoste la tine..
Răbdare-mi zice îngerul păzitor!
Nu-i timp de zor!
Iubita ta sosește mâine
Într-o caleșcă argintie
Cu roțile din aur bătute cu pietre prețioase
Ce-i trasă de doisprezece armăsari ce zboară nu aleargă,
Și va veni prin nori!
Aleasa inimii îți este,
Iar ea chiar te iubește
Un cor de îngeri va cânta
Oh Vasilica tu ești dragostea mea!
Știi bine,e imn făcut de tine...
Zise pajul...
-Da știu și știu chiar foarte bine!
Doar Vasilica-i pentru mine,
Să știe tot regatul
Iar mâine să știe-ntreg pământul!
Mii de meseni,nuntași,prinți și prințese
Vor veni cu daruri la voi doi
Horia și Vasilica!
Zi mare și sărbătoare cu bucurie fără margini,
Îmi vine chiar să plâng de bucurie....zise pajul
-Ei lasă, lasă,te rog să te abții
Mă emoționezi și pe mine!
*
Dragi cititori,ei bine vă spun adevărat,
Horia și Vasilica după nuntă
La marele palat acum ei stau
Și s-au iubit cum nimeni se iubește pe pământ,
Așa iubire mare își are Cerescul legamânt,
Ca îngerii au fost în bunatatea lor,
Averea toată dată a fost săracilor,
Căci au trăit în duhul lui Hristos!
*
Ca paj nici eu nu știu prea bine
Cum s-a sfârșit povestea
Știu însă că Horia și Vasilica
Trăiesc în Veșnicie doar prin iubirea începută
Aici pe-acest pământ
Și se vorbește bine
Că dragostea lor e încă vie,
Și a plecat din vise
Rodind din așteptare și răbdare
Iar astăzi e nemuritoare!
(3 februarie 2024-Vasilica dragostea mea)
Atât de mult
Iubito te voi saruta atât de mult,
Te voi topi cu siguranță,
Din gheață te vei preface într-o mare,
Dar nu de apă ci de dragoste!Mă vei iubi și tu la rându-ți
Și amandoi vom fi un soare
Vom străluci etern într-o iubire așa de mare
Ce va părea fără sfârșit!
Te voi iubi ca nimeni altul pe pământ,
Așteaptă,vei vedea cu ochii tăi
Adevărat e tot ce-am scris sau ți-am rostit,
Vom părăsi această lume trecatoare,
Iubindu-ne în infinit!
(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Simplitate,dragoste, Dumnezeu
Iubito,nu vrei să ne transformăm in mare?
Tu să fii valurile și eu țărmul
Să ne îmbrățișăm mereu...
Fie pe vreme bună
Ori pe furtună,
Pe ger sau pe căldură,
Să ne iubim fără-ncetare
În simplitate cu Dumnezeu?
Iubito nu crezi că vremea noastră este astăzi?
Surâsul tău să fie fericirea mea?
Iar pașii tăi molcomi
Să-mi mângâie obrajii,
Iar eu s-aștept sărutul tău
Cel magic și plin de amor,
Dar care întârzie să vină
Eu știind că timpul său
Este aproape,dar astăzi
Stă încă captiv prins de un nor...?
Iubito,alungă-mi așteptarea
Și tristețea,
Adu-mi speranța dar și culoarea,
Vorbeste-mi de simplitate
Dragoste și Dumnezeu!
(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Lacrimi
Universal este plânsul!
La fel zâmbetul,râsul,Paradisul!
Pașii despărțirii au glasul tăcerii,
Suspinul este oftatul plăcerii ce-i moartă acum!
Adio îți spun,adio îmi spui!
Capitolul nostru se vrea terminat...
Poate că-i vremea să vină sfârșitul poveștii!
Tot începutul își are-un final,
Destinul își spune cuvântul fatal!
Clepsidra e spartă de tine,
Timpul din ea este scurs,risipit
Visele noastre au glas de păsări celeste pe un cer infinit,
Ne întâlnim aevea, închipuit,
La tine sau mine în gândul timid!
Lumea pare ceva trist îndrăcit,
Orice reproș este timp irosit....
Căci viața ni se scurge ca un de toamnă sărut!
Plecările toate-s schimbările vieții,
Mortea ne sperie trist dar moartă-i și ea,
Sperietoarea se destramă la rându-i,
Cortina se trage vesel, firesc căci drama dispare,
Înțelept este omul acum,
Suferința-i parte din ea!
Copiii au chipul ce-l mai iubit,
Optimismul acolo se află,
Tinerețea arată că viața pășește fără sfârșit,
Iar lacrimile toate prevestesc
O mare iubire și-un nou început!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)