Năluca
Ca o nălucă eu m-am ascuns
În întunericul ce pace mi-a adus
Ascuns de lume,nevăzut
Și mai preus de toate necunoscut
Zilele trec,iar nopții eu pierd
Secunde fără rost
Pierdute în întunericul stufos
Fără scop,ca un mort umblător
O umbră printre stele
Am încercat să ating luna
Dar am putut oferi doar durere
Și scuzele rănile nu drege
Dar nu-i totul doar chin
Voi aștepta în deplin
Ziua când vom fi din nou
În aceeași gară de metrou
Va trece timpul mult si bine
Dar speranța că poate va fi ca înainte
E singurul lucru care mă menține
Te rog nu o distruge,că mă omori pe mine
Category: Diverse poems
All author's poems: Dumitrescu Alexandru
Date of posting: 29 января
Views: 193
Poems in the same category
Poetry
When poetry gets better
Humankind is greater
But when the artist stops
Life disappears like a fly that drops
Every time a page is turned
Another human mind grows
Every time you stop reading
Your mind loses the ability
To be as creative
As its ones was being
You should never stop speaking
Cause its the only way to share your being
Never lose your goal
Cause its the only thing that keeps you on the road
You should value the times
When the information touches your mind
Cause its the only time
When you will get something right
Maybe someday you will get what I was saying
Probably today you will think about the words I am sharing
Either you may lose interest
Cause I am not that big on poetry
O viață cu de toate
Eu n-am crescut, cum, alţi copii,
În puf se deşteptarã;
Dar am avut şi jucãrii
Şi parte de-o chitarã.
Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!
Nici n-aş fi vrut sã fie!
Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu
De tot ce mi-a dat mie!
Avut-am parte de pãrinţi
Şi de copilãrie.
De unde nu... eram pribeag
Sau mort, sau... cine ştie!...
Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,
Nici zile, prin spitale;
Şi-ntotdeauna mi-au plãcut
Cântãrile corale.
Cãci, şi biserica din sat
Mi-era atât de dragã!
Şi-atât de multe amintiri
De vremea ei, mã leagã!
Cã parcã şi acuma vãd
Cum se deschide uşa,
Şi cum apare, surâzând,
În pragul ei, mãtuşa!
Pe moş' Petreanu, cum venea,
Scoţându-şi pãlãria,
Pe Bunu', pe bunica mea
Şi pe sora Maria!...
Cum sã nu vreau, acele vremi
Ca ochii-mi sã le vadã?
Dar timpul le-a acoperit,
Cu ani şi ani, grãmadã!
Ai mei nu au avut averi
Dar, m-au purtat în şcoalã;
Şi, de acasã n-am plecat
Nicicând cu mâna goalã.
Super-talente n-am avut,
Nici aer de vedetã,
Decât cã, dupã ce-am crescut,
Mi-au luat o bicicletã.
De hoţi şi de linguşitori,
N-am dus vreodatã lipsã;
La fel, cum soarele de nori,
Şi luna, de eclipsã.
Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat
Atunci când mã rugasem,
Mai mult decât am meritat,
Sau, decât Îi cerusem.
Mã-ntrebi care e gândul meu
Şi scopul meu, anume?
De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,
Cã sunt şi eu pe lume...
Cã-n mâna Lui, e mâna mea,
Cã nu am a mã teme,
Cã-n zorii vieţii m-a chemat
Şi m-a gãsit devreme.
Frați
În fiecare drum ce ni se frânge,
rămâne umbra pașilor uitați,
ne-mpleticim prin mama ce ne strânge,
doi rătăciți, ce-am fost odată frați.
Ți-am desenat pe prispa casei amintiri,
dar timpu-a șters urmele blând,
mă uit spre tine și zăresc priviri,
ce se îndreaptă numai spre pământ.
Am fost și foc, și răni, și aceleași visuri,
un joc al umbrelor ce-și caută ecou,
dar când ne strângem, suntem două abisuri,
ori doi străini, legați de-același hău.
Ne sfâșiem tăcerile pe rând,
cuvintele rămân fără de glas,
și-mbătrânim, întruna murmurând,
de ce nu face celalt primul pas.
Dar într-un colț de suflet ruginim,
cu amintiri ce mușcă din lumină,
doi frați, ce încă ne privim,
dar nu găsim nici țărm, nici rădăcină.
Psalmi - LXIV - Suprimă-mi răzbunarea
Doamne, suprimă-mi răzbunarea,
fiindcă mi-a mâncat inima ca un foc
și m-a făcut robul unui dor rău.
Când m-au lovit, am simțit nevoia
să lovesc și eu, să arăt că nu sunt slab,
că nu sunt o pradă, că nu sunt doar un suflet în suferință.
Dar Tu, Doamne, mă înveți altfel.
Tu îmi arăți că răzbunarea
nu închide rănile,
ci doar le lărgește.
Căci dacă răspund cu ură,
voi rămâne în ură
și nu voi mai cunoaște nici pace, nici iubire.
Suprimă-mi răzbunarea,
care mă leagă de cel care mi-a greșit.
Dă-mi curajul să las în urmă ce am primit,
să nu țin minte răul,
ca să nu mă rătăcesc în el.
Fă-mă să uit când sunt lovit,
să nu mă răzbun,
ci să am liniștea celui care
nu mai vrea nimic altceva decât pace,
decât să mă eliberez de lanțurile urii.
Nu mă întreba dacă pot,
pentru că, Doamne, eu nu pot singur.
Dar Tu poți,
și în puterea Ta,
răzbunarea va muri,
iar eu voi trăi din harul Tău.
Împărtăşania
La fel ca un caşalot din abisale ape,
Ce viaţa-şi duce-n hăul prăpăstiilor marine,
De unde după o vreme când sufocat aproape,
La suprafaţa apei iar după aer vine.
Aşa si eu din marea-mi cea plină de păcate,
În care al meu cuget atât de adânc ajunge,
Mai urc la Tine, Doamne, prin rugăciuni curate,
Să-mi primenesc fiinţa cu al Tău trup şi sânge.
Poetry
When poetry gets better
Humankind is greater
But when the artist stops
Life disappears like a fly that drops
Every time a page is turned
Another human mind grows
Every time you stop reading
Your mind loses the ability
To be as creative
As its ones was being
You should never stop speaking
Cause its the only way to share your being
Never lose your goal
Cause its the only thing that keeps you on the road
You should value the times
When the information touches your mind
Cause its the only time
When you will get something right
Maybe someday you will get what I was saying
Probably today you will think about the words I am sharing
Either you may lose interest
Cause I am not that big on poetry
O viață cu de toate
Eu n-am crescut, cum, alţi copii,
În puf se deşteptarã;
Dar am avut şi jucãrii
Şi parte de-o chitarã.
Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!
Nici n-aş fi vrut sã fie!
Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu
De tot ce mi-a dat mie!
Avut-am parte de pãrinţi
Şi de copilãrie.
De unde nu... eram pribeag
Sau mort, sau... cine ştie!...
Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,
Nici zile, prin spitale;
Şi-ntotdeauna mi-au plãcut
Cântãrile corale.
Cãci, şi biserica din sat
Mi-era atât de dragã!
Şi-atât de multe amintiri
De vremea ei, mã leagã!
Cã parcã şi acuma vãd
Cum se deschide uşa,
Şi cum apare, surâzând,
În pragul ei, mãtuşa!
Pe moş' Petreanu, cum venea,
Scoţându-şi pãlãria,
Pe Bunu', pe bunica mea
Şi pe sora Maria!...
Cum sã nu vreau, acele vremi
Ca ochii-mi sã le vadã?
Dar timpul le-a acoperit,
Cu ani şi ani, grãmadã!
Ai mei nu au avut averi
Dar, m-au purtat în şcoalã;
Şi, de acasã n-am plecat
Nicicând cu mâna goalã.
Super-talente n-am avut,
Nici aer de vedetã,
Decât cã, dupã ce-am crescut,
Mi-au luat o bicicletã.
De hoţi şi de linguşitori,
N-am dus vreodatã lipsã;
La fel, cum soarele de nori,
Şi luna, de eclipsã.
Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat
Atunci când mã rugasem,
Mai mult decât am meritat,
Sau, decât Îi cerusem.
Mã-ntrebi care e gândul meu
Şi scopul meu, anume?
De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,
Cã sunt şi eu pe lume...
Cã-n mâna Lui, e mâna mea,
Cã nu am a mã teme,
Cã-n zorii vieţii m-a chemat
Şi m-a gãsit devreme.
Frați
În fiecare drum ce ni se frânge,
rămâne umbra pașilor uitați,
ne-mpleticim prin mama ce ne strânge,
doi rătăciți, ce-am fost odată frați.
Ți-am desenat pe prispa casei amintiri,
dar timpu-a șters urmele blând,
mă uit spre tine și zăresc priviri,
ce se îndreaptă numai spre pământ.
Am fost și foc, și răni, și aceleași visuri,
un joc al umbrelor ce-și caută ecou,
dar când ne strângem, suntem două abisuri,
ori doi străini, legați de-același hău.
Ne sfâșiem tăcerile pe rând,
cuvintele rămân fără de glas,
și-mbătrânim, întruna murmurând,
de ce nu face celalt primul pas.
Dar într-un colț de suflet ruginim,
cu amintiri ce mușcă din lumină,
doi frați, ce încă ne privim,
dar nu găsim nici țărm, nici rădăcină.
Psalmi - LXIV - Suprimă-mi răzbunarea
Doamne, suprimă-mi răzbunarea,
fiindcă mi-a mâncat inima ca un foc
și m-a făcut robul unui dor rău.
Când m-au lovit, am simțit nevoia
să lovesc și eu, să arăt că nu sunt slab,
că nu sunt o pradă, că nu sunt doar un suflet în suferință.
Dar Tu, Doamne, mă înveți altfel.
Tu îmi arăți că răzbunarea
nu închide rănile,
ci doar le lărgește.
Căci dacă răspund cu ură,
voi rămâne în ură
și nu voi mai cunoaște nici pace, nici iubire.
Suprimă-mi răzbunarea,
care mă leagă de cel care mi-a greșit.
Dă-mi curajul să las în urmă ce am primit,
să nu țin minte răul,
ca să nu mă rătăcesc în el.
Fă-mă să uit când sunt lovit,
să nu mă răzbun,
ci să am liniștea celui care
nu mai vrea nimic altceva decât pace,
decât să mă eliberez de lanțurile urii.
Nu mă întreba dacă pot,
pentru că, Doamne, eu nu pot singur.
Dar Tu poți,
și în puterea Ta,
răzbunarea va muri,
iar eu voi trăi din harul Tău.
Împărtăşania
La fel ca un caşalot din abisale ape,
Ce viaţa-şi duce-n hăul prăpăstiilor marine,
De unde după o vreme când sufocat aproape,
La suprafaţa apei iar după aer vine.
Aşa si eu din marea-mi cea plină de păcate,
În care al meu cuget atât de adânc ajunge,
Mai urc la Tine, Doamne, prin rugăciuni curate,
Să-mi primenesc fiinţa cu al Tău trup şi sânge.
Other poems by the author
Suferințe de pian
Pe clape mâinile ce vor cade
Vor zdrobi toate fațadele
Instalate pe bucuri false
Care nu sunt altceva decât amăgiri de mătase
Pot apărea ele oricât de frumoase
În ochii celui ce cunoaște
Se va vedea proasta calitate
Pe care acest material îl oferă în realitate
Fiecare sunet care încearcă să îl încânte
Din acel instrument care poate să bucure
Dar sub a s-a navigare
Va provoca doar forfote în mare
Ca valurile unui ocean prea mare
Publicul va fi indignat fără împăcare
De notele ce vor fi din nefericire cântate
Pe scena lumii plină de rivalitate
Paradox
Ești ca o problemă și orice răspuns dat nu te satisface
Ești ca o dilemă și orice mod de rezolvare îți dă doar pe jumătate
Ești ca un exercițiu doar că fiecare nouă adiție schimbă totul radical
Ești ca un tipar în care trecutul se îmbină cu prezentul și viitorul pare în zadar
Orice detaliu aruncă toată logica în mare
Orice nouă întâmplare îmi dă mai multe semne de întrebare
Orice concluzie aș da la premisele dumitale nu ar valora nici cât 2 parale
Orice valoare eu ți-aș da mereu se va contrazice când se va aplica
Parcă mereu devi tot mai complexă
Și mereu se mai adaugă o anexă
Pentru fiecare modul din problemă
Chiar dacă deja te pierzi în teoremă
Lipsită de sens poate fi considerată încercarea mea
De a înțelege un fenomen ce nici natura nu poate rezolva
În final se ajunge și aici
Când pe unii nu mai împiedici
Aș da viața pentru un țel
Care pare intangibil
Poetry
When poetry gets better
Humankind is greater
But when the artist stops
Life disappears like a fly that drops
Every time a page is turned
Another human mind grows
Every time you stop reading
Your mind loses the ability
To be as creative
As its ones was being
You should never stop speaking
Cause its the only way to share your being
Never lose your goal
Cause its the only thing that keeps you on the road
You should value the times
When the information touches your mind
Cause its the only time
When you will get something right
Maybe someday you will get what I was saying
Probably today you will think about the words I am sharing
Either you may lose interest
Cause I am not that big on poetry
Dezastre naturale
Furia ca un vulcan a explodat
În lung și-n lat
Și lumea foc a luat
Cu foc și lavă s-a îmbibat
Cutremurele lumea a spart
În două ea s-a rupt
Mările s-au adâncit
Și lumea cu spaimă a privit
Cum clădirile s-au dărâmat
Și pământul viața a furat
Tsunamiul pământul a scufundat
Valea cu apă s-a inundat
Creaturile marine au invadat
Locurile unde nu au mai cutreierat
Tornada care a smuls
Fiecare casă și autobuz
Șoseaua el a aruncat
Cu tot pământul așezat
Tunetul care cu viteză cade
Electrizează toate motoarele
Asta dacă nu sparge
Și clădirile pe care el cade
Seceta cu căldura ei eternă
Și foamea pe care noi ne disperă
Ea nu se mai oprește
Dar în schimb ea tot crește
Clasa mea
Sinonime,strofe,cuvinte
Ah,ce greu îmi e a le scrie
Mie atât de greu a-mi grupa gândurile
Și de a face strofe pentru această poezie
În clasa a treia m-am alăturat
Și eu parte îngrupul vostru am luat
La început ca un necunoscut alarmat
Dar,până la final ca un egal voi m-ați tratat
Chiar dacă unii au plecat
Pe drumul propriu la care din nefericire noi nu am participat
Dar nu-i loc de tristețe
Căci alți au venit și spațiul liber ei cu inimile au luat
Ce păcat că timpul a trecut
Atât de repede,nimeni nu la văzut
Când la sfârșit de clasă a opta,ea ne-a adus
Și adios trebuie spus
Dar ca orice poezie bună
Sau poveste pe care oameni o adoră
Ca orice sfârșit de oră
Trebuie poezia a fi încheiată
Noaptea
Noaptea e ca marea
Nu poți a vedea nimica
De întunericul ca valurile te cuprindea
Și soarta ți-o decidea
Deasupra ta,dacă te-ai uita
Tu poți vedea
Stelele ce se uitau
Și licărarea ce o făceau
Toată noptea de ai sta
Și de te-ai uita prin fereastra mea
Cum fac eu acuma
Și cu lumina stinsă,a-ți depăși frica
Și,chiar de-i văduva ea
Eu am decis a sta
Pentru a o mai alina
De singurătatea pe care o simțea
Eu voi continua
A scrie poezia mea
Până va veni dimineața
Și ea va pleca
Și mă uit la ultima stea
Care strălucea pe bolta mea
Până când și ea va cădea
Se va scufunda în întunericul,care o înghițea
Toată poezia asta
Am scris-o cam pe la opt
Și nu știu ce ma luat
De ce mă m-aș culca
Cred că o să am cearcăne
De la nopțile pierdute
Visând cu ochii deschiși
Și pe la cer uitândumă un pic
De m-aș uita în oglindă
Eu nu mai negrul din suflet,se observă
Pentru fiecare ființă
Oricât de mică
Nu o să fie mai pură
Decât luna pe cer,nevăzută
Suferințe de pian
Pe clape mâinile ce vor cade
Vor zdrobi toate fațadele
Instalate pe bucuri false
Care nu sunt altceva decât amăgiri de mătase
Pot apărea ele oricât de frumoase
În ochii celui ce cunoaște
Se va vedea proasta calitate
Pe care acest material îl oferă în realitate
Fiecare sunet care încearcă să îl încânte
Din acel instrument care poate să bucure
Dar sub a s-a navigare
Va provoca doar forfote în mare
Ca valurile unui ocean prea mare
Publicul va fi indignat fără împăcare
De notele ce vor fi din nefericire cântate
Pe scena lumii plină de rivalitate
Paradox
Ești ca o problemă și orice răspuns dat nu te satisface
Ești ca o dilemă și orice mod de rezolvare îți dă doar pe jumătate
Ești ca un exercițiu doar că fiecare nouă adiție schimbă totul radical
Ești ca un tipar în care trecutul se îmbină cu prezentul și viitorul pare în zadar
Orice detaliu aruncă toată logica în mare
Orice nouă întâmplare îmi dă mai multe semne de întrebare
Orice concluzie aș da la premisele dumitale nu ar valora nici cât 2 parale
Orice valoare eu ți-aș da mereu se va contrazice când se va aplica
Parcă mereu devi tot mai complexă
Și mereu se mai adaugă o anexă
Pentru fiecare modul din problemă
Chiar dacă deja te pierzi în teoremă
Lipsită de sens poate fi considerată încercarea mea
De a înțelege un fenomen ce nici natura nu poate rezolva
În final se ajunge și aici
Când pe unii nu mai împiedici
Aș da viața pentru un țel
Care pare intangibil
Poetry
When poetry gets better
Humankind is greater
But when the artist stops
Life disappears like a fly that drops
Every time a page is turned
Another human mind grows
Every time you stop reading
Your mind loses the ability
To be as creative
As its ones was being
You should never stop speaking
Cause its the only way to share your being
Never lose your goal
Cause its the only thing that keeps you on the road
You should value the times
When the information touches your mind
Cause its the only time
When you will get something right
Maybe someday you will get what I was saying
Probably today you will think about the words I am sharing
Either you may lose interest
Cause I am not that big on poetry
Dezastre naturale
Furia ca un vulcan a explodat
În lung și-n lat
Și lumea foc a luat
Cu foc și lavă s-a îmbibat
Cutremurele lumea a spart
În două ea s-a rupt
Mările s-au adâncit
Și lumea cu spaimă a privit
Cum clădirile s-au dărâmat
Și pământul viața a furat
Tsunamiul pământul a scufundat
Valea cu apă s-a inundat
Creaturile marine au invadat
Locurile unde nu au mai cutreierat
Tornada care a smuls
Fiecare casă și autobuz
Șoseaua el a aruncat
Cu tot pământul așezat
Tunetul care cu viteză cade
Electrizează toate motoarele
Asta dacă nu sparge
Și clădirile pe care el cade
Seceta cu căldura ei eternă
Și foamea pe care noi ne disperă
Ea nu se mai oprește
Dar în schimb ea tot crește
Clasa mea
Sinonime,strofe,cuvinte
Ah,ce greu îmi e a le scrie
Mie atât de greu a-mi grupa gândurile
Și de a face strofe pentru această poezie
În clasa a treia m-am alăturat
Și eu parte îngrupul vostru am luat
La început ca un necunoscut alarmat
Dar,până la final ca un egal voi m-ați tratat
Chiar dacă unii au plecat
Pe drumul propriu la care din nefericire noi nu am participat
Dar nu-i loc de tristețe
Căci alți au venit și spațiul liber ei cu inimile au luat
Ce păcat că timpul a trecut
Atât de repede,nimeni nu la văzut
Când la sfârșit de clasă a opta,ea ne-a adus
Și adios trebuie spus
Dar ca orice poezie bună
Sau poveste pe care oameni o adoră
Ca orice sfârșit de oră
Trebuie poezia a fi încheiată
Noaptea
Noaptea e ca marea
Nu poți a vedea nimica
De întunericul ca valurile te cuprindea
Și soarta ți-o decidea
Deasupra ta,dacă te-ai uita
Tu poți vedea
Stelele ce se uitau
Și licărarea ce o făceau
Toată noptea de ai sta
Și de te-ai uita prin fereastra mea
Cum fac eu acuma
Și cu lumina stinsă,a-ți depăși frica
Și,chiar de-i văduva ea
Eu am decis a sta
Pentru a o mai alina
De singurătatea pe care o simțea
Eu voi continua
A scrie poezia mea
Până va veni dimineața
Și ea va pleca
Și mă uit la ultima stea
Care strălucea pe bolta mea
Până când și ea va cădea
Se va scufunda în întunericul,care o înghițea
Toată poezia asta
Am scris-o cam pe la opt
Și nu știu ce ma luat
De ce mă m-aș culca
Cred că o să am cearcăne
De la nopțile pierdute
Visând cu ochii deschiși
Și pe la cer uitândumă un pic
De m-aș uita în oglindă
Eu nu mai negrul din suflet,se observă
Pentru fiecare ființă
Oricât de mică
Nu o să fie mai pură
Decât luna pe cer,nevăzută