Drumul

Mă gândesc la al vieţii mers

Şi mă văd constrâns pe un drum,

Permanent să înaintez,

Fără să mă-ntorc nicicum.

 

Căci subit în urma mea,

Calea-mi se surpă, iar eu

Nu pot să mă-ntorc pe ea,

Ci înaintez mereu.

 

Iar când mă uit îndărăt,

La ce-a fost ca să privesc,

Din drumul parcurs nu văd

Decât doar ce-mi amintesc.

 

Şi-n timp ce-n spate-mi se cască

Al trecutului abis,

În faţă-mi stă să se nască

Noul drum ce mi-a fost scris.

 

Ce la orice pas ce-l fac,

Se-nfiripă sub picior,

Chiar în clipa-n care calc

Pe al meu rest de viitor.

 

Până când veni-va ceasul,

Ca drumul să ia sfârşit

Şi-n neant căzându-mi pasul,

Să mă pierd în infinit.


Category: Diverse poems

All author's poems: Cătălin Teodoreanu poezii.online Drumul

Date of posting: 12 февраля

Timp de citire: ~2 min.

Views: 570

Log in and comment!

Other poems by the author

O pasăre de pradă e iubirea

O pasăre de pradă e iubirea,

Ce de pe creasta inimilor noastre,

Se avântă ca să prindă mântuirea,

Cu al său clonţ şi ghearele-i măiastre.

 

Cu văzul ascuţit ca o săgeată

Şi auzul fin ce foşnetul surprinde,

Flămândă către pradă se îndreaptă

Prin nesfârşita noapte, şi o prinde.

 

Cu mare poftă rupe atunci din ea

Şi după ce îşi simte guşa plină,

Adoarme pe o ramură sub stea,

Până în zori cu veşnică lumină.

More ...

Nu ştiu ca tine doamnă...

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut iubită,

Să fie misterioasă ca bolta infinită,

Să fie fascinantă precum o galaxie

Şi ca o constelaţie mirabilă să fie.

 

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut vreodată,

Iubită mai frumoasă ca bolta înstelată,

Senină ca să fie ca cerul plin de stele

Şi caldă ca văpaia ce freamătă în ele.

 

Nu ştiu ca tine încă să fi avut vreo doamnă,

Să fie delicată ca bolta diafană,

Să aibă exuberanţa cometelor sprinţare

Şi faţa luminoasă ca razele de soare.

 

Surâsul să îi fie o stea ce nu apune,

Îmbrăţişarea tandră, a spaţiului genune,

Să aibă strălucire ca de Cassiopeie

Şi alb să-i fie sânul precum Calea Lactee.

 

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut femeie!

More ...

Agnostic

Atunci când necredinţa,

În tine se strecoară,

Să-ţi amăgească fiinţa,

Cu a sa îndoială.

 

Atunci când se întâmplă,

Să crezi că mai departe

De astă lume strâmbă,

E doar banala moarte.

 

Exact atunci te-ncearcă

Evenimente care,

Ce necredinţei parcă,

Se dovedesc contrare.

 

Şi cugetul îţi spune,

Să pui la îndoială,

C-ar exista pe lume

Doar firea materială.

More ...

SăLutul

La-nceput a fost sărutul

Şi sărutu' era la tine

Şi l-ai pus cu foc pe mine,

De mi-ai ars cu el tot lutul.

 

La sfârşit a fost doar lutul

Cu zăpadă şi cu ploi

Ce-au căzut peste-amândoi...

De-a rămas din noi sărutul.

More ...

Mulţi se amăgesc...

Mulţi se amăgesc când scriu un vers,

Că-n veci va fi nemuritor,

Necuprinzând cu mintea lor,

Cât de mult timp e-n Univers.

 

Că şi de-ar deveni titani,

Ai poeziei corifei,

Nu ar mai aminti de ei,

Nimeni, peste un milion de ani.

 

Că doar aştri mai strălucesc

La nesfârşit pe-naltul cer,

Şi după ce se sting şi pier

Şi-n giulgi' de scrum se învelesc.

More ...

Ia-mă iubito...

Ia-mă iubito şi mă frânge ca pe o pâine coaptă

Şi dă-mă la sărmanii ce trec pe lângă poartă,

Să le astâmperi foamea cumva cu nişte pâine

Şi să-şi aducă aminte din când în când de mine.

 

Ia-mă iubito şi du-mă la oala cu mâncare

Şi aruncă-mă-n bucate ca pe un praf de sare

Şi dă-mă de pomană la oamenii de rând,

De mine să-şi aducă aminte când şi când.

 

Ia-mă iubito şi mă varsă prin cănile de lut,

Ca pe vinul cel roşu şi dulce la băut,

Să-nchine toţi săracii, atunci când mă vor bea,

Din când în când iubito...în amintirea mea.

More ...

Poems in the same category

Tablou post-comunist

Peisaj dezolant.

Blocuri triste ce adapostesc oameni si mai tristi, printre ganduri si conceptii comuniste.

Unde sunt?

Si unde-i fericirea noastra neprefacuta?

 

Condamnati la o viata anosta,

plina de regrete si te intrebi:

De ce?

Pentru ca pasii trecutului inca iti indruma calea,

iar bratele lui nu te slabesc din imbratisarea ce si-a pus amprenta

pe coloana.

 

In minte infloreste o evolutie,

dar printre spini si buruieni necuratate.

Si cand incearca sa se intinda

spre alte simturi

o confrunta ganduri vechi, imprimate

intr-o minte seaca si confuza

care nu intelege ce e o schimbare.

 

Si ii intorci spatele ghidat

de-un spirit greu al vremurilor stinse.

Si ghearele lui au sfasiat orice dorinta

de inaintare.

Privesti pe geam.

Un peisaj dezolant,

cu blocuri triste si suflete

captive in corpuri si mai triste.

More ...

Rugăciune

Călăuzește-mi pașii pe drumul cel bun,

Ajută-mă să fac doar ce este bine,

Cu bunătate și iubire, mereu să răspund,

Să văd frumosul, când în față am doar ruine.

 

Iartă-mă, Tată, pentru lucrurile rele ce uneori le cuget,

Pune-mă să plătesc, atunci când greșesc,

Să răspund la ură mereu cu un sincer zâmbet,

Frații și surorile, oricum ar fi, să îi iubesc.

 

Dă-mi ochi să văd lumina chiar și-n întuneric,

Să nu judec omul când e rătăcit,

Să port răbdare-n suflet, când sunt obosit,

Și-n loc de ceartă, pacea să o fi oferit.

 

Să fiu un sprijin pentru cei ce cad,

O mână caldă celor ce plâng în taină,

Să nu-mi pierd nădejdea când drumul pare terminat,

Și să aleg cărarea ce duce spre lumină.

 

Când voi rătăci, să-mi amintești de Tine,

Să-mi fii în suflet far și călăuză-n vânt,

Să nu mă tem de ploi, nici de furtuni străine,

Să-mi fii Tu drumul, pacea și al vieții cânt.

More ...

Șoapta din mine

În liniștea serii, când totul se stinge,

O șoaptă din mine încet mă atinge.

E dorul de vise, de clipe ce-au fost,

E umbra ce-mi cântă tăcerea pe rost.

 

Pe cer se aprinde o stea ce tresare,

Ca lacrima-n ochi ce nu vrea să dispară.

Ascund în privire o lume de gânduri,

Dar nimeni nu vede ce-i dincolo-n rânduri.

 

Mi-e frică de oameni, dar nu de durere,

Căci ea mi-e prietenă, uneori mângâiere.

Și tot ce nu spun se preface-n tăcere,

Dar tăcerea vorbește cu voce de stele.

 

Aș vrea să fiu vântul ce scapă de tot,

Să uit cine sunt, să fiu doar un nor,

Să plâng peste lume și-apoi să mă-ntorc

În mine, mai vie, mai simplă, mai dor

 

 

More ...

Exact în centru

dacă n-am putea ”zâmbi” unii altora,
când ieșim din drogherie, am ști fiecare
ce fel de doftorie se pretează,
pentru a ne mai cârpi, pe ici, pe colo,
poate, poate, să mai prindem câteva cvartale de
răsărituri anxioase...

noroc că amintirile continuă să mintă
că ”înainte-a fost mai bine!”, pe cer
trec fără nici un ritm de ”dabum-dabum-dabum”
norii și animale înaripate imită păsările
de foc, de jale și de dor - există versuri
cu sonor în spate și pletoși care se scălămbăie
pe ritmuri orientale...

din bere curge dragoste și se nasc într-una,
câte una, câte două, câte nouă,
ființe, cu sau fără a le fi acceptată conștiința,
cu denumire și cod de bare, cu cip și zgardă
cu lanț și pașaport intercontinental,
cu fasoane și aere de rezidențial,
la margine de mahala...

vis, aieve, vis, aieve, aieve, vis, viseve, ais,
se schimbă-ntre ele, umede și reci, diplomate
cu cod și cu cătușe legate de încheieturi
asortate la desagi cu brânzeturi fine, sibiene
de la bulgari, cu care se desfată orbii cântând
marșul mut al unei schizofrenii trătită
în grup, exact în centrul capitalei...

More ...

Primăvara

După o iarnă sură și geroasă, 

La fel de sură vine primăvara.

Și viața se întoarce-n scoarța roasă,

Se luptă cu a somnului povară. 

 

Nu. Nu e timpul încă pentru ape 

Să curgă din zăpada ce topită, 

Pământul însetat ca să-l adape,

Să ude iarba după ger lihnită.

 

În primul spasm al vieții cerul sare, 

Iar stele cad și scutură pământul. 

Se zbate în convulsii și răsare 

Natura, rupând acoperământul. 

 

Încet-încet, ieșind de după nouri, 

Ca prima dată-apare Sfântul soare. 

Din lacrimile-i cade, ca și roua, 

Lumina, printre ploaie și ninsoare.

More ...

Crăciun cu Alexandra

Când zăpada cade-ntruna peste străzile pustii,
Așternând covoare albe și steluțe argintii,
Ea privea pe geam cum fulgii se pierdeau în infinit,
Lacrimi reci ca niște perle, ochii verzi i-au împânzit.
 
Pân-atunci mereu rostise rugăciuni fără ecou,
A știut că are parte de-un Crăciun fără cadou.
Și strângând păpușa-n brațe, Alexandra mult plângea,
De-ar mai fi măcar odată totul cum era cândva!
 
Pe o coală de hârtie colorată ea scria:
"Moșule eu nu vreau dulciuri, jucării sau altceva,
Vreau să vină tati-acasă azi, în seara de ajun
Vreau să mă ridice-n spate, steaua-n vârf de brad s-o pun!
 
Că-i plecat străin în lume de când eu aveam cinci ani,
S-avem noi mai bună viața, să câștige mai mulți bani,
Dar aș vrea în seara asta bradul când împodobim,
Tati, mami și cu mine toți în jurul lui să fim.
 
În martie anul ăsta m-a sunat de ziua mea
Și mi-a zis: "La mulți ani, Ale, de Crăciun ne vom vedea!"
De atuncea așteptarea parcă nu avea sfârșit
Însă uite, e Crăciunul și el încă n-a venit!
 
Dar se pare, sper zadarnic, asta nu se va-ntâmpla
Și mă doare fiindcă tati m-a mințit de ziua mea!
Dacă ți-ar păsa vreo clipă, n-ar mai fi copiii triști
Moșule, zău, câteodată mă întreb dacă exiști!"
 
Obosită și-ntristată, adormi din nou plângând
Dar în vis, pe cer apare o stea mare luminând
Și vedea cum mii de îngeri un brăduț împodobeau,
Mii de stele colorate, toate-n jurul ei dansau.
 
Undeva, de după lună, ca năluca se ivea
Sania de reni purtată și cu Moș Crăciun în ea!
Dar ce fac? Se-ndreaptă-ncoace, către ea, uite-i că vin!
Au aterizat în curte! Moșul are sacul plin!
 
Un sărut ca o părere coborî pe fruntea sa
Și încet deschise ochii, dar acum nu mai visa!
Lângă patul ei, brăduțul era gata pregătit,
Iar alături sta tăticul: "Puiul meu nu te-am mințit!"
More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍