Category: Diverse poems
All author's poems: Anișoara Iordache
Date of posting: 31 января 2023
Views: 728
Poems in the same category
Arhitectură inovatoare
La pas prin centrul orașului,
Simți parcă bucuria urmașului,
Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri
De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,
Roade ale imaginației constructorilor,
Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,
Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,
Nu greșesc să spun sculptate,
Ca de razele soarelui să nu scape
Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,
Altele au pereții transparenți
Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,
Mai au și piscine,
La care se adună o mulțime
De vecini și prieteni,
Oameni sprinteni,
Ce mai joacă și un meci de volei,
Chiar și când la ultimele etaje este polei.
De pe balustradă
Avem vedere și la stradă,
Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,
Par oricum, numai nu antice,
Au forme de delfini sau parcări supraetajate,
Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,
Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,
Design interesant, aș îndrăzni să consider.
Psalmi - LXVI - Așteptarea lui Dumnezeu
Te-am chemat, Doamne,
și nu ai răspuns în graba mea.
Am strigat către cer
și mi s-a părut că doar vântul îmi răspunde.
Am urlat cu buzele sângerânde,
și nimeni nu m-a auzit.
Mi-am întins mâna în întuneric
și doar tăcerea mi-a răspuns.
Dar n-am plecat.
Am rămas acolo, cu fruntea lipită de pământ,
cu sufletul aprins de dor,
ca o candelă ce nu se stinge în întuneric.
Timpul a trecut,
dar nu mi-am pierdut credința,
ci am învățat că Tu vii
nu când inima vrea,
ci când inima e pregătită.
Mi-ai vorbit într-un gând,
mi-ai șoptit printr-o lacrimă caldă,
și Te-am simțit mai viu
decât în mii de cuvinte rostite.
Doamne,
nu-mi da răspunsuri grabnice,
ci dă-mi răbdarea care sfințește așteptarea,
și o clipă din veșnicia Ta —
și o liniște care să mă odihnească
în Tine.
Apă Rece
La mal de apă moartă, nu incetam să plîng,
Mă tot certam cu soarta, nu am putut s-o-nving
Rămasam unul singur, la mal de apa rece,
Corabia ta pleaca… și eu o las să plece…
Tresar sub talpă-mi stropii, ce adineauri sus,
Se intreceau cu norii, ce se-ndreptau spre'apus,
Si dupa spate’mi apa, cea moartă și cea rece,
Ea pleacă după tine și eu o las să plece…
Eu nu mai pot iubire, și ura nu mai pot,
Pașesc pe stropi de ploaie, in zgomot de clopot,
Si gura-mi se usucă și ochii o să-mi sece,
Si-n apă’mi pleacă anii și eu ii las să plece.
Semne
Vioi vă îndreptați spre dezastru,
Într-o lume de chipuri cioplite,
Pe cer nu mai e nici un astru,
Iar lumina-i și ea pe sfârșite.
Născociți zi de zi Dumnezei,
Şi-i rugați să vă-adune comori,
Veți sluji permanent pentru ei,
De veți fi desfătați în orori.
Vă adunați mai apoi în biserici,
Și surâdeți prostesc la icoane,
Blesteme aruncați peste clerici,
Înfigând în Iisus mii de piroane.
Peste tot se zăresc cimitire,
Însă eu mă întorc la obârșii,
Și dispar neînsemnat ca o știre,
Ca un apus fericit pentru dânșii,
Ca un dor schingiuit de iubire,
Ca un semn pentru-a doua venire.
Apicultoru înrăit,
Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.
Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.
Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.
Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.
Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.
Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.
Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.
Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .
De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.
Singur...
Zorii-mi intră prin perdea,
Mii de sulițe cerești,
Singur stau și beau cafea,
Dar pe masă-s două cești.
Două scaune-s în casă,
Și de asemeni două linguri,
Câte una stă la masă,
Viața oamenilor singuri.
Vântul suflă pe afară,
Singur bântuie prin lume,
Parcă-i viața mea amară,
Ce nu am cui a o spune.
Iar clepsidra molcom curge,
Gongul sună peste ringuri,
Timpu-ncet, încet parcurge,
Lumea oamenilor singuri.
Parcă aud că-n ușă-mi bate,
Îi simt pașii pe podea...
-Tot tu ești singurătate?
Pleacă, du-te, nu mai sta!
Arhitectură inovatoare
La pas prin centrul orașului,
Simți parcă bucuria urmașului,
Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri
De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,
Roade ale imaginației constructorilor,
Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,
Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,
Nu greșesc să spun sculptate,
Ca de razele soarelui să nu scape
Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,
Altele au pereții transparenți
Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,
Mai au și piscine,
La care se adună o mulțime
De vecini și prieteni,
Oameni sprinteni,
Ce mai joacă și un meci de volei,
Chiar și când la ultimele etaje este polei.
De pe balustradă
Avem vedere și la stradă,
Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,
Par oricum, numai nu antice,
Au forme de delfini sau parcări supraetajate,
Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,
Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,
Design interesant, aș îndrăzni să consider.
Psalmi - LXVI - Așteptarea lui Dumnezeu
Te-am chemat, Doamne,
și nu ai răspuns în graba mea.
Am strigat către cer
și mi s-a părut că doar vântul îmi răspunde.
Am urlat cu buzele sângerânde,
și nimeni nu m-a auzit.
Mi-am întins mâna în întuneric
și doar tăcerea mi-a răspuns.
Dar n-am plecat.
Am rămas acolo, cu fruntea lipită de pământ,
cu sufletul aprins de dor,
ca o candelă ce nu se stinge în întuneric.
Timpul a trecut,
dar nu mi-am pierdut credința,
ci am învățat că Tu vii
nu când inima vrea,
ci când inima e pregătită.
Mi-ai vorbit într-un gând,
mi-ai șoptit printr-o lacrimă caldă,
și Te-am simțit mai viu
decât în mii de cuvinte rostite.
Doamne,
nu-mi da răspunsuri grabnice,
ci dă-mi răbdarea care sfințește așteptarea,
și o clipă din veșnicia Ta —
și o liniște care să mă odihnească
în Tine.
Apă Rece
La mal de apă moartă, nu incetam să plîng,
Mă tot certam cu soarta, nu am putut s-o-nving
Rămasam unul singur, la mal de apa rece,
Corabia ta pleaca… și eu o las să plece…
Tresar sub talpă-mi stropii, ce adineauri sus,
Se intreceau cu norii, ce se-ndreptau spre'apus,
Si dupa spate’mi apa, cea moartă și cea rece,
Ea pleacă după tine și eu o las să plece…
Eu nu mai pot iubire, și ura nu mai pot,
Pașesc pe stropi de ploaie, in zgomot de clopot,
Si gura-mi se usucă și ochii o să-mi sece,
Si-n apă’mi pleacă anii și eu ii las să plece.
Semne
Vioi vă îndreptați spre dezastru,
Într-o lume de chipuri cioplite,
Pe cer nu mai e nici un astru,
Iar lumina-i și ea pe sfârșite.
Născociți zi de zi Dumnezei,
Şi-i rugați să vă-adune comori,
Veți sluji permanent pentru ei,
De veți fi desfătați în orori.
Vă adunați mai apoi în biserici,
Și surâdeți prostesc la icoane,
Blesteme aruncați peste clerici,
Înfigând în Iisus mii de piroane.
Peste tot se zăresc cimitire,
Însă eu mă întorc la obârșii,
Și dispar neînsemnat ca o știre,
Ca un apus fericit pentru dânșii,
Ca un dor schingiuit de iubire,
Ca un semn pentru-a doua venire.
Apicultoru înrăit,
Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.
Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.
Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.
Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.
Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.
Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.
Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.
Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .
De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.
Singur...
Zorii-mi intră prin perdea,
Mii de sulițe cerești,
Singur stau și beau cafea,
Dar pe masă-s două cești.
Două scaune-s în casă,
Și de asemeni două linguri,
Câte una stă la masă,
Viața oamenilor singuri.
Vântul suflă pe afară,
Singur bântuie prin lume,
Parcă-i viața mea amară,
Ce nu am cui a o spune.
Iar clepsidra molcom curge,
Gongul sună peste ringuri,
Timpu-ncet, încet parcurge,
Lumea oamenilor singuri.
Parcă aud că-n ușă-mi bate,
Îi simt pașii pe podea...
-Tot tu ești singurătate?
Pleacă, du-te, nu mai sta!
Other poems by the author
însemnări/1
între iertare și dreptate
se află
discernământul.
acesta
e-mbrăcat cu hainele curate
ale sufletului.
întotdeauna,
te-ntâmpină cu steagul păcii.
pacea interioară,
e asemenea unui alint de pimăvară,
când florile prunului
par solzi de lumină
și puiul de cerb
îți mănâncă
din palmă.
liniștea interioară
e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;
odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;
ești dezlegat de dorințe.
are o scriere luminoasă,
se poate citi-n priviri,
așa cum poți admira
adâncul apelor limpezi.
e un rotor al gândirii,
care definește in câmpul său vectorial
traiectoria faptelor bune.
Note de Mai/6
trecând cu viteză
pe lângă câmpurile de rapiță-nflorită...
parcă te-ai scufunda în
licoarea acrișoară
a lămâilor.
cerul,
tot mai aproape de verdele grâului...//
ascuțișul vinețiu al privirilor
e domolit
de
polizorul luminii.
crochiu liric/8
adiere de seară,
faldurile perdelei
se ondulează
ușor.
afecțiunea ta
blândă și mișcătoare
se revarsă într-o
mireasmă de crini.
colaj//1
ninge liniștit
peste
orașul răsfirat
pe țărmul mării.
vocile mamelor-
puțin răgușite,
îndulcesc
al zăpezilor crivăț.
tot mai mulți pescăruși
dau târcoale pe la geamuri înghețate,
așteptând
firimituri de pâine.
adânciți în labirintul cărților,
printre drumuri, poduri,
și hărți,
copiii caută- la fel ca pescărușii,
un strop de iubire.
Note de Mai/5
ecouri
dintr-o altă viață
se aud în cochilii.
muntele,
trena de umbre revarsă-n
mare.//
primăveri săltărețe,
Primăveri capricioase,
primăveri neprevăzătoare
împrăștie pe câmpii
parfumul iubirilor trecătoare.
vântul bâjbâie din pom în pom,
jelind
sufletele rătăcite.
crochiu liric/1
doar tristețea-
unor triluri de privighetoare,
atinge
vârfurile plopilor.
abia simțit,
vântul
mătură urmele celor ce-viețuiesc
în morminte.
însemnări/1
între iertare și dreptate
se află
discernământul.
acesta
e-mbrăcat cu hainele curate
ale sufletului.
întotdeauna,
te-ntâmpină cu steagul păcii.
pacea interioară,
e asemenea unui alint de pimăvară,
când florile prunului
par solzi de lumină
și puiul de cerb
îți mănâncă
din palmă.
liniștea interioară
e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;
odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;
ești dezlegat de dorințe.
are o scriere luminoasă,
se poate citi-n priviri,
așa cum poți admira
adâncul apelor limpezi.
e un rotor al gândirii,
care definește in câmpul său vectorial
traiectoria faptelor bune.
Note de Mai/6
trecând cu viteză
pe lângă câmpurile de rapiță-nflorită...
parcă te-ai scufunda în
licoarea acrișoară
a lămâilor.
cerul,
tot mai aproape de verdele grâului...//
ascuțișul vinețiu al privirilor
e domolit
de
polizorul luminii.
crochiu liric/8
adiere de seară,
faldurile perdelei
se ondulează
ușor.
afecțiunea ta
blândă și mișcătoare
se revarsă într-o
mireasmă de crini.
colaj//1
ninge liniștit
peste
orașul răsfirat
pe țărmul mării.
vocile mamelor-
puțin răgușite,
îndulcesc
al zăpezilor crivăț.
tot mai mulți pescăruși
dau târcoale pe la geamuri înghețate,
așteptând
firimituri de pâine.
adânciți în labirintul cărților,
printre drumuri, poduri,
și hărți,
copiii caută- la fel ca pescărușii,
un strop de iubire.
Note de Mai/5
ecouri
dintr-o altă viață
se aud în cochilii.
muntele,
trena de umbre revarsă-n
mare.//
primăveri săltărețe,
Primăveri capricioase,
primăveri neprevăzătoare
împrăștie pe câmpii
parfumul iubirilor trecătoare.
vântul bâjbâie din pom în pom,
jelind
sufletele rătăcite.
crochiu liric/1
doar tristețea-
unor triluri de privighetoare,
atinge
vârfurile plopilor.
abia simțit,
vântul
mătură urmele celor ce-viețuiesc
în morminte.