Category: Diverse poems
All author's poems: Dumitrescu Alexandru
Date of posting: 10 декабря 2024
Views: 228
Poems in the same category
Realități devastatoare
Ruşine vouã, dragi tâlhari,
Care-aţi distrus o ţarã!
Cãci doar cu-al vostru ajutor,
Se-alese praful de popor:
L-aţi scos din ţarã-afarã!
Ruşine fie-vã în veci!
Cãci, mulţumitã vouã,
Strãinii ne-au îngenuncheat,
Şi-n grabã mare ne-au legat
De mâinile-amândouã!
N-am fi putut fãrã de voi
Trãi, în libertate!
Gunoiul n-ar fi fost gunoi,
N-am fi avut tâlhari-ciocoi,
Nici mâinile legate!
Voi înşivã, v-aţi socotit
Stãpânii-acestei patrii!
Nu v-aţi sfiit a ne muşca,
Când nu aţi mai putut lãtra,
Cãci nu prea muşti, când latri!
De bine...ce sã vã mai spun?
Nu prea gãsesc cuvinte!
Mai bine nu vi l-aţi dori
Cã lacrimi vã vor podidi
Şi-o sã mã ţineţi minte!
Ruşine sã vã fie-n veci!
Ruşine sã vã fie!
Voi înşivã v-aţi condamnat
Şi-acum, de voi s-a lepãdat,
Întreaga Românie!
25.04.2022, Regensburg, DE
De la o vreme
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Ca semnul ranirii a fost prea adinc
Ca sa nu-ti iei seama la asta
Si-atunci,ca un tigru atipit in amiaza
Ti-ai stins pleoapa peste taisul albastru
Pina la umbra lunga pazita de gene
Ca-ntr-o pasnica toleranta
Ca-ntr-o inocenta sfiala
Cum si el,tigrul, cotropit de amiaza fierbinte
Isi arata palma dezarmata, asezat in pinda
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Vazind cicatricea de mare lauda
Care alunga grija anonimatului
Ca singura-i vindecare vine din mingiierea albastra
Netezita cu o soapta ,racorita c-o privire
Ca dintr-un izvor ascuns, uitat sub umbra amara
Asa rezemat in asteptare
Asa resemnat in acceptare
Cum si arsita zilei se lasa-n amurgul temperat
Iar greierii-n singuratate aseaza inserarea
Vesel
Fii tu vesel,
Nu fi trist.
Bucură-te că trăiești,
Bucură-te că în satul natal locuiești.
Tristețea într-o parte,
Veselia e prezentă.
Când e totul bine,
Și totul se primește.
O noutate bună te înveselește,
În ochi lumina-ți strălucește.
Vesel dacă tu ești,
Cu mult mai bine trăiești.
Când ești vesel tu,
Nu vezi nicio problemă.
Din orice problemă grea găsești ieșire,
Când ești vesel cântecul îți cântă.
Și nimic rău nu mai contează,
Când ești vesel ajungi de la pământ la cer.
Ești vesel până la a șaptea cer de bucurie,
Că ai totul și ești vesel.
Și ești mulțumit lui Dumnezeu.
Că existi pe acest pământ.
Ești mulțumit de casă,
De pâinea ce o ai pe masă.
Ești fericit și vesel,
Ca nimeni nu poți fi.
Pentru că ești vesel
Și tristețea nimeni nu-ți va o dori,
Că ești vesel și nu-ți contează:
Ce oră e acum,
Unde tu te afli,
Și unde te vei afla,
Acolo unde cântă muzică.
Unde pasărea măiastră,
Îți cântă sub o streașină.
Cine este trist și supărat,
Numai nu tu,
Unde soarele-ți zâmbește,
Și unde norii nu-ți plâng.
Și doar ți-e important,
Cu cine ești cine e alături,
de tine.
Ce mândrești că ești vesel ci nu trist.
Că viața-i una și trebuie,
să o prețuiești.
În viață totul o să reușești,
Vei fi vesel la infinit.
În trecut, la prezent și în viitor.
Că totul este înainte,
Nu uita să ții minte, ale mele cuvinte.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
"Fii tu vesel nu fii trist."
În zadar în germană
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Vergeblich
Im Frühling, wenn die Seele vibriert,
Wir warten auf das Glück, indem wir träumen,
Und im Herbst, wenn die Hoffnungen sterben,
Wir haben noch eine Wolke übrig,
Wir warten alle vergebens
Glück, das nie wieder kommt,
Nur ein flüchtiger Traum
Nachts ist der Himmel immer klar,
Wir schweben mit einer wahnsinnigen Sehnsucht nach dem Paradies,
Aber im Refrain sehen wir, dass es immer noch ein Traum war.
Wir warten alle vergebens
Glück, das uns entgeht
Und in der Seele sieben sie bitter
Gedanken, die uns täuschen,
Vergebens werden wir betteln,
Wir werden vergebens warten
Glück, das wir immer wollen,
Die kommen nicht mehr!
Wir warten alle vergebens
Glück, das uns entgeht
Und in der Seele sieben sie bitter
Gedanken, die uns täuschen,
Vergebens werden wir betteln,
Wir werden vergebens warten
Glück, das wir uns so sehr wünschen
Die kommen nicht mehr!
Impas
Inspirația lipsește cu desăvârșire,
Motivația e și ea pustie.
Ce și cum să mai poți scrie?
Poezia era poezie...
Acuma e coadă la berărie.
Lucrezi cu tine să-ți fie bine,
Ceva te ține, te depășește,
Nu mai știi ce te rătăcește
Acceptă tot ce te încetinește.
Eu îmi doresc să poți zbura.
Aripi ți-aș da, dacă aș putea,
Mulțumită să te văd așa,
Să spui, sunt fericită din nou,
Nu credeam că mai pot fi Eu.
Sub somnul tău
Sub somnul tău cad clipele în neant,
Iar visele trec toate prin al nopții staul,
De unde Luna mulge laptele șarmant,
Și ți-l oferă spre băut amestecat cu aur.
Prin vălul alb ce baldachinul înconjoară,
Ca o regină închisă-n turn aidoma pari,
O rază din fereastră făptura îți măsoară,
Să-ți facă o statuie din țurțuri glaciari,
La care să se-nchine bolnav de insomnie,
Un chip plăpând ce plânge astăzi pe o stea,
Fugit demult, de tânăr, să-i țină companie,
Frumoasei Venus pe când nu prea dormea.
Realități devastatoare
Ruşine vouã, dragi tâlhari,
Care-aţi distrus o ţarã!
Cãci doar cu-al vostru ajutor,
Se-alese praful de popor:
L-aţi scos din ţarã-afarã!
Ruşine fie-vã în veci!
Cãci, mulţumitã vouã,
Strãinii ne-au îngenuncheat,
Şi-n grabã mare ne-au legat
De mâinile-amândouã!
N-am fi putut fãrã de voi
Trãi, în libertate!
Gunoiul n-ar fi fost gunoi,
N-am fi avut tâlhari-ciocoi,
Nici mâinile legate!
Voi înşivã, v-aţi socotit
Stãpânii-acestei patrii!
Nu v-aţi sfiit a ne muşca,
Când nu aţi mai putut lãtra,
Cãci nu prea muşti, când latri!
De bine...ce sã vã mai spun?
Nu prea gãsesc cuvinte!
Mai bine nu vi l-aţi dori
Cã lacrimi vã vor podidi
Şi-o sã mã ţineţi minte!
Ruşine sã vã fie-n veci!
Ruşine sã vã fie!
Voi înşivã v-aţi condamnat
Şi-acum, de voi s-a lepãdat,
Întreaga Românie!
25.04.2022, Regensburg, DE
De la o vreme
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Ca semnul ranirii a fost prea adinc
Ca sa nu-ti iei seama la asta
Si-atunci,ca un tigru atipit in amiaza
Ti-ai stins pleoapa peste taisul albastru
Pina la umbra lunga pazita de gene
Ca-ntr-o pasnica toleranta
Ca-ntr-o inocenta sfiala
Cum si el,tigrul, cotropit de amiaza fierbinte
Isi arata palma dezarmata, asezat in pinda
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Vazind cicatricea de mare lauda
Care alunga grija anonimatului
Ca singura-i vindecare vine din mingiierea albastra
Netezita cu o soapta ,racorita c-o privire
Ca dintr-un izvor ascuns, uitat sub umbra amara
Asa rezemat in asteptare
Asa resemnat in acceptare
Cum si arsita zilei se lasa-n amurgul temperat
Iar greierii-n singuratate aseaza inserarea
Vesel
Fii tu vesel,
Nu fi trist.
Bucură-te că trăiești,
Bucură-te că în satul natal locuiești.
Tristețea într-o parte,
Veselia e prezentă.
Când e totul bine,
Și totul se primește.
O noutate bună te înveselește,
În ochi lumina-ți strălucește.
Vesel dacă tu ești,
Cu mult mai bine trăiești.
Când ești vesel tu,
Nu vezi nicio problemă.
Din orice problemă grea găsești ieșire,
Când ești vesel cântecul îți cântă.
Și nimic rău nu mai contează,
Când ești vesel ajungi de la pământ la cer.
Ești vesel până la a șaptea cer de bucurie,
Că ai totul și ești vesel.
Și ești mulțumit lui Dumnezeu.
Că existi pe acest pământ.
Ești mulțumit de casă,
De pâinea ce o ai pe masă.
Ești fericit și vesel,
Ca nimeni nu poți fi.
Pentru că ești vesel
Și tristețea nimeni nu-ți va o dori,
Că ești vesel și nu-ți contează:
Ce oră e acum,
Unde tu te afli,
Și unde te vei afla,
Acolo unde cântă muzică.
Unde pasărea măiastră,
Îți cântă sub o streașină.
Cine este trist și supărat,
Numai nu tu,
Unde soarele-ți zâmbește,
Și unde norii nu-ți plâng.
Și doar ți-e important,
Cu cine ești cine e alături,
de tine.
Ce mândrești că ești vesel ci nu trist.
Că viața-i una și trebuie,
să o prețuiești.
În viață totul o să reușești,
Vei fi vesel la infinit.
În trecut, la prezent și în viitor.
Că totul este înainte,
Nu uita să ții minte, ale mele cuvinte.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
"Fii tu vesel nu fii trist."
În zadar în germană
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Vergeblich
Im Frühling, wenn die Seele vibriert,
Wir warten auf das Glück, indem wir träumen,
Und im Herbst, wenn die Hoffnungen sterben,
Wir haben noch eine Wolke übrig,
Wir warten alle vergebens
Glück, das nie wieder kommt,
Nur ein flüchtiger Traum
Nachts ist der Himmel immer klar,
Wir schweben mit einer wahnsinnigen Sehnsucht nach dem Paradies,
Aber im Refrain sehen wir, dass es immer noch ein Traum war.
Wir warten alle vergebens
Glück, das uns entgeht
Und in der Seele sieben sie bitter
Gedanken, die uns täuschen,
Vergebens werden wir betteln,
Wir werden vergebens warten
Glück, das wir immer wollen,
Die kommen nicht mehr!
Wir warten alle vergebens
Glück, das uns entgeht
Und in der Seele sieben sie bitter
Gedanken, die uns täuschen,
Vergebens werden wir betteln,
Wir werden vergebens warten
Glück, das wir uns so sehr wünschen
Die kommen nicht mehr!
Impas
Inspirația lipsește cu desăvârșire,
Motivația e și ea pustie.
Ce și cum să mai poți scrie?
Poezia era poezie...
Acuma e coadă la berărie.
Lucrezi cu tine să-ți fie bine,
Ceva te ține, te depășește,
Nu mai știi ce te rătăcește
Acceptă tot ce te încetinește.
Eu îmi doresc să poți zbura.
Aripi ți-aș da, dacă aș putea,
Mulțumită să te văd așa,
Să spui, sunt fericită din nou,
Nu credeam că mai pot fi Eu.
Sub somnul tău
Sub somnul tău cad clipele în neant,
Iar visele trec toate prin al nopții staul,
De unde Luna mulge laptele șarmant,
Și ți-l oferă spre băut amestecat cu aur.
Prin vălul alb ce baldachinul înconjoară,
Ca o regină închisă-n turn aidoma pari,
O rază din fereastră făptura îți măsoară,
Să-ți facă o statuie din țurțuri glaciari,
La care să se-nchine bolnav de insomnie,
Un chip plăpând ce plânge astăzi pe o stea,
Fugit demult, de tânăr, să-i țină companie,
Frumoasei Venus pe când nu prea dormea.
Other poems by the author
Păcătosul
Omul ce minte zilnic și fără rost
De parcă nu știe adevărul deloc
E obișnuit cu viciul
La fel de bine cum își știe pinul
Bărbatul ce se afemeiază
O soție nu o să aibă
Și o să caute plăcere
Până va cade în tristețe
Cel ce îl insultă pe aproape
El singur și-o face
Când singur va rămâne
Pe al său drum plin de cuie
Dar cel care omoară
A făcut cea mai mare rană
Pentru care o să plătească
O viață întreagă
Persoana care tot fură
O să învețe cum merge
Dacă nu se mai oprește
O să simtă pe pielea lui cum e a pierde
Dar cea mai rea dintre toate cele
Este în Dumnezeu a nu crede
El este tatăl,fiul și duhul sfânt
Căruia toți ar fi trebuit să se închinat
Totuși nu e vreme să fi disperat
Că Domnul de izbeliște nu te-a lăsat
De la început ne-a cunoscut ca nimeni vreodată
Și până la moarte va fi totodată
Roagă-te ca să te apropi de el cum ști că poți să o faci de fiecare dată
Împrăștie cuvântul sfânt ca niciodată
Ajută-l pe aproape cum te-ai ajuta pe tine
Și dă-i lui Dumnezeu un motiv de bucurie
Apusul soarelui
Când soarele dispare
Și orice speranțe de câștigare
Au fost distruse
Ca soarele vor fi apuse
Lumina de pe cer
S-a întors în al său somn etern
Până soarele răsare
Deasupra oceanului mare
Razele sale vor fi subjugate
De întunericul ce îi dă târcoale
Pe care nu îl vei înțelege
Fără mintea a-ți pierde
Nostalgie
Nu e de parcă sunt eu prea în vârstă
Ca să pot zice că am avut o viață lungă
Plină de memorie și amintiri în vânt
Care oferă un învățământ
Dar totuși simt mărinimia
Chiar și când era epidemia
Ai unei simple vieții de copilaș
Care s-a pierdut printre trufași
Ca o fanfară de primăvară
A fost viața mea de odinioară
Cu un tovarăș de armată
Pe care nu o să îl uit niciodată
O explozie în fiecare dimineață
Plină de bucurie și nebuneală
O prietenie care va dura o viață
Și cu care aș confrunta și o armată
De vremuri apuse îmi amintesc
Pentru că despre asta eu vorbesc
Când cu el mă întâlnesc
Și simt din nou cum era să trăiesc
Îmi amintesc și de iubirea pe care încă o mai trăiesc
Și care indiferent de orice eveniment eu nu pot să o părăsesc
Ca un călător eu continui pe acest drum
În timp ce continui cu inima să te urmez acum
Școala pentru mine mereu s-a simțit ca o durere
Dar acum că am ocazia să uit în timp printre perdele
Înțeleg acum cu o mai bună percepere
Că a fost locul cu cele mai frumoase momente
Dar nu ar trebui să termin pe o notă cu durere
Nu îmi place să provoc neplăcere
Așa că vă voi mai spune
Că mereu poți face noi momente
Paradox
Ești ca o problemă și orice răspuns dat nu te satisface
Ești ca o dilemă și orice mod de rezolvare îți dă doar pe jumătate
Ești ca un exercițiu doar că fiecare nouă adiție schimbă totul radical
Ești ca un tipar în care trecutul se îmbină cu prezentul și viitorul pare în zadar
Orice detaliu aruncă toată logica în mare
Orice nouă întâmplare îmi dă mai multe semne de întrebare
Orice concluzie aș da la premisele dumitale nu ar valora nici cât 2 parale
Orice valoare eu ți-aș da mereu se va contrazice când se va aplica
Parcă mereu devi tot mai complexă
Și mereu se mai adaugă o anexă
Pentru fiecare modul din problemă
Chiar dacă deja te pierzi în teoremă
Lipsită de sens poate fi considerată încercarea mea
De a înțelege un fenomen ce nici natura nu poate rezolva
În final se ajunge și aici
Când pe unii nu mai împiedici
Aș da viața pentru un țel
Care pare intangibil
Apă învolburată
Curge râul volburos și tare
Nu poți al străbate
Ori,cât de tare
Ai încerca cu ardoare!
Marea se tot rupe
Valurile sunt tulbure
Sunt aruncate în amonte
Orice speranțe de salvare
Barca a rămas
Fără căpitan de vas
Marinari se tot ceartă
Ca să afle cine merge la catargă
În oceanul înspumat
Valurile s-au înălțat
Toți marinari s-au înecat
Pentru că nu au cooperat,ce păcat!
Ruinele s-au scufundat
Au ajuns la fund de mare
Ca un coșciug înecat
De ape până la brâu inundate
Iarna
Iarna e minunată
Mai ales cu fulgii ei de zăpadă
Care se așează
Și ei formează
Oamenii de zăpadă
Cu Crăciunul în decembrie,
Și cu Anul Nou care vine repede
Nici nu poți înțelege
Anu,cât de repede trece
Când te vei duce la munte
Și îți vei împacheta ski-urile
Nu vei mai pleca
De la distracția pe care o vei avea
Păcătosul
Omul ce minte zilnic și fără rost
De parcă nu știe adevărul deloc
E obișnuit cu viciul
La fel de bine cum își știe pinul
Bărbatul ce se afemeiază
O soție nu o să aibă
Și o să caute plăcere
Până va cade în tristețe
Cel ce îl insultă pe aproape
El singur și-o face
Când singur va rămâne
Pe al său drum plin de cuie
Dar cel care omoară
A făcut cea mai mare rană
Pentru care o să plătească
O viață întreagă
Persoana care tot fură
O să învețe cum merge
Dacă nu se mai oprește
O să simtă pe pielea lui cum e a pierde
Dar cea mai rea dintre toate cele
Este în Dumnezeu a nu crede
El este tatăl,fiul și duhul sfânt
Căruia toți ar fi trebuit să se închinat
Totuși nu e vreme să fi disperat
Că Domnul de izbeliște nu te-a lăsat
De la început ne-a cunoscut ca nimeni vreodată
Și până la moarte va fi totodată
Roagă-te ca să te apropi de el cum ști că poți să o faci de fiecare dată
Împrăștie cuvântul sfânt ca niciodată
Ajută-l pe aproape cum te-ai ajuta pe tine
Și dă-i lui Dumnezeu un motiv de bucurie
Apusul soarelui
Când soarele dispare
Și orice speranțe de câștigare
Au fost distruse
Ca soarele vor fi apuse
Lumina de pe cer
S-a întors în al său somn etern
Până soarele răsare
Deasupra oceanului mare
Razele sale vor fi subjugate
De întunericul ce îi dă târcoale
Pe care nu îl vei înțelege
Fără mintea a-ți pierde
Nostalgie
Nu e de parcă sunt eu prea în vârstă
Ca să pot zice că am avut o viață lungă
Plină de memorie și amintiri în vânt
Care oferă un învățământ
Dar totuși simt mărinimia
Chiar și când era epidemia
Ai unei simple vieții de copilaș
Care s-a pierdut printre trufași
Ca o fanfară de primăvară
A fost viața mea de odinioară
Cu un tovarăș de armată
Pe care nu o să îl uit niciodată
O explozie în fiecare dimineață
Plină de bucurie și nebuneală
O prietenie care va dura o viață
Și cu care aș confrunta și o armată
De vremuri apuse îmi amintesc
Pentru că despre asta eu vorbesc
Când cu el mă întâlnesc
Și simt din nou cum era să trăiesc
Îmi amintesc și de iubirea pe care încă o mai trăiesc
Și care indiferent de orice eveniment eu nu pot să o părăsesc
Ca un călător eu continui pe acest drum
În timp ce continui cu inima să te urmez acum
Școala pentru mine mereu s-a simțit ca o durere
Dar acum că am ocazia să uit în timp printre perdele
Înțeleg acum cu o mai bună percepere
Că a fost locul cu cele mai frumoase momente
Dar nu ar trebui să termin pe o notă cu durere
Nu îmi place să provoc neplăcere
Așa că vă voi mai spune
Că mereu poți face noi momente
Paradox
Ești ca o problemă și orice răspuns dat nu te satisface
Ești ca o dilemă și orice mod de rezolvare îți dă doar pe jumătate
Ești ca un exercițiu doar că fiecare nouă adiție schimbă totul radical
Ești ca un tipar în care trecutul se îmbină cu prezentul și viitorul pare în zadar
Orice detaliu aruncă toată logica în mare
Orice nouă întâmplare îmi dă mai multe semne de întrebare
Orice concluzie aș da la premisele dumitale nu ar valora nici cât 2 parale
Orice valoare eu ți-aș da mereu se va contrazice când se va aplica
Parcă mereu devi tot mai complexă
Și mereu se mai adaugă o anexă
Pentru fiecare modul din problemă
Chiar dacă deja te pierzi în teoremă
Lipsită de sens poate fi considerată încercarea mea
De a înțelege un fenomen ce nici natura nu poate rezolva
În final se ajunge și aici
Când pe unii nu mai împiedici
Aș da viața pentru un țel
Care pare intangibil
Apă învolburată
Curge râul volburos și tare
Nu poți al străbate
Ori,cât de tare
Ai încerca cu ardoare!
Marea se tot rupe
Valurile sunt tulbure
Sunt aruncate în amonte
Orice speranțe de salvare
Barca a rămas
Fără căpitan de vas
Marinari se tot ceartă
Ca să afle cine merge la catargă
În oceanul înspumat
Valurile s-au înălțat
Toți marinari s-au înecat
Pentru că nu au cooperat,ce păcat!
Ruinele s-au scufundat
Au ajuns la fund de mare
Ca un coșciug înecat
De ape până la brâu inundate
Iarna
Iarna e minunată
Mai ales cu fulgii ei de zăpadă
Care se așează
Și ei formează
Oamenii de zăpadă
Cu Crăciunul în decembrie,
Și cu Anul Nou care vine repede
Nici nu poți înțelege
Anu,cât de repede trece
Când te vei duce la munte
Și îți vei împacheta ski-urile
Nu vei mai pleca
De la distracția pe care o vei avea