AER CU GUST DE METAL

Aerul poartă o răceală exactă,

cu gust de metal neșlefuit,

ca o tăcere oxidată

care se așază pe respirație.

Fiecare inspirație devine o măsură,

fiecare expirație - o renunțare.

Cerul coboară lent,

plumburiu și dens,

asemeni unei greutăți morale

lăsate peste oraș.

Clădirile își strâng umbrele

ca niște trupuri obosite,

obișnuite cu presiunea.

Lumina nu cade,

ci se fracturează,

alunecând pe suprafețe reci,

ca o idee prea clară

pentru a mai consola.

Ziua înaintează

fără promisiuni.

Strada respiră metalic.

Pașii sună ca niște semne

scrise direct pe asfalt,

un alfabet dur

al trecerii.

Ecoul nu răspunde,

doar confirmă.

În interior, o oboseală abstractă

se solidifică lent,

ca rugina pe o structură veche.

Nu este durere,

ci o continuitate rece,

o stare care persistă.

Aerul rămâne greu,

cu gust de metal,

ca o prezență imposibil de ignorat.

Orașul și trupul

își împart aceeași respirație,

aceeași tăcere densă,

aceeași formă de a fi.

Category: Diverse poems

All author's poems: preot DAVID MARIAN

Date of posting: 21 января

Timp de citire: ~2 min.

Views: 545

Other poems by the author

ORAȘUL CARE NE ASCULTĂ

Orașul nu doarme

doar respiră încet între clădiri,

luminile lui așezându-se ca pașii

pe asfaltul care ne știe tăcerile.

Am mers împreună

fără direcție, fără hărți

doar ecoul respirațiilor noastre

în străzi care șoptesc nume necunoscute.

Tu râdeai cu ochii închiși

iar vântul lua cu el

frânturi de gânduri și promisiuni

așezându-le pe balcoane, pe acoperișuri

unde doar cine știe să privească

le poate descifra.

Orașul ne privea fără judecată

și ne învăța că există momente

care nu cer explicații

ci doar să le trăiești

în liniștea pașilor comuni.

Chiar dacă fiecare drum

ne poartă spre locuri diferite

rămâne în aer o urmă discretă

o vibrație care ne amintește

că a fi împreună

într-un oraș care ascultă

este deja o formă de iubire.

More ...

RESPIRI ÎNTRE SEMNALE

Orașul clipește în neon

și uită că fiecare geam e un ochi

care te privește.

Semnalele nu funcționează

dar tu te oprești

și pentru o secundă

respiri profund.

Pașii tăi devin alt timp

un timp care nu cere

aprobarea nimănui.

În buzunar, telefonul tace

înima însă știe

cum să atingă vidul.

Numai între alerte

îți întinzi respirația

ca o punte între ce e

și ce refuzi să devii.

Dar pentru câteva clipe

lumea încetinește

iar tu ești complet prezent.

More ...

SFINȚII

Nu s-au grăbit spre cer.

Au rămas.

Au lăsat harul

să le atingă voința

până când aceasta

n-a mai vrut altceva.

Trupul lor n-a fost depășit,

Ci curățat de zgomot,

ca o fereastră

care nu reține lumina.

Fiecare sfânt

e un loc unde lumea

nu s-a închis definitiv.

Nu au fugit de moarte,

dar moartea

n-a mai știut ce să facă cu ei.

În tăcerea lor,

Dumnezeu nu Se afirmă,

ci se lasă locuit.

De aceea, chipurile lor,

nu impresionează, ci liniștește

prezențe care nu cer atenție,

ci adevăr.

Timpul cu ei, nu curge

ci se adună.

More ...

AXĂ

Crucea nu mai stă pe deal,

ci în mijlocul pieptului,

două linii care se întâlnesc

exact unde fuga nu mai ajută.

Verticala -

toate căderile mele,

toate întrebările aruncate în sus

fără răspuns.

Orizontala -

mersul zilnic,

pâinea ruptă,

mâinile întinse

care nu se mai ating.

În punctul lor de ardere

stă un Cui invizibil,

țintuind timpul

de o clipă care nu trece.

Sângele nu curge,

se transformă în lumină,

iar lemnul -

în alfabet,

scriind pe cer

că durerea are sens.

Nu îngenuchez:

stau drept,

sub această intersecție

care mă ține întreg.

Crucea nu cere explicații,

doar rămânere.

More ...

PE STRĂZI FĂRĂ NUME

Pe străzile fără nume

cu lumini de neon și umbre

care uită să plece

trec de mână cu tăcerile mele

care au învățat să danseze

pe ritmul claxoanelor.

Mă plimb pe străzi fără nume

unde trotuarele au uitat să vorbească.

Fiecare piatră are o poveste

pe care nimeni nu o știe.

Luminile becurilor sau stins,

dar umbrele mă urmează

ca niște prieteni tăcuți.

E liniște,

dar zgomotul din cap nu se oprește.

oamenii trec pe lângă mine,

fiecare cu fața ascunsă în telefon.

Mă simt o siluetă, o reflecție

în vitrinile prăfuite ale magazinelor goale.

Pe străzile fără nume,

nu există destinație.

E doar un drum fără sfârșit,

unde timpul se frânge și totuși continuă

să mă caute, să mă învăluie.

Aș vrea să găsesc o poartă, un semn,

să îmi spunî că totul va fi bine.

Dar aici nu sunt răspunsuri,

Doar pași care se pierd în Întuneric.

More ...

COSMOGONIE INTIMĂ

Originea se deschide ca o pagină albă,

fără zgomot, fără exces,

clară precum o ipoteză nerostită.

Universul se așază metodic,

materia pulsează tăcută

în ritmul unei ordine invizibile,

asemeni unui vals de stele reci.

Stelele, distante și austere,

strălucesc ca axiome luminoase,

fixe în propria lor tăcere,

martorii nemișcați

ai unei persistențe absolute.

Spațiul, amplu și disciplinat, se întinde

asemenea unei săli de lectură infinită,

unde golurile au greutatea unor gânduri clare,

iar lumina se strecoară printre idei.

Timpul, măsurat și discret,

nu curge ca un râu romantic,

ci pulsează asemenea unui metronom precis,

ordonând transformarea fără o cometă.

Subiectul apare târziu, fragil,

o notă de subsol vie,

mică precum o paranteză,

dar esențială - locul intim

în care universul,

vast și impersonal,

își întoarce, pentru prima dată,

privirea asupra propriei sale lumi.

More ...

Poems in the same category

Curcubeu

Ploaia se revarsă, liniștit în curte,

Pelerina, cizme de cauciuc

Și într-o vreme scurtă

Pe stradă eu străluc.

„E cam înnourat”

Spun cu plictiseală,

Dar se vede ceva luminat,

De sub nori, cu îndrăzneală.

Este soare dulce

Care în dans cu ploaie

Produce o minune,

După vremea amară.

Multicolor și preafrumos,

Un curcubeu apare.

După orice spăimos,

Vine-o sărbătoare.

More ...

Durere 2

Doar durerea neputentei ,aduce ,un amarat cu picioarele pe pamant,

Pe acel pamant de care s-a dezis,dintr-o lacoma nestiinta .

Al nostru om,dar,suflet ratacit cu rusine-si ridica sufletul murdar,

Spre a face inca un pas bolnav,de-un gand necurat,de ura macinat.

Intrebari peste intrebari ,menite, sa gaseasca un raspuns ,

La trista viata,purtata, de un suflet plin de cioburi dintr-alte vieti.

Crede,vrea si-si doreste si crede ca poate si crede ca merita,

Si falnic se ridica si falnic se inalta spre a lui nemurire pana.....

Pana cand mirajul puterii se-neaca in propria existenta ,

Si-n fiecare clipa ,ceva din el moare,cu fiecare gand este tot mai aproape.

Speranta de odinioara il macina treptat,visele-l sufoca si-l transforma crunt,

Intr-un suflet mort, plimbandu-se pe strada unde adesea este vazut.

Cu fata cazuta ,cu zambetul pierdut,priveste in neant fara scop,

Picioarele se tarasc spre ai duce trupul in pustiul timpului.

In privirea intunecata ,venita ,din adancul sufletului uscat,

Urla mila, prinsa intr-un om viu dar totusi mort.

More ...

RUBEDO

RIDICĂ-MĂ ZIDITORULE

DIN NOAPTEA NEAGRĂ

A SUFLETULUI RĂTĂCIRE

SUNT GOL ȘI ÎNFRIGURAT

ÎTI CER CU ÎNDURARE

SĂ IES DIN IZOLARE

PĂȘESC ÎN CERC

SĂ IES DIN CERC

PĂȘESC ÎN PĂTRAT

SĂ IES DIN PĂTRAT

PĂȘESC ÎN TRIUNGHI

SĂ IES DIN TRIUNGHI

PĂȘESC CĂTRE LUMINĂ

RUBEDO RÂD LA SOARE

CU FAȚA CĂTRE LUNĂ

ÎN SPIRALA DE AUR

CA FIBONACCI PĂȘESC!

More ...

Crăciun cu Alexandra

Când zăpada cade-ntruna peste străzile pustii,

Așternând covoare albe și steluțe argintii,

Ea privea pe geam cum fulgii se pierdeau în infinit,

Lacrimi reci ca niște perle, ochii verzi i-au împânzit.

Pân-atunci mereu rostise rugăciuni fără ecou,

A știut că are parte de-un Crăciun fără cadou.

Și strângând păpușa-n brațe, Alexandra mult plângea,

De-ar mai fi măcar odată totul cum era cândva!

Pe o coală de hârtie colorată ea scria:

"Moșule eu nu vreau dulciuri, jucării sau altceva,

Vreau să vină tati-acasă azi, în seara de ajun

Vreau să mă ridice-n spate, steaua-n vârf de brad s-o pun!

Că-i plecat străin în lume de când eu aveam cinci ani,

S-avem noi mai bună viața, să câștige mai mulți bani,

Dar aș vrea în seara asta bradul când împodobim,

Tati, mami și cu mine toți în jurul lui să fim.

În martie anul ăsta m-a sunat de ziua mea

Și mi-a zis: "La mulți ani, Ale, de Crăciun ne vom vedea!"

De atuncea așteptarea parcă nu avea sfârșit

Însă uite, e Crăciunul și el încă n-a venit!

Dar se pare, sper zadarnic, asta nu se va-ntâmpla

Și mă doare fiindcă tati m-a mințit de ziua mea!

Dacă ți-ar păsa vreo clipă, n-ar mai fi copiii triști

Moșule, zău, câteodată mă întreb dacă exiști!"

Obosită și-ntristată, adormi din nou plângând

Dar în vis, pe cer apare o stea mare luminând

Și vedea cum mii de îngeri un brăduț împodobeau,

Mii de stele colorate, toate-n jurul ei dansau.

Undeva, de după lună, ca năluca se ivea

Sania de reni purtată și cu Moș Crăciun în ea!

Dar ce fac? Se-ndreaptă-ncoace, către ea, uite-i că vin!

Au aterizat în curte! Moșul are sacul plin!

Un sărut ca o părere coborî pe fruntea sa

Și încet deschise ochii, dar acum nu mai visa!

Lângă patul ei, brăduțul era gata pregătit,

Iar alături sta tăticul: "Puiul meu nu te-am mințit!"

More ...

Cândva în sat!

E seară iar în satul meu natal,

Și umbra e din ce în ce mai lungă,

Iar soarele se duce după deal,

Să-apună, ca mâine să-neajungă

Pe drum trec istoviți țaranii,

Venind pe jos de pe ogoare,

Ei sub căciuli își ascund anii,

Și fețele ridate, arse de soare

În fața lor agale merg vitele,

Sătule, târându-și greu ugerele,

La muls ele vor umple donițele,

La schimb primindu-și tainurile

La porți pe bănci stau babele,

Cu mâna-n vânt semne făcând,

Chemându-și către curte vitele,

Ce se găsesc amestecate-n cârd

Pe ulițe copiii joacă-o miuță,

Cu-o minge din cârpe cusută,

Din când în când câte-o căruță,

Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță

E ora când în sat se simt mirosuri,

Venite din casa gospodinelor,

Mâncăruri gătite, stropite cu sosuri,

Ce vor fi servite cu drag la cină soților

Și-n fiecare casă se-aude rugăciune,

Rostită de cei ce au ajuns acasă,

Ei mulțumesc și fac o plecăciune,

Și rând pe rând se pun la masă

Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,

Când tata-ntreba pe fiecare-n parte,

Dacă la școala noi lecția-am știut,

Și cum el ne-ndemna să învățăm carte

Din sat la studii, departe am plecat,

Armata am făcut-o sub tricolor,

Prin școli m-am pregătit și educat,

Iar în armată am învățat, cuvântul dor

Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'

Pe drum nu-i recunosc pe tineri,

Necunoscut am devenit în sat,

Și simt că timpul n-a-iertat...pe nimeni!

More ...

Timpul nevăzut

Am plecat si nam uitat,

oamenii ce m-au indrumat.

Au ramas ei cineva,

pentru mine în viata mea.

Ei sunt mierea si amarul

ceam gustat eu in tot anul.

Si ajungand eu cineva

tot ramane viata mea.

Scopul fiind finisat

mai am mult eu de lucrat.

A fost greu si indurerat

insa mergem neincetat.

Timpul vine nevazut

cu fapte de necrezut.

Asta este realitatea

pentru toata majoritatea.

Trăirea pe pamant,

este doar un lucru sfant,

este doar o incercare

care cere o indrumare.

Fiecare pe pamant

au in ei si duhul sfant.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.