Timp

O! stea frumoasa de pe cer 

Ce-mi lumoinezi privirea, 

As vrea la mine ca sa vii, sper.

Ca sa-ti arat iubira.

Cand privesc seara pe cer,

Pe-o stea as darui-o,

Persoanrei care o iubesc,

Pe care as iubi-o 

                                             Autor:  Popa Eugen 

Lună plină în raze de apă,

Tu te ridici mirific către cer,

Pe valuri moi, lumina ta se-adapă

Și-n suflet naște visul efemer.

Apusul tace-n aur și mistere,

Pe luciul mării se destramă-un dor,

Iar vântul poartă șoapte de iubire

Spre țărmul unde ne-am iubit ușor.

Siluete-n zare, umbre de poveste,

Se leagănă în ritm de amintiri,

Și timpul stă, și inima ne este

O carte scrisă-n raze și sclipiri.

Tu, lună plină, martoră tăcută,

A dragostei ce-n noapte s-a născut,

Rămâi pe cer, eternă și pierdută,

În clipa-n care totul a început.

Dintre dune-mpădurite,

 Argeșul își cată

 cale,

Și-i căderea lui curmată

și urmată

de baraje și canale

Și o urbe basarabă.

Așezare-amestecată

Dintre multe neștiute

E știută, mai degrabă,

Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.

Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal

E o perlă traforată,

O poemă sidefată.

Turlele unduitoare,

Într-un dans oriental,

Monahal

Taj Mahal,

Opalescent.

Dragoste mistuitoare

Necuprinsă,

Prinsă

-N piatră și ciment.

Peste vale,

Stau hotare pietruite

Între vremuri feudale

și prozaice clădiri

Actuale.

Cu iubiri,

Trăiri

Trăite,

Oraș-sat care preface visele în amintiri

Un decor pestriț de iurte

Șandramale

Blocuri, case, fabrici, hale

Peste vale

Și pe burți.

În trecut, oraș de Curte,

Astăzi, un oraș de curți.

Drumurile potecite

Sinuoase

Peticite

Rătăcite

Printre case

Ca în sat

Clopotele bat

Răcnite

Să anunțe-un răposat.

Un bătrân solemn și sobru ca un nuc

Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale

Cu bătrâna lui, agale,

Peste vale

Duc poveri de ei știute - și se duc.

Teii-ncolonați așteaptă

Lung de bulevard,

Horind ca un gard.

Parcă vor să însoțească

Oameni ce pășesc în șoaptă

Să nu rătăcească

Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.

Din pădurile arame,

Urși domesticiți

De foame

-Cum, necum-

Cu dulăi sălbăticiți,

Ca într-un safari

Stau la marginea răbdării

și de drum.

Schit pustiu la San Nicoară

În uitare,

Nepăsare

De muzeu

Ca un Colizeu

Depărtat de oameni, dară

Sus, în zare,

E apropiat de soare

și de Dumnezeu

Marius Boacă

Plouă suflete peste pământul mamei,

Plouă sângele peste pământul tatei.

Din cer, greoi, se scurg,

Lacrimile unui Demiurg.

Pentru pământul patriei românii mor,

Gloanțele curg ca un izvor.

Căpitanii urlă continuu surzilor:

"Nici pe aici nu se trece,

Nici dacă intrăm în pământ rece!"

Sub comanda căpitanului Ignat,

Mitraliere scuipă foc și jar.

Nemții mor, iar și iar,

Însă până și vânătorii devin vânat. 

Doi câte doi, eroii tot mor,

Sub umbra schijelor ce zbor,

Strigând surzilor prin șuiere de tun,

Murind, ca tot ce-i bun.

Dar sub dealul lui Ignat,

Nemții covor de sânge tot se fac.

Mitralierele tot scuipă jar,

Din eroi a rămas doar un deget,

Înțepenit pe trăgaci, pictând hotar.

Căpitanul Ignat strigând în toată zarea:

"Morții în poziție de tragere! Executarea!"

Campia cristalina cu inima aurie,

Unde stelele mandre, visele si inima este plumburie,

Amorul cel melancolic in patura azurie, 

Își învelește mandra bucurie. 

Cu vesele flori și stele, 

Cu doruri dulci in rămurele, 

În rubinele și smaraldele, vise de cântecele, 

Unde gândul meu se duc cu ele. 

Amorul e un cântec răspicat, 

Pe drumul argintiu ai plecat,

Peste campia cristalina m-ai lăsat, 

Ca să plâng zi și noapte, cu fața de gheață, de neuitat. 

Câmpia plină de suspinuri și inimi uitate, 

În stoluri dulci, indepartate, 

Unde ziua mandra, sufletele sunt luminate, 

În campia cristalina, rubinele fericite sunt lăsate. 

A fost un voievod mult vestit,
Care în țară dușmanii nu i-a primit.
Ștefan cel Mare, lui îi se spunea,
Și numele acesta pe dușmani îi speria.

El a luptat până la moarte,
Ca să fie curate moșiile noastre.
Ar fi vrut să domnească mult,
Dar o rană mult ce i-a făcut.

Bunul nostru voievod
Nu și-a lăsat patria pe loc.
El nu a stat ca un împărat,
Dar a fost pe câmp și a luptat.

Și de asta a plecat,
Și de asta moldovenii s-au speriat.
Dar nu vă temeți, că a venit
Rândul lui Bogdan să fie vestit.

Bogdan pe dânsul îl chema,
Dar și „orb” îi se mai spunea,
Dar nu contează porecla dată,
Contează ce se transmite, fiu din tată.

A venit iar primăvara

Grădinile-s pline cu flori

Printre nori coboară raze

Ca-n zile de sărbători .

În livada plină de petale

Murmur ...cântec de albine ...

Mă opresc pe banca veche

Depănând o amintire ...

Și atunci era primăvară

Cerul limpede azuriu

Mirați le priveam pe toate

Astăzi singură mai viu

Azi pădurea ,strgă ...cheamă

Vino iar și te ascunde

Vino tu iubite dragă

Amintirea-ți s-o pot prinde .

The deepest of the nights got me searching,
As your stunning beauty is like a bright lightning,
And I stay observing bit by bit, your beauty to cover,
A million words on the mind, only a few on the paper.

The eyes, so cordial, the heart's desire to burn grows,
A wild wood oak caressing, as my mind flows,
The velvet whisperers, the calming storytellers,
Portraying happy as my my ear's ambassadors.

The endless rows of tresses of the moonlight,
Making it way on my eyes as a wavelength,
 Your face bridge, an ongoing war between us,
Well put and complementary with no use of anxious

Thus, in this portrait, beauty finds its place,
A tapestry of synonyms, interlace,
Each feature a verse, in life's grand embrace,
A face, a poem, of elegance and grace.

Thy artwork pillar, so raffinate, yet so rowdy,
To not appreciate it would be a sad tragedy,
By an felt of the tips, I'm losing my religion,
Something so far to feel, yet so close to addiction.

The core my dearest, reminder the reason that it's just,
All my life close to hold and push mine to your against.
Body's midrift, clear meadow, road to all that is right,
Crazed beauty, deserving of eternal twilight.

Swaying curves of yours, how much they fascinate,
On thy worship I wish I was a sole candidate,
Gam am peds, shy and happy perfect structure,
The only worldly thing is impossible to caricature.

Within her, beauty claims its rightful space,
A marble masterpiece, with elegance and grace,
Every aspect a verse, in heart's tender embrace,
My beautiful sparrow, a poem, in life's enchanting race.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Lacrimi de april se scurg pe obraz

Vântul îmi poartă visu-n neant

Primăvară mi-era inima toată 

Dar tristețea m-a îmbrățișat deodată.

Și scriu o poezie-n seară 

Vreau sa adorm în gând c-o lună

S-o rog să te-mbrațiseze 

Să-ți șoptească lin... noapte bună!

Să-mi trimiți în noapte vise

Să îmi țină somnul lin

Colorate... jucăușe 

Cu parfum dulce de vin!

It cuts deep, it hurts most of the time and you stare and swear it not real but it is. You try to fix it but its out of your control. Whats done is done, you used to love it but now its strange, its not the feeling you’ve arranged it to be, its not familiar anymore because it different, its cold and scary. But one day it will end… Im talking about words, but blades work the same.

Să fii de-a pururi râul ce-mi inundă

Sufletu-arzând de patimi ce m-aprind,

Iar eu,lumina care să pătrundă

În ochii tăi,când dragostea-ți cuprind!

Să-ți simt și peste ani dorința vie,

Să mă alergi prin ploaie,să mă prinzi.

Și tot mereu,iubirea mea să-ti fie

Un pat de flori pe care să te-ntinzi!

Tu ești oceanul care ne desparte,

Eu sunt bărcuță ce pluteste-n noapte,

Ce ar fi ea fără de apa-albastra,

Conturul frumuseții ei apare

Când ea pluteste-n largul tau..

Și minunatul soare pălește

Văzând iubirea lor atât de mare...

Destinul poate că ne e dușman,

Dar farmecul iubirii noastre poate

Șterge distanta dintre adânci ape,

Suntem ,uneori,doi picuri cristalini de roua

Ce se unesc,si-afara ploua,

Căci cerul plânge când distanta doare,

Dar inimile noastre au culoare,

Și ochii noștrii se topesc unul în altul,

Mai sinceri,mai frumoși decât înaltul...