Timp
Și așa trec zilele mele:
Uitat în zbor îmi este gândul,
Un gând răzleț ce-și pierde numele
Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul
La o viață
Monotonă,
Chinuită
Și absentă
Cu puterea unei vrăji
În al vieții ritm turbat
Îmi continui mersul lent
Reamintind
În gând
Cadența picăturilor de lacrimi,
Ce se prelingeau din inimile
Adânc străpunse de iubire
Patimă și durere,
Răcoare și ardoare,
Obsesie și lăsare.
Стихи из этой категории
Zi de mai
Înseninată zi de mai,
Te rog să mai stai,
Mai lasă-mă zâmbetul să-i văd
Din viața sa să nu decad.
Înseninată zi de mai,
Sper o eternitate să stai.
Să îi mai pot vedea
La nesfârșit fața.
Înseninată zi de mai,
Deși tu, ultima ești
Mai hai și la anul odată,
Să am inima împăcată!
Echilibru
Sunt mai deștept decât îți poți închipui
Dar mult mai prost decât îți poți imagina
Dezechilibrul nu îl poți învinui
Am echilibrul rătăcit în palma ta
Atins de patimă nici patul n-are somn
Primind otravă-n diminețile străine
Tot caut zilele-n prezent până adorm
Trăind incert mă risipesc în amintire
Atârnă greu lacrima scursă din creion
Silid cuvintele să piară pe hârtie
Cântarul tremură lipsit de etalon
Nu știe dorul să-l măsoare-n poezie
Căzând din propria-mi balanță mă transform
Strivit de umbletul tăcerii plec din mine
Plutesc absent rostogolindu-mă diform
Cerșind uitării să mă scuture de tine
Cum ar fi marea fără valuri pe ponton
Oglindă soarelui în zilele senine
Cum ar fi dragostea pe rafturi la raion
Să poți alege cântărind ce e mai bine
N-ai echilibru când iubești abandonat
Cărând o stâncă agățată-n amintire
Te-apasă-n jos exagerând dezordonat
Umplându-ți talerul te paște nebunie
,,Ne cunoaștem din vedere" în daneză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Vi kender hinanden af synet
hvor mange flygtige øjeblikke
aldrig på deres måde
de stoppede ikke
sikker og hurtig gang
Vi kender hinanden af synet
kun øjnene i stilhed
sagde de så mange gange
alt, hvad de ønskede
da de mødte deres lys...
Ikke engang ved et uheld
Jeg sagde ikke et ord
I så mange møder,
dette stirrende spil
det morede os begge.
Vi kender hinanden af synet
men det er altid en fornøjelse
hukommelsen at beholde
og anmeldelse
øjnene du har kendt i en menneskealder
mødes om morgenen
og når det sner, og når det regner
i bil 179.
Vi kender hinanden af synet...
Også!
Vi kender hinanden af synet
hvor mange flygtige øjeblikke
vi stoppede aldrig på deres vej
sikker og hurtig gang
Vi kender hinanden af synet
kun øjnene i stilhed
sagde de så mange gange
alt, hvad de ønskede
da de mødte deres lys...
Ikke engang ved et uheld
Jeg sagde ikke et ord
I så mange møder,
dette stirrende spil
det morede os begge.
Vi kender hinanden af synet
men det er altid en fornøjelse
hukommelsen at beholde
og anmeldelse
øjnene du har kendt i en mennesk
ealder
mødes om morgenen
og når det sner, og når det regner
i bil 179.
Vi kender hinanden af synet...
Også!
O altfel de iubire
(Icoana vieții mele)
Iubita mea,
iubirea noastră e veșnic la-nceput,
Și merge din tinerețe-n tinerețe,
Este ca un sărut fără sfârșit
Iar tu ești doar icoana vieții mele..
Eu sunt iubirea ce-o aștepți demult,
Eu sunt cel care știe cine ești,
Tu ești frumosul înger pe pămant,
Venită ca iubire dintre stele!
Zeița frumuseții te declar,
In strălucire și amor nu ai egal,
Cuminte,delicată și prinsă-n gând mereu te țin,
În ale mele brațe ce-ți aparțin,
Dar sunt în întregime ale tale!
Iubita mea, iubirea noastră e veșnic la-nceput,
Și merge din tinerețe-n tinerețe,
Este ca un sărut fără sfârșit,
Iar tu ești doar icoana vieții mele..
(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Plouă pe Lună
Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?
[ Să mă minți ]
‘’Scrie-mi!’’ și să mă cerți plângând
Când uit să mă trezesc
când uit că-mi ești în gând …
Că te iubesc!
Aș fi dorit să-ți scriu și ție
Și să mă citești cum eu …
te scriu și te recit cu drag …
mereu!
Scrâșnesc din dinți, să mi te scot din minți …
să mă lași o clipă să respir;
Să te mint și să mă minți,
Că ne-am uitat!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Другие стихотворения автора
Locuiește azi un suflet
Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume
Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios
Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera
S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema
Iubit-o
Sufletul meu rafinat,
Cu o inima de aur mat,
Iubirea ta ma încălzește,
Iar frumusețea ta mă răcește.
Iubit-o sa sti ca te iubesc,
Chiar dacă nu o sa te doresc,
Eu te voi iubi visând,
Dar în realitate zburând.
Te iubesc prin minciuni,
Dar adevărat prin bani,
Plângând după tine,
Fiind total în suspine.
Vals
Hai si da-mi mana, fa o plecaciune
Astazi te invit la un ultim dans
Cu un nod in gat, in gura amaraciune
Dragostea mea, mai stii a dansa vals?
Atatia ani la rand am dansat stangaci
Si eu te invatam, tu pareai ca pricepi
Faceai doi pasi corecti ca apoi sa ma calci
Desi ma durea, te rugam sa reincepi
Si ce mult am pierdut incercand sa te invat eu
Un dans de care nu erai deloc interesat
Dansul eu il iubeam, un dans deloc greu
Dar vezi tu, e nevoie de doi neaparat
Eu profesor nebun care insista in zadar
Tu, elev absent fara interes de a excela
Abia dupa ce mi-s picioarele mi-e clar
Ca tu doar minteai, nu stii a dansa
Si de-ai mai vrea azi cu mine sa dansezi
Desi ma lovesti, ti-as oferi un dans
Te rog sa-ti dai silinta, nu iar sa cedezi
Dragostea mea, ai uitat a dansa vals?
Fericire
Stau in rand la fericirea-I oarba,
Poate-i vad și eu a-l ei preț;
Să-mi las mințile sa fiarbă
Cu apa rece, în îngheț.
Vad muritori, cu fețe triste
Ce încearcă a trăi;
Ce incearca sa existe
Într-un rand, lung de vecii.
Vad copii ce nu au minte,
Dar așteaptă împietriți.
Vad părinți ce n-au cuvinte,
De gândirea lor topiți.
Vad puștani ce sobru spera
Sa-și cunoasca Julieta.
Vad copile ce-și pusera
Gând să-și toarcă silueta.
Mai sunt oameni; mici și mari,
Oameni buni, oameni fugari;
Oameni slabi, oameni mai tari;
Unitari, rudimentari.
Inca stau la rand la fericire,
Poate vad de ce-s trimis,
Poate vad și eu iubire...
Pentru mine, e închis.
Iubirea
De pe-un pervaz mai prăfuit
Înflorise arțarul argintit
Uimit, deschid a mea fereastră
Și văd o pasăre măiastră
Sclipind de aur și de viață
Îmi zice ea a ei povață:
''Tânăr bătrân uitat de lume
Caută de vezi un nume
Ce conține perechea opusă ție
Căci vii scris să vă întâlniți
Și poate, chiar să vă iubiți ''
Eu m-am râs zâmbind ironic
Și am închis fereastra melancolic
Pasărea s-a supărat
Dar de-atunci n-a mai plecat
Plictisit de-a ei așteptare
M-am dus tiptil la culcare
Așezat pe un sarcofag
Din plastic sau din lemn de fag
Pornesc micul calculator
Care, abil ca un orator
Începe visul digital
Sclipind ca un pixel ireal
Uite apare un videoclip
Și dispare un microcip
Iar din chat, toți strigă în cor
''Ce-i iubirea?Nebunie
Ce-o urmăresc numai o mie
Noi ,ai somnului înțelepți
Stăm lipiți ca doi bureți
Veșnic enervați
Dar foarte bine informați!''
''Ce gloată amară de ratați ''
Răspunde un gând în sinea mea
Și mă afundă mai adânc în vis
Fără să-mi ceară vreun permis!
Trece ziua, trece noaptea
Apar programe, dispare-o lume
Un nou serial capătă renume
Dar eu , tot rămân legat
De-al meu scaun uzat
Pe cap încep să mi se țeasă
Mărăcinișuri de păianjen
Ce se întind în ritmu de tren
Pielea mi se face scrum
Iar inima nu face nici bum!
A încetat să bată sărăcuța...
A luat-o moartea cu căruța
S-a dus și mintea mea departe
În lumea-n care toți au parte
De un cod și vieți banale
Și-o varietate de canale
Brusc, mă trezește o lumină
Ce pare a veni dintr-o mină
Uimit, privesc încet în jur
Și m-am crezut nebun,vă jur!
În fața mea comod ședea
Un uriaș cu solzi de nea
Ochii roșii precum focul
Capul lung, cât mi-e norocul
Clipesc uimit și încerc să uit
Că seamănă cu-n șarpe
Apoi,în oglindă când mă uit
Urlu de în gât mă rupe
Pielea în loc mi s-a lipit
Iar mintea-mi a ciripit
Veselă nevoie mare
Îmi bate inima mai tare
Iarăși viu,întreb pe șarpe:
''Cine ești, de ce m-ai salvat?
Pe mine, un om dezaxat?''
''N-ai să crezi d-ați sunt aproape
Rudă mai veche și mai mare
Cum îmi mai zice orișicare
Platon cu viclenie mă numea
Demiurgul ,cel ce-o copiat pe Ea
''Deci ești...''
''Zmeură de pești ''
Mă întrerupse Demiurgul
''Da,eu sunt Arhitectul
Ce a creat un vis din procesoare
Unde eu țin sufletele prizoniere
Dar, știi, uneori mă plictisesc
Să văd cum suflete amețesc
În lene adâncă și falsitate
Copleșite-n nedreptate
Deci uneori mai scot pe cei ca tine
Căci vouă Cel de Sus v-a scris
Să porniți pe drum neîntins
În căutare de iubire amară
Ghidați de pasărea măiastră
Acum, eu plec în mări și peste țări
Iar tu, să nu uiți de-a inimii chemări!
Zicând aceste stranii vorbe
Se învârte de 3 ori în cerc
Și dispare într-un semicerc
Confuz,mă întreb nedumerit
''Și ce să fac în acest moment
Liber, la mijloc de apartament?''
Atunci speranța mi-a venit
''Pasărea măiastră, știe ea
Unde să merg și cum să dreg
Deschid fereastra ,nu-nțeleg
De ce-i ea neagră ca un neg?
''Ah,m-ai ignorat un an întreg!
Parazitule, crezi tu oare
Că noi, păsări călătoare
Nu avem altceva de făcut
Decât la pervazu-ți de stătut?
''Îmi cer iertare de-asteptare
Dar chiar încep să caut iubire''
''Bine, fie voia ta,
Un pic te voi ajuta
Du-te mergi în lumea largă
Tot ce poți, vezi de-ncearcă
Iar ca sfat ți-l dau pe acesta
Nu tot ce strălucește e aur ''
Zicând acestea,ea se ridică
Și dispăru în a cerului azur
Oftând, pe-o ușă scundă ies
Știind că nu prea am de-ales
În jos mă uit și văd un labirint
Din scări verzi și balustrade
Iar mai jos întuneric de ciment
Unde o lampă chioară arde
Înfricoșat,pășesc țipând în gând
Și aud tăcerea de mormânt
Cobor încet cuprins de frică
Să mă împiedic de-o pietricică
Ating peretele străvechi
Și mă lipesc de ziare vechi
Trag un pic ,se dezlipește
Mai fac un pas orbește
Și simt cum picură pe păr
Tencuiala luată în răspăr
Îngrozit,mă pun pe fugă
Întind mâinile a rugă
Și cad,pierzându-mă-n abis
Neguri grele mă-nfășoară
Izbindu-mă în treapta ușoară
Apoi cad lin parcă-s ucis
Ieșind ușor din lunga scară
Ajung în fața chiorului bec
''Mda, sunt ca un berbec ''
Zisei ,după ce mă văd
Vânăt la ochi ,julit la nas
''Nu trebuia să fi pornit hoinar
Umblând pe scări făr' felinar ''
Clipesc un pic și o minune!
Îmi strălucește din genune
Ieșirea din bloc, vopsită baroc
În trei culori de omenie
Galben, albastru-rozalie
De-afară soarele pătrunde cu foc
Încurajat, urmez raza-i de toamnă
Strada, legendar stradă !
Mă primește ca pe-o ladă
Colo sus în mult noroi
Se ascunde aprig un moroi
Drept în față un râu de oameni
Ocolește lungi băltoci
Pitindu-se prin trotuare
Sau într-o floare de cicoare
Cocoțați pe doi uluci
Tot se ceartă 4 cuci
În mijloc, precum o regină
Tronează o falnică uzină
Ruginită,sânge-i curge
Din perete și din sobe
Iar de afară vântul muge
Muge turbat de boli amare
Lovind eratic în pereți
Rupând ramuri de puieți
Jos,pierdut se uită
Adolescenți turbați,uitați
Ce strâng cu scrâșnet de oțel
Țevi lungi, fragede din fier
Toți se adună în angoasă
Urlând cu glas acuzator
Blestemând pe lume și pe viață
Închinând un templu fără față -
Damei cu coasa
Iar din cer pe ei veghează
Soarele palid, precum omul
Răpus de vălul neființei
Urmărind pe toți precaut
În râul uman un loc îmi caut
Și mă amestec la un loc
Cu toți cei fără noroc
Cu birjari și mici țărani
Funcționari și năzdrăvani
Când fac stânga împrejur
Văd că am numai în jur
Un alt, lung labirint!
Oriunde mă întorc
Apar rânduri de bloc
Umbrind cu bolta lor uriașă
Cerul acoperit de-o planșă
După perdele încet se-ascund
Figuri gălbui de grei scheleți
Lângă ele atârnă în gol
Zeci de balcoane în vârfuri rupte
Încovoiate precum fețele triste
Brăzdate în lemn de lacrimile ploii
Urmăresc încet a străzii agonie
De la parter la părăsita farmacie
Toate își întind plăcuța de metal
Asemeni unor mâini ridate
Ce nu pot fi-n pământ redate
Drumul lung numai băltoci
Se scurge în valuri sure
Ce-și cântă doine mute
În ritmul metalic al mașinii
Pierdu-te în necuprinsul cărămizii
Unui bloc mai post industrial
Pășesc în apă, afundat ca în troiene
Pierdut în mulțime grea de plumb
Mă întreb, cum e cu putință
Să nu pot urla a neputință?!
Într-un oraș din ținte și morminte
Unde-i iubirea ce-o tot caut?
Un alt parter lipsit de fler …
Urmat de-o neagră farmacie
Și o albă bancă lucie…
Plictisit, mă opresc în loc
Și încerc, mai mult în joc
Doar în față să mă holbez
Iar în față se ridică
O mare casă luminoasă
În curcubeu vopsită
Părea un rai ce viu străluce
Cu a sale becuri zece
Unite într-un singur nume -
Clubul violetelor alune
Curios ,mă-ndrept încet
Spre Clubul celor fără regret
Deschid o ușă, trec de hol
Și nimeresc extazul gol
Asurzit de boxele de plastic
Orbit de un clarobscur fantastic
Încerc să ies înapoi afară
Dar zeci de mâini și corpuri amestecate
Pe mine cu ele mă luară
Ca înecat tot dau să ies la suprafață
Însă vârtejul mă ia tot mai adânc
Rupând cu muzica-i mai ascuțită
Minți și timpane
Nimeni nu-mi știe, nici de nume
Nici de prenume
Și totuși fiecare salută
Lipindu-se precum o lipitoare
Sau o altă târâtoare
Băieți cu părul uns în lac
Și fețele zâmbind un posac
Zboară rapid ca niște drone
În același ritm de clone
După fete mai cochete
Toate-n blugi de marcă scumpă
Ținând în mâini o mică cupă
Toate cu părul negru strâns în coadă
Pomadă fadă în pudră groasă
De păreau Fantome toate
Din noianul de arlechini
Prinși de fantome fără forme
Se ridică Ea, nemaivăzuta!
Cu gene negre de cristal
Ochii adânci din noaptea marelui abis
Obraji din flăcări otrăvitoare
Și părul în șuvițe de cobră
Ce conturează drăgălaș
Un căpșor de îngeraș
Trupul suplu de catifea
Se îndură ca o lalea
Țintintindu-mi pașii cu un sărut
Îmi strigă ea triumfătoare
Să știi că sunt o vrăjitoare !
Acum vei fi al meu pe veci
Vei fi un sclav de-al meu nebun
Căci numai eu știu să te îmbun
Moleșit ,schițez o fugă
Dar ea Iarăși mă sărută
Mă las topit de caldu-i senzual
Și înghit cu nețărmuită plăcere
Și muzică,și club, și slaba mea durere
Ah, tu demon-îngeraș
Crescut în centru de oraș
Mai dă-mi să gust din vorba ta
Și să-ți acopăr fața ta
Într-o prelungă sărutare
Sânii tăi mă prind într-o îmbrățișare
Din care nici tu nu ai scăpare
Nu pot gândi, nu pot simți
Tot ce eu știu e numai tu
Și parfumul tău violaceu
De liliacul și scorțișoare
Dar tu, tu râzi a nepăsare!
Și înjuri cumplit a mea visare
Uneori,mă lași să fiu lucid o clipă
Și-atunci mă întreb, mă întreb, mă întreb
Nu ești cumva o belladona
Ce omoară după ce înghit
Al tău divin, miros
Nu știu de când eu stau pe-aicea
Înlănțuit de pasiune
Dar neajuns nici prizonier
Acum ,eu înțeleg, dar prea târziu!
Tu ești vampir ce suge viața
Lăsând în urmă un om păpușă
Cu mintea ascunsă în mica-ți nișă
Am devenit un căpcăun,
Un monstru ce-ascultă numai de tine
Cu părul albit,și ochi tulburi
Stau nemișcat ca o statuie
Până îmi clipești, zâmbind a șotie
Într-o noapte, în Club apare
Un om bătrân, cu-o cruce mare
Barba căruntă și ochi senini
Ce nu mai au la ce râvni
Ascuns într-o lungă sutană
S-apropie de mine și de Ea
''Frumos mai ești călugărașe
N-ai vrea să-ți dau și ție dragă
Un mic pupic, că nu-i nimic
Să guști din darurile cărnii
Călugăr,drept se ridică
Și lovi în chipul Ei odată
Tunând ca un munte la cutremur:
Adevăr a zis cel ce a scris
''Creșteți de vă înmulțiți
Și pe toate să le stăpâniți
Ai crescut asemeni unui păianjen
Dar vei cădea cu atât mai crâncen
Strivită-n propria ta plasă ''
Atunci, pământul se cutremură
Lumina întreagă se întunecă
Și-o ceață de negreață
O luă, fierbând într-o spirală
Ce curse în a amurgului năvală
Rămas în fața lui,el îmi zâmbește
''Pe lume sunt un simplu pion
Slab, ca o cetate făr ' bastion
Tot ce am de la Dumnezeu primesc
De asta,pe El veșnic îl mulțumesc
Văd că ți-am fost trimis în cale
Să te îndrum spre vechea-ți căutare
Neîncrezător privești
Deci uite a mea alinare
Știu că vei găsi iubire
Căci de ea nu ai scăpare ''
''Mulțumesc, dar nu cred c-am putere
Să trec Iarăși prin durere
Lasă-mă aici să mor
Sau du-mă în câmpul de mohor
A trăi e a fugi
După dorințe tot mai mari
Ce ne orbesc de-un vid lacustru
Ce noi îl numim sufletul nostru ''
''Călător rupt în zbor
Ești bolnav ,dar boala-ți face bine
Căci te vei scula mai sus, mai tare
Tot ce-ți cer e vii cu mine
Și nu uita să crezi în tine
Știu,e greu să începi a merge drept
După ce ai călcat o viață strâmb
Dar, mai încearcă, crede Iarăși
Căci de-acum, nimic nu ai
De a pierde sau de a câștiga ''
Înviorat ,l-apuc de braț
Și îi zic,aproape sufocat :
''Într-adevăr, sunt liber să sufăr
Ca să pot scăpa și eu trăind
De repetabila povară
A golurilori ce mă cuprind ''
Astfel purcesem afară
Unde altădată arară
Înalți plugari și frumoase domnițe
Și acum în loc le cresc mici romanițe
Mă duc unde au ieșit primele oase
Și au cântat cele trei coase
A morții, a sorții și a suferinței
Mă duc la falnicii brazi
Ce-au ospătat nomazi
Mă duc în adâncile izvoare
Ce n-au cunoscut hotare
Să beau din nou din roua vieții
Ce curge la apusul dimineții
Ajutat de micul stareț
Ajung la mijloc de-un lac mai des
Unde toate păsările ies
Mă cufund în apa rece
Și tristețea îndată-mi trece
Bat de cinci ori pasul pe loc
Și simt că am chef să mă joc
Mă îngrop în iarbă verde
Unde nimeni nu mă vede
Și privesc pe îndelete
Cerul de un închis albastru
Ce se tot întinde aspru
Stele încinse câte o mie
Rupte de pe o osie
Iar în centru e regina
Cu fața ovală ,e însuși luna
Regina trimisă a sferelor cerești
Să farmece pe toate cele pământești
Treptat, se pierd în infinit
Și lacul, și pădurea cea de negăsit
Și luna cu a sale stele
Și omul cu zece bretele
Rămâne numai o tăcere
Dincolo de orice durere
Rămâne numai eternitatea
Ce ne-a adus libertatea
Rămâne numai gândul nespus
Ce-n viață pe noi ne-a adus
De-acolo mă-ntorc mai lin
În lumea omului divin
Și apare un Apostol călare
Și-mi zice cu dragă nepăsare
Sunt Petru om de drumul mare
Să nu-ți fie cu supărare
Dar te întorc în lumea mare
Atunci, am înțeles
De ce eu totuși am purces
M-am întors în trup degrabă
Și m-am întors în oraș cu grabă
La o masă de cafenea
O văd pe EA--Sofia
Îi zâmbesc cucernic, drăgăstos:
''Aici ai fost, iubirea mea…
Notă explicativă:În greacă Sofia înseamnă înțelepciune
Mersul Edenului, Izolarea Bolii
Amărâta-i a noastră inima
Cea care mângâie conștiința
Și-și exprimă concepțiile necoapte,
Că și orologiul ce se roade ușor
Că să spună melos cântecul neastâmpărat și
Transcendent asupra trăirilor pământeșți.
Tu, cel cu îndemnarea divină de a compune
Pricepi să-ți pătrunzi în tegumente
Ce timp bovinele zbieră
Și te închini suveranului ceresc
Pentru încă un prilej.
Încăperea ornată cu specul vestit care răsfrânge înfățișarea unei ființe lipsită de caracteristici corporale, un trup ce este sprijinit de pardoseală ce se frământă domol asupra ale ei membrane. Aceeași pardoseală ce Îi glăsuiește o compoziție separată de argoul sărac spânzurat de a ei limba.
Anatomia lor se desface înrăutățit de oasele care mai de mult se cuprindeau că și cum erau chiar acelasi neam. Ultima lor bucătură este suspendată de ai ei dinți, prevezi dulcea salvare și ca o dorința ce s-a amestecat cu trupul Domnului Ceresc încăperea strălucește și reflectoarele se prefac în ochi. Înainte de a te scapă, cel divin îți rostește
-De ai fi știut că o barieră nu e evidențierea stingerii, ai fi mai avut al tău craniu.