Я не хочу

Eminescu nu are nevoie de publicitate ieftină

Eminescu e Eminescu în toate inimile

a  posta o fotografie cu el din cele zece-cincispreze

care tot circulă

este o impietate

nimeni nu-ți dă dreptul să-i tulburi memoria

să lași impresia că-i faci o favoare

din postura aceasta de imitator jalnic

cu recenzii plătite

și ochi dulci

de  erudit

parcă tot mai nimerită este o clipă de reculegere

tainică...

Încerc să surpind toamna pe șevalet

am multe acuarele, tempera și pensule

vopselele în ulei sunt rigide și se combină necontrolat

prin uscare

pentru o toamnă-femeie cu nazuri

acuarelele sunt mai potrivite

o surprind dis-de-dimineța zâmbind

la amiază amestecând norii

seara dezlegând vânturile reci dinspre răsărit

și am nevoie de o marjă de mișcare

pentru ca nuanțele de verde și cenușiu să se piardă subtil unele în altele

să se completeze

arțarii roșii să respire lângă mestecenii galbeni

nucii arămii să picure culoare peste paltiinii stacojii

pe șevaletul ei toamna stoarce culorile arse în cuptoarele verii

mereu aceleași

roşu, maro, portocaliu, galben, și ruginiu

și le așează aleatoriu pe funze

pe trunchiurile și crengile pomilor

pe fructe și iarbă

apoi le aruncă înăuntru aestui caleidoscop mirific

în care culorile se intersectează contondent creând alte culori și nuanțe

contrariind ochiul

în noianul de galben şi maroniu doar bradul din vale rămâne verde

smarald

în rest totul se transformă într-o aglomerare de crengi ruginii

de iarbă și tufe uscate

iubito

hai să culegem ultimii struguri nemâncați de grauri

și cele două gutui galbene rămase în gutuiul bătrân

nu știu cum

apoi să rămânem îmbrățișați într-un sărut voluptos

până la iarnă...

Încerc să scriu, dar mintea mi-e în ceață,

Ceață e și afară și nu mai e verdeață…

Poate încerc să spulber doar o amintire tristă,

Tristă-i și toamna ce a venit în vizită.

Cartierul e din ce în ce mai pustiu

Pustiu e și sufletul meu, dar știu

Că anii trec… și totul dispare…

Oameni, clădiri, sentimente și culoare.

Îmi amintesc de demult, de când eram copii

Copii erau peste tot și aveau jocurile proprii

Nu se gandeau… nicidecum la viitor

Viitoru-i acum și trece-ncet și timpul lor…

E dureros să vezi cum oamenii se schimbă,

Se schimbă mulți în rău și asta mă deprimă…

E un lanț trofic, al oamenilor

Cel mai slab e mâncat de cel puternic, ce popor!

Acum se așterne anotimpul rece,

Rece e și fiorul ce prin vene-mi trece.

Iarna vine în pas grăbit și inevitabil

Inevitabilă-i și schimbarea-nprealabil.

E o aromă amară, este cea de la țigară

Cum dispare fumul, așa tot o să dispară.

Dacă-ți sunt eclipsate toate fericirile

După o viață traită rămân doar amintirile.

Amintirile, la care te gândești

Te uiti la poze și începi să zâmbești

Dar zambetul e palid și parcă te urăști

Că nu te poți întoarce-n timp să le retrăiești.

Așa e viața, când o trăiești în silă,

Așa sunt oamenii, când îi tratezi cu milă,

Deci iubește, dacă vrei să fii iubit

Traiește, nu doar ca să știi că ai trăit!

Doamne, nu te mânia pe noi

Căci am creat vânturi și ploi,

Doamne , ai chiar și răbdare,

Căci din lacrimi facem Mare.

Doamne, iubite al meu Tată,

Se distruge lumea toată ,

Preoții ce își spurcă slujirea,

Spre vrășmași își pun zidirea.

Doamne , miluiește-ne pe noi

Zi de zi suntem mai goi,

Nu credință, nu iubire ,

Doar în păcate, robie.

Doamne, întărește nădejdea,

Căci e mare pofta noastră,

Nu de rugă și căință,

Doar păcate, necredință.

Oh! Gânduri, gânduri,

Voi timpul mi-l furați, 

Voi zâmbetul mi-ascundeți.

Sunteți ca niște lanțuri

Ce mă cuprind întru totul,

Ca niște vânturi aspre

Ce ochii îmi închid,

Spre a nu vedea adevărul

Acela crunt și rece.

Frunzele cad și mor
În vreme ce eu mă înec în dor
De timpul în care era mai ușor
Și timpul nu era așa trecător

Când eram mai, fericit
Când aveam un zâmbet pe buze
Când nu toate zilele erau așa ursuze
Când nu toate gândurile vroiau să mă acuze
Când nopțile le puteam dormii
Când norocos mă puteam numii
Când nu mă simțeam așa, rătăcit
Și acum, aici am sfârșit, în gândul asta nenorocit

Mă întreb ce înseamnă să fii un scriitor
Trebuie oare, să fii un slujitor, cititorilor?
Oare trebuie să le spui ceva jignitor?
Ca să fii luat drept gânditor?

Ce trebuie să scrii?
Ca să te citească lu-mea?
Cum reușea Eminescu de uimea?
Cum reușea Macedon-ski să arate a timpului trece-rii?

Majoritatea îmi spun că scriu frumos
Și dacă aș încerca mai tare, aș putea să fiu faimos
Dar persoana care conta, s-a opus și mi-a spus
Nu te amabala, mai coboarăți ținta, mai ai mult efort de depus

Cine sunt eu, întrebarea mi-o pun mereu
Mereu dar mai ales când dau de greu
Mă lupt cu un zmeu, cum aș putea să bat eu un semi-zeu?
Pe traseu, m-am pierdut și acum, tristețea e al meu puseu

Și acum, stau la apus
Gândindu-mă la ce s-a tot spus
Întrebându-mă dacă mai are vreun rost
Sau dacă înca mai trăiesc, doar așa, de prost.

Iarna va fii mereu

Dar eu inca astept

Primavara sa vorbim

Vara sa ne iubim

toamna sa ne departim

Si din nou.

Piatra albastra in cer cazut

Te-ai inorat pe dedesupt

Si ai maturat in anii grei

Frunze, oameni, zei.

Ai rasfatat in oglindire

Senzatii dintr-o privire

Catre launtrul redescifrat

Piatra cu praf cald

Picturi insangerate-n nori

Impletituri de ploi si flori

Rupturi de spirit, dedublari

O ruga catre mari si tari

Din piatra albastra s-a nascut

Fara concret, stele si lut

Crezand ca poate s-a pierdut

De piatra calda de mormant

Ce a maturat in anii grei

Frunze, oameni, zei.

Aș scrie despre noi, 

Noi la început doi, acum trei, de fapt unul

Unul despre noi și noi doi despre unul,

Un strop în spațiu, un punct în timp,

Un praf de stele amestecat în...trei... în unul.

Și când suntem trei noi suntem unul,

Suntem întregul Univers arzând în noi,

În stelele ce poartă în ele praf,

Din doi, în trei, în unul.

Și ard și luminează bolta,

Cu neutronică iubire,

Noi vom fi cândva de sus,

Povesti de doi, de trei, de unul.

Și vom veghea sclipind în doi,

La ani lumină de iubire,

Undeva in spațiu timp,

Cum 1 este 2 în 3 doar 1.

Ploaia se revarsă, liniștit în curte,

Pelerina, cizme de cauciuc

Și într-o vreme scurtă

Pe stradă eu străluc.

„E cam înnourat”

Spun cu plictiseală,

Dar se vede ceva luminat,

De sub nori, cu îndrăzneală.

Este soare dulce

Care în dans cu ploaie

Produce o minune,

După vremea amară.

Multicolor și preafrumos,

Un curcubeu apare.

După orice spăimos,

Vine-o sărbătoare.

Îmi vine în minte un singur lucru

Să scriu orice

Încerc o poezie

Dar fără rimă

Doar niște cuvinte

Aruncate pe-o hârtie

.

Sunt la Litere

Și ce? Nu știu să scriu

Ce știu să fac?

Nu mă cunosc deloc

Nu știu ce-mi place

Sau de cine

N-am nicio idee

Dar dacă o sa aflu

O să vă spun

.

Am văzut că poeziile contemporane

Nu au rimă, sunt mai bune fără

Așa că încerc și eu 

Până la urmă

Nu-s poetă

Dar ar suna bine să mi se spună de mâine

Poeta Daria, să trăiți!

 .

Cică îți trebuie vocabular bogat

Să scrii o poezie

Și-ți trebuie și talent

Acum lucrurile au sens

De-asta nu-mi iese mie nicio poezie

.

Ce amuzant ar fi

Să le arăt prietenelor

Aceste cuvinte aruncate pe hârtie 

Le-ar numi poezii

Măcar aș râde 

 .

Am mai scris niște poezii

Acum ceva timp

Parcă erau mai bune

Asta este

Timpul trece

Lucrurile se schimbă 

Poate peste un an

Voi scrie mai bine

 .

Acum că le-am împărtășit cu voi,

Nu-mi tăiați elanul

Știu ca nu scriu bine

Dar măcar 

Știu sigur un lucru

Că-s făcute de mine

.

Terapie sau somn?

Terapie prin somn!

Măcar nu costă bani

Recomand 8 ore pe noapte

Sau cât vreți 

Până la urmă 

E viața voastră

Voi o dormiți.

.

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-dragosteai  doar d-un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.