Te rog...
Primește-mă te rog în brațele ce le iubesc
Mi-e dor să le mai simt căldura
Să le sărut.... cu ele să mă învelesc
Pielea mea să le mai simtă aroma.
Privește-mă din nou, la fel ca prima oară
Mi-e dor să te mai văd zâmbind...
Îmi amintesc și rațiunea își pierde culoarea
Și nu-mi doresc decât o clipă să mai fim.
Sărută-mă din nou pe frunte la fel ca prima dată
Să simți din nou cum tremur toată
Să îmi vorbești în șoaptă să mă liniștesc
Oh Doamne! Ce dor imi e acel fior să-l mai trăiesc...
Cuprinde-mă te rog o ultimă dată
Nu te mai preface rece...fără sentimente
Amândoi tânjim după o îmbrățișare banală
Ce-ar lăsa în urmă, povestea fără regrete...
Category: Love poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 15 февраля
Views: 445
Poems in the same category
Scriu despre tine...
Și ma întreb uneori dacă scriind despre tine,
Nu ti-am transformat prezența, intr-o relicva a inimii,
O carte cu poezii ce pare fără sfârșit
De teamă să nu te pierd...atât de mult te-am prețuit!
Fiecare vers îmi adie cald peste tăcerea dintre noi,
E-un ecou al clipelor frumoase ce le-am trăit in doi,
Ca niște licurici ce rătăcesc în fiecare noapte
Ce nu vor să-și ia zborul din povestea noastră...
Și nu regret...nici o tăcere, nici o virgulă, nici un rând
Pentru că-n poezii ai fost mereu cu mine, dulce plăcere,
Regret doar al tău greu, ultim cuvânt
Ce printre rânduri încă scrie atâta durere...
Așa pot să te păstrez frumos, în umbra zecilor de rânduri
Chiar dacă e puțin...doar niște iluzii, clipe furate
Doar așa pot lipsa ta, azi cronică, să o îndur
E tot ce pot să fac când dorul te strigă cu intensitate.
Pod din rime
Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe
nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...
Nu imi e frig, dar imi e frica
In fiecare zi ma pierd putin
Mă răzbun, si ii port pica
Sticlei din dulap.de vin.
Zi ce trece sunt mai rece,
Insensibila si cruda...
O racoare ce nu-mi trece..
sticla goala-mi face-n ciuda.
Nu E e frig...parca mi-i mila
E un tremurat subtil de nervi..
Ma simt ca vremea....instabila.
Tu cel ce stai la distanta
Altceva, ce mai observi?.
Extremităţi mai reci?tipice mie
Scriu si plang cu-n nod în gat
Ma răzbun pe poezie,
Ma-ntelege ea..atât!
2024-08-06
Lasă-mi inima în pace!
Vrei să spui că încă simți
Că nu te-ai jucat atunci
Cu-a mea inimă, trântind
Amintiri, în stânga și în dreapta?!
Vrei să-mi strigi că mă iubești,
Că o să mă înțelegi
Când căzută-oi fi și moartă
De atât-alergătură, spre-a ta inimă spartă?!
Vrei să zici că o să-i cânți
S-o alinți și să o-ncanti
Pe-a mea inimă suflată
De iubirea ta ciudată?!
Nuuu... Nu te mai cred nicicând
Te-am crezut o dată, și-nc-odată, și-nc-odată,
Atâtea ori încât mă tem să mint
A mea inimă furată și călcată la pământ,
De-a ta talpă prăfuită
De argintul altor nopți
Ce le-ai petrecut cu ele
Fără să mă-ntrebi de poți,
M-ai junghiat de pe la spate,
M-ai rănit adânc și greu,
Lasă-mi inimă în pace!
Rămâi vis, dar nu al meu!
Vreme si vremuri
E vremea încâlcită afară
Ba plouă, ba ninge, ba e soare
Ba vântul bate... te doboară...
Totul în jur, e fără de culoare...
Orașul este cenușiu... sau poate,
Sunt eu cea mult prea tristă
Și toate îmi par exagerate,
De gândul ce la tine insistă...
Parcul central e monoton
E gri, e liniște, rece, pustiu...
Mă încălzesc cu gândul la Bordeaux
De va rămâne doar un gând... nu știu.
Și mă gândesc cum oare-ar fi
Să mă pot alinta cu un pahar,
Să pot să scriu frumoase poezii
Tonul să-mi fie un pic mai solar.
Zâmbesc... sunt doar iluzii de moment
Așa sufletul încerc să-l păcălesc
Iluzii pe post de medicament
În realitate toate vor lipsi și....lipsesc
SCRUM
De la lună pân’ la stele
Toate sentimentele mele
Ale tale romane găzduiesc
Toate astea ca să răzvrătesc
Și am încertcat să trec
Da tot parcă mă-nec
În ale mele gânduri reci
Cât o să mai petreci?
Și când stau să mă gândesc
Că am încercat să nu te prea-măresc
Chiar dacă nu am să reușesc
Tot presimt că o să greșesc
Și cu un mesaj măreț
A dispărut orice dispreț
Cântărind un mare preț
A tău gând măiestreț
Și orice ai spune tu acum
Tot nu s-ar fi terminat altcum
Și tot acest drum
Fără tine, m-a făcut scrum...
Ce-ar fi să fim
Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm
Când primăvara scoate florile din creangă
Strivind tăcerile să nu le auzim
Vorbind culorile din alb să crească nalbă
Ce-ar fi căderile să nu le mai primim
Urcând în suflete lumina către vară
Stârniți de zâmbete pe buze să vopsim
Cu mierea dulce gura roșie de fragă
Ce-ar fi privirile să nu le dezlipim
Developănd aceleași stele pe sub pleapă
Când adormim ne va rula în vise film
Despre un soare ce aprinde lunii salbă
Ce-ar fi secundele să nu le auzim
Bătăi de inimă surzind eterna roată
Pe timpul rege încurcând să-l ațipim
De noi uitând să ne petrecem doi în șoaptă
Ce-ar fi culorile pe toate să le știm
Din curcubeu să adunăm o înghețată
Gustând plăcerile din viață să sorbim
Topind încet buchetul fin de ciocolată
Ce-ar fi un doi creat din noi să făurim
Cu eu și tu să împletim o cazemată
Visele toate adunând să le-mplinim
Ce-ar fi să fim același pas pe-aceiași treaptă
Scriu despre tine...
Și ma întreb uneori dacă scriind despre tine,
Nu ti-am transformat prezența, intr-o relicva a inimii,
O carte cu poezii ce pare fără sfârșit
De teamă să nu te pierd...atât de mult te-am prețuit!
Fiecare vers îmi adie cald peste tăcerea dintre noi,
E-un ecou al clipelor frumoase ce le-am trăit in doi,
Ca niște licurici ce rătăcesc în fiecare noapte
Ce nu vor să-și ia zborul din povestea noastră...
Și nu regret...nici o tăcere, nici o virgulă, nici un rând
Pentru că-n poezii ai fost mereu cu mine, dulce plăcere,
Regret doar al tău greu, ultim cuvânt
Ce printre rânduri încă scrie atâta durere...
Așa pot să te păstrez frumos, în umbra zecilor de rânduri
Chiar dacă e puțin...doar niște iluzii, clipe furate
Doar așa pot lipsa ta, azi cronică, să o îndur
E tot ce pot să fac când dorul te strigă cu intensitate.
Pod din rime
Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe
nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...
Nu imi e frig, dar imi e frica
In fiecare zi ma pierd putin
Mă răzbun, si ii port pica
Sticlei din dulap.de vin.
Zi ce trece sunt mai rece,
Insensibila si cruda...
O racoare ce nu-mi trece..
sticla goala-mi face-n ciuda.
Nu E e frig...parca mi-i mila
E un tremurat subtil de nervi..
Ma simt ca vremea....instabila.
Tu cel ce stai la distanta
Altceva, ce mai observi?.
Extremităţi mai reci?tipice mie
Scriu si plang cu-n nod în gat
Ma răzbun pe poezie,
Ma-ntelege ea..atât!
2024-08-06
Lasă-mi inima în pace!
Vrei să spui că încă simți
Că nu te-ai jucat atunci
Cu-a mea inimă, trântind
Amintiri, în stânga și în dreapta?!
Vrei să-mi strigi că mă iubești,
Că o să mă înțelegi
Când căzută-oi fi și moartă
De atât-alergătură, spre-a ta inimă spartă?!
Vrei să zici că o să-i cânți
S-o alinți și să o-ncanti
Pe-a mea inimă suflată
De iubirea ta ciudată?!
Nuuu... Nu te mai cred nicicând
Te-am crezut o dată, și-nc-odată, și-nc-odată,
Atâtea ori încât mă tem să mint
A mea inimă furată și călcată la pământ,
De-a ta talpă prăfuită
De argintul altor nopți
Ce le-ai petrecut cu ele
Fără să mă-ntrebi de poți,
M-ai junghiat de pe la spate,
M-ai rănit adânc și greu,
Lasă-mi inimă în pace!
Rămâi vis, dar nu al meu!
Vreme si vremuri
E vremea încâlcită afară
Ba plouă, ba ninge, ba e soare
Ba vântul bate... te doboară...
Totul în jur, e fără de culoare...
Orașul este cenușiu... sau poate,
Sunt eu cea mult prea tristă
Și toate îmi par exagerate,
De gândul ce la tine insistă...
Parcul central e monoton
E gri, e liniște, rece, pustiu...
Mă încălzesc cu gândul la Bordeaux
De va rămâne doar un gând... nu știu.
Și mă gândesc cum oare-ar fi
Să mă pot alinta cu un pahar,
Să pot să scriu frumoase poezii
Tonul să-mi fie un pic mai solar.
Zâmbesc... sunt doar iluzii de moment
Așa sufletul încerc să-l păcălesc
Iluzii pe post de medicament
În realitate toate vor lipsi și....lipsesc
SCRUM
De la lună pân’ la stele
Toate sentimentele mele
Ale tale romane găzduiesc
Toate astea ca să răzvrătesc
Și am încertcat să trec
Da tot parcă mă-nec
În ale mele gânduri reci
Cât o să mai petreci?
Și când stau să mă gândesc
Că am încercat să nu te prea-măresc
Chiar dacă nu am să reușesc
Tot presimt că o să greșesc
Și cu un mesaj măreț
A dispărut orice dispreț
Cântărind un mare preț
A tău gând măiestreț
Și orice ai spune tu acum
Tot nu s-ar fi terminat altcum
Și tot acest drum
Fără tine, m-a făcut scrum...
Ce-ar fi să fim
Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm
Când primăvara scoate florile din creangă
Strivind tăcerile să nu le auzim
Vorbind culorile din alb să crească nalbă
Ce-ar fi căderile să nu le mai primim
Urcând în suflete lumina către vară
Stârniți de zâmbete pe buze să vopsim
Cu mierea dulce gura roșie de fragă
Ce-ar fi privirile să nu le dezlipim
Developănd aceleași stele pe sub pleapă
Când adormim ne va rula în vise film
Despre un soare ce aprinde lunii salbă
Ce-ar fi secundele să nu le auzim
Bătăi de inimă surzind eterna roată
Pe timpul rege încurcând să-l ațipim
De noi uitând să ne petrecem doi în șoaptă
Ce-ar fi culorile pe toate să le știm
Din curcubeu să adunăm o înghețată
Gustând plăcerile din viață să sorbim
Topind încet buchetul fin de ciocolată
Ce-ar fi un doi creat din noi să făurim
Cu eu și tu să împletim o cazemată
Visele toate adunând să le-mplinim
Ce-ar fi să fim același pas pe-aceiași treaptă
Other poems by the author
Vis pierdut și fantezii
Dintr-un vis ce-abia mai suflă
Se aprind noi fantezii
Unde-o inimă pierdută
Scrie-n noapte poezii.
Fie stele, lună, soare
Inima îmi scrie-n gol
Căci iubirea nu dispare
Ea renaste-n orice dor.
Și visul se reaprinde
Pe cerul nemărginit
Și timpul mi se desprinde
De al clipei asfințit.
Luna-și cerne-un vis aprins,
Pe cărări de-o nouă taină.
Iar sub cerul larg, întins.
Un suflet poartă-o nouă haină,
Stele-n dans ușor se-aprind
Scriu pe cer povești in noapte
Ochii lui în mine aprind
Umbre dulci și fermecate.
Cel mai greu ADIO
Ai fost cel mai greu ADIO spus vreodată
De fapt singurul... Și-am fost forțată
De-aceea m-am întors mereu din drum
Mereu câte ceva simțind că ar mai scoate fum...
Un ADIO ...ce nu l-am simțit... niciodată!
Căci pleoapele imi poartă promisiunea ta
Și pe obraji ți-am uitat un apus de soare
Îmbrățișați, cu un vin bun din crama ta...
Un ADIO ce sufletul nu-l recunoaște
Căci am uitat pe tâmpla ta un colț de vis
Și uneori speranța parcă imi renaște
Că ai păstrat și pentru mine...vinul promis.
Gânduri
Mi-ai spus: "pleacă! Pentru mine nu mai existi!"... și cerul s-a stins,
Cuvinte rostite prea sec, prea fără-un motiv, fără-un gest de rămas,
Doar un ecou rece ce nopțile mi le-a cuprins
Și liniștea... și zâmbetul zile la rând mi-a furat.
Te vedeam ca un suflet căzut dintr-o stea ce se înclină
O caldă lumină ce-mi mângâia părul ușor
Pe tine, da!...Cel ce mi-ai sărutat fruntea, alinându-mi zborul,
Apoi ai devenit călăul meu tăcut, neîndurător...
Fără sabie, dar cuvântul, "block-ul" ți-a fost ucigător
Mi-ai condamnat sufletul la o viață de chin,
Cu tăcerea l-ai tratat, știind că de tine era plin
Lăsându-mă să te port în mine, tăcut și ascuns
Căci mi-ai rămas un dor ce arde mocnit, un vin promis...
M-ai făcut să mă pun la îndoială cu totul...
Cine eram, ce îmi doream... de ce n-am fost de-ajuns
De ce-ai ales să mă lași cu răni...cu dorul
...și nici azi după atâta timp... nu am găsit cu-adevărat un răspuns...
...să te mai țin în suflet, să-ți mulțumesc pentru schimbare?..
Sau disprețul meu să ți-l daruiesc pentru rana ce-ai lăsat-o să doară!...
Sunt întrebări ce nopți la rând gândul mi-au frământat
Până am acceptat c-așa ești tu... și eu, înc-o femeie.. cu care-ai eșuat.
Poesièe forcèe 2
Și m-ai forțat să plec iubind
Și mă privesc acum murind,
Cu fiecare clipă care trece
Mă simt pustie, tristă, rece.
Și m-ai forțat să plec iubind
Azi mă prefac că pot zâmbi,
Încerc la toate să fac față
Dar sufletul mi-e fără viața.
Și m-ai forțat să plec iubind
Cu simțurile pâlpâind,
Ce mereu mor, apoi învie
Să moară iarăși pe hârtie.
Da! M-ai forțat să plec iubind
Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.
Că nici cea mai neagră poezie
Nu descrie durerea ce-mi adie.
Forțată am plecat, fiind
Un ultim vin în doi dorind.
Și nu trăiesc și nici nu mor
Și port în suflet răni ce dor.
Tu m-ai forțat să plec iubind
Eu..încă te aștept venind,
În toamna ce-i deja târzie
Să-i dai parfum de fericire.
Am încercat
Am tot încercat să clădesc un suflet de piatră
Dar în ochii mei umiditatea era prea înaltă
Și tot adunând de ici, de colo câte un pic
Azi mi-e mult prea greu să pot să-| mai ridic.
Și chiar și-așa am continuat să te aştept
Chiar dacă înțelegeam prea bine
Că trebuie să-mi sting luminile din piept
Și să-mi continui drumul vieții fără tine.
Aș fi naivă să cred că te mai schimbi,
Nu mai găsesc motive pentru a rămâne.
Și chiar de sufletul mi-e plin de ghimpi
Încerc cu greu să mă despart de tine.
Am irosit prea mult timp pe speranțe
Ce in final s-au dovedit a fi deșarte.
Întinse mi-au rămas ambele brațe
Când fără regrete m-ai lăsat în spate.
Am învățat căin zadar te strig mai tare
C-atunci mai tare tu nu mă auzi...
Și-am decăzut cu fiecare încercare
Doar să nu-mi rămână ochii vesnic uzi.
Ți-am fost deschisă ca o carte
Dar nu ai vrut să mă citești!
Și din senin m-ai lăsat în uitare
Fără să-ncerci măcar să mă-ntelegi.
P.S
Te-aș căuta la fundul sticlelor de vin
Am nevoie de tine mai mult de cât crezi!
Mi-e dorul de tine un rosu sangvin
Atat de mult pentru mine...contezi.
Lectii
Am invatat ca oamenii uită ce impreuna au trăit
Și se pierd printre cei ce cu un block te infrang...
Caci orice început duce către o poveste frumoasă
Si în final totul se șterge iar omul își arată
adevărata față.
Am învăţat văzând cu ochii și cu sufletul plângând
Că uneori trebuie să taci sau să vorbești un pic mai
mult,
Oamenii se schimbă în momentul când aripile le cresc
Și dacă zborul tău nu-i ca a lor atunci ...te părăsesc!
Am învățat că cei frumos de obicei nu ține prea mult
lar oamenii te pot înlocui findcă nu mai ești de
ajuns.
Pe propria piele am simţit-o și oricât incerc a ascunde
Pe suflet mi-ai rămas o rană din care din când în când mai
curge sânge.
Vis pierdut și fantezii
Dintr-un vis ce-abia mai suflă
Se aprind noi fantezii
Unde-o inimă pierdută
Scrie-n noapte poezii.
Fie stele, lună, soare
Inima îmi scrie-n gol
Căci iubirea nu dispare
Ea renaste-n orice dor.
Și visul se reaprinde
Pe cerul nemărginit
Și timpul mi se desprinde
De al clipei asfințit.
Luna-și cerne-un vis aprins,
Pe cărări de-o nouă taină.
Iar sub cerul larg, întins.
Un suflet poartă-o nouă haină,
Stele-n dans ușor se-aprind
Scriu pe cer povești in noapte
Ochii lui în mine aprind
Umbre dulci și fermecate.
Cel mai greu ADIO
Ai fost cel mai greu ADIO spus vreodată
De fapt singurul... Și-am fost forțată
De-aceea m-am întors mereu din drum
Mereu câte ceva simțind că ar mai scoate fum...
Un ADIO ...ce nu l-am simțit... niciodată!
Căci pleoapele imi poartă promisiunea ta
Și pe obraji ți-am uitat un apus de soare
Îmbrățișați, cu un vin bun din crama ta...
Un ADIO ce sufletul nu-l recunoaște
Căci am uitat pe tâmpla ta un colț de vis
Și uneori speranța parcă imi renaște
Că ai păstrat și pentru mine...vinul promis.
Gânduri
Mi-ai spus: "pleacă! Pentru mine nu mai existi!"... și cerul s-a stins,
Cuvinte rostite prea sec, prea fără-un motiv, fără-un gest de rămas,
Doar un ecou rece ce nopțile mi le-a cuprins
Și liniștea... și zâmbetul zile la rând mi-a furat.
Te vedeam ca un suflet căzut dintr-o stea ce se înclină
O caldă lumină ce-mi mângâia părul ușor
Pe tine, da!...Cel ce mi-ai sărutat fruntea, alinându-mi zborul,
Apoi ai devenit călăul meu tăcut, neîndurător...
Fără sabie, dar cuvântul, "block-ul" ți-a fost ucigător
Mi-ai condamnat sufletul la o viață de chin,
Cu tăcerea l-ai tratat, știind că de tine era plin
Lăsându-mă să te port în mine, tăcut și ascuns
Căci mi-ai rămas un dor ce arde mocnit, un vin promis...
M-ai făcut să mă pun la îndoială cu totul...
Cine eram, ce îmi doream... de ce n-am fost de-ajuns
De ce-ai ales să mă lași cu răni...cu dorul
...și nici azi după atâta timp... nu am găsit cu-adevărat un răspuns...
...să te mai țin în suflet, să-ți mulțumesc pentru schimbare?..
Sau disprețul meu să ți-l daruiesc pentru rana ce-ai lăsat-o să doară!...
Sunt întrebări ce nopți la rând gândul mi-au frământat
Până am acceptat c-așa ești tu... și eu, înc-o femeie.. cu care-ai eșuat.
Poesièe forcèe 2
Și m-ai forțat să plec iubind
Și mă privesc acum murind,
Cu fiecare clipă care trece
Mă simt pustie, tristă, rece.
Și m-ai forțat să plec iubind
Azi mă prefac că pot zâmbi,
Încerc la toate să fac față
Dar sufletul mi-e fără viața.
Și m-ai forțat să plec iubind
Cu simțurile pâlpâind,
Ce mereu mor, apoi învie
Să moară iarăși pe hârtie.
Da! M-ai forțat să plec iubind
Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.
Că nici cea mai neagră poezie
Nu descrie durerea ce-mi adie.
Forțată am plecat, fiind
Un ultim vin în doi dorind.
Și nu trăiesc și nici nu mor
Și port în suflet răni ce dor.
Tu m-ai forțat să plec iubind
Eu..încă te aștept venind,
În toamna ce-i deja târzie
Să-i dai parfum de fericire.
Am încercat
Am tot încercat să clădesc un suflet de piatră
Dar în ochii mei umiditatea era prea înaltă
Și tot adunând de ici, de colo câte un pic
Azi mi-e mult prea greu să pot să-| mai ridic.
Și chiar și-așa am continuat să te aştept
Chiar dacă înțelegeam prea bine
Că trebuie să-mi sting luminile din piept
Și să-mi continui drumul vieții fără tine.
Aș fi naivă să cred că te mai schimbi,
Nu mai găsesc motive pentru a rămâne.
Și chiar de sufletul mi-e plin de ghimpi
Încerc cu greu să mă despart de tine.
Am irosit prea mult timp pe speranțe
Ce in final s-au dovedit a fi deșarte.
Întinse mi-au rămas ambele brațe
Când fără regrete m-ai lăsat în spate.
Am învățat căin zadar te strig mai tare
C-atunci mai tare tu nu mă auzi...
Și-am decăzut cu fiecare încercare
Doar să nu-mi rămână ochii vesnic uzi.
Ți-am fost deschisă ca o carte
Dar nu ai vrut să mă citești!
Și din senin m-ai lăsat în uitare
Fără să-ncerci măcar să mă-ntelegi.
P.S
Te-aș căuta la fundul sticlelor de vin
Am nevoie de tine mai mult de cât crezi!
Mi-e dorul de tine un rosu sangvin
Atat de mult pentru mine...contezi.
Lectii
Am invatat ca oamenii uită ce impreuna au trăit
Și se pierd printre cei ce cu un block te infrang...
Caci orice început duce către o poveste frumoasă
Si în final totul se șterge iar omul își arată
adevărata față.
Am învăţat văzând cu ochii și cu sufletul plângând
Că uneori trebuie să taci sau să vorbești un pic mai
mult,
Oamenii se schimbă în momentul când aripile le cresc
Și dacă zborul tău nu-i ca a lor atunci ...te părăsesc!
Am învățat că cei frumos de obicei nu ține prea mult
lar oamenii te pot înlocui findcă nu mai ești de
ajuns.
Pe propria piele am simţit-o și oricât incerc a ascunde
Pe suflet mi-ai rămas o rană din care din când în când mai
curge sânge.