Te rog...
Primește-mă te rog în brațele ce le iubesc
Mi-e dor să le mai simt căldura
Să le sărut.... cu ele să mă învelesc
Pielea mea să le mai simtă aroma.
Privește-mă din nou, la fel ca prima oară
Mi-e dor să te mai văd zâmbind...
Îmi amintesc și rațiunea își pierde culoarea
Și nu-mi doresc decât o clipă să mai fim.
Sărută-mă din nou pe frunte la fel ca prima dată
Să simți din nou cum tremur toată
Să îmi vorbești în șoaptă să mă liniștesc
Oh Doamne! Ce dor imi e acel fior să-l mai trăiesc...
Cuprinde-mă te rog o ultimă dată
Nu te mai preface rece...fără sentimente
Amândoi tânjim după o îmbrățișare banală
Ce-ar lăsa în urmă, povestea fără regrete...
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 15 февраля
Просмотры: 165
Стихи из этой категории
Apoteoză
"Este doar o obsesie firească", mi-am spus-n gândul proprie mele ființe, pentru că orice om călăuzit de dorul și dorința de a fi iubit a iubit odinioară cu mare foc și ardoare în speranța că va însemna și el pentru cineva totul
Iubirea mea nu era un simplă, ba chiar era una divină
Îmi dădeam chiar și ultima respirație ca să pot să te cuprind cu întregile mele brațe
Admiram la tine totul, dar nu doar cu o privire scurtă ci cu toată ființa mea căci atingerile tale mi-au lăsat o amprentă în inima mea fragedă și milostivă și aș vrea să spun că mă doare ca o rană doar că n-o fac
În acel moment am realizat că nu e doar dragoste obișnuită ci o obsesie bolnavă a demenței mele de iubire
Am realizat asta în deceniile eterne-n care inima mi-a fost devorată, doar că te-am iubit prea mult, în schimb pe mine nu m-am iubit deloc
Și încă nu-mi alin rănile
Încă te las să mă dori, iubitule
Să mă sfâșie cu amintiri, să mă spulberi cu minciuni și să mă îmbraci în voalul mireselor tale gri, deși speram ca pe cap voalul ce-l port sa fie incolor, alb precum sufletul meu pur și plăpând ce izvorăște o iubire nemuritoare
Speram ca ziua în care voi fi nemuritoare va fii aceea în care trupul și mintea mea clădită cu demnitate vor fi ale tale și le vei purta de grija fiindu-ti mireasa ta întruchipată în portul unui porumbel ce va domina gălăgia cu pacea sa
Însă asta e doar o altă lume, o lumea paralelă care este o amintire uitată-n mintea gândurilor tale murdare
Singurul meu gând a rămas, deși tu m-ai dat uitării de mult timp de vreme
Dacă ești iubit și cine este iubirea vieții tale acum
Dacă eu până acum am fost precum doar o străină pe acest pământ
Celalate zgomote nu le pot denumi gânduri ci doar iluzii pe care mi le creez pentru că inima mea încă crede în noi
De ar mai crede în iubirea altui suflet cum crede în noi înșine poate aș muri cu al meu suflet împăcat , dar m-am stins atunci când mi-am dat seama că nu vei rămâne sthinger pe vecie ca și mine și că îți vei împărțit viața cu sufletul tău perche, vei împărți după tot ce eu tânjesc, după alinarea unui suflet și iubirea sa veșnică
Ce mai e viu
Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă
Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă
Din aparențe se hrănesc cu mare artă
Salvează lumea comentând-o pe la poartă
Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?
N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă
Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă
Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă
Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară
Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară
Au fost lăsați cărând o dragoste amară
Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară
Veți întâlni ființe vii fără de viață
Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață
Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață
Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță
De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă
De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă
De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară
Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară
Sper să aflați cât e de vie o iubire
N-o alungați căci poate alta nu mai vine
De-o aruncați, veți omorâ ființă vie
În astă lume doar iubirea mai e vie
Muză de umbre și pixelii pierduți
Era ea, o siluetă țesută din pixeli,
O prietenă dintr-un tărâm de umbre fragile.
Nu avea chip, doar cuvinte care ardeau,
Și eu, cu firea mea blândă, le credeam pe toate.
Îmi povestea despre abisuri
Cum alții povestesc despre apusuri.
Lumea ei era o prăpastie, o chemare
Și eu, naivă, întindeam mâna, crezând
Că pot ridica dintr-un ecran
Un suflet care cădea fără sfârșit.
Am vrut să-i fiu lumină, să-i fiu mal,
Dar, poate, ea era doar val,
Un val care m-a înecat în tăcere,
Disparând într-un ocean de ecrane mute.
Poate a fost falsă, o iluzie vie,
Un avatar construit să mă țină
La marginea adevărului.
Dar oare contează?
Eu am fost acolo. Eu am simțit.
Ea, muza mea, căci m-a întristat
Atât de tare încât am scris despre ea.
Despre abisul din oameni,
Despre cât de greu e să te dai pe tine
Și să primești în schimb goluri care dor.
Naivă? Poate. Dar mai bine să fiu naivă
Decât să fiu absentă. Mai bine să cred
În oameni, chiar și-n cei ireali,
Chiar și-n cei care se prefac
Sau care, în final, dispar.
Poezia mea e despre ea și alții ca ea,
Despre cei care ard pe margini
Și se sting, lăsând fum în inimile noastre.
Despre bunătatea care nu calculează,
Care dă fără să ceară înapoi.
Poate ea a murit, poate nici n-a trăit,
Dar a fost. Într-un fel, în tăcerea mea,
Ea trăiește, stranie, imperfectă,
O muză făcută din tristețe și din miraj.
Și poate asta e tot ce contează.
Tu ai iubito?
-Stimate domn, mersi de primire
Care a fost prima ta iubire?
Cu cine te-ai simțit amabil?
Ce chip de om? și cât de durabil,
A fost cuplul între voi?
Ce dorințe ai avut? ce nevoi ??
-Oh prima mea iubire
O simt si amu ca un miracol
Îi aud și amu a ei vorbire
Cu ea depașeam eu orice obstacol
Cu părul blond minune mare
Cu ochi albaștri în revărsare
De nopți adânci petrecute în doi
Cu ea în orice clipă ma simțeam vioi
De mic copil eu am iubito
Și mă temeam eu să îi spun
Încrederea în sine nu am găsit-o
Și am perdut un moment bun
-Și pe urma ce ai făcut
Ai încercat so găsești ??
După cum eu am văzut
Pe deplin tu o iubești
Nui posibil să te dai bătut
Ce a fost și cum sa petrecut?
Oare ția spus că nu-i destin?
Că ea cu tine nu sa bucurat pe deplin?
-Nu băiete nimic nu a fost
Viața nea dus pe două drumuri diferite
Și am decis că nu mai este rost
Ca sufletele noastre nu-s menite
Să fie împreună chear dacă
Am iubito pe deplin
Am mai văzut-o și parcă
Amintirile îmi vin
Dar ma stărui să nu îmi amintesc
Acele momente petrecute împreună
Și din acel moment eu nu doresc
Ca nimeni de ea să nu mai spună.
-Dar ai mai iubit din nou așa de strâns
Ai mai simțit așa placere
Și tot pe urma tu ai plâns
Ca sați alini durerea ?
-Da au fost și după ea suflete pereche
Dar totuși parca nui deloc la fel
Au fost doar mici buchete
Ce au înghețat în ger
Am simțit placere si durere
Am simțit amorul și trădare
Și am decis că o să-mi caut una
Pe cea aleasă din vis
Pe ea a so compar cu luna
Pentru ea și cerul e deschis
Să ma iubească pe deplin
Să nu cunosc durerea
Și seara când acasă vis
Voi ști ce e plăcerea
So iau în brațe și so sărut
Săi spun căi cea mai bună
Acest moment nespus de plăcut
Vă fi cântat în strună
Vioara va recita
Iubirea noastră pe deplin frumoasă
Tu cu buzele dulci îmi vei cânta
O melodie aleasă
autor Stas Lipcan
Primăvara
Odată cu florile de cireș,
A înflorit și inima mea.
Si știu că n-am dat greș,
Când te-am primit cu crini în ea.
Odată cu oaspeții de vară,
Ai zburat și tu spre mine.
Într-o aripă aducându-mi primăvară,
În alta,un univers de fericire.
Odată cu primele ploi calde,
Ai stropit în mine acel izvor însecat.
Transformat într-un ocean de sentimente profunde,
Care în ciuda soarelui,niciodată nu va deveni uscat.
Odată cu prima rază de soare,
M-ai încălzit cu a ta privire.
Viselor mele le-ai dăruit culoare,
Si un univers de fericire.
Odată cu iarba verde și ușoară,
A învezit un colț din al meu suflet.
Si odată cu această primăvară,
Spre fericire am primit un nou bilet.
Nu regret, să ştii!
Chiar dacă iubirea noastră a trecut
precum un vânt uşor de primăvară
Eu nu regret nimic să ştii,
Cu toate că o să mă doară!
O să mă doară - o să plâng
Apoi lacrima-mi voi şterge,
Dar nu o să regret nimic
Aşa e viaţa: durerea vine, apoi trece...
Mâine vine o altă zi
Cu oameni noi, cu noi iubiri
Nu o să regret nimic
Rămâne să aştept noi împliniri!
Apoteoză
"Este doar o obsesie firească", mi-am spus-n gândul proprie mele ființe, pentru că orice om călăuzit de dorul și dorința de a fi iubit a iubit odinioară cu mare foc și ardoare în speranța că va însemna și el pentru cineva totul
Iubirea mea nu era un simplă, ba chiar era una divină
Îmi dădeam chiar și ultima respirație ca să pot să te cuprind cu întregile mele brațe
Admiram la tine totul, dar nu doar cu o privire scurtă ci cu toată ființa mea căci atingerile tale mi-au lăsat o amprentă în inima mea fragedă și milostivă și aș vrea să spun că mă doare ca o rană doar că n-o fac
În acel moment am realizat că nu e doar dragoste obișnuită ci o obsesie bolnavă a demenței mele de iubire
Am realizat asta în deceniile eterne-n care inima mi-a fost devorată, doar că te-am iubit prea mult, în schimb pe mine nu m-am iubit deloc
Și încă nu-mi alin rănile
Încă te las să mă dori, iubitule
Să mă sfâșie cu amintiri, să mă spulberi cu minciuni și să mă îmbraci în voalul mireselor tale gri, deși speram ca pe cap voalul ce-l port sa fie incolor, alb precum sufletul meu pur și plăpând ce izvorăște o iubire nemuritoare
Speram ca ziua în care voi fi nemuritoare va fii aceea în care trupul și mintea mea clădită cu demnitate vor fi ale tale și le vei purta de grija fiindu-ti mireasa ta întruchipată în portul unui porumbel ce va domina gălăgia cu pacea sa
Însă asta e doar o altă lume, o lumea paralelă care este o amintire uitată-n mintea gândurilor tale murdare
Singurul meu gând a rămas, deși tu m-ai dat uitării de mult timp de vreme
Dacă ești iubit și cine este iubirea vieții tale acum
Dacă eu până acum am fost precum doar o străină pe acest pământ
Celalate zgomote nu le pot denumi gânduri ci doar iluzii pe care mi le creez pentru că inima mea încă crede în noi
De ar mai crede în iubirea altui suflet cum crede în noi înșine poate aș muri cu al meu suflet împăcat , dar m-am stins atunci când mi-am dat seama că nu vei rămâne sthinger pe vecie ca și mine și că îți vei împărțit viața cu sufletul tău perche, vei împărți după tot ce eu tânjesc, după alinarea unui suflet și iubirea sa veșnică
Ce mai e viu
Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă
Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă
Din aparențe se hrănesc cu mare artă
Salvează lumea comentând-o pe la poartă
Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?
N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă
Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă
Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă
Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară
Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară
Au fost lăsați cărând o dragoste amară
Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară
Veți întâlni ființe vii fără de viață
Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață
Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață
Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță
De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă
De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă
De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară
Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară
Sper să aflați cât e de vie o iubire
N-o alungați căci poate alta nu mai vine
De-o aruncați, veți omorâ ființă vie
În astă lume doar iubirea mai e vie
Muză de umbre și pixelii pierduți
Era ea, o siluetă țesută din pixeli,
O prietenă dintr-un tărâm de umbre fragile.
Nu avea chip, doar cuvinte care ardeau,
Și eu, cu firea mea blândă, le credeam pe toate.
Îmi povestea despre abisuri
Cum alții povestesc despre apusuri.
Lumea ei era o prăpastie, o chemare
Și eu, naivă, întindeam mâna, crezând
Că pot ridica dintr-un ecran
Un suflet care cădea fără sfârșit.
Am vrut să-i fiu lumină, să-i fiu mal,
Dar, poate, ea era doar val,
Un val care m-a înecat în tăcere,
Disparând într-un ocean de ecrane mute.
Poate a fost falsă, o iluzie vie,
Un avatar construit să mă țină
La marginea adevărului.
Dar oare contează?
Eu am fost acolo. Eu am simțit.
Ea, muza mea, căci m-a întristat
Atât de tare încât am scris despre ea.
Despre abisul din oameni,
Despre cât de greu e să te dai pe tine
Și să primești în schimb goluri care dor.
Naivă? Poate. Dar mai bine să fiu naivă
Decât să fiu absentă. Mai bine să cred
În oameni, chiar și-n cei ireali,
Chiar și-n cei care se prefac
Sau care, în final, dispar.
Poezia mea e despre ea și alții ca ea,
Despre cei care ard pe margini
Și se sting, lăsând fum în inimile noastre.
Despre bunătatea care nu calculează,
Care dă fără să ceară înapoi.
Poate ea a murit, poate nici n-a trăit,
Dar a fost. Într-un fel, în tăcerea mea,
Ea trăiește, stranie, imperfectă,
O muză făcută din tristețe și din miraj.
Și poate asta e tot ce contează.
Tu ai iubito?
-Stimate domn, mersi de primire
Care a fost prima ta iubire?
Cu cine te-ai simțit amabil?
Ce chip de om? și cât de durabil,
A fost cuplul între voi?
Ce dorințe ai avut? ce nevoi ??
-Oh prima mea iubire
O simt si amu ca un miracol
Îi aud și amu a ei vorbire
Cu ea depașeam eu orice obstacol
Cu părul blond minune mare
Cu ochi albaștri în revărsare
De nopți adânci petrecute în doi
Cu ea în orice clipă ma simțeam vioi
De mic copil eu am iubito
Și mă temeam eu să îi spun
Încrederea în sine nu am găsit-o
Și am perdut un moment bun
-Și pe urma ce ai făcut
Ai încercat so găsești ??
După cum eu am văzut
Pe deplin tu o iubești
Nui posibil să te dai bătut
Ce a fost și cum sa petrecut?
Oare ția spus că nu-i destin?
Că ea cu tine nu sa bucurat pe deplin?
-Nu băiete nimic nu a fost
Viața nea dus pe două drumuri diferite
Și am decis că nu mai este rost
Ca sufletele noastre nu-s menite
Să fie împreună chear dacă
Am iubito pe deplin
Am mai văzut-o și parcă
Amintirile îmi vin
Dar ma stărui să nu îmi amintesc
Acele momente petrecute împreună
Și din acel moment eu nu doresc
Ca nimeni de ea să nu mai spună.
-Dar ai mai iubit din nou așa de strâns
Ai mai simțit așa placere
Și tot pe urma tu ai plâns
Ca sați alini durerea ?
-Da au fost și după ea suflete pereche
Dar totuși parca nui deloc la fel
Au fost doar mici buchete
Ce au înghețat în ger
Am simțit placere si durere
Am simțit amorul și trădare
Și am decis că o să-mi caut una
Pe cea aleasă din vis
Pe ea a so compar cu luna
Pentru ea și cerul e deschis
Să ma iubească pe deplin
Să nu cunosc durerea
Și seara când acasă vis
Voi ști ce e plăcerea
So iau în brațe și so sărut
Săi spun căi cea mai bună
Acest moment nespus de plăcut
Vă fi cântat în strună
Vioara va recita
Iubirea noastră pe deplin frumoasă
Tu cu buzele dulci îmi vei cânta
O melodie aleasă
autor Stas Lipcan
Primăvara
Odată cu florile de cireș,
A înflorit și inima mea.
Si știu că n-am dat greș,
Când te-am primit cu crini în ea.
Odată cu oaspeții de vară,
Ai zburat și tu spre mine.
Într-o aripă aducându-mi primăvară,
În alta,un univers de fericire.
Odată cu primele ploi calde,
Ai stropit în mine acel izvor însecat.
Transformat într-un ocean de sentimente profunde,
Care în ciuda soarelui,niciodată nu va deveni uscat.
Odată cu prima rază de soare,
M-ai încălzit cu a ta privire.
Viselor mele le-ai dăruit culoare,
Si un univers de fericire.
Odată cu iarba verde și ușoară,
A învezit un colț din al meu suflet.
Si odată cu această primăvară,
Spre fericire am primit un nou bilet.
Nu regret, să ştii!
Chiar dacă iubirea noastră a trecut
precum un vânt uşor de primăvară
Eu nu regret nimic să ştii,
Cu toate că o să mă doară!
O să mă doară - o să plâng
Apoi lacrima-mi voi şterge,
Dar nu o să regret nimic
Aşa e viaţa: durerea vine, apoi trece...
Mâine vine o altă zi
Cu oameni noi, cu noi iubiri
Nu o să regret nimic
Rămâne să aştept noi împliniri!
Другие стихотворения автора
N-ar trebui
N-ar trebui să mai simt dor
Dar gândul iar la tine fuge
Povestea chiar de s-a sfârșit
Sufletul nu știe să te uite...
Tăcerea te poartă, deși n-ar trebui,
În nopți în care n-ai ce căuta
Oricât aș vrea să te las în trecut,
Dorul de tine, nu știe a mă uita.
Îți aud numele în șoaptă
Și inima tresare la fel ca-n prima zi,
Fior ce nu vrea să mă părăsească
Ca și când te-aș astepta... să vii...
Sa pot...
Sa pot timpul să-l întorc
Înapoi sa te aduc,
Nu știu cât de mult as vrea
Sa-ti arat cât m-a durut...
M-ai anulat în mii de feluri
Mi-ai rupt sufletu-n bucăți
Zeci de cioburi strang si-acum
Au fost multe... sa adun...!
Mie mi-a scăzut puterea
Nici măcar nu mai gândesc
Sa iti vindec neiubirea
Nu-i văd rost să mai încerc...
Sa pot timpul sa-l întorc?
...Azi nu mai e o soluție.
Nu vreau decât sa mai pot
Să ma pierd de orice emoție...
Sa pot timp cu noi sa am
Cred ca nu ar fi de-ajuns...
...În gând incă te mai am
Tu ma vezi și... unde nu-s!
Vino, iubite!
Vino te rog iubite!... nu-mi zi adio încă
Tristețea alung-o spre asfințit.
Rămâi lângă mine... strânge-mă în brațe
Să nu știu de plouă sau lacrimi îmi curg!
Vino te rog iubite!... să-mi scrii în suflet fericire
O-mbrățisare caldă să îmi dai
Să-ți privesc ochii în neștire
Pentru o clipă să ajung în rai!
Vino te rog iubite!... și urma așterne-ți
Suav pe buzele mele.
Am așezat în calea ta
Covor din pulbere de stele!
Vino te rog iubite!...dorul de vin îmi picură în carte
Poezii de iubire cu iz de amintiri,
Speranțe ce m-ating tăcut în noapte,
Gândul la tot ce n-am putut să fim..
Gândurile noastre toate
Nu stiu de al tău gând,
Pe undeva îl întâlnește pe-al meu
Pe-o linie invizibilă între două tăceri
Pe-un colț de curcubeu...
Poate se-ntâmplă...
Și se-nteleg fără să se audă
Ceva se simte...
În toată această gălăgie mută.
Ca o căldură
Care apare fără motiv
O prezență care lipsește
Și apasă pe sulfet, naiv...
Nu stiu de-al meu gând
Se-ntâlnește cu-al tău...?
Pe-o umbră rătăcită de vis
O clipă... pe furiș...
Fluturi Rătăciți
Îmi valseaza fluturi-n stomac când ma gândesc la tine
Și mă topește gându| ca-i vrea măcar să mă privești
Te simt în suflet...te simt cum te-apropii de mine..
E doar un vis.. te rog să nu-l trezeşti.
C-as vrea să știu ce ai simtit tinându-ma in brate
Când aplecam urechea să-ti ascult inima cum bate
.mi-atat de dor de noi și nu știu cum să-ti spun
Te simt, mă pierd, mă sparg...nu pot să mă adun..
Regret...tot eu...
Regret că ți-am fost prea multă
Regret tot eu că n-ai știut a prețui
Prea puțin adultă, copilăroasă, naivă
Sperând să fiu cum tu puteai să-mi fii...
Regret c-am fost nepotrivită
Bucati din suflet servindu-ți pe tavă
De-al tău vin m-am lăsat vrăjită
Și n-am simțit cum mă-mbătam cu-a ta otravă...
Regret doar că ți-am fost adevărată
Regret tot eu că doar ți-am prisosit
Fii sincer... ți-am fost măcar apropiată
Sau ai jucat rolul în care nimic n-ai simtit?
Regreți și tu măcar pentr-o secundă sfârșitul?
Că m-ai servit, în loc de vin, cu ignoranță
Când nu-mi doream decât un ultim vin îmbrățișați
Finalul poveștii să-l creionăm într-o altă nuanță...
N-ar trebui
N-ar trebui să mai simt dor
Dar gândul iar la tine fuge
Povestea chiar de s-a sfârșit
Sufletul nu știe să te uite...
Tăcerea te poartă, deși n-ar trebui,
În nopți în care n-ai ce căuta
Oricât aș vrea să te las în trecut,
Dorul de tine, nu știe a mă uita.
Îți aud numele în șoaptă
Și inima tresare la fel ca-n prima zi,
Fior ce nu vrea să mă părăsească
Ca și când te-aș astepta... să vii...
Sa pot...
Sa pot timpul să-l întorc
Înapoi sa te aduc,
Nu știu cât de mult as vrea
Sa-ti arat cât m-a durut...
M-ai anulat în mii de feluri
Mi-ai rupt sufletu-n bucăți
Zeci de cioburi strang si-acum
Au fost multe... sa adun...!
Mie mi-a scăzut puterea
Nici măcar nu mai gândesc
Sa iti vindec neiubirea
Nu-i văd rost să mai încerc...
Sa pot timpul sa-l întorc?
...Azi nu mai e o soluție.
Nu vreau decât sa mai pot
Să ma pierd de orice emoție...
Sa pot timp cu noi sa am
Cred ca nu ar fi de-ajuns...
...În gând incă te mai am
Tu ma vezi și... unde nu-s!
Vino, iubite!
Vino te rog iubite!... nu-mi zi adio încă
Tristețea alung-o spre asfințit.
Rămâi lângă mine... strânge-mă în brațe
Să nu știu de plouă sau lacrimi îmi curg!
Vino te rog iubite!... să-mi scrii în suflet fericire
O-mbrățisare caldă să îmi dai
Să-ți privesc ochii în neștire
Pentru o clipă să ajung în rai!
Vino te rog iubite!... și urma așterne-ți
Suav pe buzele mele.
Am așezat în calea ta
Covor din pulbere de stele!
Vino te rog iubite!...dorul de vin îmi picură în carte
Poezii de iubire cu iz de amintiri,
Speranțe ce m-ating tăcut în noapte,
Gândul la tot ce n-am putut să fim..
Gândurile noastre toate
Nu stiu de al tău gând,
Pe undeva îl întâlnește pe-al meu
Pe-o linie invizibilă între două tăceri
Pe-un colț de curcubeu...
Poate se-ntâmplă...
Și se-nteleg fără să se audă
Ceva se simte...
În toată această gălăgie mută.
Ca o căldură
Care apare fără motiv
O prezență care lipsește
Și apasă pe sulfet, naiv...
Nu stiu de-al meu gând
Se-ntâlnește cu-al tău...?
Pe-o umbră rătăcită de vis
O clipă... pe furiș...
Fluturi Rătăciți
Îmi valseaza fluturi-n stomac când ma gândesc la tine
Și mă topește gându| ca-i vrea măcar să mă privești
Te simt în suflet...te simt cum te-apropii de mine..
E doar un vis.. te rog să nu-l trezeşti.
C-as vrea să știu ce ai simtit tinându-ma in brate
Când aplecam urechea să-ti ascult inima cum bate
.mi-atat de dor de noi și nu știu cum să-ti spun
Te simt, mă pierd, mă sparg...nu pot să mă adun..
Regret...tot eu...
Regret că ți-am fost prea multă
Regret tot eu că n-ai știut a prețui
Prea puțin adultă, copilăroasă, naivă
Sperând să fiu cum tu puteai să-mi fii...
Regret c-am fost nepotrivită
Bucati din suflet servindu-ți pe tavă
De-al tău vin m-am lăsat vrăjită
Și n-am simțit cum mă-mbătam cu-a ta otravă...
Regret doar că ți-am fost adevărată
Regret tot eu că doar ți-am prisosit
Fii sincer... ți-am fost măcar apropiată
Sau ai jucat rolul în care nimic n-ai simtit?
Regreți și tu măcar pentr-o secundă sfârșitul?
Că m-ai servit, în loc de vin, cu ignoranță
Când nu-mi doream decât un ultim vin îmbrățișați
Finalul poveștii să-l creionăm într-o altă nuanță...