Sub Luna Albă.
Te-am întâlnit sub luna albă,
Cu vântul blând prin al tău păr,
Iar ochii tăi – o mare caldă –
Mă pierdeau în al tău adevăr.
Erai o taină din pădure,
Un dor de stele și izvoare,
O femeie care nu se-ndură,
Să stea în inimi trecătoare.
Dar eu ți-am spus: „Nu pleca,
că-n pieptul meu e foc aprins,
și dacă umbra ta va dispărea,
rămân o piatră din munte desprins.”
Atunci ai râs, ca din lumină,
Și-ai fost a mea, măcar un vis,
Iar clipa noastră, cristalină,
Încă mă ține trist și nedescris.
Poems in the same category
Câte am vrut să-ți scriu ,dar m-am oprit...
Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,
Cuvintele s-au stins, în șoapte s-au topit.
Le-am ținut în mine, ca pe un secret,
Să nu-ți tulbur sufletul, să nu-ți fac vreun regret.
Știi, câte nopți am vrut să-ți spun, dar m-am temut,
Că adevărul meu e prea gol, prea durut.
Am simțit că tăcerea e mai bună uneori,
Să nu mai amăgim visuri ce dor.
În inima mea sunt mii de versuri nespuse,
Doruri ascunse și vise apuse.
Dar am ales să le păstrez doar pentru mine,
Poate-i mai bine așa, să nu te simți prea aproape, prea străine.
Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,
Cuvintele s-au pierdut, pe drum s-au risipit.
Și poate e mai bine, poate așa e sortit,
Să rămână doar gânduri, în liniște învelit.
Glosa florilor
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Un vânt de primăvară, zefir, a scuturat
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.
Din muguri, sălciile își împleteau verzi plete,
Căzute în cascadă pe malul dezghețat,
Ce renăștea bonom sub ploi de margarete,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.
În zbor de fluturi, zâne, de bine îți urseau,
Ai primăverii soli, în verzi-gălbui costume
Pe frânghii de lumină, din soare coborau
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume.
De ți-a fost frig cumva, de plânsul nu-ți da pace
Când apele sfințite, divin te-au însemnat,
Al păpădiilor puf alb ca sa te-mbrace,
Un vânt de primăvară, zefir, l-a scuturat.
Ți-e numele de floare, dar mai degrabă spun
Că floarea s-a numit în cinstea ta, anume,
Privind cum strângi într-una, în sufletul tău bun,
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume,
Un vânt de primăvară, zefir, le-a scuturat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.
Strigătul Inimii
...
Să nu-ndrăznești să uiți vreodată
Că-n orice colț al lumii n-ai fi tu,
Bătaia de la a mea inimă este gradată
Cu infinita iubire, ce mi-o dai doar tu!
Eu mereu voi fi alături de tine, mereu,
Nu contează ce se află-n jurul tău,
Eu mereu calea-ți voi lumina, mereu,
Chiar dacă te vei afla-ntr-un hău!
...
...
Iubindu-te mereu prin dulcile-mi cuvinte-n fapte.
16.10.24
Nu am uitat
Ce-i iubirea n-am uitat
Și inima mereu a palpitat.
Să nu iubesc nu am gândit
Doar sufletul mi-e osândit.
Când cu ochii de Lună am dat,
Din străfunduri adânci am aflat,
Că pot din nou să mai iubesc
Și sorții din nou să-i zâmbesc.
Ziua, noaptea nu-mi ajung,
Nici că visu-i cât mai lung,
Să mă-ntorc din nou la tine
Dragă creatoare de destine.
Mereu iubirea să o păstrăm
Și nicicând în viață s-o contrăm.
Să trăim cu iubire atât de bine
Ca să ne fie o coroană cu rubine.
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
Mort ești trecutule,pleacă !
Mort ești trecutule,pleacă!
Lasă-mă iar să iubesc!
Nu-mi pasă de minciuna-ți din urmă lăsată,
Pleacă fantomă grețoasă,
Du-te la tine acasă,
La neamurile tale proaste,
Lasa-mă iar să iubesc!
Mori trecutule mori odată,
Topit să rămâi ca un om de zăpadă,
Te-am gonit demult de acasă
Tu însă obraznic trecutule ești,
Vrei să revii cu imagini și gânduri sau vise
Ești doar un strigoi putrezit pe cărările ninse,
Eu vreau iar să iubesc!
Adio trecut mort,nu-mi mai pasă,
Ești fantoma plecată demult de acasă ,
Te-ai topit ca un fum,
Ce iarna iese pe coșul de pe casă
Ți-am tot spus, de mă crezi nu îmi pasă,
Eu acum iarăși vreau să iubesc!
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Câte am vrut să-ți scriu ,dar m-am oprit...
Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,
Cuvintele s-au stins, în șoapte s-au topit.
Le-am ținut în mine, ca pe un secret,
Să nu-ți tulbur sufletul, să nu-ți fac vreun regret.
Știi, câte nopți am vrut să-ți spun, dar m-am temut,
Că adevărul meu e prea gol, prea durut.
Am simțit că tăcerea e mai bună uneori,
Să nu mai amăgim visuri ce dor.
În inima mea sunt mii de versuri nespuse,
Doruri ascunse și vise apuse.
Dar am ales să le păstrez doar pentru mine,
Poate-i mai bine așa, să nu te simți prea aproape, prea străine.
Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,
Cuvintele s-au pierdut, pe drum s-au risipit.
Și poate e mai bine, poate așa e sortit,
Să rămână doar gânduri, în liniște învelit.
Glosa florilor
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Un vânt de primăvară, zefir, a scuturat
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.
Din muguri, sălciile își împleteau verzi plete,
Căzute în cascadă pe malul dezghețat,
Ce renăștea bonom sub ploi de margarete,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.
În zbor de fluturi, zâne, de bine îți urseau,
Ai primăverii soli, în verzi-gălbui costume
Pe frânghii de lumină, din soare coborau
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume.
De ți-a fost frig cumva, de plânsul nu-ți da pace
Când apele sfințite, divin te-au însemnat,
Al păpădiilor puf alb ca sa te-mbrace,
Un vânt de primăvară, zefir, l-a scuturat.
Ți-e numele de floare, dar mai degrabă spun
Că floarea s-a numit în cinstea ta, anume,
Privind cum strângi într-una, în sufletul tău bun,
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume,
Un vânt de primăvară, zefir, le-a scuturat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.
Strigătul Inimii
...
Să nu-ndrăznești să uiți vreodată
Că-n orice colț al lumii n-ai fi tu,
Bătaia de la a mea inimă este gradată
Cu infinita iubire, ce mi-o dai doar tu!
Eu mereu voi fi alături de tine, mereu,
Nu contează ce se află-n jurul tău,
Eu mereu calea-ți voi lumina, mereu,
Chiar dacă te vei afla-ntr-un hău!
...
...
Iubindu-te mereu prin dulcile-mi cuvinte-n fapte.
16.10.24
Nu am uitat
Ce-i iubirea n-am uitat
Și inima mereu a palpitat.
Să nu iubesc nu am gândit
Doar sufletul mi-e osândit.
Când cu ochii de Lună am dat,
Din străfunduri adânci am aflat,
Că pot din nou să mai iubesc
Și sorții din nou să-i zâmbesc.
Ziua, noaptea nu-mi ajung,
Nici că visu-i cât mai lung,
Să mă-ntorc din nou la tine
Dragă creatoare de destine.
Mereu iubirea să o păstrăm
Și nicicând în viață s-o contrăm.
Să trăim cu iubire atât de bine
Ca să ne fie o coroană cu rubine.
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
Mort ești trecutule,pleacă !
Mort ești trecutule,pleacă!
Lasă-mă iar să iubesc!
Nu-mi pasă de minciuna-ți din urmă lăsată,
Pleacă fantomă grețoasă,
Du-te la tine acasă,
La neamurile tale proaste,
Lasa-mă iar să iubesc!
Mori trecutule mori odată,
Topit să rămâi ca un om de zăpadă,
Te-am gonit demult de acasă
Tu însă obraznic trecutule ești,
Vrei să revii cu imagini și gânduri sau vise
Ești doar un strigoi putrezit pe cărările ninse,
Eu vreau iar să iubesc!
Adio trecut mort,nu-mi mai pasă,
Ești fantoma plecată demult de acasă ,
Te-ai topit ca un fum,
Ce iarna iese pe coșul de pe casă
Ți-am tot spus, de mă crezi nu îmi pasă,
Eu acum iarăși vreau să iubesc!
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Lumină în întuneric.
În necaz, în suferință, în a sufletului tristețe,
Văd un drum, văd o cărare, văd o alinare,
Care să-mi calmeze tot ce mă apasă, ce mă doare,
Un mic răsărit lângă un apus de soare.
În tunelul întunecos, răsare o mică lumină,
Care vrea să pună capăt beznei din jur,
Dar cât de mult se zbate, el este rece și obscur,
Stingând biata rază, cu un întuneric dur.
Și totul este negru și pustiu, ca la înmormântare,
Îngropând cu mare spor, niște sentimente trecătoare,
Ce din inimă s-au desprins cu durere arzătoare,
Lăsând în urma lor, doar un val rece de moarte.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Vreau să...
Vreau să uit tot răul ce-a fost,
Să-mi amintesc doar ce-i frumos,
Amintirile să-și găsească un adăpost,
În mintea mea, un loc misterios.
Vreau să iubesc cum n-am iubit,
O femeie ca un înger de frumoasă,
Cum nici nu mi-am închipuit,
Că aș putea să găsesc vreodată.
Vreau să înconjor pământul,
Să mă plimb pe globul întreg,
Să mă bucur și de vântul,
Pas cu pas, continuând să merg.
Vreau să zbor ca păsările cerului,
Liber prin aer să mă deplasez,
Să fiu mai aproape de razele soarelui,
Cu ele neîncetat să mă încălzesc.
Vreau să mă apropi de Dumnezeu,
Prin rugăciunii cu El să vorbesc,
Așa cum sunt, să-i mulțumesc mereu,
Să nu uit niciodată să-l proslăvesc.
Lumină în întuneric.
În necaz, în suferință, în a sufletului tristețe,
Văd un drum, văd o cărare, văd o alinare,
Care să-mi calmeze tot ce mă apasă, ce mă doare,
Un mic răsărit lângă un apus de soare.
În tunelul întunecos, răsare o mică lumină,
Care vrea să pună capăt beznei din jur,
Dar cât de mult se zbate, el este rece și obscur,
Stingând biata rază, cu un întuneric dur.
Și totul este negru și pustiu, ca la înmormântare,
Îngropând cu mare spor, niște sentimente trecătoare,
Ce din inimă s-au desprins cu durere arzătoare,
Lăsând în urma lor, doar un val rece de moarte.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Vreau să...
Vreau să uit tot răul ce-a fost,
Să-mi amintesc doar ce-i frumos,
Amintirile să-și găsească un adăpost,
În mintea mea, un loc misterios.
Vreau să iubesc cum n-am iubit,
O femeie ca un înger de frumoasă,
Cum nici nu mi-am închipuit,
Că aș putea să găsesc vreodată.
Vreau să înconjor pământul,
Să mă plimb pe globul întreg,
Să mă bucur și de vântul,
Pas cu pas, continuând să merg.
Vreau să zbor ca păsările cerului,
Liber prin aer să mă deplasez,
Să fiu mai aproape de razele soarelui,
Cu ele neîncetat să mă încălzesc.
Vreau să mă apropi de Dumnezeu,
Prin rugăciunii cu El să vorbesc,
Așa cum sunt, să-i mulțumesc mereu,
Să nu uit niciodată să-l proslăvesc.
Lumină în întuneric.
În necaz, în suferință, în a sufletului tristețe,
Văd un drum, văd o cărare, văd o alinare,
Care să-mi calmeze tot ce mă apasă, ce mă doare,
Un mic răsărit lângă un apus de soare.
În tunelul întunecos, răsare o mică lumină,
Care vrea să pună capăt beznei din jur,
Dar cât de mult se zbate, el este rece și obscur,
Stingând biata rază, cu un întuneric dur.
Și totul este negru și pustiu, ca la înmormântare,
Îngropând cu mare spor, niște sentimente trecătoare,
Ce din inimă s-au desprins cu durere arzătoare,
Lăsând în urma lor, doar un val rece de moarte.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Vreau să...
Vreau să uit tot răul ce-a fost,
Să-mi amintesc doar ce-i frumos,
Amintirile să-și găsească un adăpost,
În mintea mea, un loc misterios.
Vreau să iubesc cum n-am iubit,
O femeie ca un înger de frumoasă,
Cum nici nu mi-am închipuit,
Că aș putea să găsesc vreodată.
Vreau să înconjor pământul,
Să mă plimb pe globul întreg,
Să mă bucur și de vântul,
Pas cu pas, continuând să merg.
Vreau să zbor ca păsările cerului,
Liber prin aer să mă deplasez,
Să fiu mai aproape de razele soarelui,
Cu ele neîncetat să mă încălzesc.
Vreau să mă apropi de Dumnezeu,
Prin rugăciunii cu El să vorbesc,
Așa cum sunt, să-i mulțumesc mereu,
Să nu uit niciodată să-l proslăvesc.