Sub Luna Albă.
Te-am întâlnit sub luna albă,
Cu vântul blând prin al tău păr,
Iar ochii tăi – o mare caldă –
Mă pierdeau în al tău adevăr.
Erai o taină din pădure,
Un dor de stele și izvoare,
O femeie care nu se-ndură,
Să stea în inimi trecătoare.
Dar eu ți-am spus: „Nu pleca,
că-n pieptul meu e foc aprins,
și dacă umbra ta va dispărea,
rămân o piatră din munte desprins.”
Atunci ai râs, ca din lumină,
Și-ai fost a mea, măcar un vis,
Iar clipa noastră, cristalină,
Încă mă ține trist și nedescris.
Стихи из этой категории
DIVINITATE
M-a copleșit iubirea ta,
M-a copleșit dragostea ta,
Când o fi să mor
Te rog, nu mă uita.
Eu te-am iubit enorm de mult
Te-am scris în stele cu creion;
Dragostea ta să nu o dai
Din inimă nicicând.
Ador cugetul tău sfânt
Ce nicăieri nu a plecat
A rămas închis pe veci
Iubindu-l Dumnezeu!
Stea printre stele!
În astă seară mâna mi-am întins
Poate voi reuși să mângâi stele,
Dar cineva de acolo sus mi-a spus
Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele
Fără a sta prea mult pe gânduri
Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,
Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică
Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar
Și am vorbit cu Steaua Nordului
Să-mi fie far când calea rătăcesc,
Să-mi lumineze drumu-n noapte
S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc
Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit
Că n-am putut să mai repet dorința,
Că dintr-o dată cerul s-a înnourat
Și între noi s-a încheiat ședința
Voi încerca din nou și mâine seară
Să stau de vorbă și, cu alte stele,
Și poate voi avea puțin noroc
Să aflu, că una-i mama...dintre ele!
Eu și cu tine
Mă cert cu lumea,
Mă cert cu mine,
Mă cert cu tine, dragul meu.
Sunt o epavă,
O nesimțită,
Ceva ce mi am dorit mereu.
Atâta zarvă,
Atâtea lacrimi,
Atât tamatam pentru nimic.
Mi e dor de tine,
Mi e dor de mine,
De cum eram noi fericiți.
As cere totul,
Totul pe tavă,
Însă știu ca nu am nimic,
Iar eu sa pierd,
Tu sa câștigi
Un stres nespus,
Un lucru mic.
De ce mă rog,
De ce mai plâng,
Când știu ca n are rost nimic?
De ce mai stai,
De ce nu pleci,
Când vezi ca totu-i chinuit?
Tu mă iubești,
Eu te urăsc,
Însă nimic pe astă lumea
Nu s ar iubi,
Nu s ar simți
La fel cum fac
Eu și cu tine.
Tăcerea iubirii
Cei ce cred că iubirea-i zgomot
Sau paradă cu fanfară militară
Cu daruri din aur,cumparată
Cu alte cuvinte furată
Cu mulă emfază,exagerări în cascadă,
Fățarnică dovadă de suprafață
Ei bine,se-nșală!
Iubirea-i suferința în tăcere,
E simplă,curată,frumoasă de la prima vedere,
Nimic nu cere,
Pășește pe cale domol,
Fără vorbe-ncrezute ori slute
Vrea să sărute obrazul iubitei
Și-atât!
(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
De ce?
De ce anume asa s-a intimplat?
De ce?
Nu pot sa inteleg.
De ce pa altul mai schimbat,
De ce?De ce?
Nu mai are rost sa traiesc fara tine,
Viata nu mai are sens.
Cu inima distrusa-n mine,
Incerc din viata ta sa ies.
E greu,
Si nu pot,Nu reusesc,
Sa uit pe cine eu iubesc,
In inima-mi vei fi mereu.
O luna de neuitat.
Daua saptamini de iubire.
Si doar trei zile de neintelegere.
Nu mai mult.
Doar o luna,doua saptamini si trei zile,
De iubire
Si restul:
Infern si suferire.
DIVINITATE
M-a copleșit iubirea ta,
M-a copleșit dragostea ta,
Când o fi să mor
Te rog, nu mă uita.
Eu te-am iubit enorm de mult
Te-am scris în stele cu creion;
Dragostea ta să nu o dai
Din inimă nicicând.
Ador cugetul tău sfânt
Ce nicăieri nu a plecat
A rămas închis pe veci
Iubindu-l Dumnezeu!
Stea printre stele!
În astă seară mâna mi-am întins
Poate voi reuși să mângâi stele,
Dar cineva de acolo sus mi-a spus
Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele
Fără a sta prea mult pe gânduri
Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,
Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică
Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar
Și am vorbit cu Steaua Nordului
Să-mi fie far când calea rătăcesc,
Să-mi lumineze drumu-n noapte
S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc
Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit
Că n-am putut să mai repet dorința,
Că dintr-o dată cerul s-a înnourat
Și între noi s-a încheiat ședința
Voi încerca din nou și mâine seară
Să stau de vorbă și, cu alte stele,
Și poate voi avea puțin noroc
Să aflu, că una-i mama...dintre ele!
Eu și cu tine
Mă cert cu lumea,
Mă cert cu mine,
Mă cert cu tine, dragul meu.
Sunt o epavă,
O nesimțită,
Ceva ce mi am dorit mereu.
Atâta zarvă,
Atâtea lacrimi,
Atât tamatam pentru nimic.
Mi e dor de tine,
Mi e dor de mine,
De cum eram noi fericiți.
As cere totul,
Totul pe tavă,
Însă știu ca nu am nimic,
Iar eu sa pierd,
Tu sa câștigi
Un stres nespus,
Un lucru mic.
De ce mă rog,
De ce mai plâng,
Când știu ca n are rost nimic?
De ce mai stai,
De ce nu pleci,
Când vezi ca totu-i chinuit?
Tu mă iubești,
Eu te urăsc,
Însă nimic pe astă lumea
Nu s ar iubi,
Nu s ar simți
La fel cum fac
Eu și cu tine.
Tăcerea iubirii
Cei ce cred că iubirea-i zgomot
Sau paradă cu fanfară militară
Cu daruri din aur,cumparată
Cu alte cuvinte furată
Cu mulă emfază,exagerări în cascadă,
Fățarnică dovadă de suprafață
Ei bine,se-nșală!
Iubirea-i suferința în tăcere,
E simplă,curată,frumoasă de la prima vedere,
Nimic nu cere,
Pășește pe cale domol,
Fără vorbe-ncrezute ori slute
Vrea să sărute obrazul iubitei
Și-atât!
(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
De ce?
De ce anume asa s-a intimplat?
De ce?
Nu pot sa inteleg.
De ce pa altul mai schimbat,
De ce?De ce?
Nu mai are rost sa traiesc fara tine,
Viata nu mai are sens.
Cu inima distrusa-n mine,
Incerc din viata ta sa ies.
E greu,
Si nu pot,Nu reusesc,
Sa uit pe cine eu iubesc,
In inima-mi vei fi mereu.
O luna de neuitat.
Daua saptamini de iubire.
Si doar trei zile de neintelegere.
Nu mai mult.
Doar o luna,doua saptamini si trei zile,
De iubire
Si restul:
Infern si suferire.
Другие стихотворения автора
Lumină în întuneric.
În necaz, în suferință, în a sufletului tristețe,
Văd un drum, văd o cărare, văd o alinare,
Care să-mi calmeze tot ce mă apasă, ce mă doare,
Un mic răsărit lângă un apus de soare.
În tunelul întunecos, răsare o mică lumină,
Care vrea să pună capăt beznei din jur,
Dar cât de mult se zbate, el este rece și obscur,
Stingând biata rază, cu un întuneric dur.
Și totul este negru și pustiu, ca la înmormântare,
Îngropând cu mare spor, niște sentimente trecătoare,
Ce din inimă s-au desprins cu durere arzătoare,
Lăsând în urma lor, doar un val rece de moarte.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Vreau să...
Vreau să uit tot răul ce-a fost,
Să-mi amintesc doar ce-i frumos,
Amintirile să-și găsească un adăpost,
În mintea mea, un loc misterios.
Vreau să iubesc cum n-am iubit,
O femeie ca un înger de frumoasă,
Cum nici nu mi-am închipuit,
Că aș putea să găsesc vreodată.
Vreau să înconjor pământul,
Să mă plimb pe globul întreg,
Să mă bucur și de vântul,
Pas cu pas, continuând să merg.
Vreau să zbor ca păsările cerului,
Liber prin aer să mă deplasez,
Să fiu mai aproape de razele soarelui,
Cu ele neîncetat să mă încălzesc.
Vreau să mă apropi de Dumnezeu,
Prin rugăciunii cu El să vorbesc,
Așa cum sunt, să-i mulțumesc mereu,
Să nu uit niciodată să-l proslăvesc.
Lumină în întuneric.
În necaz, în suferință, în a sufletului tristețe,
Văd un drum, văd o cărare, văd o alinare,
Care să-mi calmeze tot ce mă apasă, ce mă doare,
Un mic răsărit lângă un apus de soare.
În tunelul întunecos, răsare o mică lumină,
Care vrea să pună capăt beznei din jur,
Dar cât de mult se zbate, el este rece și obscur,
Stingând biata rază, cu un întuneric dur.
Și totul este negru și pustiu, ca la înmormântare,
Îngropând cu mare spor, niște sentimente trecătoare,
Ce din inimă s-au desprins cu durere arzătoare,
Lăsând în urma lor, doar un val rece de moarte.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Vreau să...
Vreau să uit tot răul ce-a fost,
Să-mi amintesc doar ce-i frumos,
Amintirile să-și găsească un adăpost,
În mintea mea, un loc misterios.
Vreau să iubesc cum n-am iubit,
O femeie ca un înger de frumoasă,
Cum nici nu mi-am închipuit,
Că aș putea să găsesc vreodată.
Vreau să înconjor pământul,
Să mă plimb pe globul întreg,
Să mă bucur și de vântul,
Pas cu pas, continuând să merg.
Vreau să zbor ca păsările cerului,
Liber prin aer să mă deplasez,
Să fiu mai aproape de razele soarelui,
Cu ele neîncetat să mă încălzesc.
Vreau să mă apropi de Dumnezeu,
Prin rugăciunii cu El să vorbesc,
Așa cum sunt, să-i mulțumesc mereu,
Să nu uit niciodată să-l proslăvesc.
Lumină în întuneric.
În necaz, în suferință, în a sufletului tristețe,
Văd un drum, văd o cărare, văd o alinare,
Care să-mi calmeze tot ce mă apasă, ce mă doare,
Un mic răsărit lângă un apus de soare.
În tunelul întunecos, răsare o mică lumină,
Care vrea să pună capăt beznei din jur,
Dar cât de mult se zbate, el este rece și obscur,
Stingând biata rază, cu un întuneric dur.
Și totul este negru și pustiu, ca la înmormântare,
Îngropând cu mare spor, niște sentimente trecătoare,
Ce din inimă s-au desprins cu durere arzătoare,
Lăsând în urma lor, doar un val rece de moarte.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Vreau să...
Vreau să uit tot răul ce-a fost,
Să-mi amintesc doar ce-i frumos,
Amintirile să-și găsească un adăpost,
În mintea mea, un loc misterios.
Vreau să iubesc cum n-am iubit,
O femeie ca un înger de frumoasă,
Cum nici nu mi-am închipuit,
Că aș putea să găsesc vreodată.
Vreau să înconjor pământul,
Să mă plimb pe globul întreg,
Să mă bucur și de vântul,
Pas cu pas, continuând să merg.
Vreau să zbor ca păsările cerului,
Liber prin aer să mă deplasez,
Să fiu mai aproape de razele soarelui,
Cu ele neîncetat să mă încălzesc.
Vreau să mă apropi de Dumnezeu,
Prin rugăciunii cu El să vorbesc,
Așa cum sunt, să-i mulțumesc mereu,
Să nu uit niciodată să-l proslăvesc.