Stiu...si doare

Acum când ești departe și vorbele fi tac

Gândesc fără speranţă ce oare să mai fac..

Tăcerea ta mă doare, întrebările inundă mintea

Când inima-mi te cere..sufletu-mi te vrea.

 

Mă-ntreb în gând de-o să mai vii

Să-mi dai din vin dulce picături

..ŞTIU că regreți și tu si minți

Și-ai vrea c-o-mbratișare să m-alinți.

 

Deși-mi pari mai departe ca oricând

Îmi ești aproape în fiecare cuvânt

Mi-e dor de tine atât de mult

Mi-e dor vocea ta caldă să ascult..


Category: Love poems

All author's poems: un-pahar-de-poezie poezii.online Stiu...si doare

#unpahardepoezie #onewinewoman

Date of posting: 31 декабря 2024

Added in favorites: 12

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1155

Log in and comment!

Other poems by the author

Plânge toamna

Își plânge toamna frunzele picate

E frig și plouă... plouă peste toate

Ne-nvăluie noiembrie în nuanțe reci

Picură cerul, admiri ... îți amintești. 

 

Îmi plânge toamna pe buzele uscate,

De-un dor ce-i dus mult prea departe,

Să caute să-ți fie un vis de noapte

Să-ți amintesti c-o inimă nu bate,

O eternitate...

 

Plânge toamna peste povestea noastră, 

Amintirile roiesc precum vântul zglobiu.

Dansăm.. Tu vânt.... Eu doar o frunză....

Deși-i sfârșit de toamnă... și-i târziu...

 

Plânge visul sub o ploaie de scrum

Sting o țigară... închid alt drum,

Pe masa-i tăcerea în paharu-i amar

Umbre de tine se simt iar și iar...

 

La geam se arată un nor de lumină 

Nu mă ajunge... i-am devenit străină 

Mi-e sufletul plin de ploaie și frig

De-un dor ce nu știu, nicicum să îl sting...

 

Își plânge toamna amintirile uitate,

În lumina ce pâlpâie ușor în noapte,

Cer sufletului din nou să te uite

Dar amintirile sunt mult prea multe.. 

 

 

More ...

Plouă

Plouă în viață cu chipuri ce vin și pleacă 

Doar al tău mi-a rămas în suflet adânc 

Ai devenit parte din mine... mi te-ai legat cu ață

Când îmi lipsești rup ața... să ieși, în brațe să mă strângi...

 

De câte ori plouă, mă gândesc că plouă cu tine

Îmi amintesc când îmi spuneai că ploaia te liniștește... 

Și nu vreau parcă, decât să plouă peste mine

Astfel să-mi fii, să speli tăcerea ce mă învăluiește...

 

Las ploaia să picure pe-ai mei obraji

Să mi-i clătească de-atatea lacrimi sărate...vărsate 

De dor, de gânduri și vise târzii, că n-o să mai fii...

De gândul că trebuie s-accept finalul...să merg mai departe!...

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Septembrie, Lună plină in eclipsă...

Septembrie... lună plină in eclipsă 

Mi-aduce in minte tot ce-am simţit, 

Cand imi strigai sa plec... sa uit...

Si uite... azi îți scriu la...trecut...

 

Am tot sperat o vreme că ai glumit 

Si-o sa revii... c-un vin ca la-nceput.

Ce-i drept... a trecut ceva vreme...

Ai mai revenit... însă doar în poeme...

 

De-atunci trecut-au 2 ani???

Plini de speranțe, renunțări...dileme

De ce azi mă consideri un duşman...

De ce-am rămas uitați de vreme...?

 

Ma-ntreb, deși nu stiu de imi doresc, 

N-as ști sa țin de a mea demnitate

Vom reuși cândva să ne vorbim???...

Nu să-ți vorbesc de-a mea dreptate, 

Dar poţi să ierți, căci toţi greșim...

Când visele se vor a fi... realitate. 

 

 

 

 

More ...

Nu e usor...

Nu e usor in fiecare zi sa te prefaci 

Când in realitate toate in suflet dor,

La ușa unei inimi ce nu se deschide

E al naibii de greu, să fii un cerșetor...

 

Nu știi cât mi-aș dori de mult să te chem 

În nopțile albe când mi-ești și dar și blestem,

Dar mi-am promis că lipsa ta n-o să mai doară 

Si nici vorbele ce le-ai aruncat ultima oară.

 

M-ai privit în ochi fără nici un regret

Mi-ai inchis orice drum făcut cu speranță,

Mi-ai smuls cu-atâta nepăsare inima din piept

Și m-ai lăsat cu-n suflet rece... ca de gheață.

 

Ai plecat, înapoi nicicum nu te-ai uitat

Mi-ai dovedit destul ce fel de om ești.

Îți mulțumesc pentru "respectul" acordat,

Sî pentru finalul nedemn al unei povești.

 

 

 

 

 

More ...

Gânduri în poezie

O poezie ce n-o să ti-o trimit de data asta

Nu vreau să-ți tulbur liniștea, nici viața 

Ai trecut peste, din ultima zi când mi-ai vorbit 

Și eu în felul meu... doar că mult mai târziu.

 

Dar în unele nopți în gând îmi vii tot tu

Nu cu întrebări și nici cu dor nebun

Mai degrabă ca o blândețe ce doare frumos

Ca un răspuns la toate câte nu se spun.

 

Te mai visez uneori, așa... fără motiv,

Te văd în vis fix cum te-am cunoscut

Râzând, cu ochii mari ațintiți spre mine

Ce mă certau si dragă le eram în același timp.

 

Și-n zori mă trezesc cu o liniște grea

C-am fost cu sufletul toată a ta

Și-am tot sperat să incheiem povestea

Frumos... dar a fost doar iluzia mea...

 

Azi aș fi vrut să-ți spun că sunt bine

Toate au prins nuanțe mai clare. 

Să pot să-ți scriu... să te întreb ce faci

Să-ți spun că mi-ai fost drag... între două pahare.

 

Dar n-o să-ți scriu... n-o să-ți trimit

Doar las aici un gând în versuri scris

Poate-ntr-o zi vei simți că mă gândesc la tine

Cu drag, liniște, iubire tăcută...cu sufletul din mine.

 

Și dacă n-o să simți nimic, nu-i bai!

Eu am simțit și simt pentru-amândoi

Mult timp de-al meu suflet a fost, vai!

Când tot am sperat finalul la un vin în doi.

 

 

 

More ...

Respir pe-o margine de cer

Pe-o margine de cer respir

Cât încă inima îmi bate

Cu-n suflet vesel, alteori trist

Viața mea, plină cu de toate.

 

Ochi-mi admira minunile naturii

Creionul îmi desenează cuvântul 

Buzele au gustat din capcana iubirii

Picioarele pe-alei îmi poartă gândul.

 

Sufletul îl port mereu cu mine

Fericirea o pot simți din plin

Dar caut o portiță către tine

Pe drumuri care nu mai vin...

 

Am nopti și zile, ore, minute

Am dimineți și seri plăcute 

Dar am și lacrimi muribunde

Ce cad sensibil, pe tăcute.

 

Am totul si nimic acum,

Timpul abia mi-l mai trăiesc.

Am foc, aer... rău și bun,

Cu toate astea... nu îmi folosesc.

 

More ...

Poems in the same category

Valul

Cât de frumos se-nfiripa dragostea in piept

Când lacrimile de bucurie se simt prea des,

Și când se lasă la voia întâmplării să răsară lângă tine

Cea mai minunată floare din gradina cu suspine.

 

Tu lasă inima să-ți zburde prin surâsul apelor

Să te atingă din nou peste ploapele-ți brăzdate ,

Și când valul mare v-a să vie să-ți cutremure inima toată 

Să știi că am să te salvez deîndată de la acest val numit "viață".

 

Căci viața-n doi e așa frumoasă, nu? 

Te atinge de sus până jos cu lumina ei toată 

Tu las-o in voia ei și deîndată vei vedea

Cât de frumos arată valul alături de inima mea.

 

Poezii ți-aș scrie o mie, ca într-un film cu Șeherezada

Ți-aș înfăptui suspine, dar numai și numai de fericire;

Te-aș lăsa în jos și iar te-aș ridica 

În valul asta plin de oferte numit "viața mea".

More ...

Un ecou de simfonie tăcut

Te-aș iubi o dată și încă o dată,

Te-aș găsi în serile fără de sfârșit,

Te-aș striga în miez de noapte,

Te-aș căuta în umbrele misterioase,

 

Te-aș simți în adâncul sufletului meu,

Te-aș visa în liniștea amurgului,

Te-aș alerga în mijlocul furtunii,

Te-aș descoperi în lumina zorilor,

 

Te-aș adora cu fiecare bătaie a inimii,

Te-aș dărui întregii mele vieți,

Te-aș iubi dincolo de timp și de spațiu

Pentru că din toate câte sunt, doar atâta pot.

 

More ...

Timpul

Candva vei trece incet pe strada mea

Acolo unde împreuna construiam

Ai sa ma vezi scriind dupa perdea

Sperand ca inca sunt cine eram!

 

Dar ai sa vezi ca ochii-m sunt mai mari

Ca zambetul imi lumineaza fata

Si -atunci o sa incepi sa ma compari 

Si-ai sa-ntelegi ca mi-am primit rasplata!

 

Uitandu-te la mine de departe 

Printre-amintirile ce-ncep sa curga

Vei cauta sa pui ceva deoparte

Dar anii le vor face sa se stinga.

 

Vor mai ramane vagi momente bune

Ce-au stat ascunse-n colt de suflet

E legatura unor suflete straine

Ce si-au purtat durerile-n secret!

 

Nemaivorbind, n-avem nici ce ne spune

Ne recunoastem doar chemand tacerea

Asa cum Soarele ne-arata ca apune

Steaua ne-nvata ce-nseamna caderea!

 

Iti vei aduce incet -incet aminte apoi 

De noptile in care doar eu ma rugam

Sa inteleg ce se-ntampla cu noi 

Dar tu adormeai, iar eu plangeam.

 

Si-atunci plangand te vei ruga la Cer

Vei cere Sfintilor sa fii iertat

Caci doar durerea unui suflet sincer

Te poate scoate din ispita si pacat.

 

Miriam - Doua Umbre

12.12.2025

#Doua-Umbre

More ...

Prea multă sensibilitate în norvegiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

For mye følsomhet

 

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

More ...

Iubire

Și iar, printre vise,

Caut emoții aprinse,

Printre stele arse,

O iubire neuitată,

Pentru o inimă agitată,

Ce se va stinge,

Pentru a mă atinge.

 

More ...

Eu....

Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.

M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.

Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.

Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;

Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.

Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍