Simțuri

De-aș fi fost orb lumina s-ar fi topit cuminte

Într-o săgeată lungă sorbind prin noaptea șuie

Penumbra cărnii tale din steaua care nu e

Cum soarbe așteptarea silaba din cuvinte.

De-aș fi fost surd chemarea s-ar fi pierdut în mine

Cât să mă ducă șoapta spre căpătâi de muzici

Prin limfa ca o apă gustată lung de ftizici

Întinși timid la soare uitând de boala-n sine.

De-aș fi fost mut cuvântul s-ar fi rotit a lună

Preaplină de zăpada din munții ei fecunzi

Ca tu fără cuvinte în mine să-ți ascunzi

Dorința ce păcatul nu știe să mi-l spună. 

De n-ar fi fost mirosul de gleznă fără lanțuri

Supusă ca o armă tocită de victorii

Aș fi rămas în cuibul de unde toți cocorii

S-au dus a primăvară la margini de Bizanțuri. 

De n-ar fi fost pe limbă un gust de apă moale

Prelinsă din iatacul cu foșnet de cascadă

Aș fi lăsat o mare în palma mea să scadă

Cât să se vadă sarea sclipind pe fier de zale.

De n-aș fi pus din mine pe pielea ta o gură 

Să simt umoarea vie din noi făcând pereche 

Am fi rămas telurici în huma noastră veche

Și-am fi simțit banalul din lume cum ne fură.


Category: Love poems

All author's poems: Radu Bogdan poezii.online Simțuri

Date of posting: 13 декабря 2022

Timp de citire: ~3 min.

Views: 1441

Log in and comment!

Other poems by the author

Căderile în toamnă

Căderile în toamnă au doza lor de taină

Gustată lung din vinul ce fierbe-n buza dulce

A celor ce greșeala din vina lor o smulge

Ca umărul să lase și frunze-n vânt și haină.

Căderile în toamnă au scara lor spre vise

Din început de secol sfârșit într-o legendă

Când cai fără zăbală galopul și-l suspendă

La sânul cu potcoavă de nemuriri promise.

căderile în toamnă au norii lor de ploaie

Căzută către cerul întors cu fața-n jos

A larg căuș anhidru cedând la om frumos

Plecat să sugă ludic nectarul din puroaie.

căderile în toamnă au totul și nimicul 

Întinși pe patul moale al vinului adult 

Plecat să ducă dorul din mult în tot mai mult

Cât fierbe luna plină și clatină ibricul. 

More ...

Fără titlu

Înclină ploaia toamnei oțelul pur din axe

Spre galbenul solubil al frunzei cuvenite

Să cadă în oglinda chemărilor subite

Acolo unde vina coboară în sintaxe.

Și orice picatură e mir și e otravă

Gustată de mesteceni cu limbi sorbite-n vânt

Cât să albească vina din faptă și cuvânt

Ca lumea fără doruri să-și simtă soarta sclavă.

Căci vei veni la mine topind acel departe

La flacăra albastră a sensului din palme

Perechea care suntem nu are alte arme

Decât căușul toamnei și-o literă de carte. 

More ...

Când sângele

Când sângele își suie rotundul peste verde

Coboară seva toamnei ca ploaie în pământ 

Și mi te lași cuminte a foame de cuvânt 

Pe limba învelită de vinul ce ne pierde.

Când sângele își suie rotundul peste vise 

Consum felii de noapte din palma ta întinsă 

Spre fruntea mea albastră, sedusă și aprinsă

Din frunzele de galben în cearcăne închise. 

Când sângele își suie rotundul peste toamnă 

Cocorii duc speranța în primăveri eterne 

Spre sudul alegoric lăsând ușor sub perne

Un busuioc semantic de fapte ce condamnă. 

More ...

Poems in the same category

întâlnire

spune-mi cărțile preferate

și ce muzică asculți

ca să pot să te cunosc mai bine

 

More ...

Mireasă

Lumea spune că e falsă —  

nu-mi pasă.  

 

Lumea spune că nu e înaltă —  

nu-mi pasă.  

 

Lumea spune că nu-i frumoasă —  

ce-mi pasă?  

 

Lumea spune că nu-i pasă —  

ce-mi pasă?  

 

Ea mă iubește,  

doar asta contează.  

E frumoasă în rochia ei de mireasă.

More ...

Tragedia soarelui

Îmi plânge ceru-n palmă
și inima nu mi dă pace
să-i ofer o mângâiere,
o rază să-i dea putere.

 

Varsă lacrimi ceru meu
și strigă vântu zgomotos
să nu plec, să nu-l las
să n-ajungem la necaz.

 

Zice-mi la ureche cerul:
„Curcubeul va zâmbi,
dar să te treci peste înc-o ploaie,
mai așteaptă înca o zi„.

 

Ceru-mi zice să-l aștept
da' lumina mi se-neacă,
s-o iau încontro spre a mea parte,
să nu mai stau încă o data.

 

„Pământu-i ud neîncetat,
nori tot continuu ne despart,
nu mai pot fi al tău soare,
asta-i ultima mea plecare„.

More ...

Nu stiu ce cred

Nu siu ce cred, nu stiu ce simt

E lucru dat de sfinti pagani

Sunt singur pe acest pamant?

Suntem oare doar doi straini?

 

De ce-ti e data fericirea?

Ca sa asisti la al sau deces?

De ce-ti mai e data iubirea?

E lucru fara de-nteles.

 

Clipe se duc si viata curge,

De nu ma vrei, ce nu-mi vorbesti?

Dar nu stiu viata de-ti ajunge 

Acest amor sa-mi potolesti.

 

Iubito-i altu-n viata ta?

Mi-o spune n-o vreau un secret

Sau doar familia-ti nu ma vrea, 

Mi-o spune fara vreun regret.

 

Priveste-n urma pentr-o clipa

Si vezi iubirea-ti cum se scurge,

Ea te uita, se duce-n pripa,

Nici secole n-o pot ajunge.

 

S-om incerca vorbind cinstit 

Sa facem viata sarbatoare, 

Caci nu vreau sa fiu osandit

La dor si jale din eroare.

 

Si cand o fi sa ne-ntalnim,

Sa-mi spui c-am sufletul curat

Si c-a fost dat sa despartim,

Tot ce-a fost bun si minunat.

 

Acesta-i versul ce ti-am scris

S-acesta e numele meu,

Si ma semnez ca un proscris,

Inca cu acelasi drag, al tau...

More ...

Umbre și lumini

În dansul norilor, un gând rătăcit,
Se sprijină ușor pe-un fir nesfârșit.
Nu-i chemare, dar nici tăcere,
Doar o șoaptă purtată-n adiere.

 

Privirea ta, un cod neînțeles,
O hartă ascunsă sub cerul ales.
Și totuși, în freamătul serii târzii,
Parc-aș ști unde duc cărările gri.

 

Întrebări fără răspuns, dar ce rost au?
Când timpul se frânge, clipa devine ecou.
Nu vreau să-nțeleg, vreau doar să păstrez,
Taina ce-n umbră mereu te-așează pe-un vers.

More ...

CU MINE CU TINE

Cu tine cu mine ,cu noi 

Pământul s-a lansat pe orbită 

Și toate sunt bune și clare

Când noi și cu voi 

Dorim să fie bine în lume ,

Nu vrem moarte ,nu vrem război.

Dar răsare ici colo,ca pirul

Războiul distruge orașe ,oamenii mor

Pe cei trimiși ca să moară

Nimeni nu-i întreabă de vor.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍